Vestirea Evangheliei

12
views

Damian Ionde Damian Ion

,,totuşi sa ştiţi ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi” Lc.10:11

Astăzi sunt tot mai putini oameni care plâng pentru păcatele lor, insa si mai putini oameni care mai plâng pentru păcatele altora. Exemplul oferit de Moise după ce poporul Israel s-a închinat viţelului de aur, ne motivează sa fim alături de sufletele care s-au îndepărtat de Dumnezeu (Exod 32:11–14 si Exod 32:31–32). E dureros sa vezi oameni care nu mai sunt interesaţi de Evanghelie ca sa se întoarcă la Dumnezeu din viata de păcat. E trist sa vezi creştini care nu mai sunt interesaţi de Evanghelie ca sa o vestească celor pacatosi. Dumnezeu aseaza uneori oameni langa noi pentru o singura data in viata noastră (de exemplu, mergem intr-o calatorie cu trenul) si noi putem alege sa le vorbim acestor oameni despre starea vremii, economie, orice si sa nu le spunem Evanghelia.

Conform cu Evanghelia după Luca 10, vestirea Evangheliei este o rânduiala a Domnului Isus, implica rugăciunea ucenicilor, mobilizează ucenicii si ii pune pe pacatosi in fata alegerii spirituale.

Se poate spune ca vestirea Evangheliei si invitarea oamenilor la Dumnezeu reprezintă Evanghelizarea, insa vestirea Evangheliei fara invitarea oamenilor sa ia decizia pocăinţei înseamnă o simpla informare, iar invitarea la o decizie spirituala pentru Dumnezeu fara vestirea Evangheliei este doar un indemn. Domnul Isus pe crucea de la Golgota a spus ,,s-a isprăvit !” (Ioan 19:30), însemnând ca El Si-a făcut partea Lui misionara, iar acum urmează ca si noi sa ne facem partea noastră in vestirea Evangheliei pentru lucrarea Imparatiei lui Dumnezeu in rândul semenilor noştri. Noi cui vestim Evanghelia?