Home Publicatia de Apologetica Page 12
Vasile Bel

Biserica Creștină Baptistă Română din Baia Mare Istorie și Reflecții (partea 4)

de Vasile Bel 4.1. Biblia Ceea ce a schimbat inima stăpânilor și a oamenilor simpli a fost și va rămâne Biblia. O carte tipărită și răspândită pe tot pământul. Dar, deși iubită de mulți, este și o Carte discreditată de o parte a omenirii. Alții o țin „sub obroc”, adică prin traducere i se dă o notă astfel încât să nu fie înțeleasă, să nu fie atractivă la citit, ci oamenii să citească mai bine alte cărți de rugăciuni, acatiste și altele. Inimile unor oameni au fost totuși atinse și s-au gândit ce pot face pentru ca poporul român să aibă și el Biblia în limba lui, dar și pe înțelesul lui. Cei mai interesați de poporul din țările române au fost cei de la Societatea Biblică Britanică, care au făcut cercetări,...
Viorel Ardelean

Evanghelizarea printre romi (partea 4)

de Viorel Ardelean Matei 28:19 - Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 6). BISERICA PRIMARĂ A PLĂTIT UN PREŢ Cel mai potrivit lucru este să dăm ca exemplu primii ucenici care au plătit preţul pentru că au vestit Mesajul Evangheliei, chiar dacă Biblia nu este explicită în ceea ce priveşte sfârşitul majorităţii apostolilor, tradiţia orală consemnează felul cum au murit. În locul lui Iuda, care l-a trădat pe Isus Hristos, este ales Matia, iar după Pogorârea Duhului Sfânt şi începutul prigoanei, ucenicii denumiţi şi apostoli se împrăştie şi încep să vestească Evanghelia în diferite ţinuturi. În Fapte ne este relatată moartea lui Ştefan şi a lui Iacov. a). Martirul Ştefan. El a fost primul martir creştin, diacon, iar istoria sa ne...
Marian Ghita

Elemente practice ale trăirii în nădejde

de Marian Ghiță Așa cum am văzut la credință și dragoste, nădejdea trebuie să se manifeste și ea în mod concret în trăirea creștină. Nădejdea nu poate fi doar un concept teoretic al credinciosului. Atunci când apostolul Pavel se adresează credincioșilor din Tesalonic, el scoate în evidență lucrarea credinței lor, osteneala dragostei lor și tăria nădejdii lor în Domnul Isus Cristos (1 Tes. 1:3). Așadar, credincioșii manifestau efectiv credința, dragostea și nădejdea lor în trăire practică și acestea erau văzute de cei care îi cunoșteau. Noi trebuie să ținem cont de faptul că faptele vieții noastre trebuie să mărturisească despre ceea ce noi considerăm a fi elementele de bază ale vieții noastre creștine. Noi trebuie să ne dăm toate silințele să unim cu credința noastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu...
John Leadley Dagg

Manual de Teologie (continuare)

de John Leadley Dagg, D. D. Partea a doua - Tratat despre ordinea bisericească (continuare) SECȚIUNEA IV – CINA DESCHISĂ Am văzut că Cina Domnului a fost poruncită bisericilor locale ca poruncă și perpetuitate și dacă bisericile locale sunt organizate după Scripturi, conțin doar botezați. deci botezul este o condiție a participării la Cina Domnului. Aceasta determină prioritatea botezului față de celelalte porunci. Aceasta este doctrina pedobaptiștilor. Nu contrazicem principiul. Diferim ca părere însă în practică, pentru că noi considerăm botezul prin imersiune, în urma mărturiei de credință și excludem pe mulți pe care ei îi admit. Dar sunt baptiști care resping principiul că botezul este necesar înainte de Cină și susțin că nimic nu trebuie să condiționeze Cina, care nu este o condiție a salvării. Ei susțin că toate persoanele pioase,...
Robert Lewis Dabney

Cele cinci puncte ale Calvinismului (Partea 3)

de R. L. Dabney 3. Alegerea lui Dumnezeu În Mărturisirea noastră, Capitolul 3, Secțiunile 3, 4, şi 7, avem această descriere a ei: „Prin decretul lui Dumnezeu, pentru manifestarea slavei lui, unii oameni şi îngeri sunt predestinați spre viaţa veşnică şi alții orânduiți spre moarte veşnică” (3). „Aceşti îngeri şi oameni, astfel predestinați şi orânduiți, sunt în special şi neschimbător plănuiți; şi numărul lor este atât de sigur şi definit încât el nu poate fi nici crescut nici micșorat” (4). „Restul omenirii, Dumnezeu a fost mulțumit, potrivit cu sfatul misterios al voii sale, prin care el exinde şi refuză mila lui după cum îi place lui, pentru slava puterii lui suverane peste creatura lui, de a nu băga în seamă, şi de a-i rândui spre dezonoare şi mânie pentru păcatul lor, spre...