Psalmul 38

(Un psalm al lui David. Spre aducere aminte.)
1. Doamne, nu mă mustra în mânia Ta, și nu mă pedepsi în urgia Ta.
2. Căci săgețile Tale s-au înfipt în mine, și mâna Ta apasă asupra mea.
3. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.
4. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine.
5. Rănile mele miros greu și sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.
6. Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.
7. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, și n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.
8. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârșire; tulburarea inimii mele mă face să gem.
9. Doamne, toate dorințele mele sunt înaintea Ta, și suspinele mele nu-Ți sunt ascunse.
10. Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăsește, și lumina ochilor mei nu mai este cu mine.
11. Prietenii și cunoscuții mei se depărtează de rana mea, și rudele mele stau de o parte.
12. Cei ce vor să-mi ia viața își întind cursele; cei ce-mi caută nenorocirea, spun răutăți, și toată ziua urzesc la înșelătorii.
13. Iar eu sunt ca un surd, n-aud; sunt ca un mut, care nu deschide gura.
14. Sunt ca un om, care n-aude, și în gura căruia nu este nici un răspuns.
15. Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeule!
16. Căci zic: "Nu îngădui să se bucure vrăjmașii mei de mine, și să se fudulească împotriva mea, când mi se clatină piciorul!"
17. Căci sunt aproape să cad, și durerea mea este totdeauna înaintea mea.
18. Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.
19. Dar vrăjmașii mei sunt plini de viață și plini de putere; cei ce mă urăsc fără temei, sunt mulți la număr.
20. Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.
21. Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeule, nu Te depărta de mine!
22. Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!


Selectați alt capitol de mai jos



sus