Biografii: 

Pelagianism

Pelagianismul, sectă creştină eretică apărută în secolul 5 provocând concepţiile lui Sf. Augustin despre har şi predestinare. Doctrina a fost avansată de celebrul călugăr şi teolog Pelagius (c.355–c.425). Probabil el s-a născut în Anglia. După ce a studiat dreptul Roman şi retorica şi mai târziu teologia în Anglia şi Roma, el a predicat în Africa şi în Palestina, atrăgând adepţi capabili, cum ar fi Celestius şi Julian din Eclannum. Pelagius a crezut că Sf. Augustin era excesiv de pesimist în viziunea sa că umanitatea este păcătoasă prin natură şi trebuie să se bazeze în întregime pe har pentru mântuire. În schimb Pelagius a învăţat că fiinţele umane au capacitatea naturală de a respinge răul şi de a-l căuta pe Dumnezeu, că mustrarea lui Hristos, „fiţi desăvârşiţi,” presupune această capacitate, şi că jarul este capacitatea naturală dată de Dumnezeu pentru a-l căuta şi a-l sluji pe Dumnezeu. Pelagius a respins doctrina păcatului original; el a învăţat că copiii sunt născuţi inocenţi faţă de păcatul lui Adam. În consecinţă, botezul a încetat să mai fie privit ca un sacrament regenerator. Pelagius a provocat funcţia bisericii, pretinzând că legea cât şi evanghelia poate să îl conducă pe cineva în cer şi că păgânii au fost în stare să intre în cer prin virtutea acţiunilor lor morale înainte de venirea lui Hristos. Biserica s-a luptat cu Pelagianismul din timpul în care lui Pelagius i s-a negat ordinarea în 411. În 415, Augustin l-a avertizat pe Sf. Ieronim din Palestina că Pelagius propaga o erezie periculoasă acolo, şi Ieronim a acţionat pentru a preveni răspândirea sa în est. Pelagianismul a fost condamnat de est şi de vest la Consiliul de la Efes (431). O doctrină compromisă, Semi-Pelagianismul a devenit populară în secolele 5 şi 6 în Franţa, Anglia şi Irlanda. Semi-Pelagianiştii învăţau că deşi harul era necesar pentru mântuire, oamenii puteau, în afara harului, să dorească darul mântuirii, şi că puteau, de la ei înşişi, să accepte liber şi să persevereze în har. De asemenea, Semi-Pelagianiştii respingeau doctrina lui Augustin a predestinării şi susţineau că Dumnezeu a dorit mântuirea tuturor oamenilor în mod egal. În instanţa lui Sf. Caesarius din Arles, Semi-Pelagianismul a fost condamnat la Consiliul din Orange (529). Spre sfârşitul secolului 6, Pelagianismul a dispărut ca o erezie organizată, dar întrebările despre liberul arbitru, predestinare şi har ridicate de Pelagianism au fost subiectul controversei teologice de atunci în colo (vezi Molina, Luis; Arminius, Jacobus). Cartea lui Pelagius Expositions of Thirteen Epistles of St. Paul (Expuneri ale celor treisprezece epistole ale lui Pavel) a fost editată în engleză de Alexander Souter (3 vol., 1922–31).

Vezi J. E. Chisholm, The Pseudo-Augustinian Hypomnesticon against the Pelagians and Celestinans (Vol. I, 1967); J. Pelikan, The Emergence of the Catholic Tradition (1971).

The Columbia Electronic Encyclopedia, 6th ed. Copyright © 2003, Columbia University Press.