Istorie Creştină:

Al patrulea Consiliu din Constantinopole: 869-870

 

 

INTRODUCERE

 

Acest consiliu, denumit ca al optulea consiliu ecumenic de canonicii vestici, nu este găsit în nici una dintre colecţiile canonice ale Bizantinilor; actele şi canoanele sale sunt ignorate în întregime de ei. Cărturarii moderni au arătat că acesta a fost inclus în lista consiliilor ecumenice doar mai târziu, adică, după secolul unsprezece. Am decis să includem consiliul, de dragul întregirii istorice.

 

Împăratul Basil I şi patriarhul Ignaţiu, după ce a fost restaurat in vederea sa a Constantinopolului, i-a cerut Papei Nicholas I să cheme un consiliu pentru a decide cu privire la episcopii şi preoţii care au fost ordinaţi de Photius. El a avut loc la Constantinopole după ce delegaţii Papei Hadrian II au ajuns, care între timp l-au succedat pe Nicholas. Aceşti delegaţi au fost Donatus, Stephen şi Marinus şi ei au prezidat consiliul. El a început în catedrala din Hagia Sophia în 5 octombrie 869. A zecea şi ultima sesiune a fost ţinută în 28 februarie 870, când 27 de canoane au fost citite şi aprobate de consiliu. Toţi cei care au vrut să semneze Liber satisfactionis, care au fost trimişi de Papa Hadrian II, au fost admişi la consiliu. Relatarea făcută de Anastasius conţine lista autentică a celor care au semnat actele consiliului. Împăratul Basil I şi fiii săi, Constantine şi Leo, au semnat actele după patriarhi şi în acelaşi an în care au promulgat deciziile consiliului, după ce au dat un decret cu acest scop.

 

În privinţa autorităţii canonice a acestor deliberări, felurite acte referitoare la consiliul ţinut în catedrala Hagia Sophia în noiembrie 879, pentru ca Photius să poată fi restaurat în privinţa Constantinopolului, ar trebui să fie amintite. Petru, un cardinal roman, a prezidat acest consiliu. Acesta a ţinut seama de o scrisoare a Papei Ioan VIII, care a fost trimis la împărat şi a tradus în greacă. Acesta citeşte (capitolul 4): „Noi declarăm că sinodul ţinut la Roma împotriva celui mai sfânt patriarh Photius în timpul celui mai binecuvântat papă Hadrian, cât şi sfântul sinod de la Constantinopole atacându-l pe acelaşi cel mai sfânt Photius (de exemplu în 869-870), sunt condamnate şi abrogate şi nu trebuie să fie deloc invocate sau numite ca sinoade. Nu lăsaţi ca aceasta să se întâmple”. Unii oameni au crezut că acest text a fost schimbat de Photius; dar în aşa-numitul texte „neschimbat” al scrisorii, acest text este înlocuit de puncte (. . .), şi următorul pasaj se citeşte: „Pentru vederea binecuvântatului Petru, purtătorul cheii împărăţiei cereşti, are puterea de a dizolva, după aprecierea potrivită, orice obligaţii impuse de episcopi. Aceasta este aşa pentru că ei au fost de acord că deja mulţi patriarhi, de exemplu Athanasius ... după ce au fost condamnaţi de un sinod, au fost, după achitarea formală de observarea apostolică, restabiliţi prompt.” Ivo din Chartres afirmă explicit: „Sinodul din Constantinopole care a fost ţinut împotriva lui Photius nu trebuie să fie recunoscut. Ioan VIII a scris patriarhului Photius (în 879): Anulăm acel sinod care a fost ţinut împotriva lui Photius la Constantinopole şi l-am murdărit din diferite motive cât şi pentru faptul că Papa Hadrian nu a semnat actele sale”. Ivo adaugă din instrucţiuni că Ioan VIII a dat delegaţilor săi pentru consiliul din 879: „Veţi spune că, în privinţa sinoadelor care au fost ţinute împotriva lui Photius sub Papa Hadrian la Roma sau Constantinopol, noi le anulăm şi le excludem deplin din numărul sinoadelor sfinte”. Din aceste motive nu este nici un temei pentru gândirea că textul a fost alterat de Photius.

