Patristici pentru Baptiști? Observațiile Ortodoxe asupra Dezbaterilor recente printre Baptiștii din Sud

54
views

de Robert Arakaki

Teologia reformată și-a făcut prezența în diferite locuri neașteptate. Creștinismul de astăzi, într-un articol recent, a făcut o declarație asupra unui trend surprinzător printre pastorii Convenției Baptiștilor din Sud (SBC). Un studiu din 2006 a descoperit că doar 10 la sută din pastorii SBC s-au identificat drept “Calviniști”. Totuși, un studiu din 2007 a descoperit un procent surprinzător de 35 la sută dintre preoții SBC care au absolvit recent seminariile SBC s-au indentificat drept “Calviniști”.

Acest lucru a creat o izbucnire sub forma unei declarații teologice:  lucrarea A Statement of the Traditional Southern Baptist Understanding of God’s Plan of Salvation.

Articolul Doi: “Păcatul Omului” conține o respingere explicită a doctrinei Reformei a depravării totale:

Negăm faptul că păcatul lui Adam a rezultat în negarea liberului arbitru a oricărei persoane sau declararea că o persoană este vinovată înainte să păcătuiască.

Această delcarație este foarte apropiată de ceea ce Biserica Ortodoxă consideră a fi condiția umană. Mitropolitul Kallistos (Timothy) Ware este foarte cunoscut pentru lucrarea sa introductivă The Orthodox Chruch, a scris:

Ortodocșii, totuși, nu susțin faptul că decăderea umanității a deprivat-o de bunăvoința lui Dumnezeu, deși ei ar putea spune că după cădere, bunăvoința acționează asupra umanității din exterior, nu din interior. Ortodocșii nu spun, asemeni lui Calvin, că oamenii după cădere sunt incapabil de fapte bune. Ei nu pot fi de acord cu Augustin, atunci când acesta scrie că oamenii sunt sub o necesitate grea de a comite păcate, iar natura umană este învăluită în vina în care a căzut, astfel făcând să apară lipsa libertății. (p. 223)

Factorul Lipsă – Părinții Timpurii ai Bisericii

Ceea ce găsesc bizar despre dezbaterea teologică  descria articolul Creștinismul de astăzi ca o lipsă de realitate față de părinții timpurii ai bisericii. Doar unul a fost menționat, și anume Augustin. Augustin este un părinte al bisericii foarte cunoscut însă el nu a fost singurul. Una dintre slăbiciunile Creștinismului Vestic este provincialismul limitat ce a rezultat din axarea asupra unui singur teolog atunci când există o moștenire teologică mult mai largă din care se poate învăța. Ortodoxismul Estic se bazează pe o tradiție teologică mai largă și mai bogată. Într-o eră a venerării eroilor, de ce discipolii direcți ai Apostolilor nu primesc atenția și respectul pe care îl merită? Sunt sigur că există mulți pastori SBC buni și seminarieni care ar putea investiga ceea ce Apostolii i-au învățat pe discipolii lor.

Cine sunt Părinții Timpurii ai Bisericii?

Termenul de “părinți ai bisericii” se referă la un grup particular format din lideri Creștini timpurii. Nu oricine a trăit cu mult timp în urmă poate fi considerat un părinte al bisericii. Pentru Creștinismul Ortodox un părinte al bisericii este o persoană a cărei învățături sunt pe acceași undă cu învățăturile Apostolilor care au dus vieți exemplare. Deoarece Creștinii timpurii credeau cu tărie în tradiționalizarea procesului – amintind și păstrând învățăturile Apostolilor – ei i-au văzut pe părinții bisericii drept oameni care putea reprezenta înțelesurile unice ale Scripturii.

Chiar înainte de moarte, Apostolul Pave i-a scris lui Timothy:

Menține cu tărie planul sunetelor cuvintelor pe care le-ai auzit de la mine, prin credință și dragoste ce se află în Isus Hristos. Acel lucru bun ce ți s-a făcut ție, păstrează-l prin Duhul Sfânt care se află în noi toți. (II Timothy 1:1-14, NKJV)

Timp de multă vreme Timothy a fost asistentul și discipolul lui Pavel, iar curând urma să devină succesorul lui Pavel în predicarea evanghelie. Pentru asta, Timothy trebuia să fie decretat. Pavel îi reamintește lui Timothy de acel moment culminant când Timothy a devenit episcop al bisericii lui Hristos.

Iar lucrurile pe care le-ați auzit de la mine, spuneți-le mai departe la alți oameni credincioși care vor putea la rândul lor să le predea la alții. (II Timothy 2:2, NKJV)

Autoritatea translocală a episcopului poate fi văzută în decretarea lui Timothy. La decretarea lui Timothy, el a primit responsibilitatea de a da mai departe Credința Creștină la generațiile următoare. El a primit deasemenea responsibilitatea de a fi sigur că viitorii episcopi se vor asigura că doctrinele potrivite vor fi învățate.

