Eclesiologie:Bătrânii bisericii
CUPRINS
Introducere
S-au scris câteva cărţi şi articole excelente recent care confirmă faptul că
guvernarea bisericii Nou Testamentale trebuie să fie formată dintr-un bord de
bătrâni. Aceasta este şi presupunerea acestui articol în ceea ce urmează. Cu
toate acestea s-au observat şi probleme mari în aplicarea formei biblice de
guvernare. Acest articol caută să expună acele probleme şi îşi propune să
găsească şi soluţii.
Leith Anderson într-un articol de-al său intitulat Practica de slujire în cadrul
bisericilor din secolul 21 (apărut în cartea lui Roy B. Zuck, editor, Vital
Church Issues, Examining Principles and Practices in Church Leadership
[Chestiuni vitale ale bisericii, Examinarea principiilor şi a practicilor din
cadrul conducerii bisericii, n. tr.], page 40), crede că există patru
caracteristici ale bisericilor care funcţionează în mod greşit:
„Aceste biserici cu funcţionare greşită are în mod tipic una sau mai multe din
următoarele caracteristici. În primul rând, păcate specifice sun practicate în
mod constant şi cunoscute a fi practicate de persoane din biserică, adesea în
cooperarea unuia cu altul. Păcatele pot fi orice, însă de obicei ele includ
imoralitatea sexuală, incorectitudinea financiară (în special în chestiunile de
afaceri), discordanţa, vrajba, bârfa şi împotrivirea faţă de conducerea Duhului
Sfânt. Ceea ce face biserica să funcţioneze greşit nu este practica păcatului ci
inabilitatea trupului bisericii de a se ocupa cu acesta în mod biblic.
O a doua caracteristică este dominaţia liderilor carnali. În cadrul bisericilor
care funcţionează greşit, liderii din cadrul ei nu au calificările din 1 Timotei
3, totuşi ei rămân în poziţie, controlând astfel direcţia şi slujirea bisericii.
Izolarea este o a treia caracteristică. Unele biserici s-au retras aşa de mult
de la relaţiile exterioare încât au pierdut contactul cu realitatea, ele nu mai
participă la trupul mai lărgit al lui Hristos şi le lipseşte slujirea faţă de
lumea din afara bisericii. Din punct de vedere spiritual ele sunt independente
şi izolate.
Erezia practică este o a patra caracteristică. Unele biserici sunt ortodoxe pe
hârtie dar eterodoxe în practică. Cele mai comune practici ale unei astfel de
biserici sunt în cadrul extremelor legalismului şi al licenţei. Aceste extreme
sunt adesea explicate prin sectarism sau vreo doctrină dezechilibrată a harului.
Dificultatea este că bisericile care funcţionează în mod greşit îşi perpetuează
maladiile lor. Ele sunt sisteme închise în care greşitul pare corect şi
sănătosul bare bolnav.”
(Un articol care tratează prima caracteristică se numeşte Disciplina bisericii
locale [se poate citi în limba engleză de la Local Church Discipline]. Acest
articol însă se adresează celei de-a doua caracteristici.)
I. Calificările lor
Una dintre contribuţiile aşa numiţilor Fraţi Creştini (sau Plymouth) este
doctrina sa despre conducerea bisericii locale. Uneori fiind în forme
modificate, cu toate acestea multe denominaţii conservative şi biserici
independente le-au adoptat. Muller şi Craik au fost liderii implicat în
formularea noii mişcări din cadrul primei jumătăţi a secolului al
nouăsprezecelea.
• „. . . în 1838, şi aparent fiind distraşi de tendinţa de pretutindeni de a
renunţa la toată guvernarea formală fin cadrul bisericii, Muller şi Craik s-au
retras într-o tabără din Bristol pentru două săptămâni pentru a se dedica
rugăciunii şi meditării asupra chestiunilor legate de structura bisericii. Ei
s-au reîntors cu convingeri atent de maturizate în ceea ce priveşte bătrânii
bisericii şi disciplina. Ei au considerat că a fost ideea lui Dumnezeu ca
bătrânii să fie recunoscuţi în cadrul bisericii. Aceştia erau aleşii Duhului
Sfânt, chemarea lor fiind una din partea Duhului, însă erau confirmaţi de
posedarea calificărilor corespunzătoare şi de binecuvântarea lui Dumnezeu peste
lucrarea lor. . .” (Roy Coad, A History of the Brethren Movement [O istorie a
mişcării de frăţietate], p. 155-156).
Acolo unde două cuvinte englezeşti sau fraze sunt specificate în cadrul
calificărilor, ele sunt de fapt similare în limba greacă. Anumite porţiuni au
fost puse în aldine sau îngroşate pentru a accentua anumite porţiuni.
A. Ideal sau calificare?
1. Verbul
Scriptura spune, „Un privighetor trebuie să fie . . .” (1 Timotei 3:2, Tit 1:7).
Acele lucruri menţionate sunt cu siguranţă calificări şi nu doar nişte idealuri
pentru care să se lupte bătrânii bisericii însă pe care nu le pot niciodată
atinge şi acestea nu sunt nici o listă cumulativă pe care o împlineşte în mod
constituit cei supravegheaţi ci sunt lucruri pe care nu trebuie să le
îndeplinească bătrânii individual.
• „Acestea nu sunt idealuri pe care ar trebui să le caute privighetorul, ci sunt
standarde pe care el trebuie să le atingă. . .” (J. R. Littleproud, The
Christian Assembly [Adunarea creştină], p. 64).
