Apologetică:

 A DOUA PRIVIRE LA ADVENTISMUL DE ZIUA A ŞAPTEA

Acum există două tabere distincte în Adventism. Despărţirea a devenit evidentă la sfârşitul anilor 1970 când păstori mai în vârstă au început să pună sub semnul întrebării profeta lor, Ellen G. White. Ei au început să pună sub semnul întrebării doctrinele ei ciudate care nu putea să fie sprijinite în întregime de Scripturi. Mulţi au fost dezamăgiţi de descoperirea plagiatului ei, care era foarte vast şi a fost documentat în cartea „Minciuna White” de un fost pastor al Adventiştilor de ziua a şaptea, Walter Rea.

Sute de pastori care au pus-o sub semnul întrebării pe Ellen White ca şi autoritate absolută şi au descoperit muşamalizarea White Estate, s-au găsit a fi pe dinafară, încă încercând să aducă reforma din acea poziţie dezavantajată. S-au format repede două tabere, cei loiali lui Ellen White şi cei care erau determinaţi să fie loiali Bibliei mai presus de orice.

Cei loiali lui Ellen White au publicat astfel de afirmaţii ca cele conţinute în Revista „Misiunea” din octombrie 1981. Ron Graybill, care era atunci secretarul asistent al lui Ellen G. White Estate, a făcut această afirmaţie la pagina 8:

„Noi credem că revelaţia şi inspiraţia Bibliei şi a scrierilor lui Ellen White au o calitate egală. Supravegherea Duhului Sfânt a fost la fel de atentă într-un caz ca şi în celălalt”. Sfârşitul citatului.

Totuşi, Graybill a continuat să afirme că ... „în chestiuni de doctrină îndrăznim să nu o folosim pe Ellen White ca şi arbitru final”. Mai târziu cu câţiva ani, el a demisionat din poziţia sa.

Biserica Adventistă de ziua a şaptea a „simţit căldura”, şi a format consilii care să cerceteze doctrinele ciudate ale lui Ellen White. Ei au petrecut luni în discuţie, au publicat ziare nesfârşite, dar nu au corectat punctele de vedere ale lui Ellen White. De aceea, de vreme ce a trecut o perioadă suficientă pentru ca aceste chestiuni să fie corectate de biserică, trebuie să privim din nou la Adventism aşa cum este el azi şi să decidem, este Creştin sau este un Cult?

UNELE DIN DOCTRINELE ADVENTIŞTILOR DE ZIUA A ŞAPTEA SUNT ORTODOXE

Să începem spunând că Adventiştii de ziua a şaptea sunt ortodocşi într-un număr de doctrine. Fiecare persoană botezată la Adventiştii de ziua a şaptea primeşte un „Certificat de profesiune a credinţei”. Fiecare persoană care este botezată trebuie să semneze o afirmaţie de treisprezece puncte intitulată „Angajamentul meu”. Citind primele cinci puncte, documentul apare a fi perfect, fundamental, creştin.

Totuşi, la punctul şase găsim apariţia devierilor. Punctul şase spune: „Accept faptul că cele Zece Porunci sunt încă obligatorii pentru creştini şi scopul meu este ca prin puterea lui Hristos care locuieşte în mine, să ţin această lege, inclusiv cea de-a patra poruncă, care cere datina celei de-a şaptea zi ca şi Sabat al Domnului.” Punctul opt îl face pe convertit să creadă „că darul profeţiei este un semn de identificare a bisericii rămăşită”. Punctul treisprezece identifică Biserica Adventistă de ziua a şaptea ca „biserica rămăşită a Profeţiei Bibliei.”