Meseria episcopului este diferită față de cea a unui pastor obișnuit. Un episcop moștenește autoritatea apostolilor; el nu pretindea inspirație divină asemeni apostolilor originali însă el a continuat lucrarea lor de a conduce o biserică mare. Pastorii locali (preoții) ascultau de episcopi. Episcopul conduce biserica prin bunăvoința Duhul Sfânt (II Timothy 1:6). Este deasemenea important ca noi să nu uităm că Pentecost, darul lui Hristos pentru Biserică, a început în Acts 2 și a continuat să îndrume biserica în toate adevărurile. În timp ce studiem istoria bisericilor descoperim că Hristos a inspirat credință în promisiunile făcute Bisericii, niciodată să nu o abandoneze ci să o susțină prin adevăr și bunăvoință.

Este important de nu uita că în timp ce Pavel scria scrisoarea aceasta pentru Timothy, nu exista încă un Testament Nou. Timothy și alți pastori trebuiau să se bazeze pe un număr de scrisori pe care le-au primit de la Pavel, discursurile acestuia pe care și le mai aminteau, și Vechiul Testament. Colecția de cărți și scrisori cunoscute ca Noul Testament nu au fost puse împreună decât cu două secole mai târziu.

Mulți, dacă nu majoritatea, dintre părinții bisericii, erau episcopi. Printre aceștia se numără:

Ignatius din Antioch – Un discipol de-al Apostolului Ioan, a murit în jurul anului 100. Tradiția spune că el a fost unul dintre copiii pe care Isus i-a luat în brațele sale și i-a binecuvântat. Ignatius a fost al treilea episcop al orașului Antioch, același oraș care i-a trimis pe Pavel și Barnabas ca misionari (Acts 13). El a scris șase scrisori ce au dat dovezi valoroase legate de credințele și practicile Creștinilor imediat după moartea Apostolilor originali. Scrisorile sale pot fi găsite în lucrarea Apostolic Fathers.

Polycarp – Un alt discipol de-al Apostolului Ioan, a murit ca un martis ars pe rug în anul 155. Polycarp a susținut importanța de a memora și transmite mai departe învățăturile Apostolilor. Relatarea martiriului său a devenit un clasic timpuriu și poate fi găsită în colecția Apostolic Fathers.

Irenaeus din Lyon – Un discipol de-al lui Polycarp, el a fost episcop în Lyion, Galia (Franța). El a fost un episcop misionar ce a avut ca misiune supraviegherea unei biserici la frontiera lumii Romane. El este cunoscut pentru lucrarea Against the Heretics pe care a scris-o pentru a combate erezia Gnosticilor. El a scris deasemenea On the Apostolic Preaching. A murit în jurul anului 202,

Athanasius cel Mare – El a servit ca episcop în orașul Alexandria, unul dintre cele mai mărețe orașe ale Imperiului Roman. El a jucat un rol important în combaterea ereziei Arianismului ce a negat natura divină a lui Isus Hristos. El a scris lucrarea clasică teologică On the Incarnation și a participat la primul Consiliu Ecumenic în anul 325. A murit în anul 373.

Basil cel Mare – A fost episcop în Caesarea, Cappadocia (Turcia modernă). El a scris lucrarea On the Holy Spirit împotriva celor ce au negat natura divină a Duhului Sfânt. A murit în anul 379,

Protestanții fac o greșeală comună prin faptul că dacă el a trăit acum multă vreme, Origen a fost unul dintre părinții bisericii timpurii și este respectat de Biserica Ortodoxă. Educația sa înaltă și productivitatea sa nemaintâlnită în cercetările teologice i-ar aduce cu siguranță o poziție în seminarile de seamă din ziua de astăzi. Însă din cauza aspectelor bizare al învățăturilor sale, el este recunoscut ca un părinte al bisericii de către Creștinii Ortodocși.

Citindu-i pe părinții bisericii nu este o sarcină ușoară, însă îi va răsplăti pe cei ce vor să aibă o înțelegere mai profundă a credinței Creștine. Este important să nu uităm că termenul de “părinți ai bisericii” este o expresie scurtă pentru mișcarea teologică ce s-a întins pe mai multe secole, atât în părțile estice cât și cele vestice ale Imperiului Roman și până și extinsă înafara Imperiului. Un punct bun de început pentru cei nefamiliarizați cu părinții bisericii este lucrarea The Christian Tradition a lui Jaroslav Pelikan.

Părinții Bisericii Timpurii și Liberul Arbitru

Când vine vorba de teologie, Creștinii Ortodocși întreabă: Care a fost consensul general al părinților bisericii? Creștinii timpurii au studiat teologia într-un mod conservativ. Decât să încerce să producă o soluție creativă, ei au căutat o înțelegere bazată pe Scriptură și la același nivel cu înțelegerea Scripturii predată de succesorii Apostolilor, și anume episcopii.