 

O copie autentică a actelor consiliului din 869-870 a fost trimisă la Roma, de drept. Anastasius, bibliotecarul, a comandat o copie completă să fie făcută pentru sine. Apoi, când copia delegaţilor a fost furată, el şi-a tradus propria sa copie în latină, la ordinele Papei Hadrian, făcând un cuvânt pentru traducerea cuvântului. Anastasius clarifică de asemenea că grecii au adoptat fiecare mijloc pentru a denatura faptele, „prin prescurtarea aici şi prin extinderea sau schimbarea acolo”. EL adaugă: „Orice se găseşte în copia latină despre actele sinodului opt este complet fără aliajul falsităţii; totuşi, orice este mai mult este găsit în textul grec care este în întregime infectat cu minciuni otrăvite”.

 

Textul grec a fost păstrat în parte de distrugerea totală în rezumatul unui scriitor anonim care a copiat texte anti-Photiane. Aceste rezumat are 14 canoane, opuse celor 27 ale lui Anastasius, şi conţine doar fragmente, tratând cu cele mai importante puncte din aceste canoane. Unde comparaţia este posibilă, versiunea latină a lui Anastasius cu greu se depărtează de textul grec. Într-adevăr el este atât de literal încât uneori el poate fi înţeles doar prin comparaţie cu textul grec, şi când cel din urmă lipseşte uneori trebuie să ne bazăm pe conjunctură.

 

Documentele tipărite mai sus sunt luate din următoarele: „Definiţia” din ediţia romană, (Concilia generalia Ecclesiae catholicae [Editio Romana], Rome 4 volume, 1608-1612) 3, 284-287; canoanele din Les canons des conciles oecumeniques, ed. P-P. Jouannou (Pontificia commissione per la redazione del codice di diritto canonico orientale. Fonti. Fasc. IX: Discipline generale antique [IIe-IXe s.] tome 1 part 1), Grottaferata 1962 289-342.

 

Traducerea engleză este din textul latin, din motivele menţionate mai sus. Materialul este în acolade { } care au fost adăugate de editorul de hipertext, care are ceva din format

 

[Definiţie a sfântului sinod universal al optulea]

Sfântul, marele şi universalul sinod, care a fost adunat prin voia lui Dumnezeu şi favoarea împăraţilor noştri divin aprobaţi Basil şi Constantin, sfinţii prieteni ai lui Hristos, în acest oraş regal şi protejat divin şi în cea mai faimoasă biserică purtând numele sfintei şi marii Înţelepciuni, a declarat următoarele.

 

Cuvântul, de o natură cu atotputernicul Dumnezeu şi Tată, este cel care a întemeiat în cer ca o boltă şi a fixat capetele pământului şi locul tuturor celorlalte lucruri. El a făcut ca acesta să fie posibil şi el conduce, păstrează şi îl salvează. El spune prin vocea profetului Isaia: „Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.” El a fost făcut asemenea nouă de dragul nostru şi a întemeiat pe pământ dreptatea cerească şi a spus, Cerul şi pământul va trece dar cuvintele mele nu vor trece. El a spus tuturor celor care au crezut în el: Dacă rămâneţi în cuvântul meu, veţi fi cu adevărat ucenicii mei, şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul că va face liberi.

