Filozofia lui Kant în opoziție cu credința creștină

de Viorel Ardelean CUPRINS INTRODUCERE FILOZOFIA CA ŞTIINŢĂ SPAŢIUL ŞI TIMPUL RAŢIUNEA FIINŢA SUPREMĂ LIBERTATEA „TEOLOGIA LUI KANT” CONCLUZII BIBLIOGRAFIE 1. INTRODUCERE De la începuturile creştinismului alte învăţături printre care şi filozofia au interacţionat mai mult sau mai puţin cu învăţăturile creştine, uneori influenţate de ele, alteori intrând în conflict ca ea. Chiar şi cei mai simpli credincioşi sau necredincioşi,  când pune întrebări de genul cine sunt, unde merg sau care este sensul vieţii, gândesc în mod filozofic, chiar dacă la un nivel mai simplu. Dar când un filozof cu renume cum este Kant, face acest lucru, impactul poate fi mai puternic, şi teologi creştini  de renume trebuie să contracareze aceste filozofii false, care nu duc la viaţă, ci la moarte veşnică. Kant a fost un filozof german din perioada iluministă, fiind...

Învierea Domnului – Temelia credinței și mărturiei noastre

de Marian Ghita 1 Corinteni 15:1-11 Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la momentul când Martin Luther a afișat cele 95 de teze despre practica indulgențelor pe ușa Bisericii din Wittenberg, la sfârșitul lunii Octombrie 1517, care a declanșat Reforma Protestantă în Europa Occidentală și care astfel a impus în lumea creștină dictonul „numai Scriptura, numai prin har, numai prin credință. Impactul asupra lumii civilizate a fost imens. Merită să ne aducem aminte de asemenea momente din istorie și în lumina lor este bine să ne reevaluăm creștinismul nostru. Probabil că cele mai cunoscute cuvinte rostite în vremea Reformei sunt cele ale lui Martin Luther pe când se afla înaintea conciliului din Worms, la 18 aprilie 1521. În acea zi, atunci când tânărul reformator a fost determinat de un conciliu...
John Leadley Dagg

Manual de Teologie (continuare)

de John Leadley Dagg, D. D. Partea a doua - Tratat despre ordinea bisericească (continuare) SECȚIUNEA IV – CINA DESCHISĂ Am văzut că Cina Domnului a fost poruncită bisericilor locale ca poruncă și perpetuitate și dacă bisericile locale sunt organizate după Scripturi, conțin doar botezați. deci botezul este o condiție a participării la Cina Domnului. Aceasta determină prioritatea botezului față de celelalte porunci. Aceasta este doctrina pedobaptiștilor. Nu contrazicem principiul. Diferim ca părere însă în practică, pentru că noi considerăm botezul prin imersiune, în urma mărturiei de credință și excludem pe mulți pe care ei îi admit. Dar sunt baptiști care resping principiul că botezul este necesar înainte de Cină și susțin că nimic nu trebuie să condiționeze Cina, care nu este o condiție a salvării. Ei susțin că toate persoanele pioase,...
Marian Ghita

Elemente practice ale trăirii în nădejde

de Marian Ghiță Așa cum am văzut la credință și dragoste, nădejdea trebuie să se manifeste și ea în mod concret în trăirea creștină. Nădejdea nu poate fi doar un concept teoretic al credinciosului. Atunci când apostolul Pavel se adresează credincioșilor din Tesalonic, el scoate în evidență lucrarea credinței lor, osteneala dragostei lor și tăria nădejdii lor în Domnul Isus Cristos (1 Tes. 1:3). Așadar, credincioșii manifestau efectiv credința, dragostea și nădejdea lor în trăire practică și acestea erau văzute de cei care îi cunoșteau. Noi trebuie să ținem cont de faptul că faptele vieții noastre trebuie să mărturisească despre ceea ce noi considerăm a fi elementele de bază ale vieții noastre creștine. Noi trebuie să ne dăm toate silințele să unim cu credința noastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu...