Un studiu al Bisericii timpurii arată existența unui consens teologic larg ce a afirmat credința în liberul arbitru. J.N.D. Kelly în lucrarea sa Early Christian Doctrine notează că apologiștii secolului al doilea au crezut în unanimitate în liberul arbitru (1960:166).

Justin Martyr este cunoscut ca “Filozoful”. El nu fpcea parte din clerul decretat însă era un învățător asemănător profesorilor universitari din ziua de astăzi. El a scris:

Creația nu a stat în puterea noastră inițial; și pentru a putea urma acele lucruri ce-l mulțumeau pe El, alegerea lor prin modurile facultăților raționale El însuși ni le-a oferit, El ne convinge și ne conduce spre credință (First Apology 10; Ante-Nicene Fathers vol.I, p. 165).

Irenaeus of Lyons a afirmat capacitatea umanității pentru credință:

Astfel orice expresie demonstrează că omul are puterea de a respecta credința (Against Heretics 4.37.2; Ante-Nicene Fathers, Vol.I p. 520).

Cyril din Ierusalim a fost un patriarh al Ierusalimului în secolul patru. Ierusalimul a fost unul dintre centrele spirituale ale tradiției Creștine antice. În faimoasele sale lecturi catechetice, Cyril a afirmat în repetate rânduri despre liberul arbitru al oamenilor (Lectures 2.1-2 și 4.18, 21; Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series Vol. VII, p. 8-9, 23-24).

Gregory din Nyssa, un învățător respectat din secolul al patrulea, a predat astfel în lecturile sale:

Pentru El cel care deține domnie asupra universului permite ca un lucru să ne fie dat nouă să controlăm, doar după fiecare dintre noi este maestru. Aceasta este voința; un lucru ce nu poate fi înrobit, fiind puterea determinării sinelui (Gregory din Nyssa, The Great Catechism).

John din Damascus, un părinte al bisericii din secolul opt este faimos pentru lucrarea Exposition of the Catholic Faith, în care a scris cel mai apropiat lucru de o teologie sistematică din biserica timpurie. El a explicat că Dumnezeu l-a făcut pe om rațional și i-a dat liberul arbitru, iar ca rezultat liberul arbitru al omului a fost corupt (Nicene and Post-Nicene Fathers, Series 2 Vol. IX p. 58-60).

John of the Ladder, un Părinte al Deșertului din secolul al șaselea, a scris în lucrarea sa clasică The Ladder of Divine Ascent, astfel:

Dintre ființele raționale create de El și onorate cu demnitatea liberului arbitru, unii dunt prietenii Săi, iar alții sunt adevărații Săi servitori, unii sunt fără valoare, alții sunt complet diferiți de Dumnezeu, iar alții, deși sunt creaturi bizare, îi sunt oponenți (1991:3).

Ceea ce este ciudat este faptul că doctrinele Calviniste a depravării totale și predestinației duble nu au fost predate de către părinții bisericii timpurii. Învățăturile distincte ale tradiției Reformate își au rădăcinile la Augustin din Hippo și influența din Scolaticismul medieval al teologiei Creștine din Evul Mediu. Acest lucru evidențiază faptul că Calvinismul (teologia Reformată) nu făcea parte din credința istorică Creștină, ci de un sistem teologic inventat de John Calvin în anii 1500.

O Invitație pentru Baptiști să Citească despre Părinții Bisericii Timpurii

Creștinii care sunt conservativi din fire pot găsi o anumită atracție față de părinții bisericii timpurii. Ei sunt respinși sau disturbați prin doctrine inovative ce împing limitele prea departe. Una dintre criticile pe care Ortodoxia le are împotriva Calvinismului este faptul că acest învață doctrine ca depravarea totală și predestinarea dublă. John Calvin și susținătorii săi au luat anumite idei predate de Augustine și au extins limitele acestor învățături în direcții neașteptate, ajungând la concluzii fără precedent.

Mulți Protestanți, inclusiv Baptiștii, au știut de mult timp de moștenirea bogată a bisericii timpurii. Acest lucru este probabil din cauza credinței greșite cum că a existat o apostazie masivă la început și că religia Creștină a decăzut într-un întuneric spiritual până la Reforma Protestantă. Ralph Winter a etichetat această părere ca teoria Blinked Off/Blinked On (“BOBO”), a istoriei. Școlarii de seamă din istoria bisericii au respins această părere a istoriei. Teoria BOBO a istoriei bisericii conține deasemenea unele implicații teologice deranjante.

Îi invităm pe Baptiști să descopere moștenirea bogată a părinților bisericii timpurii. Suntem siguri că acest lucru îi va ajuta să își mute credința și practicile mai aproape de faptele istorice, și astfel să fie protejați de inovațiile doctrinale. Ne rugăm ca ei să găsească multe comori inexplicabile ale părinților bisericii timpurii și din istoria bisericii.