Cristologie:

Despre Crăciun īn Evul Mediu

De Nicolaa De Bracton of Leicester

 

 

Crăciunul aşa cum īl ştim noi este īn mare o dezvoltarea Victoriană. Astfel de tradiţii precum pomul de Crăciun şi Moş Crăciun sau Părintele Crăciun sunt relativ recente īn marea schemă a lucrurilor. Totuşi am putea recunoaşte īn Crăciunul perioadei medievale tārzii moştenirea propriei noastre sărbători. Majoritatea obiceiurilor despre care voi discuta sunt din Anglia, īnsă unele erau comune īn Europa.

 

Pānă tārziu īn cadrul Evului Mediu, sărbătorirea Zilei de Crăciun avea un rang scăzut printre festivalurile majore ale lumii creştine. Sărbătorile Nopţii a Doisprezecea depăşeşte cu mult solemna, datina cheie a naşterii lui Hristos, īn timp ce mai multe sărbători Yule (Crăciunul, n. tr.) (original o datină păgānă) a persistat īn era creştină. Totuşi, īncepānd cu ridicarea cultului Fecioarei Maria din secolul al 12lea, se poate discerne o tendinţă faţă de importanţa sfinţilor locali şi īnspre accentul pus pe figurile majore ale Bisericii, īn special asupra Sfintei Familii. Ciclul pieselor de teatru din cadrul secolelor al 14lea şi al 15lea, prezentate īn oraşe englezeşti de către asociaţii locale despre ziua Corpus Christi (o sărbătoare remarcabilă undeva īntre 21 mai şi 24 iunie) au fost rezultatul acestei tendinţe. Aceste piese ce se concentrau pe viaţa lui Hristos includeau stagii elaborate ale naşterii. Astfel a īnceput prima popularizare răspāndită a povestirii Crăciunului īn Anglia. Primele colinde de Crăciun erau de asemenea legate cu reprezentaţia acestor piese de teatru. Noi nu gāndim de obicei la Crăciun ca la o tradiţie din mijlocul verii, dar aceasta, īntr-adevăr, a fost rădăcinile sale.

 

Īn mod īncet, accentul pe naşterea din aceste cicluri de piese au dus la creşterea interesului īn īnsăşi Crăciun. Yule a devenit sinonim pentru Crăciun, şi obiceiurile precum butucul Yule şi decorarea cu plante perene, īn ciuda originii lor necreştine, a devenit asociată şi cu această sărbătoare. Ilicele, iedera, dafinul, şi alte plante perene erau adesea folosite ca metafore pentru pruncul Hristos; chiar şi vāscul, a cărui asocieri păgāne sunt cele mai apropiate, a continuat să fie īncadrat īn sărbători. Īn secolul al 16lea, ghirlande de plante perene (care sunt īntotdeauna verzi, n. tr.) erau uneori prinse īn jurul unor cercuri de sārmă; trei dintre acestea aveau să fie puse laolaltă pentru a forma un fel de minge, care era apoi atārnată undeva. De asemenea, īn ciuda scenei din Leul Iarna care prezenta o imensă decorare cu astfel de plante verzi, pomii de Crăciun au fost o adăugare de mult mai tārziu. Darurile de Crăciun, totuşi, erau comune īnainte de secolul al 15lea, cānd legislaţia Angliei a trebuit să fie emisă pentru a le limita. Totuşi, dăruirea de daruri nu se concentra īncă pe Ziua Crăciunului, dar avea loc īn tot sezonul de sărbătoare.

 

Sezonul de Crăciun era īn particular marcat de aclamaţii de voioşie. Gospodarii erau deschişi şi gata să primească pe vecini şi pe vizitatori. Un obicei comun era mascatul, īn care chefuitorii īşi puneau măşti sau hainele sexului opus şi, acompaniaţi fiind de cāntăreţi şi muzicanţi, mergeau din casă īn casă. Un alt obicei (practicat īn special īn universităţi) era numirea unui Domn de Guvernare Rea, care, īmbrăcat fiind īn mod ţipător sau īn haine ofensatoare, prezida peste voioşia sărbătorii cu fastul care se datora unui monarh actual. Domnul de Guvernare Rea īi conducea uneori pe chefuitori prin procesiunile din timpul nopţii prin oraş, care de fapt producea mānie din partea liderilor bisericii rezidenţi. Totuşi, oamenii de biserică aveau forma lor a acestui obicei – numirea unui băiat ca episcop pentru sezonul de sărbătoare. Aşa după cum aţi notat, sezonul de sărbătoare era bine cunoscut pentru rolul de reviriment; de fapt, obiceiul lorzilor care īşi slujeau slujitorii lor pentru o zi era chiar obişnuit. Lorzii alegeau de obicei acest timp pentru a acorda daruri slujitorilor lor; un cadou obişnuit era un nou set de haine. Sezonul de Crăciun din Evul Mediu şi din Renaştere a fost, aşa cum este şi azi, o binevenită evadare de grijile zilnice.

 

Surse

Ashton, John. A Righte Merrie Christmasse. (New York, 1968)

Brand, John. Popular Antiquities of Great Britain. (London, 1853.)

Autorul mulţumeşte Prof. E. R. Rose pentru informaţiile iluminatoare.