Dumnezeu este lumină (ultima parte)

82
views

Viorel Ardeleande Viorel Ardelean

7). DUMNEZEU ESTE LUMINĂ[1] (1 Ioan Cap. 1:1-10).  1 Ioan 1:5  „Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”. Lumina este un atribut al lui Dumnezeu, care ţine de natura Sa, cu referinţă la aspectul moral şi spiritual, iar „copilaşii” pot să aibă părtăşie cu El. Ioan defineşte viaţa veşnică prin a umbla în lumina lui Cristos. Isus le spune acelaşi lucru ucenicilor „Voi sunteţi lumina lumii!! O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14).  Lumina alungă întunerecul, înlătură întunerecul   şi indică cum poţi să ieşi din întuneric. Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă. Nu se îngăduie o intermediere între: neprihănire/păcat,  lumină/întuneric,  adevăr/minciună, iubire/ură, iar lucrarea se referă  şi la o realizare  de sfinţire în viaţa noastră. Sub acest aspect Ioan contracarează învăţăturile Gnosticismului care se credeau superiori dar fără o bază în Scriptură. El continuă cu „Ce era dela început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri…..”, acest „început”, se prezintă în Scriptură ca trei începuturi. Primul se află în Geneza 1:1 „ La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”, care este un început nedatat şi cu toată strădania teologilor sau a oamenilor de ştiinţă, nu s-a reuşit să avem o apropiere cât de cât   aproximativ aproape  de adevăr, despre momentul acelui început sau cum era acel început. Există o perspectivă care susţine un pământ tânăr, pe când ştiinţa avansează ideea unor cifre astronomice cu privire la acel început. Datarea creaţiei  şi versetul din Geneza 1:1 nu suportă ambele teorii, pentru faptul că Dumnezeu este Atemporal şi în acelaşi timp Atotputernic şi Suveran,  deci are libertatea şi puterea să facă totul după „ planul voiei Sale”, avea posibilitatea să o facă ceva şi într-o secundă, dar esenţa versetului este că Dumnezeu  a creat, iar universul nu este rodul unei întâmplări aşa cum susţin cei care nu cred în Dumnezeu, ci cred în teoria evoluţiei, Big Bang, etc. Totuşi cea mai bună interpretare a acestui început este faptul că Dumnezeu la momentul creaţiei a pus şi vârsta, vechimea în creaţie. Omul nu a fost crea ca şi copil ci ca fiinţă umană matură. „Dicţionarul explicativ al limbii ebraice defineşte ziua de creaţie din Geneza 1 ca fiind o zi obişnuită, “a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă.” [2] Al doilea[3] început se găseşte în relatarea lui Ioan „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. (Ioan 1:1-3). Chiar în cel mai îndepărtat punct al istorie, sau dincolo de el îl vom găsi pe Domnul Isus fiindcă El vine din Eternitate. Cristos nu are început  şi nici sfârşit, ceva dincolo de înţelegerea umană, El face parte din Trinitate Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Cuvintele descriu cale spre cunoaştere atunci când Isus Cristos este Întrupat.  Al treilea început este momentul naşterii lui Isus. Ioan 1:14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Versetul are o perspectivă şi înţelegere umană pentru că Isus s-a născut în Betleem, iar  locul, spaţiul şi timpul au sens pentru noi. Acest început se referă la Persoana lui Isus care a venit pe pământ, s-a născut ca şi orice fiinţă umană, a crescut, a avut fraţi şi surori şi la vârsta de 30 de ani îşi începe lucrarea. L-a cunoscut pe Ioan, Iacov, şi ceilalţi ucenice aleşi de El. Pasajul din verset  susţine realitatea istorică a lui Isus. „ce am auzit (cu ajutorul urechilor noastre) ce am văzut cu ochii noştri ce am privit (am admirat) şi ce am pipăit cu mâinile noastre”. Este evident că Ioan vorbeşte despre Isus ca o fiinţă reală, care face parte dintre noi oamenii. Petru afirmă şi el acelaşi lucru „ pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). Însăşi Isus face o afirmaţie după Înviere în acest sens.  „Tomo” i-a zis Isus „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” (Ioan 20:29). Noi îl vedem azi pe Isus Cristos prin credinţă. Afirmaţia lui Ioan este în legătură directă cu verbul a privi  „ceea ce a privit, gr. „theaomai”, înseamnă a privi cu insistenţă, iar un text similar este momentul când israeliţii au fost muşcaţi de şerpi şi au trebuit să se uite la Şarpele de Aramă. „”Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului” (Ioan 3:14). Pentru a fi mântuit oamenii trebuie să privească la Domnul Isus prin credinţă. Chiar şi după Înviere Isus Cristos a avut un Trup chiar dacă era diferit „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu Sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale”. (Luca 24:39-40). Atunci când se foloseşte cuvântul „ pipăit”, referinţa corectă este că ucenicii iau simţit urmele  mâinile şi rănile lăsate de cuie şi de suliţă. Ucenicii s-a convins de Învierea lui Isus Cristos, de faptul că Isus a fost om şi Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat. Ioan nu face nici o teorie ci afirmă  : „L-am pipăit, era în continuare din carne şi oase”. …vorbeşte despre cineva pe care l-a auzit vorbind, pe care l-a văzut şi l-a pipăit. Cu alte cuvinte Dumnezeu s-a făcut Trup. De fapt Ioan face şi un prolog[4] despre părtăşia creştină, şi pune o temelie doctrinară despre adevărata părtăşie  cu Persoana lui Isus Cristos. Acesta nu suportă concepţii greşite cu privire le El. Eternitatea şi  realitatea Întrupării Sale, faptul că a existat din veşnicie cu Dumnezeu, s-a Întrupat în lumea noastră, ca om adevărat în vederea salvării omenirii din  starea de păcat, sunt realităţi de necontestat.  „Apostolii L-au auzit, L-au văzut cu ochii lor, au meditat la El, cu privirile aţintite asupra Sa şi realmente L-au pipăit cu mâinile lor” ne indică faptul că Isus nu a fost o percepţie falsă, o iluzie trecătoare ci a fost o Persoană reală un Trup de carne, cu alte cuvinte Logosul Înviat. Din pricina faptului că „viaţa a fost arătată”, noi ( ucenicii), trebuiau să vestim / vestească, viaţa veşnică, care a venit de la Tatăl, care a fost şi o poruncă dată de Isus Cristos (Matei 28:18-20). Ioan[5] vorbeşte despre Cuvântul vieţii care este o Persoană respectiv Isus Cristos. Pentru cei care cred Isus este viaţă veşnică, iar dacă cineva nu crede acest lucru va avea osândă veşnică. 1 Ioan 5:12  „Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa”. Isus Cristos este sursa vieţii 2 Timotei 1:10  „dar care a fost descoperit acum prin arătarea mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie”. Astfel avem confirmarea[6] faptului că Isus Cristos era cu Tatăl, era viaţa veşnică, a locuit printre noi, s-a Întrupat ucenicii l-au văzut după Înviere, iar ca şi consecinţe s-au produs vieţi noi schimbate. Credinţa  în Cristos nu este clădită pe speculaţii filozofice, sau teologice ci pe un fapt real şi temeinic. În cazul acesta[7] ucenicii vestesc părtăşia pe care o doresc cu ceilalţi credincioşi, cu Tatăl  şi Isus Cristos. Părtăşia credincioşilor unii cu alţii este mai uşor de înţeles, dar contrastul dintre sfinţenia lui Dumnezeu şi omul păcătos este aşa de mare încât apare dilema cum  se poate realiza părtăşia cu Dumnezeu, iar prorocul pune întrebarea în sensul acesta. Amos 3:3  „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi”?  Părtăşia înseamnă a avea ceva în comun cu Cristos, dar acest lucru presupune să-l cunoşti pe El în calitate de Mântuitor personal şi Domn în viaţa ta. Nu poţi avea o părtăşie reală cu acei care resping învăţătura Noului Testament. Când se adună fraţii împreună ei trebuie să vorbească despre Isus Cristos pentru a  se realiza părtăşia. A vorbii despre alte lucruri nu este de nici un folos. Părtăşia credincioşilor uni cu alţii şi cu Isus Cristos are un gust dulce Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalmi 34:8). Invitaţia o face Isus Cristos  Apocalipsa 3:20  “Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine”. Vestea[8] despre Isus Cristos şi părtăşia care se poate realiza cu El, mărturia despre Cristos trebuie dusă şi la alţii, care este o realitate a vieţii creştine. La fel este realitatea sfintei Treimi în care Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt sunt Una. Isus este numele care i s-a dat lui Cristos la naştere, el fiind Unsul lui Dumnezeu Mesia Cristosul. Astfel avem o mărturie despre umanitatea lui Isus dar şi a divinităţii Sale. Astfel Isus Cristos este   Dumnezeu adevărat şi Om adevărat în înţelesul cel mai deplin al cuvântului. Ioan[9] scrie aceste  adevăruri, bisericilor pentru ca “bucuria voastră să fie deplină”. Experienţa părtăşiei cu Domnul Înviat, mai ales la actul Cinei, al rugăciunii, dărniciei şi alte aspecte cu privire la închinare sunt de neânlocuit. Pavel reafirmă aceste adevăruri. „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13). Scopul epistolei este unul apologetic, dar  este scrisă pentru cei care sunt creştini să se bucure de adevărurile lui Cristos să  fie relevante şi să aducă bucurie chiar dacă încă suntem în trup pământesc 1 Ioan 2:1  “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. Bucuria[10] este deplină doar în contextul unei relaţii corecte cu Dumnezeu. În plus această bucurie nu poate fi tulburată de împrejurări sau circumstanţe omeneşti. Ce este mai important în vestirea Cuvântului[11] este faptul că “….Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”, aspecte legate de natura sfinţeniei şi moralităţi Sale, cu o diferenţă enormă faţă de omul păcătos „Căci gândurile Mele nu Sunt gândurile voastre, căile voastre nu Sunt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55:8) Aici Isaia surprinde unul dintre versete  care vorbesc despre Transcendeţa lui Dumnezeu. Iov îşi pune aceeaşi întrebare cu privire faţă de sfinţenia lui Dumnezeu în contrast cu omul păcătos, cum poate exista o relaţie,  de părtăşie  Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi.? (Iov 9:33) dându-şi seama că trebuie să existe un  mijlocitor între om şi Dumnezeu. Prin postulate ca „Dumnezeu este lumină, Dumnezeu este dragoste,  Dumnezeu este viaţă”, trebuie să ne ridicăm noi la nivelul lui Dumnezeu, pentru a avea părtăşie cu El, nu prin eforturi proprii ci prin Naştere din Nou pe care o face Duhul Sfânt. Lumina descopere păcatul iar „păcatul ţinut aici în secret este scandal public în cer”, lumina fiind o călăuză care te ajută să ieşi din întuneric. Întunerecul este mai mult decât absenţa luminii, este o negare, opusul, şi ostilă  luminii, ceva de ordin malefic şi haosul care caracterizată o lume căzută în păcat. În om nu este nimic bun, iar Pavel recunoaşte acest fapt „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”.(Romani 7:18). Pavel ne arată rebeliunea omului faţă de Dumnezeu „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună” (Romani 8:7). Doar fiind mântuiţi prin Har avem posibilitatea părtăşiei cu Dumnezeu. În final nu întunericul ci lumina va biruii. Apocalipsa 22:5  „Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor”. Ioan îşi asumă rolul de a vorbi despre Dumnezeu[12]cu privire la condiţiile prin care se realizează părtăşia cu Dumnezeu care este o comuniune, un parteneriat. Ioan face referinţă la învăţăturile date de Isus Cristos aici pe pământ. Substanţa acestei învăţături este faptul că Dumnezeu este lumină şi în El nu există întuneric deloc, El este absolut sfânt, neprihănit şi curat. Prin natura Sa El nu poate privi cu bunăvoinţă la păcat, iar în faţa Lui totul este gol şi descoperit  Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. (Evrei 4:13). A pretinde[13] că  „avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric”,  şi a trăi în păcate,  însemnă că se denaturează în mod deliberat adevărul şi nu trăim în acest adevăr care este o Persoană. „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Minciuna este un rezultat al firii pământeşti iar ca tată îl are pe Diavolul. Ioan 8:44  “Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii”. Este o afirmaţie dură şi din nefericire  adevărată. Atunci când oamenii trăiesc în păcat încearcă să-şi scuze chiar şi în mod biblic păcatul dar o fac fără succes în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. El nu se coboară niciodată la nivelul omului pentru ai scuza păcatele, iar păcatul este un principiu a existenţei umane, este incapacitatea omului de a se conforma Legii morale ale lui Dumnezeu,  sub  aspect etic. Îngerii  şi omul  au păcătuit prin alegere. Isaia 14:12  „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pământ, tu, biruitorul neamurilor! 13  Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; 14  mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”, iar  omul  a făcut la fel. Geneza 3…..Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el”. Consecinţe ale păcatului sunt dizgraţie divină, insensibilitate, egocentrismul, vina neastâmpărul, moartea fizică/spirituală,  pedeapsa, negarea, fuga de realitate, frica, autoînşelarea etc. Păcatul are   efecte în relaţii ca competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei divine şi altele. Cine umblă în întuneric se poticneşte şi cade pentru că lumina este absentă (Ioan 11:10). Lumina[14] şi întunericul nu pot coexista împreună. Cei care se află în întuneric nu pot avea părtăşie cu Dumnezeu “Omul care spune că are părtăşie cu El şi umblă, în mod obişnuit, în întuneric, nu a fost mântuit niciodată”. Un adevăr tragic pentru cei care se pretind a fi creştini. Nu se poate umbla în părtăşie numai dacă „sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. A nu îndeplini această condiţie înseamnă a trăi în minciună şi a face un mare deserviciu cauzei lui Dumnezeu. A te minţi singur, a te înşela, căutând doar imaginea de suprafaţă înseamnă a fi ipocrit, prefăcut şi făţarnic. Dacă creştinul este în Trupul lui Cristos, pentru păcat el va fi pedepsit de Dumnezeu, cum a făcut cu David, (nu se pot da reţete), iar prin mărturisirea păcatului vei fi iertat iar Dumnezeu te tratează ca pe un copil a Lui. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire”. (1 Ioan 1:9). Acest aspect ţine de umblarea credinciosului pe acest pământ care poate fi în întuneric (Ioan 11:10), sau în lumină. “Toată[15] iertarea lui Dumnezeu se bazează pe sângele Fiului Său care a fost vărsat la Calvar”. Sângele lui Isus Cristos ne curăţeşte, dar şi noi trebuie să ne mărturisim păcatele. În momentul[16] în care nu discernem adevărul, sau nu dorim să facem acest lucru „ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”, şi afirmă cu nu avem păcat, adevărul nu este în noi, dar şi mai grav suntem mincinoşi. Unii dintre credincioşi afirmă cu mândrie că au ajuns la desăvârşire aşa cum le cere Isus ucenicilor „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”, (Matei 5:48) dar în viaţa lor se constată multe fapte ale firi pământeşti. Acest lucru este în cel mai fericit caz o autoânşelare fiindcă păcatul se ţine de noi aşa cum Dumnezeu ia spus lui Cain “Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Geneza 4:7). La fel stau lucrurile şi în Noul Testament, în care apostolul Pavel spune chiar şi în postura de creştin “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? (Romani 7:24). Acest lucru  se pune la modul personal pentru că toţi oamenii au păcătuit.  Galateni 3:22  “Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos”. “Convertirea[17] nu înseamnă numai eradicarea naturii păcatului, ci şi implantarea unei noi naturi, divine, înzestrată cu puterea de a trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului ce locuieşte în noi”. Pocăinţa şi sfinţirea credinciosului sunt un proces în viaţa creştinului. Există o condiţie[18] pentru iertarea păcatelor „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Iacob spune acelaşi lucru la care se adaugă credinţa celui care este încredinţat de acest aspect. Iacov 5:15  „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui……….”. Mărturisirea păcatelor este obligatorie, a păcatelor comise, sau prin omisiune „păcatele comise cu gândul, păcatele comise cu fapta, păcatele ascunse şi păcatele comise în public” sau orice acţiune interzisă de Scriptură raportată la poruncile lui Dumnezeu, la învăţături sau principii. A ascunde adevărul de semeni sau de Dumnezeu nu ne este de nici un folos ”Cine îşi ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare” (Prov. 28:13). „Iertarea de care vorbeşte loan aici este cea părintească, nu judiciară”, în ultimul caz Dumnezeu având calitatea de judecător. De iertarea judiciară avem nevoie o singură dată pentru că Dumnezeu a judecat păcatul nostru în Cristos, dar de iertarea părintească avem nevoie toată viaţa. „Când ne mărturisim păcatele, trebuie să credem, pe baza autorităţii cuvântului lui Dumnezeu, că El ne iartă. Iar fiindcă El ne iartă, şi noi trebuie să ne iertăm pe noi înşine”, pe alții şi în acest fel se obţine şi siguranţa mântuirii. Sinceritatea este singurul lucru viabil în faţa lui Dumnezeu, nu se poate să avem pretenţia că nu am păcătuit fiindcă „Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi”, iar din păcate aşa a fost atunci şi aşa este şi acum Osea 4:2 „Fiecare jură strîmb şi minte, ucide, fură, şi prea curveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri”. Petru constată aceeaşi situaţie 2 Petru 2:14  „Le scapără ochii de preacurvie, şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, Sunt nişte blestemaţi”! Dacă avem pretenţia că nu am păcătuit, apropo de exemplele de erezie citate anterior, creştini care pretindeau o cunoaştere ezoterică, superioară, pretindeau că sunt fără păcat, se complăceau în egoism şi absenţa dragostei,  îl facem mincinos pe Dumnezeu.  Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”, iar reabilitarea se obţine prin Isus Cristos Romani 3:24  „Şi Sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus”. „Astfel[19] observăm că părtăşia cu Dumnezeu nu reclamă o viaţă de totală nepăcătoşenie, dar reclamă ca toate păcatele noastre să fie scoase la lumina prezenţei Sale, să fie mărturisite şi iertate”. Trebuie să fim sinceri şi oneşti în relaţia noastră cu Dumnezeu.  Viaţa ucenicilor   şi a noastră era/este legată de Isus Cristos care este sursa vieţii. „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). Sfinţenia, neprihănirea lui Dumnezeu, lumina  Sa, ţin de natura, Lui nu şi poate fi compatibilă cu o stare de păcat, indiferent de natura acestuia, sau de persoana care îl comite. Când înţelegem acest adevăr vom fugii de păcat.  Deci se poate ca un păcătos care  s-a convertit şi este Născut din Nou să aibă o relaţie de tipul eu –  Tu cu Dumnezeu care este lumină, fiind şi noi lumină. „Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”. (1 Ioan 1:5)