 

Dumnezeul nostru şi Domnul puterii infinite a fost singurul care, tocmai ca un fermier al puterii şi înţelepciunii supreme, i-a dezrădăcinat, risipit şi i-a şters pe drept pe mulţi alţii dintr-un timp mai timpuriu şi care de multă vreme, daţi peste minciuni şi în opoziţie faţă de adevăr, au semănat – pentru a folosi imaginea evangheliei – neghină în câmpul său, adică, în biserică, şi încercau să copleşească grâul pur al dreptăţii divine. EL a pregătit întotdeauna modalitatea sa de eliberare pentru a avertiza, el a întemeiat justiţia sa şi a revelat-o cu o claritate mare. Dar cu toate acestea, de asemenea în timpul nostru, semănătorul neghinei încearcă să facă câmpul bisericii nefolositor prin unii oameni total depravaţi şi necuviincioşi. Cu aceeaşi providenţă unică, el a arătat că acest câmp este vrednic de compasiune şi l-a înhăţat din murdăria nedreptăţii şi l-a chemat înapoi la puritatea sa antică. Căci, pentru a distruge nedreptatea şi pentru a întări justiţia divină, el a ridicat ca un urmaş care nu tremură al poruncilor sale, o persoană dovedită a fi integră deopotrivă în cunoaşterea sa şi în susţinerea adevărului, împăratul nostru cel mai credincios şi mai liniştit, care este un prieten al justiţiei divine şi un duşman al nedreptăţii. Prin mijlocul ajutorului divin şi al harului total al bisericii, el a adunat împreună arhitecţi de la marginile pământului în cetatea regală, care trebuie să fie clădită de Dumnezeu, şi a adunat un sinod universal care, în timp ce păzeşte apărările puternice ale

o       aprobărilor evangheliei,

o       legilor lui Moise şi preoţii împreună cu

o       poruncile apostolilor

o       şi părinţilor cât şi ale

o       consiliilor,

a reînviat formele stabilite ale comportării corecte şi a proclamat adevărul şi justiţia în curţile bisericii.

 

{Acum recapitularea obişnuită şi reafirmarea tuturor consiliilor ecumenice anterioare}

Prin urmare, toţi dintre noi episcopii care am ajuns să luăm parte în sinod şi să întărim adevărata şi nepătata credinţă a creştinilor şi învăţătura religiei ortodoxe, noi declarăm credinţa noastră într-un Dumnezeu, în trei persoane consubstanţial, divin şi autonom, aşa cum, de exemplu, am putea să ne uităm la o natură a luminii în trei sori nu deosebiţi unul de altul sau în acelaşi număr de obiecte orbitoare. Noi mărturisim, într-adevăr, că Dumnezeu este unul, unic în privinţa substanţei, dar întreit sau trei dacă vorbim despre el cu privire la persoane, şi noi declarăm că el nu a primit de la sine că el a fost făcut, nici în vre-un fel indiferent de oricine altcineva; ci că el este singurul, veşnic existent fără început, şi veşnic, mereu acelaşi şi asemenea cu sine, şi fără a suferi vre-o schimbare sau alterare, că el există ca creatorul şi sursa tuturor fiinţelor înzestrat cu inteligenţă şi simţire. Căci sfântul şi marele sinod {1} de la Nicea a vorbit astfel când a explicat crezul: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat, declarat clar a fi Fiu din Tatăl care este Dumnezeul adevărat, şi restul ca şi biserica Catolică a primit aceasta. De asemenea, noi, acceptând aceasta în înţelesul identic, anatemizăm ca având o minte bolnavă şi un duşman al adevărului, pe Arius şi toţi care, cu el şi urmându-l pe el, speculează cu percepţii greşite despre termenul „diferit-substanţial”, adică o altă substanţă şi lipsă de asemănare, cu referire la Trinitatea binecuvântată care conduce în mod divin. Dar nu mai puţin acceptăm al doilea sinod sfânt şi universal {2 Constantinopole I}, şi anatemizăm acel duşman al Duhului sau mai degrabă un duşman al lui Dumnezeu, Macedonius, pentru că admitem în distincţia dintre persoane nici o diferenţă de substanţă între Tatăl, Fiul şi divinul şi autonomul Duh, aşa cum au afirmat mai sus ereticii, nici nu confundăm, precum nebunul Sabellius, persoanele într-una şi aceeaşi substanţă. Mai mult, de asemenea, noi mărturisim că unicul Cuvântul al lui Dumnezeu s-a întrupat şi a fost făcut asemenea nouă de dragul nostru, pentru că el nu era un înger sau un sol ci Domnul însuşi cel care a venit şi ne-a mântuit şi a fost făcut Emanuel cu noi; şi el era Dumnezeu adevărat, Dumnezeu al lui Israel şi mântuitor al tuturor, potrivit declaraţiilor divine şi profetice. Din acest motiv noi mărturisim că Maria, prea sfântă şi fără experienţa căsătoriei, care l-a născut pe el, este pe bună dreptate şi adevărata mamă a lui Dumnezeu, precum al treilea sinod universal, care mai întâi s-a adunat la {3} Efes, l-a proclamat. În unire cu acel consiliu noi îl anatemizăm de asemenea pe Nestorius, acel închinător la om şi cel mai încăpăţânat individ care avea o mentalitate evreiască. Noi învăţăm că unul şi acelaşi Hristos şi Domn este dublu, adică, Dumnezeu perfect şi om perfect, având într-o persoană diferenţele fiecărei naturi dar păstrând proprietăţile lor întotdeauna neschimbate şi neîncurcate, precum al patrulea sinod sfânt şi universal {4 Calcedon} a învăţat în mod solemn. În acceptarea acestui sinod împreună cu cele trei consilii enumerate mai înainte, exact ca cvadruplicitatea sfintelor evanghelii, noi anatemizăm nebunul Eutyches şi nebunul Dioscorus. În plus, proclamând cele două naturi într-un Hristos, potrivit învăţăturii încă mai clară decât cea a celui de-al cincilea sinod sfânt universal {5 Constantinopole II}, noi îi anatemizăm pe Severus , Peter şi Zoharas sirianul, cât şi pe Origen cu a sa cunoştinţă nefolositoare, Theodore din Mopsuestia şi Didymus alături de Evagrius, care de asemenea, deşi cu aceeaşi sau cu o opinie diferită, au fost prinşi în capcana aceleiaşi gropi a iadului.