Dumnezeu este lumină (partea 4)

de Ardelean Viorel 5). ISPITELE CREDINCIOSULUI. Satana l-a ispitit şi pe Isus Cristos deşi ştia că este Fiul lui Dumnezeu, dar fără succes. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. (Evrei 4:15). Fiind situaţia dată trebuie să fim siguri că Satana vine fără reţinere la orice credincios pentru a-l ispiti ca să cadă în păcat şi să fie despărţit de Dumnezeu sub formă de ispite şi pofte care au larg palier 1 Ioan 2:16  „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” , în care autorul descrie trei aspecte ale păcatului ca : pofta firii pământeşti,...

Dumnezeu este lumină (ultima parte)

de Viorel Ardelean 7). DUMNEZEU ESTE LUMINĂ (1 Ioan Cap. 1:1-10).  1 Ioan 1:5  „Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”. Lumina este un atribut al lui Dumnezeu, care ţine de natura Sa, cu referinţă la aspectul moral şi spiritual, iar „copilaşii” pot să aibă părtăşie cu El. Ioan defineşte viaţa veşnică prin a umbla în lumina lui Cristos. Isus le spune acelaşi lucru ucenicilor „Voi sunteţi lumina lumii!! O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14).  Lumina alungă întunerecul, înlătură întunerecul   şi indică cum poţi să ieşi din întuneric. Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă. Nu se îngăduie o intermediere între: neprihănire/păcat,  lumină/întuneric,  adevăr/minciună, iubire/ură, iar...
Viorel Ardelean

Păcate care nu se iartă (partea 1)

de Viorel Ardelean 1). INTRODUCERE. Pornim de la prima afirmaţie din Biblie care spune Geneza 1:1 „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”, înţelegem faptul că Dumnezeu a creat universul spiritual şi universul material, din nimic, „ex nihilo”, a adus în fiinţă timpul, spaţiul, universul fizic şi spiritual, energia, materia moartă, făpturile create, îngerii şi oamenii, fiinţele vii neinteligente, şi ca o încununare a creaţiei l-a făcut pe om. Geneza 1:26 „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” 27 Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”....

Dumnezeu este lumină (partea 1)

de Viorel Ardelean DUMNEZEU ESTE LUMINA - 1 Ioan 1:1-10 1). INTRODUCERE. În personalitatea lui Ioan se reflectă ca şi într-o oglindă Slava lui Isus Cristos. El redă ce a văzut şi a auzit „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”(1 Ioan 1:1). Ioan nu îşi spune numele în mod direct, dar prin afirmaţiile sale indică faptul că este martor direct al prezenţei şi lucrărilor lui Isus Cristos. De asemenea forme de adresare ca „tinerilor, copilaşilor, iubiţilor”, indică un om vârstnic dar şi un cunoscut a cărui autoritate nu este contestată. În scrierile sale Ioan nu admite zone gri ci doar delimitări clare între adevăr / minciună, lumină /...
Viorel Ardelean

Evanghelizarea printre romi (partea 4)

de Viorel Ardelean Matei 28:19 - Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 6). BISERICA PRIMARĂ A PLĂTIT UN PREŢ Cel mai potrivit lucru este să dăm ca exemplu primii ucenici care au plătit preţul pentru că au vestit Mesajul Evangheliei, chiar dacă Biblia nu este explicită în ceea ce priveşte sfârşitul majorităţii apostolilor, tradiţia orală consemnează felul cum au murit. În locul lui Iuda, care l-a trădat pe Isus Hristos, este ales Matia, iar după Pogorârea Duhului Sfânt şi începutul prigoanei, ucenicii denumiţi şi apostoli se împrăştie şi încep să vestească Evanghelia în diferite ţinuturi. În Fapte ne este relatată moartea lui Ştefan şi a lui Iacov. a). Martirul Ştefan. El a fost primul martir creştin, diacon, iar istoria sa ne...
Marian Ghita

