O rugăciune prin Duhul Sfânt pentru edificarea credincioșilor din biserica lui Dumnezeu

49
views

Marian Ghitade Marian Ghiță

(Efeseni 3:14-19)

după James Montgomery Boice

Există un îndemn al lui Iuda în penultima carte a Bibliei (vezi Iuda 20), un îndemn printre altele: „rugați-vă prin Duhul Sfânt”. Acest îndemn are rezonanță cu ceea ce apostolul Pavel afirmă în rugăciunea lui din Efes. 3:14-19 (vezi în special v. 16). Așadar, Pavel ne îndeamnă, ca și Iuda, să ne rugăm prin Duhul Sfânt. Din moment ce Domnul Isus a înviat din morți și S-a înălțat la dreapta lui Dumnezeu, în glorie, și din moment ce înălțarea Lui a avut ca și consecință venirea Duhului Sfânt pe pământ, în biserica Lui, noi trebuie să înțelegem că dimensiunea faptelor, acțiunilor și lucrărilor noastre, ca și urmași ai lui Cristos, ne este dată nu de abilitățile noastre, nici de meritele noastre, ci de lucrarea Duhului Sfânt în noi. Trebuie deci să învățăm, ca și credincioși ai Domnului ce înseamnă să trăim prin Duhul lui Dumnezeu, ce înseamnă să slujim prin Duhul Domnului – ce înseamnă deci să ne rugăm prin Duhul Sfânt.

Orice om care s-a gândit vreodată într-un mod foarte serios la rugăciune, şi sunt sigur că fiecare a făcut lucrul acesta, la un moment dat şi-a pus întrebări cu privire la valoarea ei. Uneori întrebările se nasc în urma experienţei pe care o avem în rugăciune. Ne rugăm uneori pentru un lucru pe care nu-l primim sau pe care, în cel mai bun caz, îl primim târziu, şi ne trezim punând întrebări: „Oare îmi este ascultată rugăciunea? Oricum, care este scopul rugăciunii?” Uneori ne luptăm cu această problemă dintr-un punct de vedere teologic. Sunt sigur că orice creștin care ia în serios învățătura biblică despre „alegerea suverană din partea lui Dumnezeu și despre rânduirea mai dinainte a sfinților din partea Lui” (vezi Efes. 1:4-6) s-a întrebat la un moment dat: „Dacă Dumnezeu, în hotărârile sale veşnice, a predestinat tot ceea ce are să se întâmple, atunci de ce să mă mai rog? Oricum are să se întâmple aşa cum a hotărât Dumnezeu. De ce să te rogi? Doar nu te aştepţi ca prin rugăciunile tale să schimbi hotărârea lui Dumnezeu?” Ei bine, nu, nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să-şi schimbe hotărârea. Şi acest lucru este unul bun. Dacă rugăciunea l-ar putea determina pe Dumnezeu să-şi schimbe hotărârea, atunci nu mi-aş dori ca unii dintre voi să se roage. Ar fi prea periculos.

Interesant este că, deşi scriitorii biblici s-au gândit, probabil din când în când, la aceste întrebări sau le-au ridicat chiar ei, aceste probleme legate de rugăciune niciodată nu au părut să-i oprească de la a se ruga. De fapt, în cazul lui Pavel, acesta izbucneşte adesea în rugăciune atunci când are înaintea ochilor săi cea mai înaltă şi elocventă expresie a suveranităţii lui Dumnezeu peste toate lucrurile. Aşa stau lucrurile şi în Efeseni 3.

