Home Tags Pastorală

pastorală

Cinci tablouri de conflict

de Daniel Branzei Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi. – (Numeri 13:33) Da, spionii israeliţi au văzut uriaşi, dar Iosua şi Caleb L-au văzut pe Dumnezeu! Cei care se îndoiesc spun şi astăzi: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi“ (v. 31). Însă cei care cred spun: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!“ (v. 30). Uriaşii reprezintă marile dificultăţi, şi ele ne pândesc peste tot. Ele sunt în familiile noastre, în bisericile noastre, în viaţa noastră socială şi chiar în inimile noastre. Trebuie să le învingem, altminteri ele ne vor devora, aşa cum israeliţii din vechime, temându-se de canaaniţi, au spus: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe...

Estera – predestinare sau liber arbitru

de Daniel Branzei ,,Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta …“ Am fost surprins să observ o Românie blocată în lupte fraticide între susținătorii predestinării și cei ai liberului arbitru, între partizanii suveranității divine și partizanii responsabilității personale. N-ar trebui să fie așa! M-am decis atunci să public un scurt studiu despre cartea Estera, o ilustrație a felului în care se împacă aceste două puncte de vedere. Pentru cei care nu veți avea posibilitatea să citiți cartea, vă spun pe scurt despre ce este vorba. Când două doctrine, fiecare expuse clar în textul Scripturii, par că se bat cap în cap, ele se armonizează într-un plan superior la care trebuie să ne ridicăm pentru a le înțelege. În cazul nostru, predestinarea și liberul arbitru se armonizează în doctrina superioară...

Educație parentală sau manipulare ideologică?

de prof. dr. Paul Negruț Am citit cu atenție documentul intitulat “Strategia Națională de Educație Parentală 2018-2025”, pus în dezbatere publică de către Ministerul Educației Naționale ca o prioritate imediată pentru viitorul societății românești, în general, și al școlii românești, în special. De la primul paragraf până la ultimul, acest document programatic seamănă izbitor cu Planul Vyshinsky impus României după al Doilea Război Mondial de ideologia sovietică cu sprijinul propagandei comuniste și a tancurilor sovietice. Se pare că astăzi, Strategia Națională de Educație Parentală 2018-2025 este impusă de Think-tank -urile ateiste cu sprijinul propagandei progresiste care caută terenul potrivit (vulnerabilitățile românești) pentru a face noi experimente sociale. Elementele centrale ale celor două documente sunt următoarele: Progresul României este blocat de o ideologie retrogradă reprezentată atunci de regimul burghezo-moșieresc, iar astăzi de familia tradițională. Pentru...

Ce spune Biblia despre Ierusalim, capitala eternă a Israelului…

de Samy Tuțac • Ierusalimul este situat în limitele  țării impuse de Dumnezeu poporului Israel și descrise în Genesa 15:18-21. • Regele David este cel care a numit Ierusalimul capitală a Israelului și a poporului evreu, 1 Cronici 11:4-8. • Este orașul în care Dumnezeu a spus că locuiește Numele Său, 2 Cronici 6:5-6. • Cele trei văi ce înconjurară Muntele Templului formează cu perfecțiune litera evreiască “shin”, prima literă din Numele lui Dumnezeu SHADDAI. • Ierusalimul este menționat de peste 800 de ori în Biblia evreilor (Vechiul Testament al nostru) și în Noul Testament. • Nu există nici o referință despre Ierusalim în Coran. Ierusalimul nu a fost niciodată o capitală arabică sau palestiniană. • Este locul unde Isus a murit pe cruce, a înviat din morți și s-a înălțat la cer. • Biblia ne învață...