8). CONCLUZII. Dumnezeu prin natura Sa este Lumină, un atribut care se reflectă în sfinţenia moralitatea şi creaţia Sa. Lumina se reflectă în Slava lui Cristos „El, care este oglindirea slavei Lui…. şi întipărirea Fiinţei Lui….”, (Evrei 1:3) care la rândul ei se vede în personalitatea lui Ioan. Există delimitări clare între adevăr / minciună, lumină / întuneric, viaţă / moarte, etc, fără nuanţe de gri în spaţiul divinităţi. Ioan scrie cu un scop. 1 Ioan 5:13 „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică”. El se luptă cu ereziile de atunci, docetismul şi gnosticismul, care atacau Biserica prin învăţăturile lor. Relaţia cu Isus Cristos se rupe printr-o învăţătură falsă sau trăirea în păcat. Isus Cristos poate fi cunoscut  prin credinţă cu Duhul şi cu mintea.  Siguranţa mântuiri credinciosului ţine tocmai de această relaţie cu Cristos care nu trebuie să fie afectată de învăţături înşelătoarea sau de păcat. Pentru acest lucru trebuie să credem ce spune Scriptura despre Isus Cristos, realităţi obiective ca Naşterea lui Isus Cristos lucrarea Sa, învăţăturile, Moartea, şi Învierea, apoi Înălţarea la cer și pozția de autoritate și putere la dreapta Tatălui. Aveam şi mărturia martorilor oculari, mulţimea, ucenicii dintre care unul este Ioan. El vorbeşte despre ei şi noi, făcând o delimitare clară între credincioşi şi  falşi credincioşi. Există teste ale credinţei creştine, testul teologic, testul moral  şi testul social, prin care se verifică credinţa adevărată. Prin trecerea cu bine a testelor amintite se poate primi o bună mărturie despre credincioşi. Învăţăturile false au  tulburat biserica şi erau necesare clarificări doctrinare pentru că existau profeţi falşi,  amăgitori, anticrişti de origine satanică. Ioan scrie despre roadele firii care sunt în lume „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii”, care nu vin de la Dumnezeu, opri acestea se regăsesc şi în timpurile noastre. Credinciosul trebuie să aibă  dragoste frăţească, părtăşie cu fraţii şi cu Isus Cristos. Doar aşa vom fi după Chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, Imago Dey.  Aceşti amăgitor,  gnosticii,  s-au infiltrat în Biserică, cu pretenţii de cunoaştere superioară, fără o definiţia clară a gândirii lor, concretizată abia în secolul II, care a fost combătută de Ioan iar mai târziu de părinţii bisericii. Demiurgul imperfect, conceptualizat de ei diferea mult de Dumnezeul iudeilor şi a creştinilor şi era făurit după „chipul şi asemănarea lor”. Viaţa lor, imorală plină de pofte, contrazicea faptul că au o credinţă adevărată. Ei s-au înmulţit în Orient şi Imperiul Persan, plus bazinul mediteranian,  iar erezia aproape că dispare din cauza islamului şi a cruciaţilor, dar renaşte în secolele XIX şi XX în Europa şi America de Nord, ca o continuitate a miturilor antice. Gnosticimul a îmbrăcat diferite forme de gândire, de la radicalism la atenuat sau restrâns, dar tot erezie se cheamă. Între gnosticism şi creştinism sub aspectul „relaţiilor”, antagonice, este important  pentru înţelegerea diferitelor curente filozofice, religioase din primele secole şi din timpurile de astăzi. Şi atunci şi acum avem lupi cu blană de oaie şi chiar Isus Cristos avertizează în sensul acesta. „Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori”. (Matei 7:15).  Cei proaspăt convertiţi au fost şi sunt cel mai uşor de înşelat. Răul din univers nu era rezolvat în doctrina lor pentru că printre alte carenţe nu percepeau bunătatea lui Dumnezeu. Sincretismul religios în care se găsea învăţătura lui Platon, fragmente din învăţătura creştină, păgânism şi influenţe hinduse ia împiedecat să vadă un Dumnezeu adevărat şi să primească mântuire. Cred că de fapt nici nu şi-au dorit cu adevărat acest lucru, în plus au amăgit şi alţi creştini care nu aveau credinţa zidită pe Stâncă. Ei au mers în paralel cu creştinismul fiind dintre cei care… Geneza 3:15……….. “tu îi vei zdrobi călcâiul.” Ioan şi alţi scriitor biblici avertizează creştinii asupra acestui pericol. Un alt gen de erezie periculoasă era necredinţa în Întruparea lui Isus, iar cei care promovau această rătăcire, docetiştii, au răspândit aceste idei periculoase în Biserică. Ei negau de fapt divinitatea lui Cristos, dar ca rezultat nu mai aveau un suport temeinic pentru lucrarea soteorologică a lui Cristos, credinţa lor era un fals în care cele două naturi al lui Cristos erau separate. Ioan  combate această erezie : „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum” (1 Ioan 4:2-3). La fel şi părinţii bisericii prin Crezul de la Nicea şi Calcedon condamnă aceste erezii.  Biblia afirmă atât umanitatea cât şi divinitatea lui Isus Cristops „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. (Evrei 4:15) şi Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Aceste erezii persistă şi astăzi sub alte forme, iar astăzi avem aceleaşi problemă de credinţă sau necredinţă în ceea ce priveşte   realitate a întrupării, realitatea a păcatului şi faptul că Dumnezeu este lumină. Problema este că sau crezi tot din Biblia sau deloc, şi nu se poate realiza mântuirea cu falsuri sau jumătăţi de adevăr.  Dumnezeu s-a descoperit omului pentru a avea posibilitatea refacerii relaţiei cu El. Preţul dat de Dumnezeu pentru salvarea omului este nespus de mare şi ne arată grozăvia păcatului fiindcă pentru păcat a plătit Isus Cristos în calitate de Fiu. Au fost date legi şi înainte de Sinai[20] (Exodul 18:16), unele dintre ele fiind date de Domnul ca legea Sabatului (Gen. 2:3), legea jertfelor (Gen. 4:4), etc, iar altele  sunt menţionate fără o referinţă divină. Pavel scrie “Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Romani 2:14-16). Exemplu de legi dinainte de Sinai la popoarele păgâne au fost “Codul lui Hamurabi,  acest personaj, numit în Biblie Amrafel (Gen. 14:1), a fost o mare personalitate a vremii, împărat al Babilonului. Data probabila a scrierii este 2.139 în.Cr…. cu opt sute de ani înainte de vremea lui Moise” Ele au funcţionat în “Golful Persic, Marea Caspica, din Persia pană la Marea Mediterana (şi în Canaan)”.  “Hamurabi si-a numit legile: “Judecăţi despre neprihănire”, deşi comparate cu legile date de Dumnezeu prin Moise, preceptele lui nu sunt nici neprihănite si nici nepărtinitoare”. Dacă se face comparaţie cu cele 10 porunci diferenţa este evidentă.  Dumnezeu se descopere omului prin Revelaţia Generală în creaţie şi în fiinţa umană „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu” (Romani 1:19)  şi Revelaţia Specială în momentul în care Dumnezeu s-a făcut OM. Luca 1:31  “Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. 32  El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David”. Dumnezeu a dat legi, decrete porunci  poporului Israel prin Moise, la muntele Sinai care cuprind cele 10 porunci, plus încă 613, legi care reglementează viaţa socială, religioasă şi aspecte de igienă pe care poporul evreu avea obligaţia să le respecte în cadrul Legământului mozaic. Nerespectarea lor aducea ca şi consecinţă pedeapsa divină. La fel şi în creştinism Isus Cristos se situează deasupra Legii, dă cele 2 porunci (în care sunt comprimate cele 10 porunci date poporului evreu)  şi învăţături cu privire la viaţa credinciosului, în Predica de pe Munte, şi în continuarea dă învăţături până la finalizarea lucrării soteorologice care a implicat Crucea. Ele sunt continuate de învăţătura dată de apostoli. Nerespectarea acestora aduce în final judecata. În momentul în care nu avem o poruncă sau învăţătură clara raportată la un eveniment sau acţiune din viaţa creştină ne raportăm la principiile Bibliei. Aceasta este etica creştină la care trebuie să ne raportăm, care este mai presus de etica dată de oameni. Aspectul moral ţine de starea credinciosului sau a unei naţiuni raportată la etica lui Dumnezeu la un moment dat. Schimbarea semantică a celor doi termeni, etică şi moralitate, nu modifică Legile date de Dumnezeu. Pavel ne îndeamnă “…Să ne desbrăcăm, deci, de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Pentru a sprijini afirmaţiile despre Etica şi Morala creştină am ales personaje din Biblie pentru a exemplifica, aplicare şi / sau  neaplicare lor în existenţa credinciosului cu implicaţiile de rigoare. Primul personaj biblic ales este judecătorul  şi profetul Samuel, care creşte de mic copil la uşa Cortului, într-o corupţie morală evidentă a poporului dar şi a fiilor lui Eli care era preot. „Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară la uşa Cortului întâlnirii”(1Samuel 2:22). Dacă acolo, la Cort, corupţia moral spirituală era mare, ne putem imagina cum era în rândul poporului. Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea. (Judecători 21:25). Samuel face trecerea de la perioada Judecătorilor la monahie, lucru care nu a plăcut lui Dumnezeu, dar  face voia poporului şi Saul apoi David sunt unşi ca şi împăraţi.  Prin ungerea celor doi împăraţi, este indicat faptul că oficiul de rege este sacru. Samuel rămâne curat în faţa lui Dumnezeu şi a poporului  până la în final. “Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns şi l-au îngropat în locuinţa lui, la Rama. Atunci David s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Paran” (1 Samuel 25:1). Lucrurile nu stau deloc mai bine, Saul este lepădat de Domnul, iar viaţa lui David este presărată cu momente de cădere în păcate care afectează relaţia lui şi a poporului cu Dumnezeu. Deşi perioada lui David şi Solomon sunt considerate “de aur”, chiar în timpul lui Solomon se reia decăderea moral spirituală a împăratului şi a poporului. Personajul pus în contrast este regele Manase cel mai rău împărat dintre împăraţii lui Iuda. Pe lângă faptul că era deosebit de rău Dumnezeu ia îngăduit o domnie lungă, răul începe de la vârf, împăratul şi poporul au ajuns să facă lucruri mai rele chiar decât popoarele care au fost înainte lor în Canaan. Fascinaţia spre rău, religii păgâne, frica de imperiul Asirian au dus la un regres spiritual adânc al poporului. Deşi Dumnezeu anunţă pedeapsa poporul nu se întoarce cu faţa spre Domnul. Poporul evreu avea ca şi mandat să fie “lumina neamurilor”,  a fost contrariul şi în final a urmat pedeapsa.  Din păcate şi în creştinismul actual în cadrul Noului Legământ, mulţi creştini nu îşi îndeplinesc mandatul Matei 5:16  „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Manase nu s-a uitat la ce s-a întâmplat cu Regatul de Nord care căzuse în mâna asirienilor, a urmat să păcătuiască şi a fost pedepsit. Manase este dus în robie, acolo se pocăieşte, se reîntoarce în ţară, dar reforma sa religioasă rămâne una de suprafaţă. Chiar şi răbdarea lui Dumnezeu are o limită pe care poporul evreu o trece în mod deliberat, iar în cadrul Legământului Mozaic, nu se putea decât să urmeze blestemul.  Contrastele dintre Samuel şi Manase  sunt mari şi la extreme, unul răspândim lumina lui Dumnezeu, însă celălalt întunericul lui Satana. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. (Efeseni 5:9).  