Psalmul 69

(Către mai marele cântăreților. De cântat ca și "Crinii". Un psalm al lui David.)
1. Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi amenință apele viața.
2. Mă afund în noroi, și nu mă pot ține; am căzut în prăpastie, și dau apele peste mine.
3. Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu.
4. Cei ce mă urăsc fără temei, sunt mai mulți decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.
5. Dumnezeule, Tu cunoști nebunia mea, și greșelile mele nu-Ți sunt ascunse.
6. Să nu rămână de rușine, din pricina mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oștirilor! Să nu roșească de rușine, din pricina mea, cei ce Te caută, Dumnezeul lui Israel!
7. Căci pentru Tine port eu ocara, și îmi acoperă fața rușinea.
8. Am ajuns un străin pentru frații mei, și un necunoscut pentru fiii mamei mele.
9. Căci râvna Casei Tale mă mănâncă și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.
10. Plâng și postesc, și ei mă ocărăsc.
11. Mă îmbrac cu sac, și ei mă batjocoresc.
12. Cei ce stau la poartă vorbesc de mine, și cei ce beau băuturi tari mă pun în cântece.
13. Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău!
14. Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmașii mei și din prăpastie!
15. Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adâncul, și să nu se închidă groapa peste mine!
16. Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ți privirile spre mine,
17. și nu-Ți ascunde fața de robul Tău! Căci sunt în necaz: grăbește de m-ascultă!
18. Apropie-Te de sufletul meu și izbăvește-l! Scapă-mă, din pricina vrăjmașilor mei!
19. Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face; toți potrivnicii mei sunt înaintea Ta.
20. Ocara îmi rupe inima, și sunt bolnav; aștept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc nici unul.
21. Ei îmi pun fiere în mâncare, și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet.
22. Să li se prefacă masa într-o cursă, și liniștea într-un laț!
23. Să li se întunece ochii, și să nu mai vadă, și clatină-le mereu coapsele!
24. Varsă-Ți mânia peste ei, și să-i atingă urgia Ta aprinsă!
25. Pustie să le rămână locuința, și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26. Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferințele celor răniți de Tine.
27. Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, și să n-aibă parte de îndurarea Ta!
28. Să fie șterși din cartea vieții, și să nu fie scriși împreună cu cei neprihăniți!
29. Eu sunt nenorocit și sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice!
30. Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări, și prin laude Îl voi preamări.
31. Lucrul acesta este mai plăcut Domnului, decât un vițel cu coarne și copite!
32. Nenorociții văd lucrul acesta și se bucură; voi, care căutați pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima!
33. Căci Domnul ascultă pe cei săraci, și nu nesocotește pe prinșii Lui de război.
34. Să-L laude cerurile și pământul, mările și tot ce mișună în ele!
35. Căci Dumnezeu va mântui Sionul, și va zidi cetățile lui Iuda; ele vor fi locuite și luate în stăpânire;
36. sămânța robilor Lui le va moșteni, și cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.


Selectați alt capitol de mai jos



sus