 

Mai departe, noi acceptăm al şaselea sinod sfânt şi universal {6 Constantinopole III}, care împărtăşeşte aceleaşi crezuri şi este în armonie cu sinoadele anterior menţionate în faptul că acesta a pus cu înţelepciune cele două naturi într-unul Hristos există, ca o consecinţă, două principii ale acţiunii şi acelaşi număr de dorinţe. Astfel, îl anatemizăm pe Theodore care a fost episcop din Pharan, Sergius, Pyrrhus, Paul şi Peter, nelegiuiţii prelaţi ai bisericii din Constantinopol, şi cu aceştia pe Honorius din Roma, Cyrus din Alexandria cât şi pe Macarius din Antiohia şi ucenicul său Stephen, care a urmat învăţăturile false ale ereticilor nelegiuiţi Apollinarius, Eutyches şi Severus şi au proclamat că, carnea lui Dumnezeu, în timp ce era animată de un suflet raţional şi intelectual, a fost fără un principiu al acţiunii şi fără o voinţă, ei înşişi fiind micşoraţi în simţurile lor şi cu adevărat fără motiv. Căci dacă unul şi acelaşi Hristos şi Dumnezeu există ca Dumnezeu perfect şi om perfect, este cel mai sigur că nici una dintre naturile care îi aparţin lui nu pot exista parţial fără o voinţă sau fără un principiu al acţiunii, ci ceea ce el a dus sin misterul administrării sale când a dorit şi a acţionat în acord cu fiecare substanţă; astfel este felul în care corul tuturor reprezentanţilor lui Dumnezeu, având cunoştinţă despre ea de la apostoli până în vremea noastră, au construit o reprezentaţie colorată a acelei forme umane, atribuind fiecărei părţi dintr-un Hristos proprietăţi naturale distincte una de cealaltă, prin care înţelesurile şi concepţiile naturii sale divine şi a naturii sale umane sunt crezute dincolo de orice îndoială de a rămâne fără confuzie.