Apostolul Pavel descrie viaţa creştină în termeni de luptă şi alergare, iar lupta se duce pe tărâmul spiritual împotriva „cărnii”, a ispitelor cu care trebuie să lupte fiecare credincios. Ioan surprinde şi comprimă ispitele venite de la Satana şi de la natura noastă umană şi păcătoasă, care vin din lume, ele fiind „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii”. Lista ispitelor şi păcatelor în care poate să cadă credinciosul este mult mai lungă, şi se pun în contrast dorinţele trupului cu voia lui Dumnezeu şi roadele Duhului Sfânt. În Scriptură avem exemple de oameni care au cedat ispitei, dar şi de credincioşi, care indiferent de circumstanţe sau poziţie socială au rămas smeriţi în faţa lui Dumnezeu. Dacă a fost îngăduită ispita şi peste Fiul lui Dumnezeu, cu atât mai mult Satana ispiteşte pe om dar există un până aici. „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. (1Corinteni 10:13). Noi ne ducem viaţa de credinţă în parametri lăsaţi de Dumnezeu, cu dorinţe legitime, dar şi nelegitime, iar dacă ieşim de sub umbrela ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu, riscul căderii noastre în păcat este foarte mare. Dar şi atunci avem la Tatăl un Mijlocitor, care a fost Om şi Dumnezeu şi are posibilitatea să ne înţeleagă şi să mijlocească pentru noi ca şi Mare Preot. Ieşire de sub putere păcatului prin mijlocire necesită ca fiecare credincios să fie Născut din Nou. O viaţă transformată de Duhul Sfânt nu poate rămâne în păcat, credinciosul îşi revine, se pocăieşte şi merge mai departe. Sub forma acesta de luptă şi alergare, cădere şi biruinţă prinde contur Imago Dey în viaţa creştinului. Sfinţirea este o separare de lume de păcat ea fiind  o lucrare a Duhului Sfânt şi a omului. Atunci când creştinul se află în procesul de pocăinţă şi sfinţire el are posibilitatea de a avea părtăşie cu Dumnezeu şi cu alţi credincioşi în Biserică.  Părtăşia implică cel puţin câteva  înţelesuri în vocabularul creştin şi înseamnă comuniune, a avea parte, a participa, a împărtăşi, a participa la ceva, aspect care cuprinde acţiuni sau stări din viaţa creştină. Ele se pot referi la parteneri de lucru, aceiaşi experienţă, persecuţie, suferinţă sau din contră bucurie, aspecte din timpul închinării, acţiuni în comun, aceeaşi practică religioasă etc. Fapte 2:42  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”,  etc. Părtăşia iese în evideţă mai ales la Cina Domnului şi la actul Botezului ca şi ritualuri creştine. 1 Corinteni 10:16  “Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pânea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Cel mai important aspect este părtăşia cu Domnul Isus Cristos şi cu ceilalţi credincioşi prin Duhul Sfânt. (Corinteni 1:9)  “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostrum”… Părtăşia nu se poate realiza decât în dragoste care este un atribut divin transmisibil, şi condiţia absolut necesară este spălarea păcatului în Sângele lui Isus Cristos. Părtăşia „cainonia”  implică faptul de a avea ceva în comun cu Dumnezeu şi cu oamenii şi este  o participare activă, dar înseamnă şi un duşman comun  pe Satana. Părtăşia cu El implică umblarea în lumină, cu Dumnezeu şi cu oamenii, aspect ce intervine în  chipul şi ipostaza relaţiilor. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. (1 Ioan 1:7) Atunci când se afirmă faptul că Dumnezeu este lumină Ioan se referă la natura lui Dumnezeu, la atribute care ţin de aspectul moral al lui Dumnezeu cum  sunt sfinţenia,  neprihănirea, dreptatea,
adevărul,  aceste calităţi care  intră în conflict cu păcatul şi întunericul spiritual al aceste lumi. Nu este tolerată o intermediere între neprihănire şi păcat,  lumină şi întuneric, sau adevăr şi minciună ori  iubire şi ură. Lumina este legată de divinitate, Dumnezeu este lumină şi Isus Cristos este lumină. (Ioan 8 :12) „Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” dar  în (Ioan 3:19) Cuvântul ne spune că .. oamenii au iubit mai mult întunericul.  Cuvântul lumină este în contrast cu durerea, adversitatea, întunerecul, moartea. E vorba de lumina Evangheliei, roada lumini  care este  un cumul de calități. Efeseni 5:9  „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr”. În contrast păcatul este ceva rău şi periculos. Soluţia problemei este Lumina Evanghelie, ce trebuie arătată tuturor oamenilor. Lumina lui Dumnezeu intră în conflict şi cu ereziile creştine, de atunci şi de acum, cu falşi credincioşi, care au doar o cunoaştere parţială şi nesinceră al lui Dumnezeu deşi susţin contrariul. Problema cu care se confruntă acum şi în viitor fiecare om este faptul că Lumina a venit aici pe pământ, s-a Întrupat când Dumnezeu s-a făcut Om  prin Isus Cristos fiind şi Om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Faptul că unii oameni nu l-au cunoscut şi nu doresc nici azi să îl cunoască, nu le va justifica “dreptatea” în ziua judecăţii de apoi. Din contră  martorii oculari susţin existenţa istorică al lui Isus Cristos. Atunci şi acum creştinul are posibilitatea de a avea părtăşie cu Cel ce este Lumină. Ea se realizează doar după ce fiinţa umană păcătoasă şi-a spălat păcatele în Sângele Mielului. După pocăinţă şi Naşterea din Nou, chiar dacă facem păcate în mod accidental avem la Tatăl un Mijlocitor pe Isus Cristos, care îndeplineşte trei funcţii sus în cer, acelea de Împărat, Mare Preot şi Mijlocitor. Condiţia pentru ca Isus Cristos să mijlocească pentru noi este ca rugăciunea să fie făcută cu credinţă şi păcatul este necesar să fie mărturisit. Noi suntem legaţi de Isus Cristos pentru a avea viaţă şi lumină. „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). La rândul nostru trebuie să fim sare şi lumină.   „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14). În concluzie un creştin care s-a convertit şi este Născut din Nou are posibilitatea unei relaţie eu – Tu,  cu Dumnezeu care este Lumină.

