John Leadley Dagg

Manual de Teologie (continuare)

de John Leadley Dagg, D. D. CAPITOLUL X - SUBIECTE DIVERSE Secţiunea III – Punerea mâinilor Puterea mâinilor este câteodată menţionată în Scriptură când se încearcă ceva diferit decât o simplă formalitate sau ceremonie. Mâinile au fost puse asupra Reginei Athaliah, pentru ca aceasta să fie ucisă.(5) Nehemiah a ameninţat să pună mâna pe cei ce încălcau sabbathul;(6) şi în acelaşi mod se spune că atunci când au încercat să pună mâna pe Isus, le era frică de mulţime.(7) Însă impunerea mâinilor este deasemenea menţionată ca o formalitate sau ceremonie importantă. Era folosită: 1. Pentru a reprezenta transferul de vină victimelor ce erau oferite pentru sacrificiu.(8) 2. Pentru a reprezenta transferul de autoritate, ca în cazul lui Moise şi Joshua.(9) 3. Ca o formă de binecuvântare, uneori acompaniată de rugăciune. (10) 4. Pentru...

Păcate care nu se iartă (Partea 4)

de Viorel Ardelean 6). LIBER ARBITRU. Ca şi o definiţie se poate spune  că liberul arbitru, este puterea şi îndemânarea, iscusinţa, dibăcia sau  abilitatea omului, în desfăşurarea unei acţiuni, sau luarea unei decizii, fără să fie influenţat de cauze exterioare, evenimente anterioare, sau predestinare divină. În felul acesta liberul arbitru este o cauză şi nu un efect. În cazul acest libertatea omului de a acţiona este impusă de limitele umane, dar în sensul acesta este definită în mod negativ (ca absenţă a limitelor), dar această libertate nu poate intra în conflict cu legile morale care definesc fiinţa umană. Liberul arbitru se poate înţelege şi ca o consacrare a omului  pentru afirmare esenţei sale. Libertinismul este „doctrina” extremă în cazul acesta iar opusul ei este determinismul, care afirmă faptul că acţiunile...

Binecuvântările umblării prin credință

de Marian Ghiță Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceștia, pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul se va lupta pentru voi; dar voi stați liniștiți” (Ex. 14:13-14) Umblarea prin credință conduce la binecuvântări deosebite pentru cei care se aventurează să umble cu Dumnezeu. Dacă este ceva ce îmi doresc mult pentru mine și pentru cei apropiați mie în anul care urmează este să rămân statornic în credință în umblarea cu Dumnezeu. Există o trăsătură definitorie a neprihănirii pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o în Domnul Isus Cristos: Neprihănirea aceasta, care se capătă prin credință duce la credință (Rom. 1:17). Ea ne mobilizează la o continuă credință, la o...
Marian Ghita

Filip – Evanghelistul care folosește ușile deschise de Domnul

de Ghita Marian   Fapte 8 Domnul Isus Cristos a înviat din morți. El este viu în vecii vecilor. Atunci când femeile sfinte au venit la mormânt în ziua întâi a săptămânii, cu gândul nobil de a purta de grijă de trupul Domnului, aflat atunci mormânt, ele au avut surpriza să constate că El înviase dintre cei morți și ieșise din mormânt. Ele chiar L-au întâlnit pe Isus care era cu adevărat viu. Ceea ce este demn de menționat, cu privire la aceste femei, în ziua învierii, este faptul că ele au fost nevoite să abandoneze total gândul lor nobil de a unge trupul Domnului, pentru că El era viu, și au primit o cu totul altă sarcină nobilă – aceea de a duce vestea ucenicilor că El a înviat din morți....
Marian Ghita

Epafras – Un om dedicat maturizării spirituale a sfinților (partea 2)

de Ghita Marian 2. Lupta lui Epafras Despre Epafras se spune că el „totdeauna se luptă pentru voi (cei din Colos, Laodicea şi Hierapolis) în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu” (4:12). Lupta în rugăciune pentru un obiectiv aşa de extraordinar este un concept, se pare, uitat de păstorii şi slujitorii bisericii Domnului din ziua de astăzi. Am ajuns să considerăm lucrarea lui Dumnezeu ca pe o meserie care nu ne cere o mare implicare din partea noastră. Şi, de aceea, rezultatele se văd în statura spirituală, de multe ori extrem de scăzută, a sfinţilor Domnului. Cred că trebuie să ne întoarcem la acest concept prăfuit de vremuri al „luptei în rugăciune pentru cauzele mari ale lui Dumnezeu”, dacă vrem să ne bucurăm...
Viorel Ardelean

