Eclesiologie:

1 Corinteni 14:34 – “Tăcerea” în biserică

de Wayne Jackson

Christian Courier: Note
vineri, februarie 1, 2002

Termenul “să tacă” din 1 Cor 14:34 este adesea înţeles greşit şi aplicat greşit. Trebuie o femeie să fie „tăcută” în biserică?

Cu câţiva ani în urmă, s-a ridicat o fracţiune în biserică, care susţinea că este un păcat ca femeile să-i înveţe Biblia pe copii în clasă, când biserica se adună. Această practică, spuneau ei, încalcă instrucţiunile lui Pavel pentru femei de a „tăcea” în biserici (1 Cor. 14:34).

Unii din vechii participanţi la discuţii au răspuns acestui argument în această manieră. Ei susţineau că grecescul sigao („a păstra tăcerea”) cerea absolută tăcere  – nici un sunet. Din moment ce o astfel de interdicţie este nepotrivit cu hotărârile privind întrunirile obişnuite ale bisericii, ex. cântatul, ei au raţionat că 1 Corint. 14:34 nu are a face cu întrunirile normale a le bisericii, deci, acest context nu se aplică în vremea noastră. Prin acest raţionament, ei evitau un conflict cu 1 Corint. 14:34.

Unii, astăzi, aduc acelaşi argument  – dar cu un scop diferit. Ei vor un rol extins pentru femeile din congregaţie. Dar şi ei văd 1 Corint. 14:34 ca un obstacol; deci, contextul este din nou îndepărtat ca irelevant. Argumentul nu era solid în trecut (în ciuda numelor respectabile asociate cu el) şi este la fel de eronat şi astăzi.  

Întregul caz se învârte în jurul sensului verbului grecesc sigao. Acest cuvânt niciodată nu a cerut o tăcere absolută, necalificată. Mai degrabă, natura tăcerii este determinată de context.

Verbul sigao nu este găsit frecvent în Biblie  – de 19 ori în grecescul Vechi Testament, şi mai puţin de o duzină de ori în Noul Testament. O examinare atentă a termenului arată contextul care identifică natura „tăcerii” luată în considerare.  

De exemplu, când Izraeliţii, urmăriţi de egipteni, au ajuns la Marea Roşie, ei erau terifiaţi; s-au plâns lui Moise. El le-a spus că Iehova se va lupta pentru ei; ei trebuiau doar să-şi „ocupe locurile”, şi să fie tăcuţi (Ex. 14:14). Aceasta evident nu însemna că li se interzicea să mai vorbească; ci să înceteze cu murmurele lor necredincioase.  

Când David descrie anumite greutăţi  – cum el „a păstrat tăcerea” (Psa. 32:3) – el nu vorbea de liniştea generală, ci de linişte în ceea ce priveşte păcatul lui.  

După ce apostolii au fost martorii scenei schimbării la faţă, ei au „păstrat tăcerea” , adică au rămas tăcuţi (Luca. 9:36). Aceasta nu înseamnă că nu au mai vorbit deloc. Ci că nu au discutat cu ceilalţi ce au văzut pe munte.  

Acum la 1 Corint. 14. Verbul  sigao este folosit de trei ori în acest capitol.  

Unul care are darul limbilor trebuie să păstreze tăcere dacă nu are  un interpret pentru a-l folosi în faţa audienţei. (28). Dacă un frate vorbeşte şi altul primeşte o descoperire curentă, primul trebuie să tacă. (30). În final, femeile trebuie să tacă. (34).

Primele două interdicţii cer tăcerea numai în cauzele discutate. Ele nu interzic acelor bărbaţi să vorbească, în alte cazuri, concordant cu obligaţiile lor divine.  

Aceasta nu cere ca o femeie să tacă absolut în biserică. Ci, în armonie cu ceea ce ne învaţă apostolul în altă parte (1 Tim. 2:12), femeia nu trebuie să vorbească sau să înveţe în alt mod care încalcă rolul ei de gen. Ea nu trebuie să ocupe o poziţie de învăţător public, o astfel de capacitate de a sta înaintea bisericii şi de a avea activitate ca învăţător (sau colaborator) al unui grup ce este format din bărbaţi adulţi. În asumarea acestei capacităţi oficiale, ea a păşit dincolo de sfera ei autorizată şi încalcă Scriptura.  

Deci, marchează „tăcere” în versetul 34. Trage săgeţi înapoi la versetele 28, 30, şi notează: Tăcere nu absolută, ci în funcţie de context.