Textul din Efes. 3: 14-19, conține a doua rugăciune a lui Pavel. Şi aceste versete urmează imediat după secţiunea în care Pavel explică măreţul scop al lui Dumnezeu în Biserică şi în întreaga istorie. Scop prin care doreşte să-Şi arate înţelepciunea nespus de felurită într-un mod care îi uimeşte până şi pe îngeri (vezi Efes. 3:8-11). Spunând lucrul acesta, el adaugă: „…Iată de ce,…, îmi plec genunchii înaintea Tatălui …” şi îşi continuă apoi rugăciunea (vezi Efes. 3:14-19). Este o introducere foarte interesantă. Ce vrea să spună Pavel când afirmă „Iată de ce”? Tehnic vorbind, fraza aceasta „Iată de ce”, se putea referi la oricare dintre afirmaţiile din versetele imediat precedente, însă cel mai probabil Pavel se referă la propoziţia cea mai apropiată. Oricum, cred că atunci când spune „Iată de ce”, el are în minte ideea centrală a pasajului, care este aceea că Dumnezeu Îşi arată înţelepciunea nespus de felurită în Biserica Sa, în istorie, într-un asemenea mod încât până şi îngerii vor privi şi se vor minuna. Pavel spune: „Dumnezeu face un lucru nemaipomenit în poporul Său, care este Biserica. Dumnezeu demonstrează înaintea tuturor îngerilor care privesc că modul Său de a lucra este cel mai bun şi că poporul Său Îl va lăuda, nu pentru ceea ce El face pentru ei (deşi El, cu siguranţă, îi binecuvântează şi le poartă de grijă), ci chiar şi în suferinţele lor ei Îl vor lăuda, pentru a arăta că Îl iubesc, deoarece Dumnezeu este cu adevărat vrednic să fie iubit”. Asta face Dumnezeu. Dumnezeu desăvârşeşte caracterul lui Isus Hristos în ei în felul acesta. Iar din această pricină, pur şi simplu pentru că aceasta este ceea ce face Dumnezeu în biserică, se roagă Pavel. Şi astfel, cu o puternică încredere, el se întoarce de la afirmaţiile teologice care descriu ceea ce face Dumnezeu şi începe să se roage pentru creştinii din Efes exact în acei termeni. Pavel îndrăzneşte în rugăciunea sa, deoarece el ştie că ceea ce cere este exact ceea ce Dumnezeu doreşte să facă în vieţile lor.

Cu alte cuvinte putem spune că avem aici o rugăciune pentru familia lui Dumnezeu. Pavel se roagă pentru familia creştină. Observaţi că ideea nu este că noi nu ne rugăm şi pentru ceilalţi oameni. Ne rugăm pentru oameni care încă nu sunt creştini; ne rugăm pentru sălbaticii din regiunile îndepărtate; ne rugăm ca Dumnezeu să trimită misionari şi să le binecuvânteze acestora mărturia; ne rugăm pentru vecinii care nu sunt creştini; ne rugăm pentru regi şi pentru cei ce sunt în structurile de autoritate, fie că sunt sau nu credincioşi. Ne rugăm pentru toţi oamenii; aceasta face parte din responsabilitatea noastră, însă ne rugăm într-un mod diferit de acela în care ne rugăm pentru familia credincioșilor. Când ne rugăm pentru mântuirea altora nu ştim ce va face Dumnezeu în vieţile lor. Ştim că uneori predicarea Cuvântului lui Dumnezeu împietreşte inimile pe când, alteori, le înmoaie. Ne rugăm ca cei cărora le este predicat Cuvântul să creadă însă nu ştim sigur dacă va fi aşa.

În ceea ce-i priveşte pe creştini lucrurile stau altfel. Ştim care sunt lucrurile pe care le face Dumnezeu în vieţile creştinilor. Ştim că este voia Lui să formeze în ei caracterul lui Isus Hristos. Prin urmare, pentru acest lucru ne rugăm şi o facem cu încredere. Spunem: „Dumnezeule, fă acest lucru în cutare persoană. Acea persoană are nevoie să fie modelată după chipul lui Isus Hristos în ceea ce priveşte cutare aspect al vieţii”. Îndrăznim în rugăciunile noastre deoarece ştim că ceea ce cerem este voia lui Dumnezeu. Prin urmare, ne rugăm aşa cum Pavel se roagă atât de clar aici.

Este interesant că în versetul 15 el vorbeşte despre întreaga familie a lui Dumnezeu. Sunt două aspecte foarte interesante referitoare la acest lucru. Expresia în greacă este pas patria. Primul aspect interesant este acela că acest cuvânt, patria, care înseamnă „familie”, este relaţionat la cuvântul grecesc pentru „tată” care apare în propoziţia imediat precedentă. „Tată” este pater iar „familie” este patria. În limba română, este foarte greu să redăm în mod corect lucrul acesta. Termenul se referă la familiile pământului, la naţiunile pământului. De aceea Pavel spune: „…din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, …”. În limba greacă este ca un joc de cuvinte, lucru care este foarte interesant.