Aceste doctrine sunt învăţăturile lui Ellen G. White. În timp ce convertitul urmăreşte broşura sa de botez, sub titlul „Credinţe fundamentale ale Adventiştilor de ziua a şaptea”, ciudăţeniile Adventismul devin evidente. Sub al şaptesprezecelea titlu, „Darul profeţiei”, găsim această afirmaţie: „Acest dar este un semn de identificare a bisericii rămăşită şi a fost manifestat în misiunea lui Ellen G. White. Ca şi mesager al Domnului, scrierile ei sunt o sursă de adevăr continuu şi autoritar care oferă bisericii mângâiere, călăuzire, învăţământ şi corectare.”
Sub titlul 19, „Sabatul” ni se spune că (Dumnezeu)... „a instituit Sabatul pentru toţi oamenii ca un memorial al Creaţiei”. A patra poruncă din legea neschimbată a lui Dumnezeu cere ritualul sabatului în ziua a şaptea ... El este un simbol al răscumpărării noastre în Hristos, un semn al sfinţirii noastre, un semn al loialităţii noastre şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul veşnic al legământului Său veşnic dintre El şi poporul Său.”

Titlul 23 devine şi mai mult decât o deviere. Intitulat, „Misiunea lui Hristos în Sanctuarul Ceresc”, el conţine această informaţie, „El (Hristos) a fost inaugurat ca Marele nostru Preot şi şi-a început misiunea Sa de mijlocire din momentul înălţării Sale. În 1844, la sfârşitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în a doua şi ultima fază a misiunii Sale de ispăşire. Ea este lucrarea de investigare a judecăţii care este o parte din ultima dispoziţie a tuturor păcatelor, caracterizată prin curăţirea sanctuarului vechi evreiesc în Ziua Ispăşirii.”

Alte titluri acoperă subiecte cum ar fi dieta, o privire a morţii ca o stare inconştientă şi spălarea picioarelor. Putem vedea din acest scurt rezumat ceea ce face ca Adventismul să fie diferit de creştinismul ortodox. Cât sunt de importante aceste devieri – suficient de importante pentru a numi Adventismul de ziua a şaptea un cult?

SABATUL ZILEI A ŞAPTEA

Adventiştii de ziua a şaptea se străduiesc să ţină „LEGEA” din Vechiul Testament. Ei pun accent pe cele zece porunci ca fiind „Legea”, când de fapt cele zece porunci formează doar o mică parte din întreaga Lege. Ţinerea Sabatului sâmbăta este foarte mult accentuată ca o cerinţă pentru mântuire în acest grup extrem de legalist.

Adventiştii de ziua a şaptea au un obicei de a se gândi că de fiecare dată unde Biblia menţionează „Legea” se referă la cele „Zece Porunci” sau la „Sabat”. Aceasta nu este corect. Cuvântul „Lege” apare de peste 400 de ori în Scriptură şi se referă la întreaga Lege, cuprinzând sărbătorile ceremoniale, zilele speciale, sacrificiile, restricţiile dietei, curăţirile etc. Termenul nu se aplică doar la cele zece porunci sau la Sabat singur.

Vorbind realist, nici un Adventist de ziua a şaptea nu ţine cu ADEVĂRAT „Legea”. Unde sunt sacrificiile lor însângerate? Îşi încălzesc casele sâmbăta? Ei sunt cu toţi călcători de Lege dacă îşi examinează cu atenţie şi cu cinste vieţile lor în lumina întregii Legi. Biblia nu face nici o distincţie cu privire la Lege, că unele părţi sunt „ceremoniale” aşa cum pretind Adventiştii de ziua a şaptea, o pretenţie care este destinată pentru a evita adevărata ţinere a Legii în întregime.

LEGEA A FOST DOAR PENTRU NAŢIUNEA LUI ISRAEL

Cu privire la cele Zece Porunci, Exod 20:2 afirmă: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care TE-A SCOS DIN ŢARA EGIPTULUI, din casa robiei.”

Cele zece porunci au fost date evident celor care au fost scoşi din ţara Egiptului. Aceasta limitează cele zece porunci la poporul ales al lui Dumnezeu, la Israeliţi, la evrei.

Deuteronom 5:3 ne arată că Legea era obligatorie pentru acei Israeliţi sau evrei vii în zilele lui MOISE. „Nu cu părinţii noştri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, cari suntem toţi vii astăzi aici.” De aceea, nici un legământ nu a fost făcut cu Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, etc. aşa pretind Adventiştii de ziua a şaptea.