 

De asemenea ştim că al şaptelea consiliu sfânt şi universal, ţinut pentru a doua oară la {7} Nicea, a învăţat corect când acesta a declarat deschis unul şi acelaşi Hristos ca domn deopotrivă invizibil şi vizibil, neinteligibil şi inteligibil, nelimitat şi limitat, incapabil şi capabil de a suferi, inexprimabil şi expresiv în scriere. În acord cu acel sinod, acest sinod sfânt şi universal care anatemizează în mod public pe Anastasius, Constantine şi Nicetas, acei prelaţi absurzi a căror nume au o reputaţie proastă, sau, pentru a spune mai bine, acea corupţie evidentă; astfel de asemenea Theodosius din Efes, Sisinnius Pastilas şi Basil Tricacabus, fără a-i uita pe Theodoret, Antony şi John, odată prelaţi ai noii Rome, cetatea regală a creştinilor, dar mai bine numiţi defăimători ai lui Hristos. Ei au declarat prin cuvânt şi faptă că, în ciuda a ceea ce lista profeţilor au proclamat despre Hristos, el a fost incapabil de a distruge statuile idolilor. În plus, îl anatemizăm de asemenea pe Theodore, care a fost numit Krithios, pe care acest mare şi sfânt sinod l-a somat şi l-a condamnat şi a strigat gălăgios o anatema în urechile sale. În mod similar îi anatemizăm pe toţi cei care au fost de acord sau i-au sprijinit pe cei care au spus că Cuvântul întrupării divine a apărut şi a existat prin fantezie şi supoziţie, într-adevăr prin înlăturarea imaginii Hristosului şi Mântuitorului nostru a venit înlăturarea simultană a formei acceptate a trupului adevărat care l-a purtat pe Dumnezeu în el. Orice nu poate fi înţeles prin imaginaţie poate fi înţeles cu siguranţă în două feluri, fie ca ne existând sau de fapt existând dar minim înţeles, în măsura în care era invizibil şi ascuns.

 

De aceea, dacă se întâmplă ca cineva să se fi gândit la unele dintre aceste lucruri despre Hristos Dumnezeul şi Mântuitorul nostru al nostru tuturor, el va fi clar proclamat un duşman al adevăratei religii, de vreme ce prima dintre acestea declară că Emanuel nu a fost cu adevărat făcut om şi a doua declară că el a fost într-adevăr om dar i-au lipsit calităţile umane, punând deoparte carnea el a preluat şi a recurs în toate la [natura] sa divină şi la calitatea sa de nepătruns; acest lucru este străin de toate Scripturile divin inspirate, care de asemenea afirmă clar că el va veni din nou ca judecător al tuturor, şi el trebuie să fie văzut în acelaşi fel aşa cum a fost văzut de ucenicii săi şi apostoli când el a fost luat la cer.

 

Acea teorie este plină de idei şi stricăciune Manicheană deoarece ea declară nebuneşte că ce a spus despre David inspirat divin a fost spus despre Hristos, în care se spune că, El şi-a pus cortul său în soare, de vreme ce lipsa de pietate presupune că se înţelege înlăturarea şi punerea deoparte a trupului îndumnezeit al Domnului. Dar cuvântul adevărului spune sigur, deopotrivă cu privire la bine numitul Manes şi toţi cei care împărtăşesc gândirea sa şi autorii ereziei despre distrugerea icoanelor şi a tuturor celorlalţi eretici şi duşmani ai religiei: Ei nu au cunoscut nici nu au înţeles, ci ei au umblat în întuneric. O voi care abandonaţi calea dreaptă şi umblaţi în calea întunericului, care vă bucuraţi în trăirea rea şi jubilaţi în schimbarea în rău; O voi a căror căi sunt rele şi a căror paşi sunt necinstiţi astfel că ei vă duc departe de calea dreaptă şi vă fac străini faţă de gândirea corectă! Din nou, cei care au semănat ceea ce era corupt prin vânt şi-au primit distrugerea ca răsplată a lor; şi din nou, El care se încrede în minciuni hrăneşte vânturile: şi aceeaşi persoană aleargă după păsări care zboară departe. Căci el a abandonat rândurile din via sa, el rătăceşte în brazdele câmpului său; căci el rătăceşte printr-un deşert fără apă şi printr-un câmp uscat, totuşi nu adună nici un fruct în mâinile sale.

