Psalmul 39

(Către mai marele cântăreților: Către Iedutun. Un psalm al lui David.)
1. Ziceam: "Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea."
2. Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.
3. Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă, și am zis:
4. "Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt."
5. Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. –
6. Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, și nu știe cine le va lua.
7. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea
8. Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
9. Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.
10. Abate-Ți loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
11. Tu pedepsești pe om, și-l lovești pentru fărădelegea lui: îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.
12. Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toți părinții mei.
13. Abate-Ți privirea de la mine, și lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc și să nu mai fiu!


Selectați alt capitol de mai jos



sus