Eclesiologie:
SLUJIREA CONDUCERII BISERICEŞTI
de
Caius Obeada
Deja am stabilit că nu există un astfel de lucru precum „slujba păstorului” în
biserica locală. De fapt oamenii nu devin bătrânii bisericii prin punerea lor în
poziţia de supraveghetori / pastori. Mai degrabă, oamenii funcţionează ca
supraveghetori deoarece ei sunt bătrânii bisericii, care au darul de păstori
(pastori). Acesta este un punct critic. Dacă nu vedem aceasta atunci am deschis
uşa larg pentru o autoritate în biserică alta decât cea a lui Hristos prin Duhul
Sfânt. Noul Testament nu afirmă nimic despre o biserică cu „un” pastor. Noul
Testament vorbeşte întotdeauna despre supraveghetori în termeni de plural, nu la
singular. Trebuie să ţinem seama de aceasta.
Ideea unei perioade de timp susţinute într-o
biserică locală cu un pastor este necunoscută în Noul Testament. Majoritatea
bisericilor din zilele noastre au un om în biserică pe care ei îl numesc
„pastorul”. Dar aceasta este o tradiţie veche, nu o învăţătură Biblică. Practica
unui singur bătrân al bisericii, pastor sau episcop înlesneşte pericolul de a
porunci direcţia lui Hristos.
Cei care se referă la „îngerul” singur al celor
şapte biserici din Apocalipsa, ca un fundament pentru un sistem cu un om pastor
pun bazele unei doctrine importante, vitale, pe o analogie neîntemeiată (Ştim că
biserica din Efes a avut mai mulţi bătrâni, nu doar un înger / pastor; Fapte
20:17). A trata în acest fel textele, arată doar cât de departe au mers unii
pentru a susţine o doctrină care nu are nici o susţinere în Noul Testament. Dar
adevărul este că Hristos este singurul om care are autoritate asupra tuturor
bisericilor, şi El dă pastori pentru a înzestra turma.
IDENTITATEA CONDUCĂTORILOR SPIRITUALI ÎN BISERICA LOCALĂ
Până aici trebuie să înţelegem că „pastorul” este unul dintre bătrânii
bisericii, ar trebui să identificăm faptul că Noul Testament vorbeşte despre
acest titlu. Cuvântul grec pentru bătrânii bisericii este PRESBUTEROS, şi de
aici vine cuvântul „presbiter” şi „Prezbiterian”. Un „presbiter” este un bătrân
al bisericii. Se vorbeşte despre ei la plural („bătrânii bisericii”) ca fiind
„presbiteri” (1 Timotei 4:14). Evident, cuvântul înseamnă „un om mai în vârstă
dar el era folosit ca un titlu pentru conducătorul sinagogii, a cărui datorie
era să conducă şi să înveţe.” În 1 Timotei 5:17 bătrânii bisericii sunt
„conducătorul” care prin virtutea poziţiei lor şi a lucrării lor merită onoare
dublă.
Termenul „bătrânul bisericii” accentua caracterul
omului, ceea ce este el, matur. „Episcop” accentuează funcţia omului ca şi
conducător, supraveghetor, administrator. Şi „pastor” accentuează lucrarea
omului de a îngriji, a păzi, a proteja, a hrăni şi a conduce. Toţi trei termenii
se referă la aceeaşi slujbă, dar accentuează un aspect diferit al ei. Observaţi
că bătrânii bisericii sunt pastori şi bătrânii bisericii sunt conducători.
Există o înţelegere greşită în zilele noastre că bătrânii bisericii sunt un
consiliu de oameni cu mai mare autoritate decât diaconii, dar mai mică decât cea
a pastorilor. Adesea bătrânii bisericii sunt văzuţi ca şi reprezentanţi ai
adunării, aleşi pentru un anumit timp pentru a reprezenta interesele bisericii
pastorului şi să îl sfătuiască pe el cu privire la chestiuni legate de biserică.
În multe alte biserici bătrânii bisericii sunt un consiliu de conducere pus
deasupra pastorului. Aceste idei reflectă o înţelegere greşită a bătrânului
bisericii din Noul Testament. Pastorii sunt bătrânii bisericii. Bătrânii
bisericii sunt pastori. Nimeni nu ar trebui să fie avut în vedere pentru a fi în
conducerea bisericii dacă nu se califică pentru a fi un bătrân al bisericii –
episcop – pastor.