Scade numărul ortodocșilor din România

Vestea aceasta șochează, dar n-ar trebui. Mulți români s-au declarat ortodocși imediat după revoluție ca să ascundă teribila lor criză de identitate, lăsată în urma anilor de dictatură comunistă atee. Încet, încet, acești oameni și-au revenit și nu le mai este rușine să spună cine sunt de fapt. Statisticile remarcă nevoia mare de evanghelizare a României, nu cu ,,taine“, obiceiuri și superstiții, ci cu Biblia, cartea care a dus la civilizarea euro-americană. Trebuie să intensificăm eforturile. Spor la treabă tuturor celor care lucrăm pentru Evanghelie. Domnul este de partea nostră! Trebuie să continuăm să fim și noi de partea Lui! Am preluat acest material în întregime pentru o mai bună vizibilitate. Mulțumim celor de la alfaomega.tv Interviu cu Mihai Lundell, director al OC România, ușor editat pentru claritate Asociaţia OCI lucrează în România din...

Căutând ce poate am pierdut – Pacea lăuntrică

de Pastor Ioan Cocirteu PACEA. . . Pentru mulţi este doar un vis. Unii trăiesc în zone afectate de război, de ură etnică, de terorism sau de frământări politice. Altora le este greu să-şi păstreze pacea din cauza nedreptăţilor şi a fărădelegilor din jur ori din cauza unor vecini sau colegi care sunt puşi mereu pe ceartă. Nici familia nu mai este o oază de linişte, ci se transformă de multe ori într-un adevărat câmp de luptă. Cum stau lucrurile în cazul tău? Mulţi oameni încearcă din răsputeri să-şi găsească pacea în religie, în meditaţie transcendentală sau în yoga. Alţii speră s-o găsească în mijlocul naturii şi de aceea îşi petrec vacanţele cutreierând munţii sau vizitând zone sălbatice. Însă, mai devreme sau mai târziu, aproape toţi aceştia îşi dau seama că...

Evită cearta!

coordonatori Bob & Debby Gass „Acolo unde este… duh de ceartă, este tulburare  și tot felul de fapte rele” (Iacov 3:16) Apostolul Pavel scrie: „Să aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:2-4). Cearta face ravagii în relații. De multe ori pornește de la un „eu” inflamat și te duce la comparație, competiție și condamnare. Același lucru îl subliniază Iacov: „Acolo unde este… duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.” Așadar, fii veghetor în ce privește cearta! Și când își ițește capul – retează-i-l! Biblia ne...

Autoritatea Păstorului în Biserica lui Cristos în lumina Sfintelor Scripturi

de David Cloud 1. Bazele biblice ale autorității pastorale 1.1. În biserici există anumiți bărbați numiți cârmuitori sau supraveghetori (Fapte 20:28; 1 Tes. 5:12; Filipeni 1:1; 1 Tim. 3:1; Tit 1:7). Aceste versete ne învaţă că păstorii chemați de Dumnezeu, numiți și prezbiteri sau episcopi, au autoritate asupra Adunării. Ceilalţi creştini sunt chemaţi să se supună acestei autorităţi. Păstorii au autoritate asupra celorlalți credincioși, în Domnul. Când îi cinstim şi ne supunem lor, nu ne supunem doar unui om, ci dovedim supunere faţă de Domnul şi Păstorul Suprem al Bisericii. Biblia ne spune că Dumnezeu a dat autoritate păstorilor şi ne cere să ne supunem autorităţii păstorilor chemaţi de Dumnezeu.  1.2. Biblia folosește trei termeni diferiți pentru a-i descrie pe conducătorii Bisericii (păstor, prezbiter, episcop), dar aceşti termeni se referă la aspecte diferite ale aceleiaşi...

De ce trebuie să fie copiii duminica la închinare cu familiile lor?

de Samy Tuțac Să-ţi duci copilul la serviciul divin de duminică poate fi ceva supărător. De aceea în multe biserici copiii sunt lăsați la Școala duminicală în timpul serviciului de dimineață. Ascultați povestea unui tată: “În urmă cu ceva ani, am început să-l ducem pe fiul nostru de 4 ani la serviciul divin, cu tot riscul potenţial al unei comportări necorespunzătoare. În timpul rugăciunii în comun, el a s-a întins pe podea. Ca un tată bun, am îngenunchiat lîngă el şi i-am spus să se ridice. Şi ca un copil ascultător ce era, s-a conformat imediat şi cu entuziasm. Puţin cam prea mult entuziasm…Sărind în sus, întreaga lui greutate s-a îndreptat înspre gura mea întredeschisă. Dinţii mi s-au înfipt în limbă mai înainte ca să îmi pot ridica capul, şi pentru...