ŢINEREA SABATULUI

Adventiştii de ziua a şaptea fac din Sabatul de sâmbăta de o importanţă extremă în planul lor de mântuire. Totuşi nu creştinilor ci numai evreilor se aplică Deuteronom 5:15 „Adu-ţi aminte că şi TU AI FOST ROB ÎN ŢARA EGIPTULUI, şi DOMNUL, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: DE ACEEA ţi-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău, SĂ ŢII ZIUA DE ODIHNĂ.”

Observaţi că Sabatul era un legământ special pentru acei oameni care au fost eliberaţi din robia Egiptului. (vezi şi Ezechiel 20:10-12; Exod 31:12-18; Exod 16:29; Neemia 9:13, 14.)

ESTE SABATUL UN MEMORIAL AL CREAŢIEI?

Este adevărat că Geneza 23 spune că Dumnezeu a binecuvântat a şaptea zi şi a sfinţit-o, dar nu a fost nici o poruncă de a o face un memorial ca o amintire a creaţiei. Porunca de a ţine ziua de sabat a fost numai pentru cei care au fost sclavi în Egipt. Nu există nici o înregistrare biblică a faptului că sabatul a fost ţinut interimar între creaţie şi zilele lui Moise. De ce? Evident, pentru că ea nu era o poruncă ce trebuia ţinută.

M-am uitat cu atenţie în fiecare referinţă biblică dată de Adventiştii de ziua a şaptea cu privire la ţinerea sabatului. (Geneza 21-2; Exod 20:8-11; Luca 4:16; Isaia 56:5, 6; 58:13, 14; Matei 12:1-12; Exod 31:13-17; Ezechiel 4:16, Ezechiel 20:12, 20; Deuteronom 5:12-15; Evrei 4:1-11; Levitic 23:32; Marcu 1:32). Toate poruncile de a ţine Sabatul sunt din Vechiul Testament pentru fiii lui Israel. Versetele din Isaia 56:5, 6 nu se referă deloc la sabat, ci se referă la un „NUME memorial”, nu o ZI. Referinţele din Noul Testament nu sunt porunci pentru a ţine sabatul.

ESTE SABATUL „CEREMONIAL”?

Adventiştii de ziua a şaptea în special scapă de ţinerea tuturor punctelor din Lege pretinzând că unele sunt „ceremoniale” şi nu necesită o executare strictă, dar în înţelegerea lor sabatul necesită o executare strictă. Levitic capitolul 23 enumeră câteva „Adunări Sfinte”. Prima menţionată este sabatul zilei a şaptea. Capitolul continuă să enumere ale „adunări sfinte” şi anume Paştele, Sărbătoarea Azimilor, Darul legănat, Sărbătoarea Corturilor, etc. Toate sunt identificate ca şi „adunări sfinte”. De ce pretind ei că prima menţionată aici, adică sabatul zilei a şaptea NU este „ceremonială”, dar TOATE CELELALTE enumerate aici sunt! Haideţi să interpretăm Biblia onest şi în context!

SUNT CREŞTINII SUB LEGEA SABATULUI?

Adventiştii de ziua a şaptea îi judecă pe creştini foarte aspru pentru că nu ţin ziua de la „apusul soarelui vinerea până la apusul soarelui sâmbăta.” Pe de altă parte, creştinii nu îi condamnă pe alţii pentru că se închină sâmbăta dacă aceasta este preferinţa lor. Creştinii recunosc faptul că noi suntem sub har şi nu sub Lege.

Apostolul Pavel le-a scris Colosenilor, „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la O ZI DE SABAT, cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.” (Coloseni 2:16, 17)

Nici unul care se numeşte pe sine creştin nu ar trebui să îl judece pe altul în privinţa Sabatului, şi totuşi Adventiştii de ziua a şaptea spun că creştinii primesc „semnul fiarei” pentru că nu ţin sabatul de sâmbăta. De aceea ei au fost mântuirea dependentă de care zi a săptămânii o ţine cineva!