COMPETENŢE ALE CONDUCĂTORILOR SPIRITUALI ÎN BISERICA LOCALĂ
Problema competenţei conducătorilor spirituali are o mare importanţă în numirea
lor în funcţie. Datorită naturii slujbei, mai bine să nu fie bătrâni ai
bisericii decât să fie greşiţi. Singurul lucru mai mortal pentru o biserică
decât de a avea conducători care nu cunosc bine Scripturile este să aibă
conducători care nu sunt conştienţi că ei nu cunosc Scripturile. Din nefericire
această condiţie pare să fie un fenomen obişnuit în biserică. Cu siguranţă că
aceasta întăreşte punctul Scripturii că, conducătorii bisericii trebuie să fie
oameni care să fie bine informaţi în teologie şi să fie capabili să mânuiască
Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru a ajuta în această privinţă, în 1 Timotei 3:1-7 şi în Tit 1:6-9 Pavel dă
o listă de cel puţin douăzeci şi şase de cerinţe diferite care trebuie să fie
împlinite de un om pentru a fi un bătrân al bisericii. Vom examina pe scurt
aceste competenţe.
1 Timotei 3:1-7
1. Fără vină. Termenul grec ANEPILEMPTOS,
înseamnă „care nu poate fi prins”, adică, ireproşabil, care nu poate fi asaltat.
El sugerează că acesta este cu adevărat demn de reputaţia sa bună. Acest cuvânt
nu înseamnă fără păcat sau fără greşeală, ci indică faptul că al său caracter şi
evlavie nu pot fi asaltate.
2. Soţul unei singure soţii, sau mai
exact, un bărbat cu o singură femeie (mias gunaikos andra). Aceasta nu este, aşa
cum îşi imaginează unii, o cerinţă ca toţi bătrânii bisericii să fie căsătoriţi,
deşi prezumţia lui Pavel poate fi şi ca bătrânul bisericii (episcopul) să fie
căsătorit. Aceasta este mai degrabă o cerinţă morală: el trebuie să fie „un om
cu o singură femeie”, un om care nu flirtează şi care nu are ochi pentru toate
femeile ci care este credincios soţiei sale. Întâmplător, această calificare nu
poate fi îndeplinită niciodată de o femeie. Nu contează cât de evlavioasă şi de
talentată ar putea fi femeia, ea nu poate fi niciodată soţul unei singure soţii,
un om cu o singură femeie.
3. Precaut sau cumpătat. Acest cuvânt,
NEPHALIOS, implica original abstinenţă de la alcool dar a început să aibă un
sens figurat semnificând, „cumpătat” sau „sobru”, „lucid”.
4. Cumpătat. Acest cuvânt SOPHRON,
vorbeşte despre autocontrol. El implică ideea de atent, sensibil, sănătos la
minte. El nu este totdeauna clovnul; el este serios.
5. Cu un comportament bun. Aceasta
înseamnă „ordonat, bine aranjat” KOSMIOS. Mintea sa şi omul său interior sunt în
ordine bună şi ele sunt evidente prin trăirea sa exterioară şi prin atitudinea
sa.
6. Ospitalier. Acest termen PHILOXENOS,
înseamnă literal „iubitor de străini” şi implică ideea de ospitalitate,
generozitate faţă de oaspeţi şi deschidere faţă de toţi, nu selectarea câtorva
persoane. Uşa sa din faţă este întotdeauna deschisă şi preşul său de bun venit
este întotdeauna afară, în special pentru oamenii care sunt sub îngrijirea sa.
El nu ezită în a-i lăsa pe alţii să îl vadă în viaţa sa familială.
7. În stare să înveţe. În timp ce unii
bătrâni ai bisericii sunt mai talentaţi decât ceilalţi şi în timp ce unii pot fi
mai dedicaţi slujirii publice din Cuvânt, cu toate acestea, toţi bătrânii
bisericii trebuie să fie „talentaţi în învăţătură”. Această calificare implică
faptul că bătrânul bisericii are o înţelegere superioară a Cuvântului lui
Dumnezeu şi o dedicare hotărâtă de a învăţa. Mai mult, el trebuie să fie un
student harnic al Scripturilor, cu o pasiune pentru adevăr şi o voinţă pentru a
„munci” în Cuvânt. Dacă un pastor trebuie să îşi hrănească turma, el trebuie să
aibă o anumită abilitate de a transmite Cuvântul şi el trebuie să fi obţinut o
anumită măsură de cunoştinţă din el.