10). BIBLIOGRAFIE.

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait  Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/gnosticism.html

Sait http://www.voxdeibaptist.org/Docetismul.htm

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Docetism

Sait http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legidinainteasinaiului.htm

Sait https://dexonline.ro/definitie/ETICA

Sait https://www.rcrwebsite.com/greatest7.htm Pastor John Piper

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Călătorie prin Vechiul Testament de S. Schultz. 1980

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/samuel.html

INDEX TEMATIC DE TERMENI ŞI NUME DIN BIBLIE. Bucureşti 2003

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Sait https://dexonline.ro/definitie/profet

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/manase.html

Comentariu Biblic al credinciosului V.T. de William -MacDonald

Sait https://barzilaiendan.com/2013/03/20/37-arhivele-regale-manase-cel-mai-rau-rege-al-lui-iuda

Sait https://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/54/Manase

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pofta.html

Sait https://www.facebook.com/notes/alexandru-iulian/faptele-firii-pamantesti

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/roada-Duhului.html

Sait ://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/partasie.html

Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/  Din revista „Halte fest“

Sait https://moldovacrestina.md/a-creat-dumnezeu-tot-universul-in-sase-zile-obisnuite-sau-in-perioade-de-timp-foarte-lungi/

Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

NOTE DE SUBSOL:

[1] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[2] https://moldovacrestina.md/a-creat-dumnezeu-tot-universul-in-sase-zile-obisnuite-sau-in-perioade-de-timp-foarte-lungi/

[3] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[4] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald  pg 1126-1127

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[7] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[8] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[9] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[10] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[11] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[12] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[13] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[14] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[15] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[16] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[17] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[18] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[19] Comentariu Biblic al credinciosului N.T  de William – MacDonald pg 1126-1127

[20] Sait http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legidinainteasinaiului.htm