Iată-mă! (continuare)

de Ardelean Viorel 5). LEGĂMINTE DIVINE. Este necesar a aborda și acest subiect pentru că Isus Hristos este Persoana în care se adună aceste legăminte divine și El este o împlinire a lor. Cuvintele folosite în Biblie sunt legământ ori alianță, în ebraică berit, iar în greacă diateche, în traducerea din LXX, iar cuvântul în Noul Testament cuvântul are înțelesul de testament. Legământ înseamnă în termenii de azi contractul dintre doi parteneri, incluzând și clauzele de rigoare. Mai există și alte cuvinte asociați legământului ca ”aheb, „a iubi", hesed, „dragoste prin legământ" sau „solidaritate prin legământ", toba, „bunătate" sau „prietenie", salom, „pace prin legământ" sau „prosperitate prin legământ", şi yada’, „a sluji cu credincioşie în conformitate cu legământul”. De asemenea cuvintele sunt asociate cu terminologia tratatelor din timpul acela din...
John Leadley Dagg

Manual de Teologie (continuare)

de John Leadley Dagg, D. D. Partea a doua - Tratat despre ordinea bisericească (continuare) SECȚIUNEA IV – CINA DESCHISĂ Am văzut că Cina Domnului a fost poruncită bisericilor locale ca poruncă și perpetuitate și dacă bisericile locale sunt organizate după Scripturi, conțin doar botezați. deci botezul este o condiție a participării la Cina Domnului. Aceasta determină prioritatea botezului față de celelalte porunci. Aceasta este doctrina pedobaptiștilor. Nu contrazicem principiul. Diferim ca părere însă în practică, pentru că noi considerăm botezul prin imersiune, în urma mărturiei de credință și excludem pe mulți pe care ei îi admit. Dar sunt baptiști care resping principiul că botezul este necesar înainte de Cină și susțin că nimic nu trebuie să condiționeze Cina, care nu este o condiție a salvării. Ei susțin că toate persoanele pioase,...

Manual de Teologie (continuare)

de John Leadley Dagg, D. D. Capitolul VI - Spălarea picioarelor Când Isus le-a cerut apostolilor săi să-şi spele unul altuia picioarele, nu a intenţionat să creeze o ceremonie religioasă, ci doar să impună o categorie întregă de datorii morale. Cerinţa legată de acest subiect reiese din următoarele cuvinte: “Dacă eu, Dumnezeul şi Stăpânul vostru, v-am spălat vouă picioarele, atunci şi voi trebuie să vă spălaţi unul altuia picioarele.”(1) Fiecare cuvânt al lui Isus Hristos este important, iar fiecare poruncă pe care a lăsat-o ca regulă pentru noi, trebuie ascultată fără abatere. Cuvintele citate mai sus ar putea fi privite ca o parte a instrucţiunilor date de el, pe patul de moarte, apostolilor săi. Fiecare circumstanţă legată de timpul şi modul în care au fost rostite, par să le facă mai importante. Nimeni...

Manual de teologie (continuare)

de John Leadley Dagg, D. D. CAPITOLUL VII - ÎNCHINAREA PUBLICĂ SECȚIUNEA I. — TIMPUL Prima zi a săptămânii este sabatul creștin, dedicat închinării publice înaintea lui Dumnezeu. Împărțirea timpului în săptămâni a apărut în vechime. Se poate descoperi încă din vremea lui Laban, care i-a spus lui Iacov: "împlinește-i săptămâna. 1 O urmă mai puțin vizibilă este în scrierile despre Noe, care a așteptat șapte zile și apoi încă șapte zile 2 în încercarea lui de a descoperi dacă potopul s-a oprit. Diviziunea hebdomadală a timpului a existat din vechime în lumea neamurilor. Nu sunt dovezi că Noe a primit-o ca pe ceva nou, instituit de Dumnezeu, sau că are originea acolo. Afirmația Scripturii este „Dumnezeu s-a odihnit a șaptea zi și a sfințit-o”. 3 Aceasta este originea instituției. Când decalogul a...

