Iona 4

1. Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, și s-a mâniat.
2. S-a rugat Domnului, și a zis: "Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în țara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător, și bogat în bunătate, și că Te căiești de rău!
3. Acum, Doamne, ia-mi viața, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!"
4. Domnul a răspuns: "Bine faci Tu de te mânii?"
5. Și Iona a ieșit din cetate, și s-a așezat la răsărit de cetate. Acolo și-a făcut un umbrar, și a stat sub el, până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea.
6. Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s-a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui și să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta.
7. Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un vierme, care a înțepat curcubetele, și curcubetele s-a uscat.
8. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit, și soarele a bătut peste capul lui Iona, și Iona a leșinat. Atunci a dorit să moară, și a zis: "Mai bine să mor decât să trăiesc!"
9. Dar Dumnezeu a zis lui Iona: "Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?" El a răspuns: "Da, bine fac că mă mânii până la moarte!"
10. Atunci și Domnul a zis: "Ție îți este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă și pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut și într-o noapte a pierit.
11. Și mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime de vite!"


Selectați alt capitol de mai jos



sus