 

Din aceste motive [biserica] îi marchează pe toţi aceştia cu o anatemă şi, în afară de recunoaşterea celor şapte sinoade sfinte şi universale deja enumerate de noi, a adunat împreună acest al optulea sinod universal prin harul atotputernicului Hristos şi Dumnezeu şi prin evlavia şi zelul împăratului nostru cel mai liniştit şi întărit divin, pentru a tăia şi distruge loviturile injustiţiei care au ameţit împotriva acestor sinoade, împreună cu tulburările şi influenţele rele, pentru a aduce ordinea plină de pace în biserică şi stabilitate în lume. Căci nu doar înlăturarea învăţăturii adevărate care ştie cum să distrugă pe cei cu mintea rea şi să agite şi să tulbure biserica, ci de asemenea să fie un subterfugiu cu privire la înţelesul poruncile divine care aduce în mod egal aceeaşi distrugere asupra celor care nu sunt precauţi, şi lumea este plină de furtuni şi tulburări de către cei care sunt recunoscuţi ca şi creştini.

 

{Acum consiliul îi atacă în mod individual}

Aceasta este ceea ce s-a întâmplat în timpuri recente prin nebunia, viclenia şi intrigile rele ale mizerabilului Photius. El a intrat în ţarcul oilor nu prin uşă ci printr-o fereastră, şi, ca un hoţ sau un tâlhar, un distrugător al sufletelor, aşa cum indică cuvintele Domnului, a încercat, în fiecare ocazie şi prin fiecare mijloc, să fure, să junghie şi să distrugă gândirea corectă a oilor lui Hristos şi, prin ingineria tuturor mijloacelor de persecuţie, el nu a încetat de a reuşi numeroase arestări şi întemniţări, confiscări de proprietate, extinderea perioadelor de exil şi, în plus faţă de acestea, acuzaţii, mărturii false şi falsuri împotriva tuturor celor care au lucrat pentru religia adevărată şi au luptat pentru adevăr. Căci el, ca un alt Severus sau Dioscorus, a plănuit expulzarea marelui preot cel mai drept, legiuit şi uns canonic din biserica din Constantinopol, şi anume cel mai sfânt patriarh Ignatius, şi ca un tâlhar adulterin, rupând în faţa sa şi în mod repetat supunându-l la o mie de acuzaţii implicând detronarea şi atât de multe anateme, el a ridicat o harababură continuă şi furtuni pentru toate bisericile lui Hristos Mântuitorul nostru, într-o multitudine de feluri.

 

Totuşi, sarea pământului nu şi-a pierdut gustul, nici ochiul bisericii nu a devenit complet întunecat, nici lumina adevăratei religii nu a fost stinsă de spiritele răutăţii; nici focul generozităţii divine nu şi-a pierdut puterea sa distrugătoare şi arzătoare asupra materialului păcătos şi lipsit de valoare, nici cuvântul Domnului, care este mai tăios decât o sabie cu două tăişuri şi un pătrunzător al gândurilor, nu a fost găsit incapabil, nici temelia din stânci solide nu s-a prăbuşit când a fost cufundată de apele umflate şi potopurile de râuri şi furtuni, ci piatra preţioasă din capul unghiului, care a fost pusă în Sion, adică, biserica, pe care temelia de piatră a apostolilor şi a profeţilor a fost pusă pentru clădirea bisericii, în timpul nostru a trimis din fiecare rang stabilit al bisericii, chiar în cetatea conducătoare, noua Romă, multe alte pietre rostogolindu-se pe teritoriu, aşa cum spune profetul, pentru a distruge şi a pierde intrigile celor care au dorit şi au încercat să distrugă adevărul şi justiţia divină.

