Luca 5

1. Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret și Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
2. Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele să-și spele mrejele.
3. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi a șezut jos, și învăța pe noroade din corabie.
4. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: "Depărteaz-o la adânc, și aruncați-vă mrejele pentru pescuire."
5. Drept răspuns, Simon I-a zis: "Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit, și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!"
6. După ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejele.
7. Au făcut semn tovarășilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit și au umplut amândouă corăbiile, așa că au început să se afunde corăbiile.
8. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, și I-a zis: "Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos."
9. Fiindcă îl apucase spaima, pe el și pe toți cei ce erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră.
10. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarășii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: "Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni."
11. Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul, și au mers după El.
12. Isus era într-una din cetăți. Și iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu fața la pământ, L-a rugat, și I-a zis: "Doamne dacă vrei, poți să mă curățești."
13. Isus a întins mâna, S-a atins de el, și i-a zis: "Da, voiesc, fii curățit!" Îndată, l-a lăsat lepra.
14. Apoi i-a poruncit să nu spună nimănui. "Ci du-te", i-a zis El, "de te arată preotului, și adu pentru curățirea ta ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei."
15. Se răspândea tot mai mult vestea despre El, și oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor.
16. Iar El se ducea în locuri pustii, și Se ruga.
17. Într-una din zile, Isus învăța pe noroade. Niște Farisei și învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.
18. Și iată că niște oameni purtau într-un pat pe un slăbănog, și căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.
19. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperișul casei, și l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus.
20. Când le-a văzut credința, Isus a zis: "Omule, păcatele îți sunt iertate!"
21. Cărturarii și Fariseii au început să cârtească, și să zică în ei înșiși: "Cine este acesta, de rostește hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?"
22. Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul și le-a zis: "Pentru ce cârtiți în inimile voastre?
23. Ce este mai lesne: a zice: "Păcatele îți sunt iertate", sau a zice: "Scoală-te, și umblă?"
24. Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: – "Ție îți poruncesc", a zis El slăbănogului, "scoală-te, ridică-ți patul, și du-te acasă"
25. Și numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în fața lor, a ridicat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu.
26. Toți au rămas uimiți, și slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: "Azi am văzut lucruri nemaipomenite."
27. După aceea Isus a ieșit afară, și a văzut pe un vameș, numit Levi, șezând la vamă. Și i-a zis: "Vino după Mine!"
28. Vameșul a lăsat totul, s-a sculat, și a mers după El.
29. Levi I-a făcut un ospăț mare la el în casă; și o mulțime de vameși și de alți oaspeți ședeau la masă cu ei.
30. Fariseii și cărturarii cârteau și ziceau ucenicilor Lui: "Pentru ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii?
31. Isus a luat cuvântul și le-a zis: "Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi.
32. N-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți ci pe cei păcătoși."
33. Ei I-au zis: "Ucenicii lui Ioan, ca și ai Fariseilor, postesc des, și fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă și beau."
34. El le-a răspuns: "Oare puteți face pe nuntași să postească în timpul când mirele este cu ei?
35. Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile."
36. Le-a spus și o pildă: "Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic, ca să-l pună la o haină veche; altminteri, rupe și haina cea nouă, și nici peticul luat de la ea, nu se potrivește la cea veche.
37. Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, și burdufurile se prăpădesc;
38. ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, și amândouă se păstrează.
39. Și nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voiește vin nou, căci zice: "Este mai bun cel vechi"


Selectați alt capitol de mai jos



sus