8. Ne dedat la vin. Acest termen PAROINOS,
de la para, lângă, şi OINOS, vin, semnifică literal, „[unul care] nu [întârzie]
lângă vinul [său]”. Adică el nu este dependent de vin. El îl poate controla,
vinul nu îl controlează.
9. Nu este bătăuş. Un bătrân al bisericii
trebuie să se controleze pe sine şi trebuie să fie „dedat la bătaie” sau dedat
la violenţă. El nu trebuie să fie tipul acela de om care poartă o aşchie pe umăr
sau unul care are un caracter iute.
10. Ci răbdător. (următorul în ordinea
textului grecesc). În contrast cu a fi violent, bătrânul bisericii este
„îngăduitor” şi nobil, blând, împăciuitor, tolerant, just.
11. Nu se ceartă.
AMACHOS (următorul în ordinea textului grecesc)
El nu este „un luptător, este potrivnic faţă de luptă”. El nu este nici măcar
înclinat spre astfel de lucruri, fie ele fizice sau verbale. El nu se luptă şi
nu se ceartă.
12. Nu este lacom de vre-un câştig murdar.
Acest termen APHILARGUROS semnifică faptul că el „nu este un iubitor de bani, nu
este îndrăgostit de bani”. Comoara pământească nu este scopul său şi el nu
slujeşte pentru bani. Aceasta implică mai departe că el este generos, nu este
foarte posesiv cu binecuvântările sale materiale.
13. Unul care îşi conduce bine casa sa având copii supuşi.
Bătrânul bisericii nu este caracterizat ca având o soţie sau o familie nesupusă;
mai degrabă el îşi conduce bine casa sa. Un om care nu poate să îşi conducă bine
casa sa nu este doar nepotrivit ci nu este în stare să conducă biserica.
14. Nu este un începător. El nu este un
„nou plantat”, un nou convertit. Evident, ideea vârstei este implicată, dar
accentul cade pe maturitate, fie că are optsprezece sau cincizeci de ani.
Maturitatea nu vine automat cu notele sale, chiar dacă el este de la un colegiu
creştin.
15. El are o mărturie bună din partea celor din afară.
El trebuie să aibă o reputaţie bună cu cei din afara bisericii. El trebuie să
fie unul care are o reputaţie bună cu cei din afara bisericii. El trebuie să fie
unul care are un nume bun în comunitate.
Tit 1:6-9
16. Fără vină. (ANEGLETOS) În esenţă este
la fel ca şi în 1 Timotei 3:1 deşi nu este folosit acelaşi cuvânt. Bătrânul
bisericii trebuie să fie „fără reproş, care nu poate fi inculpat”.
17. Are copii credincioşi care nu sunt acuzaţi de dezordine sau
nesupunere. Din nou în esenţă este la fel ca în 1
Timotei 3:4-5 dar adaugă ideea credinţei copiilor: nu numai că ei se poartă
frumos şi sunt disciplinaţi, ci şi ei sunt credincioşi. Viaţa lor urmează
credinţa.
18. Fără vină ca şi administratori ai lui Dumnezeu.
„Fără vină” este la fel ca în 1 Timotei 3:2 dar aceasta adaugă ideea
administrării la aceasta. El trebuie să fie un bun administrator al lucrurilor
pe care Dumnezeu i le-a dat.
19. Nu este încăpăţânat. Un bătrân al
bisericii nu trebuie să fie îndărătnic, încăpăţânat, sau să nu vrea să îi
asculte pe alţii. El nu trebuie să insiste întotdeauna asupra punctului său de
vedere propriu sau asupra drepturilor sale.
20. Să nu fie iute la mânie. El nu este
înclinat la mânie. El nu are un temperament iute.