Al doilea aspect este legat de termenul pas care îl însoţeşte pe patriaPas înseamnă „fiecare”, fiind tradus de obicei în felul acesta. Dacă traducem în acest fel, sensul ar fi acesta: „… din care îşi trage numele fiecare familie din ceruri şi de pe pământ …”. Aceasta s-ar referi la diferitele naţiuni ale lumii sau probabil la diferitele familii care fac parte din familia largă a Bisericii Creştine. Ironside a înţeles expresia grecească având sensul din urmă şi a vorbit despre familia antediluviană (dinainte de potop), despre familia patriarhală, despre familia Vechiului Testament, despre familia Noului Testament, şi chiar despre familia îngerilor ş.a.m.d.

Eu, personal, cred că nu despre aceste familii vorbeşte textul nostru şi, prin urmare, cred că traducerea corectă a termenului pas, nu este „fiecare”, aşa cum este tradus de obicei, ci „întreaga”. Astfel, traducerea este „… întreaga familie …”. Adică, nu o diversitate de familii, ci acea singură şi întreagă familie care este Biserica lui Isus Hristos. Acesta este trupul lui Cristos pentru care Pavel se roagă.

Prin urmare, aici avem o mare lecţie. Lecţia este aceea că ne putem ruga în mod diferit pentru fiecare creştin, însă atunci când ne rugăm pentru creştini în general ar trebui să ne rugăm pentru toţi creştinii. Şi aceasta deoarece toţi creştinii – bogaţi sau săraci, evrei sau dintre neamuri, mari sau mici, oricum ar fi – fac parte din această mare lucrare pe care Dumnezeu o desfăşoară în istorie. Dumnezeu Îşi arată unul dintre aspectele înţelepciunii Sale nespus de felurite într-un creştin şi un alt aspect al înţelepciunii Sale nespus de felurite într-altul. Este nevoie de Biserica lui Isus Hristos din toate locurile şi din toate timpurile pentru ca înţelepciunea aceasta să înceapă să se desfăşoare în dimensiunea ei completă înaintea îngerilor. Astfel, atunci când ne rugăm ar trebui să ne rugăm pentru acei creştini care trăiesc în regiuni îndepărtate, pe care niciodată nu i-am văzut şi nu-i vom vedea până ce vom ajunge în glorie, deoarece suntem una cu ei în această întreagă familie care este trupul lui Isus Hristos.

Ne punem întrebarea: „Care este lucrul pentru care se roagă Pavel?” Deja am văzut de ce se roagă şi pentru cine se roagă el. Întrebarea pe care o punem este legată de lucrul pe care I-l cere Pavel lui Dumnezeu. John Stott a spus, într-un mod înţelept cred eu, că în această rugăciune avem ceva asemănător cu o scară ascendentă. El o numeşte o rugăciune-scară care are un anume număr de paşi sau trepte. El vorbeşte despre putere, despre dragoste, despre înţelegere şi umplere. Stott are patru trepte la această scară. Cred însă că sunt mai multe trepte. Însă ideea de scară este una bună.

Pavel începe, am putea spune, de la baza scării şi cere ca acei credincioşi din Efes, însă nu numai ei, ci creştinii de pretutindeni din întreaga lume, (1) să poată fi întăriţi în omul dinăuntru prin puterea Duhului lui Dumnezeu (v. 16). Apoi se roagă ca ei (2) să poată fi locuiţi de Isus Hristos, prin credinţă (v. 17). Apoi se roagă ca ei (3) să poată fi înrădăcinaţi şi fundamentaţi în dragoste (v. 17). Apoi ca ei (4) să poată să priceapă dimensiunile dragostei lui Hristos (v. 18); pentru ca ei să poată să cunoască dragostea lui Hristos (v. 19). Apoi, în final, ultima treaptă a scării, ca ei (5) să poată să fie umpluţi cu întreaga măsură a plinătăţii lui Dumnezeu (v. 19). Este o rugăciune minunată şi cred că merită dă ne uităm, pe rând, la fiecare dintre aceşti paşi.