 

Dar cu o forţă şi mai mare şi cu o importanţă particulară, Nicholas, cel mai binecuvântat şi potrivit numit papă al vechii Rome, a fost trimis de sus ca altă piatră din capul unghiului pentru biserică, păstrând pe cât de mult posibil asemănarea figurată, ca dintr-un loc înălţat şi superior, pentru a confrunta cu grijă opoziţia organizată a lui Photius. Prin proiectilele scrisorilor şi discursurilor sale, el a derâmat puternicii suporteri conducători ai lui Photius şi reflectând o poveste din Vechiul Testament, după maniera zelotului Phinehas, el l-a străpuns pe Photius cu lancea adevărului ca şi când el ar fi fost un alt Madianit care murdăreşte adunarea lui Israel; şi el l-a distrus complet datorită [adăugat în Hrd [1]] faptului că el nu a fost de acord să accepte remediile unei discipline vindecătoare a ţintit la tratarea cicatricelor şi a vindecării unei răni adulterine, şi la fel cum un alt Petru a tratat cu Anania şi Safira, care au furat ceea ce aparţinea lui Dumnezeu, printr-o anatema inclusă ca şi când aceasta ar fi fost demnitatea sa preoţească, el l-a încredinţat morţii.

 

Urmând aceste directive şi decrete, cel mai religios prieten al lui Hristos, împăratul nostru, pe care cerescul Împărat şi Domn al măreţiei l-a ridicat pentru mântuirea lumii, l-a încredinţat pe Photius unui loc potrivit şi l-a chemat din nou pe cel mai sfânt patriarh Ignatius în locul său de drept. În plus, pentru discernământul perfect şi definiţia a ceea ce este de acord a fi bun şi este folositor, el a adunat împreună preoţi din toate locurile patriarhale şi întregul colegiu de episcopi care este sub autoritatea sa. Cei dintre noi care au venit împreună au sărbătorit acest măreţ şi universal sinod şi, cu multă examinare, testând şi discutând, cu grija necesară şi       fermitate, am tăiat cu sabia duhului rădăcinile scandalurilor şi buruienile împreună cu puşcăturile lor, în timp ce l-am recunoscut pe adevăratul inocent şi preasfântul patriarh Ignatius în locul de conducere, în timp ce îl condamnăm pe Photius, impostorul şi ocupatorul ilegal împreună cu toţi suporterii săi şi promovatori ai răului. Căci atotputernicul Dumnezeu spune undeva prin gura unui profet: Datorită răutăţii faptelor lor îi voi alunga din casa mea. Nu voi face mai mult să îi iubesc. Efraim este lovit, rădăcina lor este uscată, ei nu vor purta nici un rod; şi din nou: Canaan, în mâna sa este o cumpănă înşelătoare, el a iubit asuprirea. Şi Efraim zice: „Cu adevărat, m-am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nici o nelegiuire care să fie un păcat.” Şi din nou: Şi casa lui Iacov va avea posesiunile lor. Casa lui Iacov va arde şi casa lui Iosif în flăcări, şi casa lui Esau se va poticni; ei vor fi arşi şi mistuiţi, şi nu va fi nici un supravieţuitor din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit.