• „Aceste pasaje trebuiesc studiate cu atenţie şi aplicate cu sârguinţă în cadrul vieţii de congregaţie, căci liderii nevrednici au făcut rele de nespus” (Gary Inrig, Life in His Body [Viaţa în Trupul Său], p. 105).
• „Am observat în mod repetat că marea greşeală pe care o fac multe biserici atunci când caută să stabilească o conducere biblică de bătrâni şi diaconi este aceea de a numi în funcţie pe oamenii greşiţi pentru aceasta. În cele din urmă, biserica este încărcată cu liderii greşiţi şi probabil că suferă ani la rândul de probleme ca acelea experimentate de biserica din Efes. Insistă asupra ocupări acestor poziţii din biserică de oameni calificaţi din punct de vedere biblic, chiar dacă acestor oameni le va trebui ani în şir ca să se dezvolte. Ascultarea completă de Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna cea mai bună politică” (Alexander Strauch, Minister of Mercy, The New Testament Deacon [Lucrarea milei, Diaconul Noului Testament], p. 88).
• „Cea mai comună greşeală făcută de bisericile care sunt gata să implementeze conducerea biblică a bătrânilor este aceea de a numi în funcţie oameni necalificaţi din punct de vedere biblic. Pentru că întotdeauna va fi nevoie de păstori mai mulţi, este ispititor să permiţi ca nişte oameni necalificaţi, nepregătiţi, să-şi asume conducerea în cadrul bisericii. Aceasta este, o formulă de pierdere de timp dovedit” (Alexander Strauch, Biblical Eldership, Restoring the Eldership to Its Rightful Place in the Church [Conducerea biblică, Restaurarea calităţii de conducere la locul ei potrivit în biserică], p. 19).
•
„Poziţiile din cadrul bisericii lui Dumnezeu nu sunt în mod onorific acordate
indivizilor care au frecventat în mod credincios biserica sau care sunt seniori
în ani” (Alexander Strauch, Biblical Eldership, Restoring the Eldership to Its
Rightful Place in the Church [Conducerea biblică, Restaurarea calităţii de
conducere la locul ei potrivit în biserică], p. 19)
2. Stilul
Calificările sunt găsite în cadrul literaturii care are un stil logic. Stilul
este desemnat să fie preluat la valoarea sa. Acesta nu este un material poetic
ca cel din Proverbe, care conţine concepte care sunt adevărate în mod general
dar care pot fi diferit în instanţe separate. Materialul logic este pentru a fi
ascultat şi nu pentru a fi alegorizat.
B. Durata calificării
1. Viaţa timpurie
Calificările nu au rolul de a elimina pe cineva care a eşuat să împlinească un
standard în cadrul vieţii sale timpurii deşi acesta le împlineşte la vremea când
este un candidat pentru supraveghere. De exemplu, un potenţial bătrân al
bisericii ar trebui să fie cunoscut după ospitalitatea sa la vremea când el este
un candidat deşi mai devreme în cadrul vieţii sale poate că nu a fost cunoscut
ca fiind ospitalier.
2. Viaţa prezentă
El ar trebui să fie de obicei ospitalier la timpul când este propus pentru
poziţia de conducere. Însă el nu trebuie să fie descalificat doar pentru că de
cinci ori din sute de oportunităţi din anul precedent al propunerii sale să fie
un conducător el nu a fost primitor de oaspeţi.
1 Timotei 3:2 şi Tit 1:6-7 sunt afirmaţii destul de puternice care cer ca un
bătrân al bisericii să împlinească acele calificări care urmează. Totuşi, nu
este nimeni perfect. Cu toate aceste trebuie ca în cadrul preponderenţei
oportunităţilor candidatul să arate calităţi pozitive. Un candidat care
împlineşte de obicei calificările poate fi făcut un bătrân al bisericii. Chiar
şi dacă un candidat în rare ocazii nu arată o calitate pozitivă, acesta poate fi
recunoscut ca bătrân al bisericii dacă el arată astfel de calificări de obicei.
C. Fără prihană (1 Timotei 3:2; Tit 1:6-7)
Aceasta este o calitatea a unei persoane pe care şi-o poate permite, „. . .
nimic care vreun adversar să aibă ceva de zis contra, sau despre care să poată
face o acuzare. . .” (Trench, Synonyms of the New Testament [Sinonime ale Noului
Testament], p. 382).
• „Atunci când un lider este fără cusur, criticii nu pot discredita profesarea
credinţei sale de creştin să să-l dovedească că nu e potrivit pentru a-i conduce
pe alţii” (Neemia 6:13) (Alexander Strauch, Biblical Eldership, an Urgent Call
to Restore Biblical Church Leadership [Conducerea biblică, Apelul urgent spre
restaurarea conducerii biblice bisericeşti], ediţia a 3 a, p. 189).
Cu toate acestea, unii duşmani au minţi foarte creative şi pot face schimbări
bizare. Doar acela care doreşte să fie un conducător nu ar trebui să fie
descalificat doar pentru motivul că cineva aduce o acuzaţie care este credibilă
doar pentru cel care o face. Doar acel candidat care este răspunzător de
schimbările eventuale, având o boare de posibilitate în mintea celor care aleg
(probabil datorită bine cunoscutelor defecte din vieţile candidatului), este
descalificat. Această boare ar trebui să fie bazată pe defectele bine-cunoscute
din viaţa candidatului.