Mesaj către păstori de la inima unui păstor…

de Viorel Iuga Te-ai îndoit vreodată de chemarea la slujirea pastorală? Au fost ocazii în care privind la propria-ţi viaţă, la cei dragi, sau la slujire te-ai întrebat de ce aşa? Îţi amintești momente de descurajare, oboseală, epuizare, deznădejde, când ai crezut că nu mai poţi? Te-ai gândit măcar o dată să renunţi la slujba de păstor? Nu ştiu răspunsurile tale, dar eu le-am experimentat pe toate. De ce sunt încă în slujire? Deşi am slujit o adunare bună, nu am rămas în primul rând pentru ei. Cu toate că am avut colegi buni, nu am rămas în slujire chiar de dragul lor. Chiar dacă au contat, motivul principal nu a avut de-a face cu oamenii, ci cu chemarea şi cu credincioşia lui Dumnezeu. De fiecare dată când intram într-o criză şi...

Aceasta este poziția mea și așa rămân. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

de Samy Tuțac La aniversarea a 500 de ani de când Martin Luther a aprins flacăra Reformei Protestante, bisericile protestante și o bună parte din cele evanghelice se confruntă cu un regres puternic. Creștinii înflăcărați pentru Cristos sunt astăzi o specie rară, pe cale de dispariție. Deși există mai multe consecințe ale acestei realități dureroase, două dintre acestea sunt cele mai devastatoare. Prima consecință majoră este căutarea suspectă a acceptării intelectuale a unor lideri evanghelici, care au uitat că “Dumnezeu a prostit înțelepciunea lumii” și frica de a fi etichetați drept fanatici de către societatea progresistă atee îmbibată în sexo-marxism. A doua consecință majoră este lipsa entuziasmului și a pasiunii pentru Cristos și Evanghelie din adunările creștine. Uitând îndemnul sfântului Pavel “înflăcărează darul care este în tine”, prea mulți creștini devin comozi...
Pastor Ioan Cocîrțeu

Statornicia lui Dumnezeu

de Ioan Cocîrțeu În mai multe locuri din Scriptură, Dumnezeu este descris ca fiind neschimbător. În Psalmul 102, psalmistul compară natura lui Dumnezeu cu cerurile și pământul: ”Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne;…se vor schimba. Dar Tu rămâi Același, și anii Tăi nu se vor sfârși” (v. 26, 27). Psalmul 33:11 subliniază permanența gândurilor lui Dumnezeu: „Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, și planurile inimii Lui din neam în neam. „Și chiar dacă poporul Lui nu a respectat poruncile Lui, Dumnezeu Însuși spune: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb” (Maleahi 3:6). Iacov spune că la Dumnezeu „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Această constanță divină implică mai multe aspecte. În primul rând, nu există nici o schimbare cantitativă. Dumnezeu nu poate crește în nici un domeniu,...

Peste 150 de lideri creștini au lansat declarația de la Nashville care proclamă relevanța sexualității creștine în vremurile terifiate...

DECLARAȚIA NASHVILLE Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem… Psalmul 100:3 În zorii secolului 21 creștinii evanghelici se găsesc într-o perioadă de tranziție istorică. Astfel cultura occidentală a devenit tot mai post-creștină, s-a angajat într-o revizuire masivă a ceea ce înseamnă a fi o ființă umană. Într-o largă măsură, spiritul epocii noastre nu mai discerne sau nu își mai găsește plăcerea în frumusețea creației lui Dumnezeu pentru viața umană. Mulți neagă faptul că Dumnezeu a creat ființele umane pentru gloria Sa și că scopurile Sale bune pentru noi includ crearea noastră fizică și personală ca bărbat și femeie. A devenit normal să credem că identitatea umană ca bărbat și femeie nu face parte din planul frumos al lui Dumnezeu, ci că este mai degrabă o expresie a...