  1. Să luăm prima treaptă. Primul lucru pentru care se roagă Pavel este acela ca aceşti credincioşi să poată fi întăriţi în fiinţa lor interioară prin puterea Duhului. Începe cu acest lucru deoarece se gândeşte, probabil, la suferinţă. Şi totuşi, recunoaştem în acelaşi timp că nu numai în suferinţă avem nevoie să fim întăriţi. Avem nevoie să fim întăriţi şi pentru a face faţă ispitelor. Ispita vine, noi ne clătinăm, şi avem nevoie să fim întăriţi pentru a-i rezista prin puterea Duhului. Sau suntem confruntaţi la serviciu cu o decizie morală care nu este uşoară. Avem nevoie în cazul acesta să fim întăriţi pentru a lua decizia corectă. Avem oportunitatea de a ne mărturisi credinţa însă simţim o oarecare teamă pentru acest lucru pentru că ne temem de ce are să creadă celălalt. Avem nevoie să fim întăriţi pentru a depune o mărturie puternică în situaţia aceea.

Este interesant că Pavel Îl menţionează aici pe Duhul, deoarece despre acelaşi lucru a vorbit Domnul Isus Hristos în discursurile Sale finale când le-a spus ucenicilor Săi că după ce va pleca li-L va trimite pe Duhul Sfânt, pe Mângâietorul, pentru a fi un parakletos pentru ei. Acest din urmă termen este tradus ca „mângâietor”, „sfetnic”, „avocat”. Literal, el înseamnă „unul care este chemat în ajutorul unei alte persoane”. Exact acesta este Duhul Sfânt – Unul care este chemat în ajutorul nostru pentru a ne ajuta să facem ceea ce trebuie, în circumstanţe dificile.

  1. În al doilea rând, Pavel se roagă ca aceşti credincioşi să poată fi locuiţi de Duhul lui Hristos, în versetul 17: “…aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă …”. La o primă privire ar părea a fi o afirmaţie care nu este necesară sau care este chiar una care repetă ceea ce s-a spus. Dacă sunt credincioşi, oare nu-i aşa că Isus deja locuieşte în inimile lor prin credinţă? Am vorbit despre necesitatea primirii lui Hristos în inima ta şi că, dacă Hristos nu este acolo, poţi avea o înţelegere intelectuală a lucrurilor, însă nu eşti un creştin. Dacă aşa stau lucrurile, cum de Pavel se mai roagă pentru acest lucru? Cred că putem înţelege motivul lui Pavel observând că el alege un cuvânt grecesc special, care este tradus în Bibliile noastre cu „a locui”, „a locui în”. În limba greacă sunt două cuvinte puternic relaţionate unul la celălalt. Unul este kotoikeoiar celălalt este perioikeo. Al doilea termen, perioikeo, este cel mai slab. Redă ideea de locuire însă acesta este cuvântul pe care l-ai folosi, de exemplu, pentru a reda ideea că un străin, ca Avraam, locuieşte într-o ţară străină. El este acolo, locuieşte acolo, însă nu este un rezident permanent. Al doilea termen, kotoikeo, se referă la o persoană care locuieşte permanent într-un anume loc.

Cum spuneam, cred că aceasta este cheia pentru a înţelege ideea lui Pavel din acest verset. El recunoaşte, desigur, că oricine este un creştin adevărat Îl are pe Hristos şi Duhul lui Hristos în el. Însă ceea ce vrea să spună el este următorul lucru: „Ceea ce doresc pentru voi este ca Isus să poată locui în voi, ca Domn al acelei proprietăţi. Ca El să poată folosi acea locuinţă permanentă care Îi aparţine. Ca El să poată stăpâni fiecare ungher al vieţii voastre, fiecare metru pătrat al proprietăţii. Şi astfel, fiind umpluţi în felul acesta de Hristos, să puteţi fi aşezaţi în mod stabil în El şi să puteţi începe să mergeţi mai departe şi să creşteţi în modul în care Dumnezeu doreşte să creşteţi”.