D. Soţul unei singure soţii (1 Timotei 3:2, Tit 1:6)
Există patru interpretări:
1. Biserica
„O singură soţie” din această interpretare este biserica. Aceasta este o
încercare stângace din partea teologilor Romano-catolici pentru a proteja
doctrina nebiblică a celibatului preoţilor. Nu există nici cea mai neînsemnată
iluzie în aceste contexte care să afirme faptul că soţia supraveghetorilor ar
trebui să fie înţeleasă ca fiind biserica. Mai degrabă ar fi o referinţă
frecventă la familia conducătorului. Astfel el trebuie să aibă o soţie literal
vorbind (1 Timotei 3:4-5; Tit 1:6). În plus, figura de căsnicie este că Hristos
este soţul iar biserica universală este soţia Sa (Efeseni 5:23; Apocalipsa
19:7b).
2. Revendicare referitoare la căsnicie
Argumentul că un bătrân al bisericii ar trebui să fie căsătorit nu ar fi fără
vreun merit, vezi paragraful „Y” de mai jos. Totuşi, accentul din această frază
nu este pus pe lipsa unei soţii (dacă ar fi fost aşa, aceasta s-ar fi pus astfel
„soţul unei soţii”) ci pe pluralitatea de soţii („soţul unei singure soţii”).
3. Interzicerea recăsătoriri pentru cei văduvi
În această interpretare, dacă un bătrân al bisericii îşi pierde soţia prin
moarte, această calificare l-ar împiedica să se mai recăsătorească. Totuşi,
există un pasaj paralel care se ocupă cu văduvele; acesta demonstrează
insuficienţa acestei interpretări.
O văduvă trebuie să fie „soţia unui singur bărbat” (1 Timotei 5:9). Tinerele
văduve sunt încurajate să se recăsătorească (1 Timotei 5:14). Pavel nu ar fi
sfătuit pe vreo văduvă să facă ceva care ar putea fi o ameninţare pentru traiul
ei viitor dacă ar fi murit şi al doilea soţ al ei. Astfel „soţia unui singur
bărbat” nu poate însemna că o văduvă trebuie să rămână necăsătorită.
Din moment ce „soţul unei singure soţii” este aceeaşi cu „soţia unui singur
soţ”, doar că genurile lor au fost inversate, atunci este rezonabil să concludem
faptul că interzicerea recăsătoriri nu este interpretarea corectă din acest
context referitor la conducătorii din cadrul bisericii.
4. Adulterul
Această calificare ar preveni ca cineva care a avut o mulţime de soţii să devină
un conducător în biserică. În timpul Noului Testament, poligamia era practicată
printre cei bogaţi şi rabinii au permis regelui să aibă 48 de neveste (Jeremias,
Jerusalem at the Time of Jesus [Ierusalimul în vremea lui Isus], pag. 90, 93).
Calificarea aceasta ar interzice ca un bărbat să fie un conducător în biserică,
care este în prezent într-o stare de adulter (relaţii sexuale nepermise).
• „Consensul general al scolasticilor evanghelici cu privire la fraza ‚soţul
unei singure soţii’ atât din 1 Timotei 3 cât şi din Tit 1 este acela că înseamnă
că el este soţul unei singure soţii care este în viaţă” (Ray Bohlin, Can Deacons
be Divorced? [Pot diaconi să fie divorţaţi?], material preluat de la Probe
Ministries la http://www.probe.org/docs/e-deacons2.html).
E. Cumpătat (1 Timotei 3:2)
Din punct de vedere literal acest termen este opusul intoxicării. Totuşi,
această caracteristică este acoperită de fraza „să nu fie beţiv” [în versiunea
în limba engleză este folosită expresia „să nu fie dependent de alcool”, n.
tr.], în acelaşi catalog de calificări. Din moment ce aceeaşi listă nu ar copia
calificările, termenul „cumpătat” probabil că este folosit în mod figurativ.
Folosit în acest fel acesta indică claritatea completă a minţii şi a
rezultatului unei bune judecăţi (Dictionary of New Testament Theology
[Dicţionarul Teologiei Noului Testament], 1:514-515).
F. Prudent (1 Timotei 3:2); sensibil (Tit 1:8)
Acesta este descrierea unei persoane care are control asupra pasiunilor şi
dorinţelor sale neevlvioase (Trench, pag. 71-72). Un candidat nu trebuie să fie
impecabil. Totuşi, el trebuie să fie familiar cu păcatul pe care tinde să-l
comită şi să-l aibă astfel sub control. Versiunea NIV din limba engleză traduce
acest termen prin „auto-controlat”.
G. Respectabil (1 Timotei 3:2)
Deoarece candidatul şi-a ordonat în mod adecvat întreaga sa viaţă, relaţiile
sale cu alţii sunt potrivite şi funcţionează în mod adecvat.
• „Buna ordonare nu este referitoare doar la îmbrăcăminte şi la atitudine, ci la
viaţa interioară, care se exprimă de fapt pe sine în conversaţiile exterioare”
(Trench, pag. 346).
H. Primitor de oaspeţi (1 Timotei 3:2; Tit 1:8)
A fi primitor de oaspeţi în cadrul culturii din vremea lui Timotei însemna a
primi şi a avea grijă de oaspeţi, în special pe cei străini, într-un fel
prietenos şi generos (Dictionary of New Testament Theology, 1:59-60).
