Soteriologie:  

 Mitul liberei voinţe
Walter Chantry

MAJORITATEA OAMENILOR spun că cred în „liberul arbitru”. Ai vreo idee ce înseamnă aceasta? Cred că se poate găsi multă superstiţie pe acest subiect. Voinţa este salutată ca marea putere a sufletului uman care este în mod complet liberă de a ne direcţiona vieţile noastre. Însă din ce este ea liberă? Şi care este puterea ei?


MITUL LIBERTĂŢII CIRCUMSTANŢIALE


Nimeni nu neagă faptul că omul are o voinţă – adică, o aptitudine de a alege ceea ce vrea să spună, să facă şi să gândească. Ai reflectat vreodată la compătimitoarea slăbiciune a propriei tale voinţe? Deşi ai abilitatea de a face o decizie, nu ai puterea de a-ţi îndeplini scopul. Voinţa poate sfătui asupra unui curs de acţiune, însă voinţa nu are puterea de a executa intenţia sa.

Fraţii lui Iosif l-au urât pe el. Ei l-u vândut ca sclav, însă Dumnezeu s-a folosit de acţiunile lor pentru a-l face un conducător peste ei. Ei şi-au ales cursul de acţiune de a-l răni pe Iosif, însă Dumnezeu în puterea Sa a direcţionat evenimentele pentru binele lui Iosif. El a spus, „Cât despre voi, v-aţi gândit rău împotriva mea, însă Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20).

Şi oare cât de multe din deciziile tale sunt în mod mizerabil contracarate? Poţi alege să fi milionar, însă providenţa lui Dumnezeu probabil că o să prevină aceasta. AI putea decide să fi un scolastic, dar sănătatea şubredă, un cămin instabil, sau poate chiar lipsa de finanţe te-ar putea frustra. Tu alegi să mergi într-o excursie, dar un accident de automobil te-ar putea trimite în schimb la spital.

Prin a spune că voinţa ta este liberă, cu siguranţă că noi nu intenţionăm să determinăm care este cursul vieţii tale. Tu nu ai ales boala, durerea, războiul şi povara care ţi-a distrus fericirea. Tu nu ai ales să ai duşmani. Dacă voinţa omului este aşa de potentă, de ce nu ar putea alege să trăiască la nesfârşit? Dar trebuie să mori. Factorii majori care îţi ascut viaţa nu pot fi recunoscători voinţei tale. Tu nu ţi-ai selectat statutul tău social, culoarea, inteligenţa, etc.

Oricare reflectare sobră asupra experienţei tale va produce concluzia, „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii” (Proverbe 16:9). Mai degrabă decât a ridica în slăvi voinţa umană, noi ar trebui cu smerenie să-l lăudăm pe Domnul al cărui scop este acela de a ne modela vieţile. Aşa cum mărturisea şi Ieremia, „Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă” (Ieremia 10:23).

Tu ai putea alege ceea ce vrei, şi poţi planifica ceea ce vei face, însă voinţa ta nu este liberă pentru a putea realiza ceva contrar scopului lui Dumnezeu. Şi nici nu ai puterea de a-ţi atinge ţelurile, ci doar ceea ce îţi dă voie Dumnezeu. Data viitoare când eşti aşa de îndrăgostit de propria ta voinţă, aminteşte-ţi despre pilda lui Isus despre omul bogat. Omul bogat a spus, „Iată ce VOI FACE: îmi VOI strica grânarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele… Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul” (Luca 12:18-21). El era liber să facă planuri însă nu era liber să le realizeze; la fel este şi cu tine.


MITUL LIBERTĂŢII ETICE


Libertatea voinţei este citată ca un factor important în facerea deciziilor MORALE. Despre voinţa omului s-a spus că este liberă de a alege între bine şi rău. Din nou însă trebuie să ne întrebăm de la ce este liber? Şi ce poate alege sau ar fi omul liber să aleagă?

Voinţa omului este puterea sa de a alege între alternative. Voinţa ta decide acţiunile tale dintr-un număr de opţiuni. Tu ai capacitatea de a-ţi direcţiona gândurile, cuvintele şi faptele. Deciziile tale nu sunt formate de o forţă exterioară, ci din tine însuţi. Nici un om nu este împins să acţioneze contrar voinţei lui, nici forţat să spună ceea ce nu vrea să spună. Voinţa ta îţi conduce acţiunile tale.