21. Nu este dedat la un câştig murdar.
Acest termen (AISCHROKERDES) SEMNIFICĂ „NU LACOM DE UN CÂŞTIG RUŞINOS” Bătrânul
bisericii nu trebuie să fie unul care doreşte să facă bani prin metode dubioase.
Din nou, el nu se concentrează pe lucrurile materiale ci pe cele spirituale.
22. Un iubitor de oameni buni. Această
traducere este prea restrictivă. Cuvântul PHILAGATHOS implică mult mai mult; el
este „un iubitor de ceea ce este bun,” fie de bărbaţi sau de femei sau de
lucruri sau de adevărul în sine.
23. Corect. El este „cinstit”, corect,
imparţial, obiectiv, în stare să ia decizii bazate doar pe principii.
24. Sfânt. Un bătrân al bisericii trebuie
să fie un om „pios” (OSIOS).
25. Cumpătat. El trebuie să aibă
„autocontrol, să se conducă pe sine”, în stare să îşi controleze pasiunile
impulsive. El este supus voii lui Dumnezeu.
26. Ţine Cuvântul credincios. Aceasta
implică o cunoaştere minuţioasă a Scripturilor şi o dedicare faţă de ele.
Acestea sunt competenţele care trebuie să le îndeplinească fiecare bătrân al
bisericii.
Accentul
În timp ce mai multe abilităţi sunt necesare, cum ar fi învăţarea şi conducerea,
accentul acestor competenţe este în mod clar asupra caracterului. Apostolul nu
este atât de preocupat de daruri, ranguri, popularitate sau alte chestiuni care
azi sunt considerate importante. El este preocupat în primul rând de caracterul
omului. El trebuie să fie matur şi sfinţit.
Nu numai că el trebuie să îndeplinească cerinţele
pentru un bătrân al bisericii, ci privind mai departe, apostolul Petru a scris
specific despre patru lucruri critice pe care trebuie să le facă un om dacă el
va fi recunoscut ca şi Bătrân al bisericii:
1. Păstorirea – Petru şi-a amintit ceea ce
Domnul i-a spus în Ioan 21:15-17: „Mă iubeşti? Atunci paşte mieluşeii mei ...
paşte oiţele mele ... şi paşte oile mele.” Petru a răspuns spunând: „Tu ştii
toate lucrurile, tu ştii că te iubesc ...” Aici Domnul îi spune lui Simon că
baza păstoritului este dragostea. Dragostea pentru oi? Nu, ci dragostea pentru
Domnul Isus. Petru este direcţionat pentru a-şi concentra atenţia sa mai degrabă
asupra Domnului Isus decât asupra oilor – într-o descriere normală a slujbei
accentul ar fi pus pe descrierea slujbei ... păstorirea oilor. Dar în acest caz,
nu este aşa ci accentul trebuie să fie pus pe Însuşi Domnul Isus. Această numire
curge din dragostea pentru Domnul. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dar amintiţi-vă
că este turma Sa. Bătrânii bisericii trebuie să fie evaluaţi în dragostea lor şi
în relaţia lor spirituală cu Isus. Aplicând la biserică, Bătrânii bisericii
individual nu trebuie să răspundă la ceea ce vrea Dl. Pastor sau la ceea ce vrea
cel mai extravertit Bătrân al bisericii, ci la ceea ce vrea Domnul. Urmărind
ceea ce fac păstorii adevăraţi cu oile lor, ei trebuie să îndeplinească
următoarele datorii:
a. să creeze o atmosferă fără frică (ca un
păzitor)
b. să risipească conflictele dintre oi şi să potolească disputele
c. să le îngrijească de purici / muşte (hrană şi linişte)
d. să le furnizeze mâncare şi apă (păşuni verzi, ape de odihnă)
2. Conducând prin descoperirea voii lui Dumnezeu
– Dacă Isus Hristos este Domnul Bisericii aşa cum spune El, El va trebui să
conducă biserica. Întrebarea este: „Cum putem descoperi cu adevărat care este
mintea Domnului într-un fel pragmatic ca să putem şti ce vrea El ca noi să
facem?” Aşa cum am văzut în Fapte 15 se spune că „toţi conducătorii au căzut de
acord conduşi de Duhul Sfânt”. Acest capitol oferă un exemplu al legării şi
dezlegării legislative adusă de Duhul Sfânt. Acest capitol se termină cu o
secţiune care arată că Dumnezeu a acceptat Neamurile ca membre ale bisericii
Sale. Azi nu mai avem apostolii ca să ne ajute să luăm decizii, dar avem, aşa
cum au avut apostolii în biserica primară, pe Duhul Sfânt să ne călăuzească în
deciziile noastre când ne uităm în Cuvânt (Ioan 16:13).