I. Capabil să înveţe pe alţii (1 Timotei 3:2)
Aceasta este o traducere discutabilă a limbii greceşti. Doar de două ori este
folosit cuvântul didaktikos, într-un context care îi dezvăluie înţelesul. În
acel context acesta înseamnă „a învăţat” sau „a fost învăţat” (Philo, On the
Change of Names [Despre schimbarea numelor], paragraful 84, şi Rewards and
Punishments [Răsplăţi şi pedepse], paragraful 27; Rengstorf în cadrul cărţii
Theological Dictionary of the New Testament, 2:165 este de acord cu această
înţelegere).
Astfel această calificare nu înseamnă că cel care candidatul trebuie să fie un
învăţător. Acesta înseamnă mai degrabă că el trebuie să fi fost un student de
succes al Cuvântului. El nu are un dar de învăţare conform acestei calificări.
El are o cunoaştere comprehensivă a Cuvântului lui Dumnezeu pentru a putea
păstori, corecta sau mustra. Această calificare vorbeşte despre cunoaştere nu
despre înţelepciune. Înţelepciunea este implicată în „cumpătare” de la
paragraful „E” de mai sus.
Tit 1:9 accentuează faptul că un candidat la poziţia de privighetor trebuie să
aibă destulă cunoaştere a Cum pentru a sfătui şi a convinge pe aceia care susţin
doctrina falsă. Ba mai mult, conducerea bisericii din Ierusalim a căutat să
ajute pe diaconi în aşa fel încât conducerea să nu fie aşa de ocupată încât să
neglijeze lucrarea Cuvântului (Faptele Apostolilor 6:4). Propovăduirea
Cuvântului putea include consilierea, evanghelizarea, învăţarea, şi aşa mai
departe. În mod aparent de la un candidat la poziţia de conducător în biserică
se aştepta să fie capabil pentru un anumit tip de slujirea a Cuvântului deşi nu
toţi ar avea nevoie să fie învăţători.
Cel mai bună cale pentru ca un candidat să atingă această calificare este prin
pregătirea formală. Poate că echivalentul unui titlu de Associate Degree în
Biblie sau în teologie ar întâmpina această calificare. Acesta este de obicei un
curs de studiu de doi ani pentru studenţii de la şcoli cum sunt Emmaus Bible
College, Moody Bible Institute, şi Brooks Bible College. Totuşi, un candidat
poate întâmpina această calificare printr-un studiu informal propriu. Dacă acest
candidat nu studiază tot timpul, el nu poate dobândi un grad adecvat de
cunoaştere pentru mulţi ani.
J. Să nu fie dependent de vin (1 Timotei 3:3; Tit 1:7)
Din punct de vedere literal acest cuvânt însemnă „zăbovitor la vin” (Vine,
Expository Dictionary, 1:146 [Dicţionar Expozitiv]). CU siguranţă că un alcoolic
activ ar fi exclus. Doar aceia care practică moderaţia sau nu beau alcool ar
putea fi calificaţi.
K. Blând (1 Timotei 3:3)
Cel care împlineşte această calificare nu va fi considerat prin dările lui de
socoteală drept general, rege, un stăpân, un domn, un şef, sau un ofiţer şef.
Mai degrabă, acesta ar apărea pentru cei din jur ca un lider a cărui calitate de
conducător nu este autoritară.
* „Stăpânii care arată această calitate nu îşi impun în mod aspru poziţia lor
superioară asupra acuzaţiilor lor ci mai degrabă sunt gânditori şi atenţi”
(Dictionary of New Testament Theology, 2:256).
L. Necertăreţ (1 Timotei 3:3); nu este bătăuş (Tit 1:7)
Literal, aceste cuvinte înseamnă „care nu se bate” (Vine, 1:146). Unul care
trebuie ţinut atunci când devine mânios sau unul care este certăreţ sau
argumentator nu ar trebui să fie numit în calitatea de bătrân al bisericii.
Candidaţii care în contextul argumentelor se tot învârt, îşi ridică vocea,
lovesc cu pumnii pe masă şi îşi atacă oponenţii sau îşi interpretează greşit
poziţiile lor, nu sunt calificaţi. Un conducător al bisericii ar trebui să fie
capabil să se angajeze într-o controversă şi să-şi spună punctul fără a se opune
crezând că îi atacă pe ceilalţi în mod figurativ sau literal şi fără o aprindere
ulterioară a tensiunii.
M. Liber de dragostea de bani (1 Timotei 3:3); nu este lacom de câştig
mârşav (Tit 1:7)
Lupta după posesiuni, bogăţie şi proprietăţi nu ar trebui să fi în atenţia
vieţii unui conducător. Cu siguranţă că orice consideraţie financiară care vine
odată cu poziţia de lider nu ar trebui să fie motivaţia pentru cel ce doreşte să
fie un lider. Faptul că un candidat a fost plin de succes din punct de vedere
financiar nu este o calificare.
N. Să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată
cuviinţa. (Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va
îngriji de Biserica lui Dumnezeu?) (1 Timotei 3:4-5); având copii . . . care să
nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare (Tit 1:6)
Candidaţii care nu fac o slujbă bună în a-şi conduce familiile lor nu pot fi
lideri. Dacă un tată nu poate să-şi disciplineze cu succes familia sa, el s-ar
putea să folosească aceleaşi metode defectuoase în timp ce conduce biserica în
disciplină, dacă acesta ar fi fost permis să devină un bătrân al bisericii.