Evrei, capitolul patru, ne arată că împlinirea Sabatului evreiesc nu era ţinerea aceleiaşi zi de către creştini, ci intrarea creştinilor în odihna lui Dumnezeu. Creştinii timpurii predicau în Sabatul evreiesc deoarece evreii se adunau în sinagogă în acea zi. (Vezi Fapte 17:2-4). Părtăşia lor împreună era întotdeauna în „prima zi” a săptămânii, duminica, ziua învierii lui Hristos. (Vezi Fapte 20:7).

CONCLUZII CU PRIVIRE LA SABAT

Nu există NICI un verset în Scriptură care să le poruncească creştinilor să ţină sabatul sâmbăta. Cu siguranţă aceasta ar exista ca o poruncă dacă ea ar fi fost de o astfel de importanţă încât să afecteze mântuirea noastră! Creştinii s-au întâlnit întotdeauna pentru părtăşie şi frângerea pâinii în prima zi a săptămânii, duminica, şi continuă să facă aceasta până azi. Ei nu pretind că duminică este „sabatul” ci mai degrabă, „Ziua Domnului”. Închinarea duminica nu a fost introdusă de Biserica Romano Catolică, deşi lor le place să li se atribuie lor meritul pentru aceasta. Catolicii doar au dus mai departe ceea ce au lăsat Apostolii. Pretenţia Adventiştilor de ziua a şaptea că creştinii se închină soarelui întâlnindu-se duminica, este la fel de ridicolă ca şi cea în care noi îi acuzăm pe Adventiştii de ziua a şaptea că se închină lui Saturn pentru că se întâlnesc sâmbăta!

NOI NU SUNTEM SUB LEGE!

Legea a fost un îndrumător, sau un învăţător care ne-a condus la Hristos. Galateni 3:25 concluzionează „noi nu mai suntem sub un îndrumător”. Legea i-a despărţit pe evrei de neamuri, deci Hristos a desfiinţat-o. (Efeseni 2:14-16)

Chiar şi evreii ştiau că Legea vechiului Legământ va fi desfiinţată Ieremia 31:31 spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.” Dumnezeu va scrie legea Sa nouă pe inimile oamenilor (v. 33). Isus Hristos Însuşi a instituit noul legământ (vezi 1 Corinteni 11:25), împlinind şi desfiinţând Legea vechiului legământ. Da, Legea vechiului Legământ, inclusiv sărbătorirea zilei de sabat în a şaptea zi s-a terminat. Litera Legii este sfârşită. Hristos Însuşi este descris ca şi sfârşitul (grecescul „telos” sau „terminator”) Legii. (Romani 10:4)

Vom încheia acest subiect citând Romani 8:2-4, „În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pământească”.) o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

DOCTRINA INVESTIGAŢIEI JUDECĂŢII DIN 1844

Această doctrină a investigaţiei judecăţii învaţă că în împlinirea tipologiei sanctuarului din Vechiul Testament, Hristos a intrat în al doilea compartiment al sanctuarului din cer în 1844 pentru a începe o lucrare de „investigaţie a judecăţii” pentru a vedea cine a fost vrednic de viaţa veşnică, dintre cei vii cât şi dintre cei morţi.

Se cere un scurt fundal pentru această învăţătură. Ellen G. White sub influenţa lui William Miller, un adventist timpuriu, a fost de acord cu data sa pentru întoarcerea vizibilă a lui Hristos. Octombrie 1844 a fost data setată pentru a doua venire a lui Hristos. Evident, Hristos nu s-a întors la acea dată, deci pentru a „salva faţa” de o profeţie falsă, s-a născut „investigaţia judecăţii”. 1844 a devenit data când lucrarea de ispăşire care lichidează păcatul credinciosului a început.