Epafras – Un om dedicat maturizării spirituale a sfinților (partea 2)

de Ghita Marian 2. Lupta lui Epafras Despre Epafras se spune că el „totdeauna se luptă pentru voi (cei din Colos, Laodicea şi Hierapolis) în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu” (4:12). Lupta în rugăciune pentru un obiectiv aşa de extraordinar este un concept, se pare, uitat de păstorii şi slujitorii bisericii Domnului din ziua de astăzi. Am ajuns să considerăm lucrarea lui Dumnezeu ca pe o meserie care nu ne cere o mare implicare din partea noastră. Şi, de aceea, rezultatele se văd în statura spirituală, de multe ori extrem de scăzută, a sfinţilor Domnului. Cred că trebuie să ne întoarcem la acest concept prăfuit de vremuri al „luptei în rugăciune pentru cauzele mari ale lui Dumnezeu”, dacă vrem să ne bucurăm...
Marian Ghita

Filip – Evanghelistul care folosește ușile deschise de Domnul (ultima parte)

de Ghita Marian Valul oamenilor evanghelizaţi Filip a fost, de asemenea, implicat şi în convertirea unui famen etiopian, care, după toate probabilităţile, era un prozelit (un păgân, nu un evreu, dar care a aderat la religia iudaică) care venea regulat la Ierusalim să se închine lui Dumnezeu. Acest om avea o funcţie înaltă în Etiopia – era ministrul de finanţe al împărătesei Candace a etiopienilor. Îngerul Domnului a fost acela care l-a dirijat pe Filip spre acest om pentru a-i vesti Evanghelia. A fost, deci, un plan special al lui Dumnezeu, cel pus în aplicare în acest fel – convertirea famenului făcea ca Evanghelia să fie dusă până în Etiopia. Drumul din Samaria la Gaza era un drum pe coasta Mării Mediterane, un drum comercial foarte folosit în vremea...

Cristologie și Mariologie – O critică evanghelică (ultima parte)

de Ardelean Viorel 4) UN RĂSPUNS EVANGHELIC a. CRISTOLOGIE În primul rând Biblia afirmă că Isus Cristos a fost Dumnezeu întrupat. El şi-a asumat prerogativele lui Dumnezeu în Evanghelia după Ioan 10:30 „Eu şi Tatăl una Suntem.” El va trimite îngerii Săi, de asemenea îşi arogă puterea de a ierta păcatele (Marcu 2:5), fiind acuzat de contemporanii săi că huleşte. Isus Hristos vorbeşte despre judecata lumii în Matei 25 : 31-46, în care El va sta pe tron şi va judeca această lume. De asemenea Fiul omului este Domn şi al Sabatului (Marcu 2:27-28). Acest lucru ne duce cu gândul la Vechiul Legământ, înlocuit de Legământul cel Nou afirmat în cartea Evrei (capitolele 7-9) iar istoria a confirmat acest lucru. Isus vorbeşte despre preexistenţa Sa (Ion 8:58), făcând afirmaţia că „Adevărat, adevărat,...

Manual de teologie (continuare)

de John Leadley Dagg, D. D. CAPITOLUL VII - ÎNCHINAREA PUBLICĂ SECȚIUNEA I. — TIMPUL Prima zi a săptămânii este sabatul creștin, dedicat închinării publice înaintea lui Dumnezeu. Împărțirea timpului în săptămâni a apărut în vechime. Se poate descoperi încă din vremea lui Laban, care i-a spus lui Iacov: "împlinește-i săptămâna. 1 O urmă mai puțin vizibilă este în scrierile despre Noe, care a așteptat șapte zile și apoi încă șapte zile 2 în încercarea lui de a descoperi dacă potopul s-a oprit. Diviziunea hebdomadală a timpului a existat din vechime în lumea neamurilor. Nu sunt dovezi că Noe a primit-o ca pe ceva nou, instituit de Dumnezeu, sau că are originea acolo. Afirmația Scripturii este „Dumnezeu s-a odihnit a șaptea zi și a sfințit-o”. 3 Aceasta este originea instituției. Când decalogul a...