Inabilitatea candidatului poate fi propria sa greşeală dacă acesta are o soţie
sau un copil încăpăţânată. Este greu pentru o adunare să-şi determine
responsabilitatea, mai ales din moment ce conducerea este critică în a ajuta
adunarea să atingă scopuri divine, de aceea este nevoie de o înregistrare
dovedită despre familia unui candidat.
Nici cel care poate disciplina doar prin ameninţare nu poate fi un lider. Mai
degrabă el ar trebui să disciplineze cu har şi demnitate şi să-i inspire pe
alţii în a-l respecta (Trench, pag. 346-347).
În Tit 1:6, fraza „să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare”, se
referă la copiii aceluia ce candidează să devină lider şi nu la candidat. Acest
lucru este cunoscut deoarece cuvântul grecesc pentru „rebeliune” (plural,
neutru), este în acord de număr şi gen cu „copii”. Acesta nu se acordă în număr
sau gen cu „bărbat” (singular, bărbat sau femeie).
Un om al cărui copii sunt implicaţi în cheltuieli extravagante pe propriile lor
plăceri şi pofte sau care sunt gălăgioşi, nu s-ar califica pentru postul de
supraveghetor (idem, pag. 55; Luca 15:12). Toţi copiii sunt păcătoşi – de aceea,
nici un candidat nu se poate aştepta să nu aibă copii cu probleme de păcat.
Totuşi, noi ar trebui să rezolvăm problemele lor. Dacă problemele lor ies din
control încât aceştia să fie acuzaţi (de exemplu, biserica i-a disciplinat în
mod public, un judecător i-a declarat delicvenţi, un alt părinte îi acuză
într-adevăr de a fi tatăl copilului fiicei lor) atunci tatăl nu s-ar califica să
fie un lider.
Notaţi faptul că aceste calificări implică faptul ca copiii să fie parte a
casei. De la candidat se aşteaptă să-şi disciplineze membrii casei sale. El ar
putea avea un copil care este încăpăţânat şi care este greu de disciplinat însă
acesta a avut bună grijă de el atunci cât a fost în casa lui. Copilul pleacă de
acasă şi merge la colegiu, îşi găseşte o slujbă, sau se căsătoreşte. Acum să el
este responsabil pentru sine el devine indisciplinat. Aceasta nu îl califică pe
tatăl lui să fie un lider ci mai degrabă dezvăluie e degrabă dezvăluie expertiza
tatălui în felul de tratare a persoanelor dificile. Un lider ar trebui să
trateze pe credincioşii dificili din adunare şi tatăl din acest exemplu a arătat
că este capabil.
Alte calificări se adresează caracterului nesatisfăcător al unui tată care lasă
o amprentă negativă asupra unui copil printr-o trăire de dominaţie şi mai ales
de nepăsare.
O. Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să
cadă în osânda diavolului (1 Timotei 3:6)
Dumnezeu l-a pedepsit pe diavol datorită mândriei lui (Isaia 14:14-15). O
problemă a credincioşilor imaturi care devin lideri în biserică este că ei o să
domnească mai degrabă decât să fie exemple sau slujitori (Marcu 9:33-37; Luca
9:46-48; 22:24-30; Iacov 4:6; 1 Petru 5:3). Probabil că ei nu au înlocuit
mândria omului vechi cu umilinţa omului nou.
Pavel i-a spus lui Tit să rânduiască bătrâni (sau presbiteri, în versiunea
romanească, Tit 1:5) în Creta (AD 66--House, Chronological and Background Charts
of the New Testament [Hărţi cronologice şi de fundal ale Noului Testament], p.
132). Din moment ce existau iudei care erau prezenţi în Ziua Cinzecimii (Faptele
Apostolilor 2:11; AD 32--House, p. 129) este posibil că unii dintre bătrânii
rânduiţi de Tit să fie credincioşi de aproape 34 de ani.
Pavel a pus bătrâni în Listra, Iconia şi Antiohia (Faptele Apostolilor 14:21-23;
AD 49--House, p. 130). Dacă Nicolae ar fi fost parte a unei comunităţi creştine
în Antiohia (Faptele Apostolilor 6:5, AD 34-35--House, p. 129), noii bătrâni
puteau să fie credincioşi de 15 ani.
Pavel a predicat în Iconia în anii 48-49 d. Hr. (Faptele Apostolilor 4:11;
House, p. 129). Astfel bătrânii din Iconia puteau să fie creştini doar de câteva
luni înainte de a fi numiţi în funcţia de priveghetori. Totuşi, exista o
comunitate evreiască puternică acolo (Faptele Apostolilor 14:1); astfel acei
oameni puteau să fie credincioşi ai Vechiului Testament de ceva vreme bună.
Pavel a fost în Listra în anul 49 d. Hr. (Faptele Apostolilor 14:6, 8 şu; House,
p. 130). Ceea ce era adevărat despre bătrânii din Listra nu putea să fie identic
cu cei din Listra (Faptele Apostolilor 16:1, 3).