Această învăţătură este opusă ispăşirii complete învăţate de biserica creştină şi batjocoreşte cuvintele Mântuitorului nostru de pe Cruce, „S-a sfârşit.” (Ioan 19:30) Evrei 10:12 afirmă şi el „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat PENTRU TOTDEAUNA la dreapta lui Dumnezeu.” Hristos a plătit pe deplin pentru păcatele noastre, ispăşindu-le pe deplin. Nici un alt verset din Scriptură nu învaţă altfel.

RAMIFICAŢII GRAVE ALE ÎNVĂŢĂTURII INVESTIGAŢIEI JUDECĂŢII ÎN 1844

În 1877, Uriah Smith, un Adventist timpuriu a declarat: „Hristos nu a făcut ispăşirea când şi-a vărsat sângele pe cruce. Fie ca acest adevăr să fie fixat pentru totdeauna în mintea noastră”. (Sanctuarul şi Cele două mii trei sute de ani ai lui Daniel 8, 14, p. 276, citat în „Sunt compatibile Evanghelia şi teologia 1844?” de Robert D. Brinsmead, p.17).

Chiar Ellen White a declarat în „Marea Controversă” că „înainte ca lucrarea lui Hristos pentru răscumpărarea oamenilor este completă, există o lucrare de ispăşire pentru înlăturarea păcatului din sanctuar. Acesta este serviciul care a început când s-au sfârşit cele 2300 de zile.” (1844) Nu vom cita numărul paginii pentru „Marea Controversă” de vreme ce s-au tipărit atât de multe ediţii, dar prin privirea la index pentru subiect, cele citate se pot găsi. Deci, Ellen White situează timpul ispăşirii lui Hristos după 1844.
În timp ce a plagiat feluriţi scriitori evanghelici despre această dată ea a copiat şi afirmaţii care învaţă că răscumpărarea s-a terminat la cruce, şi unor Adventişti de ziua a şaptea le place să citeze numai aceste referinţe, ci cu toată onestitatea, ei trebuie să admită că punctul de vedere al Adventiştilor de ziua a şaptea era şi este o negare a lucrării de ispăşire a lui Hristos la Calvar. În „Marea Controversă” chiar se găseşte această negare a Lui ca şi mijlocitor absolut. „Cei care trăiesc pe pământ când mijlocirea lui Hristos se va încheia în sanctuarul de sus vor sta în faţa unui Dumnezeu sfânt fără un mijlocitor. Robele lor trebuie să fie fără pată, caracterul lor trebuie să fie purificat de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu şi prin efortul lor harnic ei trebuie să fie biruitori în lupta cu răul.”

Mai târziu în aceeaşi carte această afirmaţie este făcută: „În acea vreme de temut cel neprihănit trebuie să trăiască în faţa unui Dumnezeu sfânt fără un mijlocitor.”

Ce gând teribil că trebuie să stăm în faţa lui Dumnezeu fără Hristos ca mijlocitor al nostru! Mulţumim lui Dumnezeu pentru asigurarea găsită în 1 Ioan 21, „... Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.”

CINE POARTĂ PĂCATELE NOASTRE?

Răspunsul la întrebarea de mai sus vine repede la un creştin deoarece Scripturile învaţă simplu că Hristos „a purtat păcatele noastre ÎN TRUPUL SĂU pe lemn” (1 Petru 2:24). 2 Corinteni 5:21 spune că Hristos a fost „făcut ... păcat pentru noi”. Adventiştii de ziua a şaptea merg un pas mai înainte şi spun că Hristos în schimb va pune păcatele pe Satan, şi el le va purta! Ciudata lor interpretare a lui Levitic 16, făcându-l pe Satan Ţapul ispăşitor, nu este sprijinită din Scriptură şi este o dovadă în plus că prin folosirea „Marii controverse” ei adaugă la lucrarea de ispăşire terminată a lui Hristos.

ESTE ISUS MIHAIL?