Dumnezeu este lumină (partea 2)

de Viorel Ardelean 2). EREZII ATUNCI ȘI ACUM. O erezie care a tulburat bisericile creştine din secolul 1 a fost Gnosticismul, cuvânt derivat din „gr. gnosis, „cunoaştere" sau în sanscrită gnana”. Erezia a fost condamnată de părinţii Bisericii din primele secole creştine. Termenul are un înţeles mai larg în secolul XX  şi se pune accentul pe dualism şi/sau pe posedarea unei cunoaşteri secrete în sfera creştină.  Şi alte forme ca zoroastrismul, mandaeismul, scrierile ermetice, sulurile de la Marea Moartă, şi chiar Noul Testament au fost descrise ca şi  „gnostice”. Ca şi definiţie există o abordare a Gnosticismului care se rezumă la  primele secole de către teologi britanici (R. McL, Wilson) şi  alta popularizată de teologi germani ca R. Bultmann şi K. Rudolf, care au o viziune mai largă în care se includ grupuri...
Viorel Ardelean

Evanghelizarea printre romi (partea 4)

de Viorel Ardelean Matei 28:19 - Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 6). BISERICA PRIMARĂ A PLĂTIT UN PREŢ Cel mai potrivit lucru este să dăm ca exemplu primii ucenici care au plătit preţul pentru că au vestit Mesajul Evangheliei, chiar dacă Biblia nu este explicită în ceea ce priveşte sfârşitul majorităţii apostolilor, tradiţia orală consemnează felul cum au murit. În locul lui Iuda, care l-a trădat pe Isus Hristos, este ales Matia, iar după Pogorârea Duhului Sfânt şi începutul prigoanei, ucenicii denumiţi şi apostoli se împrăştie şi încep să vestească Evanghelia în diferite ţinuturi. În Fapte ne este relatată moartea lui Ştefan şi a lui Iacov. a). Martirul Ştefan. El a fost primul martir creştin, diacon, iar istoria sa ne...
Marian Ghita

Epafras – Un om dedicat maturizării spirituale a sfinților (partea 1)

de Ghita Marian Coloseni 1:1-8; 4:12-13; Filimon 23 Vestirea Evangheliei lui Cristos nu înseamnă doar o expunere a acesteia în câteva minute, după care să consideri că această expunere este suficientă pentru mântuirea oamenilor. Desigur, au fost situații când așa au decurs lucrurile în evanghelizare (vezi, de exemplu, evanghelizarea famenului etiopian – Fapte 8). Dar procesul evanghelizării este încheiat, conform mandatului încredințat de Domnul Însuși, abia după edificarea în cuvântul lui Dumnezeu a celor chemați prin Evanghelie (Mat. 28:19-20). Noi nu ar trebui să spunem că procesul evanghelizării s-a încheiat, odată cu expunerea Evangheliei. Evanghelizarea presupune vestirea evangheliei și procesul de ucenicizare a celor evanghelizați. Așa vedem la Domnul Isus, la apostolul Pavel (vezi Fapte 19:8-10) și așa vedem la toți oamenii lui Dumnezeu responsabili. Un exemplu demn de menționat este...
John Leadley Dagg

Manual de Teologie (continuare)

de John Leadley Dagg, D. D. CAPITOLUL X - SUBIECTE DIVERSE Secţiunea I – Promptitudinea ordinului bisericesc scriptural Obligaţia noastră de a observa învăţăturile pozitive ale religiei este dependentă în totalitate de voinţa Făcătorului de Legi. Asta nu înseamnă că nu sunt fără motiv, ci doar că motivul lor este deasupra descoperirii înţelepciunii umane. După ce înţelepciunea divină le-a instituit, am putea să descoperim menirea lor de a împlini scopul pentru care au fost create, astfel am putea constata că sunt necesare ordinii şi armoniei aranjamentelor lui Dumnezeu. Astfel, promptitudinea ascultării învăţăturilor pozitive ar putea fi văzută clar de discipolul inteligent al voinţei lui Dumnezeu; însă unde nu putem păşi prin văz, trebuie să păşim prin credinţă în poruncile lui Dumnezeu şi să fim încredinţaţi că, în orice caz, a-l asculta mereu pe...