Ed Glasscock argumentează pentru o vârstă minimă de 30 de ani pentru bătrâni. El
indică faptul că comunitatea de la Qumran cerea această vârsta minimă pentru a
putea sluji ca bătrân în cadrul comunităţii lor. Isus avea 30 de ani când şi-a
început lucrarea Sa publică. Pavel probabil că avea 30 de ani atunci când aproba
moartea creştinilor (The Biblical Concept of Elder [Conceptul biblic despre
bătrânii bisericii], în chestiunile vitale slujirii, examinarea preocupărilor şi
conflictelor din lucrare, p. 140-141). Totuşi, nici unul dintre aceste exemple
nu sunt direct aplicabile bătrânilor din bisericile locale.
Lungimea de timp în calitate de credincios nu indică întotdeauna faptul că un
credincios este smerit; dar adesea aceasta este şi cazul precum şi maturitatea
spirituală necesită timp. Totuşi, accentul din cadrul acestei calificări este pe
smerenie şi nu pe durata de când este candidatul un credincios. În orice caz, un
nou credincios nu trebuieşte pus imediat în poziţia de bătrân al bisericii. Mai
degrabă acesta trebuie să fie observat destul de mult pentru a se asigura dacă
el îşi are mândria sub control şi dacă şi-ar controla-o ca un bătrân. Însă şi un
om îngâmfat care este credincios de mult timp trebuie să fie şi el respins.
P. Să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, ca să nu ajungă de
ocară, şi să cadă în cursa diavolului (1 Timotei 3:7)
Această calificare este similară cu expresia „mai presus de reproş”. Totuşi,
accentul aici este pus pe stilul lui de viaţă din afara bisericii. Stilul său de
viaţă ireproşabil trebuie să se extindă şi în comunitate.
Q. Să aibă copii credincioşi (Tit 1:6)
Pavel era un bătrân conform textului din 1 Petru 5:1. Despre el se mai crede că
nu ar fi fost căsătorit. Oare să însemne aceasta că Pavel a făcut o greşeală
atunci când el a scris aceste cuvinte? Din moment ce ştim că toată Scriptura
este inspirată, nu putem ajunge la această concluzie. Dacă Pavel vrea să spună
că a fost un bătrân al bisericii locale, el a fost probabil un membru al celor
care sunt supraveghetori datorită poziţiei sale ca apostol iar calificările nu i
s-ar aplica acestuia. Acesta probabil că a fost şi cazul apostolilor din cadrul
bisericii din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15:6).
Este soţul un lider spiritual în propria sa familie? Unii poate joacă această
parte în public însă sunt deficitare în cadrul căminelor lor.
Acest verset, asemenea celora din Faptele Apostolilor 16:31-33 şi 1 Corinteni
7:14, arată că o persoană poate avea o influenţă spre mântuirea rudelor sale. Un
candidat nu poate crede în locul familiei sale, însă faptul că toţi membrii
familiei lui sunt cu toţi mântuiţi arată ori că el a avut o influenţă spirituală
pozitivă asupra lor, ori că el nu a avut o influenţă negativă care să îi reţină
pe aceştia de la a fi mântuiţi. Datorită efectului pe care îl are un bătrân în
viaţa spirituală a congregaţiei sale, un candidat are nevoie să aibă această
indicare a abilităţii sale spirituale de a supraveghea. Fără aceasta nu există
siguranţă a abilităţii sale.
Dacă vreunul din copiii săi se află sub „vârsta responsabilităţii”, acesta nu ar
trebui să fie numit lider. Doar prin acest fel se poate produce evidenţă
credibilă că el este un lider spiritual în familia sa şi astfel se califică în
acest sens să fie un bătrân al bisericii.
R. Să nu fie încăpăţânat (Tit 1:7)
El nu ar trebui să fie unul care să susţină cu încăpăţânare propria sa opinie,
corectă sau greşită, cu o privire nepăsătoare a celora care au o părere diferită
(Trench, p. 131).
S. Să nu fie mânios (Tit 1:7)
El nu ar trebui să fie repezit spre a deveni stabilit într-un tip de mânie care
caută răzbunarea (Trench, p. 131).
T. Iubitor de bine (Tit 1:8)
Înainte ca cineva să devină un bătrân al bisericii, el trebuie să demonstreze că
iubeşte lucrurile bune. Ai putea conta asupra faptului că-l găseşti apărându-i
şi ajutându-i pe cei neajutoraţi, petrecând timp în rugăciune şi studiu al
Bibliei, disciplinarea tinerilor credincioşi, închinându-se cu familia sa, şi
aşa mai departe.
U. Drept (Tit 1:8)
O persoană este dreaptă atunci când trăieşte în conformitate cu standardele
drepte al lui Dumnezeu.
V. Devotat (Tit 1:8)
El trăieşte o viaţă care este în conformitate cu standardele de moralitatea care
sunt acceptate în mod universal în cadrul bisericii. El nu va spune glume
proaste sau povestiri rasiste; el va lua parte doar la acele lucruri care sunt
bune din punct de vedere moral; el nu va face ceva care ruşinează sau
stânjeneşte spiritual pe credincioşii maturi.
W. Înfrânat (Tit 1:8)
El se controlează pe sine mai degrabă decât să fie controlat de lume, de fire
sau de diavolul.
X. Ţine cu credincioşie Cuvântul credinţei care este în acord cu învăţătura
(Tit 1:9)
Unul care are să devină un bătrân al bisericii ar trebui să aibă o perspectivă
înaltă despre autoritatea şi infailibilitatea Bibliei.