Aceasta nu înseamnă, totuşi, că puterea de a decide este liberă de orice influenţă. Tu faci alegeri bazate pe înţelegerea ta, pe sentimentele tale, pe ceea ce îţi place sau nu şi pe dorinţele tale. Cu alte cuvinte, voinţa ta nu este liberă de tine însuti! Alegerile tale sunt determinate de propriul tău caracter de bază. Voinţa nu este independentă de natura ta, ci sclavul ei. Alegerile tale nu îţi modelează caracterul, însă caracterul tău îţi conduce alegerile tale. Voinţa este chiar parţială faţă de ceea ce ştii, simţi, iubeşti şi doreşti. Tu alegi întotdeauna bazat fiind pe dispoziţia ta, conform condiţiei inimii tale.

Datorită acestui motiv voinţa ta NU ESTE liberă de a face bine. Voinţa ta este slujitorul inimii tale, iar inima ta este rea. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că TOATE întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în FIECARE zi NUMAI spre rău” (Geneza 6:5). „Nu este NIMENI care să facă binele, nici unul măcar” (Romani 3:12). Nici o putere nu îl forţează pe om să păcătuiască contrar propriei sale voinţe, însă urmaşii lui Adam sunt aşa de răi încât ei vor alege întotdeauna răul.

Deciziile tale sunt modelate de înţelegerea ta, şi Biblia spune despre toţi oamenii că „inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Romani 1:21). Omul poate fi neprihănit doar atunci când doreşte să aibă părtăşie cu Dumnezeu, însă „nu este NICI UNUL care să-l caute pe Dumnezeu” (Romani 3:11). Apetitele tale însetează după păcat şi astfel nu-l poţi alege pe Dumnezeu. A-l alege pe Dumnezeu este contrar naturii umane. Dacă alegi să-l asculţi pe Dumnezeu, aceasta ar fi rezultatul unei constrângeri exterioare. Însă tu eşti liberi să alegi şi de aici alegerea ta este robită propriei tale naturi rele.

Dacă s-ar pune înaintea unui leu înfometat carne proaspătă şi salată mărunţită, acesta are alege carnea; aceasta este datorită naturii sale care îi dictează selecţia. La fel este şi cu omul. Voinţa omului este liberă de orice forţă externă, însă nu şi de înclinaţia naturii umane; aceasta este împotriva lui Dumnezeu. Puterea de decizie a omului este liberă să aleagă orice îi dictează inima umană; prin urmare nu există nici o posibilitate ca un om să aleagă ceea ce-i place lui Dumnezeu fără de lucrarea anterioară a harului divin.

Ceea ce înţeleg majoritatea oamenilor prin voinţă liberă este ideea că omul este prin natura sa neutru şi că prin urmare este capabil să aleagă ori răul ori binele. Aceasta pur şi simplu nu este adevărat. Voinţa umană şi întreaga natură umană este aplecată DOAR spre rău în mod CONTINUU. Ieremia întreba, „Poate etiopianul să-şi schimbe pielea, sau un leopard petele sale? Atunci aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?” (Ieremia 13:23). Aceasta este imposibil, este contrar naturii. Astfel oamenii au nevoie disperată de transformarea supranaturală a naturilor lor, altfel voinţele lor sunt robite în alegerea răului.

În ciuda marii slăvi care este acordată „liberei voinţe”, am văzut că voinţa omului nu este liberă să aleagă un curs care este contrar scopurilor lui Dumnezeu şi nici nu este liberă de a acţiona contrar propriei sale naturi morale. Voinţa ta nu determină evenimentele vieţii tale şi nici circumstanţele acesteia. Alegerile etice nu sunt formate de o minte neutră ci sunt întotdeauna dictate de compensaţia personalităţii tale.


MITUL LIBERTĂŢII SPIRITUALE


Cu toate acestea mulţi afirmă faptul că voinţa umană face alegerile ultime ale vieţii sau ale morţii spirituale. Ei spun că aici voinţa este total liberă de a alege viaţa veşnică oferită în Isus Hristos sau să o respingă. Se spune că Dumnezeu va da o inimă nouă la toţi aceia care aleg prin puterea propriei lor voinţe libere de a-l primi pe Isus Hristos.

Nu se poate pune la îndoială faptul că primirea lui Isus Hristos este un act al voinţei umane. Aceasta este adesea numită „credinţă”. Însă cum ajung oamenii să-l primească în mod voit pe Domnul? De obicei se răspunde cam aşa, „Prin putere propriei lor voinţe libere”. Dar cum se poate aceasta? Isus este un PROFET. A-l primi pe EL înseamnă a crede tot ceea ce spune EL. În Ioan 8:41-45 Isus a clarificat faptul că ai fost născut din satan. Acest tată rău urăşte adevărul şi a acordat aceeaşi înclinaţie în inima ta prin natură. De aici Isus a spus, „Pentru că vă spun adevărul nu mă credeţi”. Cum sare voinţa omului din el pentru a alege să creadă ceea ce de fapt mintea umană urăşte şi neagă?