Adventiştii de ziua a şaptea persistă în comiterea greşelii lui Ellen White că Isus Hristos este Mihail. Ei subliniază repede că ei nu cred că Isus este un fel de înger. De vreme ce Mihail este numit „Arhanghel”, ei interpretează aceasta ca însemnând că Isus este „Şef peste îngeri”, în timp ce încă este Dumnezeu. Totuşi, Daniel 10:13 spune că Mihail este „UNA DINTRE căpeteniile de seamă”. Isus nu este „unul din” vre-un grup! Lui Mihail i-a lipsit autoritatea de a-l mustra pe Satan (Iuda 9). Pe de altă parte, Isus l-a mustrat în mod repetat pe Satan (Matei 17:18, Marcu 9:25, etc.). În mod evident Isus nu este Mihail.

NEGAREA IADULUI ŞI DOCTRINA ADORMIRII SUFLETULUI

Devreme în anii 1800 au început să se ridice grupuri care învăţau că iadul nu este un loc de chin veşnic. „Adormirea sufletului” sau o stare de inconştienţă a înlocuit chinul. Adventiştii de ziua a şaptea au îmbrăţişat această doctrină.

TREI CUVINTE PENTRU IAD

O mare parte din confuzia din jurul subiectului despre iad este datorată faptului că versiunea King James a Bibliei a tradus trei cuvinte greceşti distincte printr-unul singur „iad”. Cele trei cuvinte greceşti sunt „tartaros”, „hades” şi „Gehenna”. Numai unul dintre aceste trei cuvinte se referă la locul de chin veşnic care este numit în mod obişnuit „iad” iar la celelalte cuvinte li se dă adesea înţelesuri greşite. Să considerăm aceste trei cuvinte şi înţelesul lor.

TARTAROS (IAD)

„Tartaros” nu ne preocupă atât de mult deoarece el este un loc special pentru îngerii care sunt închişi în această groapă întunecată. Cuvântul „Tartaros” apare o singură dată în Noul Testament în 2 Petru 2:4.

HADES (IAD)

„Hades”, tradus şi prin „Iad” apare de zece ori în Noul Testament şi este folosit de trei scriitori, Matei, Luca şi Ioan. Cea mai detaliată informaţie pe care o putem găsi despre Iad este în Luca, capitolul 16, unde ni se spune despre un om bogat şi despre Lazăr. Lazăr a murit într-o stare de neprihănire şi îngerii l-au dus în sânul lui Avraam, un loc de pace şi de securitate. Omul bogat, pe de altă parte, a mers în „hades” sau „iad”, şi era într-un mare chin. El era în mod evident pe deplin conştient de ceea ce îl înconjura şi nu într-o condiţie aşa numită de „somn sufletesc”, pentru că povestirea din Luca afirmă, „A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, (sau hades) în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus” (Luca 16:22, 23). El a cerut un strop de apă pentru a-şi răcori limba din cauza chinului flăcării. El a putut vedea şi condiţia fericită a lui Lazăr, dar nu a putut să îşi părăsească locul de chin. El a vorbit despre îngrijorarea sa cu privire la cei cinci fraţi ai săi care urmau să moară. El a dorit să îi scutească de agonia sa din prezent. Da, acest jalnic om bogat avea toate aptitudinile şi într-adevăr experimenta un chin continuu.

ESTE LUCA 16 DOAR O PILDĂ?

Grupuri care neagă realitatea iadului cu foc pretind într-adevăr că povestirea de mai sus este „doar o pildă”, sau este „figurativă” sau „spirituală”. Totuşi această povestire nu este o pildă, de vreme ce sunt folosite numele unor persoane din Biblie care pot fi recunoscute, în timp ce Isus nu a folosit niciodată nume proprii în pildele sale şi în general a indicat când El învăţa în pilde.

Chiar dacă lărgim punctul şi îngăduim că Luca 16 ar putea fi o parabolă, ea învaţă în adevăr spiritual şi Isus a învăţat adevărul, nu falsităţi.