* „Supraveghetorul unei congregaţii trebuie să se ţină de Cuvântul care este
caracterizat ca fiind credincios, vrednic de încredere, sau de bazare” (Homer
Kent, The Pastoral Epistles [Epistolele pastorale], p. 222)
Y. Este căsătorit şi are o familie (1 Timotei 3:2, 4-5; Tit 1:6)
Limba greacă este destul de sofisticată ca să poată permite ca bărbaţii
necăsătoriţi să fie bătrâni ai bisericii dacă aceasta a fost intenţia Duhului
Sfânt. El ar fi putut spune, „Dacă el este căsătorit, el trebuie să fie unul
care să-şi chivernisească bine casa, ţinându-şi copiii sub control . . .” Dar nu
a fost aşa. Despre faptul că acest candidat trebuie să fie căsătorit şi să aibă
o familie este învăţătura paragrafelor „D”, „N” şi „Q”.
Condiţia familiei cuiva este un indicator unic şi posibil al abilităţii acestuia
de a fi un lidere. Aparent nu există nici o altă instituţie ca şi căsătoria şi
familia în viaţa unui bărbat necăsătorit care să mai dezvăluie abilitatea sa de
a fi sau nu un bătrân al bisericii. Riscul este prea mare fără acest tip de
test.
Totuşi, persoana necăsătorită, având mai puţine responsabilităţi „seculare”,
poate candida la diferite lucrări pe care o persoană căsătorită nu le-ar putea
realiza fără să-şi neglijeze familia (1 Corinteni 7:32-35; de exemplu:
misiunile, lucrarea de pionierat, evanghelismul). În cadrul acestei lucrări
persoana necăsătorită nu s-ar putea stabili într-un singur domeniu, ceea ce este
important pentru bătrânul bisericii pentru ca acesta să slujească în mod adecvat
congregaţiei. Astfel de lucrători, deşi sunt diferiţi ca tip, sunt la fel de
semnificativi ca şi bătrânii în cadrul planului lui Dumnezeu (1 Corinteni
12:12-27).
Z. Vârsta
Cuvântul „bătrân” poate indica faptul că cel ce este numit astfel este o
persoană mai în vârstă sau se poate face referire la această poziţie fără a se
lua în evidenţă vârsta (Bauer, Arndt, & Gingrich, A Greek-English Lexicon of the
New Testament, 1952 [Lexicon grecesc al Noului Testament], p. 706-707). Ar
trebui ca un bătrân al unei biserici locale să fie avansat în ani? Pot fi
bărbaţii mai tineri bătrâni ai bisericii?
Persoana care deţine poziţia de bătrân al bisericii ar fi familiarizat cu
cititorii originali evrei ai Noului Testament deoarece existau astfel de poziţii
ocupate de oameni din cadrul Sanhedrinului şi în sinagogi. Conform scriitorului
Jeremias, copii mai tineri ai bătrânilor din Sanhedrin aveau dreptul de a cânta
cu leviţii în timpul jertfelor zilnice din templu (p. 224-225). Prin urmare,
evreii au înţeles că postura de bătrân nu era ocupată doar de cei avansaţi în
vârstă, ci mai şi includea pe acei taţi care aveau copii tineri. Cu acest
fundal, poziţia de supraveghetor al bisericii locale nu trebuia limitată doar la
cei cu peri albi.
Este cel mai bine ca această postură de supraveghetor să fie compusă din oameni
de vârste diferite. Aceasta va ajuta la asigurarea că lucrarea adunări este
relevantă pentru toate vârstele.
• „Aceia care sunt lideri într-o adunare trebuie să realizeze faptul că ei
trebuie să alimenteze în mod continuu conducerea din partea altor bărbaţi pe
care îi va ridica Duhul Sfânt. Un model poate fi văzut în cadrul decesului
câtorva din cadrul adunării care nu mai există. Conducerea iniţială dorită nu a
stabilit din punct de vedere caracteristic nişte metode de transmitere a
conducerii la următoarea generaţie. Unii oameni se pare că au fost foarte
şovăitori în a renunţa la controlul lor pe măsură ce îmbătrâneau iar vigoarea
lor se diminua. Se pare că aceştia nu au transmis nici parte a zelului lor
evanghelistic următoarei generaţii – doar un set de reguli pe care să le urmeze.
Viziunea s-a pierdut. A mai rămas doar un simţ al datoriei pentru următoarea
generaţie şi aceasta nu este suficient pentru a susţine o lucrare a lui
Dumnezeu” (Robert L. Peterson, Lessons from the History of the Colorado
Brethren, Emmaus Journal [Lecţii din istoria fraţilor din Colorado], vara lui
1992, p. 176).
AA. Genul
Toate referinţele biblice despre bătrâni se fac la persoanele de gen masculin.
Femeile nu trebuie să-i conducă pe bărbaţi (1 Timotei 2:12).
BB. Încercat (1 Timotei 3:10)
1 Timotei 3:10 indică faptul că cei care candidează ar trebui să fie testaţi
înainte ca aceştia să devină diaconi / bătrâni ai bisericii. Despre bătrâni se
discută în versetele anterioare acestei secţiuni despre diaconi.
• „La fel cum şi doctorii sunt examinaţi oficial înainte ca aceştia să fie
licenţiaţi, la fel este şi cu păstorii şi diaconii de perspectivă, ei trebuie să
fie examinaţi în lumina cerinţelor lui Dumnezeu (1 Timotei 3:2-12) înainte de a
prelua funcţia” (Alexander Strauch, Minister of Mercy, The New Testament Deacon
[Slujitorul milei, Diaconul Noului Testament], p. 105).