Mai departe, a-l primi pe Isus înseamnă să-l îmbrăţişezi pe el ca PREOT – adică să te foloseşti şi să depinzi de El pentru a urma pacea cu Dumnezeu prin jertfă şi mijlocire. Pavel spune că mintea cu care am fost născuţi este ostilă faţă de Dumnezeu (Romani 8:7). Cum ar putea ca mintea să scape de influenţa naturii umane care a fost născută cu o duşmănie violentă faţă de Dumnezeu? Ar fi o nebunie pentru voinţă să aleagă pacea când de fapt fiecare os şi fiecare picătură de sânge strigă în rebeliune.

Apoi, primirea lui Isus înseamnă şi acceptarea Lui ca REGE. Aceasta înseamnă a alegă să asculţi de fiecare poruncă a Sa, a mărturisi dreptul Lui de conducere şi a te închina înaintea tronului Său. Însă mintea umană, emoţiile şi dorinţele strigă, „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19:14). Dacă întreaga mea fiinţă urăşte adevărul Său şi urăşte pacea cu Dumnezeu, cum ar putea voinţa mea să fie responsabilă pentru primirea lui Isus? Cum ar putea un astfel de păcătos să aibă credinţă?

Nu voinţei omului ci HARULUI lui Dumnezeu trebuie să îi fim mulţumitori pentru că a dat unui păcătos o inimă nouă. Dacă nu schimbă Dumnezeu inima, să creeze un nou spirit de pace, adevăr şi supunere, omul nu va alege să-l primească pe Isus Hristos şi viaţa veşnică în El. Trebuie să i se dea o inimă nouă pentru ca omul să creadă, altfel voinţa umană este robită în disperare naturii rele umane chiar şi în ceea ce priveşte conversia. Isus a spus: „Nu te mira că ţi-am spus că TREBUIE să te naşti din nou” (Ioan 3:7). Dacă nu eşti, nu vei vedea niciodată Împărăţia Sa.

Citeşte Ioan 1:12 şi 13. Acesta spune că cei care cred în Isus au fost „născuţi nu din voia unui om ci din Dumnezeu”. Din moment ce voinţa ta nu este responsabilă de venirea ta în această lume, ea nu este responsabilă de noua ta naştere. Creatorul tău trebuie să-i mulţumeşti pentru viaţa ta, căci dacă este cineva în Hristos, el este o creaţie nouă (2 Corinteni 5:17). Cine a ales vreodată să fie creat? Atunci când Lazăr a înviat din morţi, el a putut apoi să aleagă să răspundă chemării lui Hristos, însă el nu a putut să aleagă să vină la viaţă. Astfel spune Pavel în Efeseni 2:5, „Măcar că eram noi morţi în păcatele noastre, [Dumnezeu] ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos: prin har aţi fost mântuiţi.” Credinţa este primul act al unei voinţe făcute noi prin Duhul Sfânt. Primirea Duhul Sfânt este un act al unui om aşa cum este şi răsuflatul, însă Dumnezeu trebuie să dea viaţă mai întâi.

Nu este de mirarea că Martin Luther a scris cartea intitulată The Bondage of the Will [Robia voinţei], pe care el le-a considerat a fi una dintre cele mai importante tratate ale sale. Voinţa este în lanţurile unei naturi umane rele. Tu care înalţi în slăvi voinţa liberă ca o mare forţă ajungi la un tavan al mândriei. Omul, în calitate de om căzut în păcat, este absolut de neajutorat şi disperat. Voinţa omului nu oferă nici o speranţă. A fost voinţa cea care a ales fructul interzis care ne-a adus la mizerie. Doar puternicul har al lui Dumnezeu oferă eliberare. Aruncă-te asupra milei lui Dumnezeu pentru mântuire. Cere Duhului Harului să creeze un nou spirit în tine.


Despre autor

Walter Chanty s-a năsut în 1938 la Norristown, Pennsylvania, a fost crescut în Biserica Prezbiteriană; a obţinut titlul de B.A. în Istorie de la Colegiul Dickinson, din Carlisle în 1960 şi titlul de B.D. de la Seminarul Teologic Westminster, în 1963, moment în care era pastor al Bisericii Baptiste Harul din Carlisle. Este căsătorit şi are trei copii.