  1. Despre acest lucru vorbeşte Pavel imediat, ca fiind a treia treaptă al acestei scări ascendente. El spune în continuarea rugăciunii sale: „… şi mă rog ca, fiind înrădăcinaţi şi fundamentaţi în dragoste…”. Această expresie, „înrădăcinaţi şi fundamentaţi în dragoste” este una foarte interesantă; este o metaforă mixtă. Aparent, nimeni nu i-a interzis vreodată apostolului Pavel să folosească metafore mixte, deoarece aici avem o metaforă de felul acesta. Una dintre metafore este luată din agricultură, “înrădăcinaţi” – aceasta este o imagine ce are de-a face cu plantele sau cu copacii sau cu florile. A doua metaforă este luată din arhitectură, „fundamentaţi în dragoste”. El vorbeşte despre o clădire. Unele dintre traducerile noastre au încercat să evite această metaforă, traducând: „înrădăcinaţi şi sădiţi în dragoste”. Însă al doilea termen nu vorbeşte despre ceva care ar avea de-a face cu solul. Ea vorbeşte despre fundaţii. Traducerea corectă ar fi: “fundamentaţi în dragoste”.

Ce spune Pavel este că ai nevoie să fii înrădăcinat în dragoste în sensul că ai nevoie să fii hrănit de aceasta. Iar dragostea lui Isus Cristos ne hrăneşte. Şi mai ai nevoie să fii fundamentat, spune el, pe dragoste ca o temelie sigură, deoarece dragostea nu va pieri niciodată. Ştii ce scrie despre dragoste în 1 Corinteni 13. „Dragostea nu va pieri niciodată”, spune el, „însă acolo unde sunt profeţii, ele vor trece; unde este cunoaştere, şi aceasta va trece; unde este vorbire în limbi, şi aceasta va trece. Însă acestea trei rămân: „credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar dintre acestea trei, cea mai mare este dragostea” (1 Cor. 13:13). Despre aceasta din urmă spune el: „Mă rog să puteţi fi înrădăcinaţi şi fundamentaţi în dragoste”.

  1. În al patrulea rând, observaţi că el spune: „… pentru ca, fiind înrădăcinaţi şi fundamentaţi în dragoste, să puteţi pricepe, împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos …”.

Observaţi, el mai urcă o treaptă. El a discutat înainte despre fundamentarea fiinţei noastre în dragoste. Anume că dragostea lui Dumnezeu trebuie să ne hrănească şi să devină o parte din noi pentru a putea fi, să spunem aşa, fundamentul moral şi etic al vieţii noastre. Însă acum el spune: „Vreau mai mult de atât. Pe măsură ce creşteţi în acea dragoste doresc să pricepeţi plinătatea dragostei pe care o are Domnul Isus Hristos pentru voi”. Văzând ceea ce spune Pavel ne întrebăm cum ar fi posibil realizarea acestui lucru. Şi aceasta deoarece imediat el spune că este vorba despre o dragoste care întrece orice cunoaştere. Ne întrebăm, aşadar: „Dacă întrece orice cunoaştere, cum este posibil să o cunoaştem? Cred că răspunsul are două aspecte.

Primul aspect ne arată că, deşi dragostea lui Hristos trece dincolo de cunoaştere în măsura ei deplină, totuşi, ceea ce cunoaştem poate fi o cunoaştere reală. Acelaşi lucru se întâmplă cu cunoaşterea lui Dumnezeu în orice domeniu. Dumnezeu este infinit. Niciodată nu vom putea să-L cuprindem pe Dumnezeu în cunoaşterea noastră, însă ceea ce cunoaştem despre Dumnezeu poate fi o cunoaştere reală. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu dragostea lui Hristos. Nu vom putea niciodată să cuprindem dragostea lui Hristos însă putem s-o cunoaştem cu adevărat. Putem şti ce este cu adevărat dragostea lui Dumnezeu şi putem şti că Isus Hristos ne iubeşte. Acesta este primul aspect al răspunsului.

Al doilea aspect cred că este evidenţiat în acea listă de dimensiuni, oferită de Pavel, în care vorbeşte despre lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea dragostei lui Hristos. Cred că ceea ce vrea să spună Pavel aici este că doreşte ca noi să fim umpluţi de cunoaşterea lui Hristos în mod continuu. Nu numai în viaţa aceasta, ci pentru eternitate. Este adevărat că dragostea lui Hristos este ceva infinit însă este la fel de adevărat că eternitatea este o întindere de timp infinită. Prin urmare, el spune că noi vom învăţa despre dragostea lui Isus Hristos nu numai aici unde, să spunem aşa, este grădiniţa vieţilor noastre, ci pe durata eternităţii, pe măsură ce Dumnezeu continuă să ne arate aceste dimensiuni extraordinare ale caracterului Său.