 

Căci mizerabilul Photius a fost cu adevărat persoana care nu l-a făcut pe Dumnezeu adăpostul său; ci s-a încrezut în abundenţa isteţimii sale şi a căutat adăpost în deşertăciunea fărădelegilor sale, urmând exemplul lui Efraim din vechime, prin întoarcerea spatelui său către mila divină; cuvântul profetului îl ridiculizează şi îşi bate joc de el, spunând: Efraim a devenit ca pâinea coaptă sub cenuşă, el nu este întors. Străinii au devorat puterea sa şi el nu a ştiut aceasta, peri gri s-au răspândit de asemenea pe el, şi el este ignorant de ei. El va fi smerit de insulta lui Israel înaintea feţei sale; şi în toate acestea el nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul său. Efraim a devenit ca un porumbel, care a chemat tava Egiptului şi a mers la asirieni. Când ei vor pleca, îmi voi întinde plasa asupra lor ca asupra păsărilor din aer; îi voi doborî, îi voi lovi ca să fac să se audă necazul lor. Căci Photius a fost ridicat până la înălţimile aroganţei în atacarea celui mai binecuvântat papă din Roma veche, Nicholas, şi el a vomitat otrava răului său. El a adunat împreună preoţi falşi din trei presupuse mări estice, a reunit ceea ce s-a crezut a fi un consiliu sinodic, şi, făcând liste de nume de acuzatori şi martori, întocmind profiluri şi discursuri care păreau a fi potrivite pentru fiecare persoană care joacă un rol într-o investigaţie sinodică, şi scriind şi organizând înregistrări false ca relatări ale acelor proceduri, el a avut îndrăzneala de a-l anatemiza pe mai sus menţionatul cel mai binecuvântat papă Nicholas şi toţi cei care aveau o relaţie cu el. Photius a făcut aceasta în aşa fel încât ca un rezultat toţi episcopii şi preoţii existenţi, adică, celelalte vederi patriarhale şi toţi clericii din ele, au fost incluse în aceeaşi anatemă, căci toţi au fost cu siguranţă în relaţie cu episcopul conducător, şi printre ei el însuşi şi adepţii săi. Cuvântul profetului îl condamnă şi îl respinge când spune: Ei şi-au înmulţit fărădelegile, ei au legiferat legi străine şi au invocat mărturisirea lor; şi din nou: Ei au născut în inima lor cuvinte mincinoase şi au întors spatele dreptăţii, şi neprihănirea a stat departe de ei; căci adevărul a fost distrus pe străzile lor şi ei nu au fost în stare să urmeze calea dreaptă. Adevărul a dispărut şi şi-au schimbat mintea ca să nu îl înţeleagă. Şi: Cel care se întoarce de la rău este atacat, şi Domnul a văzut şi nu i-a plăcut pentru că nu era nici o judecată, şi din nou: Căci aşa vorbeşte Domnul: Aşa vorbeşte Domnul: Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au nesocotit legea Domnului şi n-au păzit poruncile Lui. De aceea, în ceea ce priveşte omul care a acţionat astfel şi a tulburat şi a zguduit întreaga biserică sfântă, catolică şi apostolică, cu atât de multe atacuri neruşinate de acest fel, a refuzat absolut să se convertească şi să se pocăiască, şi a refuzat să se supună decretelor şi judecăţilor vederilor patriarhale sfinte, tocmai atât de mult timp în urmă cel mai binecuvântat papă Nicholas şi succesorul său, preasfântul papă Hadrian, l-a anatemizat, de asemenea şi acest sfânt şi universal sinod l-a mustrat şi l-a pus sub o anatemă şi mai severă în timp ce i-a adresat, în persoana tuturor oamenilor lui Dumnezeu, cuvintele profetului Isaia: Aşa cum o haină mânjită în sânge nu se va curăţi, tot aşa nici tu nu vei fi curat, căci tu ai mânjit biserica lui Hristos şi ai fost o sursă de scandal şi distrugere pentru poporul lui Dumnezeu de multe ori şi în multe feluri. Poruncim ca cei care nu împărtăşesc acest punct de vedere, dându-i sprijinul lor binevoitor lui Photius, dacă ei sunt episcopi sau clerici, trebuie să fie destituiţi pentru totdeauna; noi anatemizăm călugări sau laici, până când ei sunt convertiţi din căile lor false şi din răutatea lor.