HADES NU ESTE DESTINAŢIA FINALĂ

„Hades” în greacă îşi găseşte paralela sa în ebraică prin cuvântul „Sheol”. Hades şi Sheol (amândouă sunt traduse „iad”) sunt adesea numite „locuri de reţinere” de unii cărturari ai Bibliei, de vreme ce sufletele din acest „iad” nu sunt în destinaţia lor finală. Potrivit lui Apocalipsa, capitolul 20, cei din hades încă vor sta înaintea Marelui Tron Alb de Judecată. Hades va fi distrus după aceea. Cei care au fost judecaţi şi condamnaţi vor fi aruncaţi în „Gehenna” (Iad), Lacul care arde cu Foc şi cu pucioasă.

GEHENNA (IAD) – DESTINAŢIA FINALĂ

Termenul „Gehenna”, tradus şi prin „iad” apare de două ori în Noul Testament şi în fiecare el este citat de Isus Hristos. Şase dintre doisprezece referinţe la Gehenna menţionează focul ca una din caracteristicile lui. La sud-est de Ierusalim era Valea Fiului lui Hinnom. În timpurile Vechiului Testament, copiii erau oferiţi zeului fals Moloh în această vale şi mai târziu evreii au folosit această vale pentru a arunca gunoaiele, cât şi pentru trupurile animalele moarte şi criminalii neîngropaţi. Pentru a consuma toate acestea, un foc ardea continuu şi viermii rozători erau din abundenţă. Era un loc de nimic. Evreii din zilele lui Isus aveau o imagine vie a ceea ce era aruncat viu în Gehenna.

CE A SPUS ISUS DESPRE GEHENNA?

Trebuie doar să citeşti cuvintele lui Isus din Marcu 9:42-48 pentru a cunoaşte seriozitatea unei destinaţii în Gehenna. „Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâni, şi să mergi în gheenă (sau iad), în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.”

Aceeaşi avertizare se face şi cu privire la un picior sau un ochi care ne împiedică, că „focul nu se stinge” şi „viermele nu moare”. Hristos a accentuat că ar fi mai bine să pierzi cele mai preţioase lucruri în viaţa aceasta şi să eviţi iadul, decât să reţii tot ceea ce ai mai drag în viaţa aceasta şi să fii aruncat în acest loc groaznic. De ce toate aceste avertizări date de Domnul Însuşi, dacă vom fi inconştienţi?

CE PUTEM SPUNE DESPRE „ADORMIREA SUFLETULUI”?

În mod evident, condiţia unui suflet adormit nu este învăţată de Hristos. Locuitorii iadului nu sunt inconştienţi sau anihilaţi. Când credem cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este el scris şi nu încercăm să îl facem „figurat” sau să îl „spiritualizăm”, devine evident că Iadul este o destinaţie foarte reală şi locuitorii ei sunt conştienţi.

Să comparăm Apocalipsa 19:20 cu Apocalipsa 20:10. Observaţi că înainte de domnia de 1,000 de ani a lui Hristos, fiara şi profetul mincinos au fost aruncaţi în Lacul de Foc. Au fost ei anihilaţi în acel Lac de Foc (Iad)? Nu, pentru că după 1,000 de ani mai târziu ei sunt încă vii şi Diavolul li se alătură lor în condiţia lor de chin. Scriptura spune simplu, „ei vor fi chinuiţi zi şi noapte, pentru totdeauna.”

ALEGE-ŢI DESTINAŢIA!

Haideţi doar să credem cuvintele lui Isus Hristos din Matei 25:46, că există două destinaţii, una pentru credincioşi şi una pentru necredincioşi. „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” Exact acelaşi cuvânt din greacă descrie ambele condiţii. Amândouă sunt „veşnice”, „eterne” şi „continue”. Putem alege viaţa veşnică sau pedeapsa şi chinul veşnic. Negarea realităţii Iadului nu ne va împiedica să mergem acolo! Alege viaţa şi adevărul azi.

AVÂND ÎNCREDERE ÎN ELLEN G. WHITE

Adventismul de ziua a şaptea se ridică sau cade pe Ellen G. White. Nu trebuie să lucrez asupra excelentei cercetări pe care au făcut-o deja (foştii) ei urmaşi, de a dovedi că ea a plagiat aproape toate scrierile ei, chiar în timp ce pretindea că ele sunt „viziuni” de la Dumnezeu.