Trebuie să observăm faptul că în timp ce azi este
un obicei să presupui că majoritatea este corectă şi că majoritatea ar trebui să
conducă, scriitorii Noului Testament nu au sugerat niciodată că deciziile
bisericii ar trebui să fie luate în acest fel. Votul nu este convocat sau
prescris niciodată. Nici unul. Niciodată. Bisericilor li se porunceşte să
lucreze împreună şi în unitate şi în înţelegere. Nu majoritatea ci unanimitatea
este norma! „Fiţi cu un cuget” (2 Corinteni 13:11) „... faceţi-mi bucuria
deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni 2:2)
Cum este dobândită unanimitatea? Cu siguranţă nu printr-un vot. Un vot este o
cerere pentru despărţire. Unanimitatea se realizează foarte uşor doar atunci
când oamenii evlavioşi conduc responsabil şi oamenii evlavioşi se supun de bună
voie (Evrei 13:7, 17). Pentru a căuta mintea lui Hristos trebuie să urmăm trei
reguli:
a. Nu este permisă răsucirea nici unui braţ.
b. Toţi trebuie să vorbească despre problemă.
c. Acordaţi timp pentru o decizie şi nu purtaţi de grijă cu privire la
consecinţele privitoare la cât de mult durează până se ia decizia.
3. Domnind peste ea
– structura bisericii este „Orizontală” în
natură. Aceasta înseamnă că există un Cap, Isus Hristos şi toţi îi raportează
Lui. Deci îl avem pe Hristos la un nivel şi restul Trupului primeşte ordinele
lui de la Cap la următorul nivel folosind darurile pe care Duhul Sfânt le-a dat
lor în misiunile respective în care Domnul le-a aşezat. Şi apoi Conducătorii şi
Bătrânii bisericii care sunt „slujitorii tuturor” sunt în esenţă sub membrele
Trupului dacă ar fi să alcătuim o diagramă organizatorică. Misiunile sunt
stabilite de El cu membrele Trupului Său ducând misiunea unde El i-a aşezat.
Slujba unui Bătrân al bisericii este să meargă lângă aceşti oameni şi misiuni ca
un consilier / sfătuitor, cineva care să sară cu idei şi cineva care are grijă
şi care se va ruga pentru oamenii implicaţi în misiunea lor.
Amintindu-ne că ea este biserica Domnului şi că
întregul Consiliu al Bătrânilor bisericii stă împreună căutând mintea Domnului,
rezultatul va fi că niciodată nu vom avea Bătrâni ai bisericii „Stăpânind peste
ea”, deoarece ei sunt toţi slujitori care caută o decizie unanimă cu privire la
ceea ce doreşte Domnul pentru Biserica Sa.
4. Fiţi exemple
– „Priviţi la cei care conduc şi considerând
sfârşitul vieţii lor, imitaţi-le credinţa.” Aceasta este ceea ce trebuie să facă
Bătrânii bisericii. Ei trebuie să trăiască în faţa tuturor astfel ca alţii să
vadă sfârşitul vieţii lor şi umblarea lor spirituală în viaţa lor de acasă, la
lucru, în comunitatea lor, etc.... Văzând conducerea lor slujitoare şi stilul
lor de viaţă al Noului Legământ oile în schimb vor fi convinse să se supună şi
să îl urmeze şi ele pe Domnul lor.
NOTE DE SUBSOL
1. Servant Leadership and Eldership, note din Conferinţa Pastorilor PBC din 1992
2. A Pastors Authority, Ray C. Stedman
3. Spiritual Leaders in the Local Church, Fred G. Zaspel
4. Leadership Authority in the Church, DD Paul Benware
5. Authority, Maryn Lloyd-Jones
6. Shepherds and Sheep, Jerram Barrs
7. Church Authority,, Leland M. Haines