Există o poveste interesantă care are legătură cu aceste patru dimensiuni sau trepte despre care am vorbit. Cu mulţi ani în urmă, când armatele lui Napoleon avansau peste tot în Europa, aceste trupe au descoperit în Spania un prizonier al inchiziţiei spaniole. Au deschis celulele închisorii şi i-au eliberat pe cei care mai trăiau. Intrând însă mai adânc în temniţă au găsit, la o adâncime mai mare, o celulă în care cel care fusese încarcerat murise de mai mult timp. Mai era acolo doar un schelet. Hainele şi carnea putreziseră de mult. Se mai afla acolo şi un lanţ, prins în jurul osului uneia dintre glezne. În mod evident, omul murise pentru credinţa sa. Însă el a lăsat şi o mărturie în urma sa, deoarece pe zidul celulei sale a săpat cu un obiect tare o cruce. Iar deasupra crucii, dedesubtul ei şi în fiecare parte laterală erau scrise, în spaniolă, cele patru cuvinte care apar în versetul nostru din Efeseni. În partea stângă a crucii era scris cuvântul „lărgime”. În partea dreaptă era cuvântul „lungime”. Deasupra era scris cuvântul „înălţime” iar dedesubt era scris cuvântul „adâncime”. În mod evident acest credincios a fost încercat în credinţa lui în dragostea infinită a lui Isus Hristos, credinţă care l-a susţinut chiar şi în anii de prizonierat.

  1. Ultimul punct este cel mai uimitor dintre toate. Pavel spune că se roagă “… să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice pricepere, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”
    Observaţi, la fel cum a vorbit despre umplerea noastră cu cunoaşterea dragostei lui Isus Hristos şi creşterea noastră în cunoaşterea acelei dragoste, pe durata eternităţii, tot aşa, acum el spune că doreşte ca noi să putem fi umpluţi continuu cu plinătatea propriului caracter al lui Dumnezeu, pentru eternitate. Tu spui: „Nu înţeleg lucrul acesta”. Nici eu nu-l înţeleg şi îţi voi spune ceva foarte interesant. Cred că nici Pavel nu l-a înţeles în mod complet. Şi motivul pentru care spun lucrul acesta este binecuvântarea pe care o rosteşte Pavel în continuare şi în care spune: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim (ori ne imaginăm) …”. Observaţi, cred că Pavel spune: „Ştiu ce am scris. Iar dacă îmi spui că nu înţelegi trebuie să ştii că nici eu nu înţeleg. Nici măcar nu-mi pot imagina ce înseamnă lucrul acesta”. Şi totuşi, el spune: „Ştiu lucrul acesta. Ştiu că Dumnezeu poate să-l facă. Şi nu numai că poate să-l facă, dar tocmai lucrul acesta îl face”.

Dumnezeu, în dragostea Sa pentru noi, este hotărât să ne umple cu plinătatea Sa în mod continuu, pe durata eternităţii. Observi, dacă Dumnezeu face lucrul acesta cu fraţii şi surorile tale din familia lui Dumnezeu de pretutindeni din lume, oare nu ar trebui să te rogi pentru ei? Acesta este cel mai important lucru care se petrece pretutindeni. N-ar trebui să te bucuri de ceea ce face Dumnezeu, rugându-te pentru lucrarea Sa? Nu ar trebui să te rogi ca Dumnezeu să-şi facă lucrarea desăvârşită în tine, pe măsură ce El caută să lucreze în viaţa ta, în familia ta, în biserica ta şi în creştinii din comunitatea în care trăieşti?

Acesta este un lucru atât de minunat încât trebuie să ne oprim la acest punct. Am ajuns pe ultima treaptă a scării iar dincolo de această treaptă este eternitatea, infinitul, incomensurabilul, vorbind în termenii lui Pavel. Şi ceea ce trebuie să facem este să ne prosternăm, lucru pe care trebuie să-l facem întotdeauna, şi să spunem ca Pavel: „a lui să fie gloria în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor. AMIN”.