În schimb, am ales că răspund la devierile ei de doctrină din Biblie. Aş putea continua să enumăr profeţii false. Dar prefer să rămân la chestiuni de doctrină. Cu câţiva ani în urmă, eram la o dezbatere radio cu trei pastori Adventişti de ziua a şaptea. Ei s-au ascuns în spatele lui Ellen G. White, în timp ce în acelaşi timp profesau credinţa în Biblie ca şi autoritate finală. În mod constant ei au încercat să împace cumva afirmaţiile ei cu Scriptura şi să explice devierile ei. Unul dintre ei a devenit foarte abuziv când am ieşit din emisie.

După un deceniu în misiunea cu cultele putem afirma ca un fapt că cele mai mânioase şi pline de ură mail-uri vin de la Adventiştii de ziua a şaptea, multe dintre ele anonime, ceea ce nu de dă ocazia să le răspundem cu adevărul despre acea chestiune şi să le dăm referinţe în publicaţiile lor proprii.

Totuşi, sperăm că după zguduirea cauzată de expunerea profetei lor şi a White Estate, biserica Adventistă de ziua a şaptea va renunţa la doctrinele ei şi se va muta într-un grup Evanghelic creştin. Totuşi, am îngăduit un timp lung pentru ca aceasta să se întâmple. În loc de aceasta, biserica Adventistă de ziua a şaptea a ales-o pe profeta lor şi organizaţia ei. De aceea afirmăm că ei sunt un cult din pricina următoarelor motive:

1. Expunerea greşită a lui Isus Hristos în privinţa persoanei Sale, a mijlocirii şi a lucrării de ispăşire.

2. Ei sunt un cult datorită pretenţie lor la exclusivitate. Ei cred că numai ei vor primi mântuirea, evitând „semnul fiarei”, ei cred că numai ei singuri sunt „biserica rămăşiţă”.

3. Mântuirea a fost „stabilită” în funcţie de care zi din săptămână o ţii. Harul a fost contaminat cu legalism extrem şi cu fapte.

4. Adventismul de ziua a şaptea este un cult deoarece ei au ales să o aprobe pe o profetă falsă şi să îmbrăţişeze învăţăturile ei, chiar după ce adevărul a fost arătat conducătorilor.

Adventiştii de ziua a şaptea obişnuiau să le placă să sublinieze că Dr. Walter Martin, expertul în culte nu îi considera ca un cult în cartea sa, „Împărăţia Cultelor”. Totuşi, de atunci, Dr. Martin şi-a schimbat punctul său de vedere acum când au apărut toate aceste adevăruri. La televiziunea publică, în timpul „Spectacolului John Ankerberg”, el a făcut această afirmaţie: „Mi-e frică de faptul că dacă ei continuă să avanseze la această rată, atunci nu se poate ca clasificarea de cult să nu fie re-aplicată Adventismului de ziua a şaptea, deoarece odată ce ai un interpret al Scripturii, o curte finală de apel care îţi spune ce înseamnă Scriptura, cât de curând judeci Scriptura prin aceasta, tot atât de curând cât ai pe cineva care a făcut greşeli de doctrină în trecut, chiar asupra divinităţii lui Hristos şi asupra ispăşirii şi asupra altor lucruri, şi că acea persoană este ridicată la acea poziţie sau autoritate, ai o polarizare în jurul acelei persoane.”

Din nefericire, trebuie să coincidem cu Dr. Martin. Adventismul de ziua a şaptea s-a pus pe sine în categoria unui cult.

Pentru mai multe informaţii şi documentaţie despre biserica Adventistă de ziua a şaptea vizitaţi aceste pagini de internet.

http://www.Bible.ca/sabbath.htm

http://www.truthorfables.com/

http://www.ratzlaf.com http://

www.servant@ellenwhite.org