Unele calificări pot fi testate literal. În cazul celui „învăţat” (paragraful
„I” de mai sus), unui candidat i se poate da o examinare în scris sau oral
pentru a discerne gradul săi în cunoştinţă a Bibliei şi în teologie. Alte
calificări ca cea de „respectabil” (paragraful „G” de mai sus) sunt mult mai
subiective şi pot fi confirmate doar prin observaţiile din decursul unei
perioade de timp semnificative.
Nu se poate asuma existenţa calificărilor.
II. Selectarea lor
A. Prin apostoli sau desemnaţii acestora
Exemplul Noului Testament este că apostolii sau desemnaţii lor rânduiau bătrâni
în biserică (Faptele Apostolilor 14:23; Tit 1:5). Astfel de persoane înzestrate
spiritual nu mai există în biserică. Duhul Sfânt i-a folosit pe aceştia pentru a
stabili Biserica în vremurile Noului Testament (Efeseni 3:20; 1 Corinteni
3:9-17; Romani 15:20). Fără aceşti oameni înzestraţi spiritual, această metodă
nu poate fi folosită şi astăzi.
B. Prin congregaţie şi confirmaţi de bătrânii bisericii
Cea mai mică poziţie din cadrul conducerii bisericii locale este aceea de
diacon. Noi ne gândim adesea la diaconi ca fiind din punct de vedere
considerabil mai puţin calificaţi decât bătrânii bisericii. Totuşi, calificările
diaconilor (Faptele Apostolilor 6:3; 1 Timotei 3:8-13) sunt în unele cazuri
aceleaşi ca ale bătrânilor (de exemplu, să fie fără scrupule, soţul unei singure
soţii, temperat, să nu fie iubitor de bani) şi în unele cazuri în întrec pe
acelea ale bătrânilor (de exemplu, 1 Timotei 3:11 în care sunt evaluate soţiile
diaconilor). [Pentru o comparaţie a calificărilor diaconilor şi ale bătrânilor,
puteţi citi un articol în engleză apăsând aici.]
Filip a fost selectat ca diacon în Faptele Apostolilor 6 şi a condus o campanie
evanghelistică foarte reuşită în Faptele Apostolilor 8. Ştefan a devenit diacon
în Faptele Apostolilor 6 şi a predicat o predică în Faptele Apostolilor 7 care a
fost aşa de puternică încât a fost martirizat. Diaconii nu sunt o normă
secundară. Ei sunt mult mai imaturi spirituali decât bătrânii. Ei sunt la fel de
calificaţi pentru lucrarea lor precum sunt bătrânii bisericii pentru slujba lor.
Lucrările lor sunt diferite. Din punct de vedere funcţional ei sunt sub
autoritatea bătrânilor bisericii ca o soţie faţă de soţul ei şi Domnul faţă de
Tatăl.
Bătrânilor bisericii li se încredinţează numeroase responsabilităţi. Una dintre
cele mai importante este de a sluji prin Cuvântul lui Dumnezeu. Diaconii
lucrează ceea ce este desemnat bătrânilor insă bătrânii nu pot îndeplini acest
datorită presiunii de a sluji prin Cuvânt (Faptele Apostolilor 6:1-6). Deci, nu
este o surpriză faptul că aceste calificări ale bătrânilor sunt aproximative cu
ale diaconilor pentru că funcţia lor este aşa de similară. În mod similar se
aşteaptă să se acorde multă grijă în selectarea unui diacon ca şi în cazul unui
bătrân al bisericii.
Exemplul biblic este ideea că congregaţia selectează diaconii; aceştia trebuie
să îndeplinească calificările specificate. Apoi supraveghetorul adunării
confirma selecţia (Faptele Apostolilor 6:1-6). Deoarece calificările şi lucrarea
diaconilor şi a bătrânilor sunt aşa de apropiate, o metodă de selectare a
diaconilor ar fi acceptabilă şi pentru selectarea bătrânilor.
Deci, singurul exemplu biblic pe care îl avem de selectare a conducerii şi pe
care îl putem aplica astăzi este selecţia făcută de congregaţie. Cu această
călăuzire, suntem liber să căutăm un principiu bazat pe Biblie care poate fi
aplicat în acest caz. Un principiu ar fi ca aceste calificări pentru bătrâni
(sau diaconi) să fie predate congregaţiei, congregaţia şi-ar selecta candidaţii
pentru bătrâni ai bisericii (sau diaconi) pe care ei cred că ar îndeplini
calificările, iar o autoritate ar trebui să confirme selecţiile.
În cazul în care într-o adunare există deja bătrâni ai bisericii, autoritatea ar
trebui să fie aceştia care slujesc deja. În cazul unei adunări noi care nu are
bătrâni, autoritatea ar putea fi a lucrătorului pionier (după exemplul lui Tit)
sau a bătrânilor adunării „mamă”. Acolo unde nu este valabilă nici una dintre
acestea pentru a fi autoritate, bătrânii unei adunări interesate ar putea fi
autoritatea. În acest caz, autoritatea ar trebui să petreacă un timp
semnificativ într-o părtăşie apropiată cu adunarea pentru a ştii cine
îndeplineşte calificativele (1 Timotei 5:22, 24-25).
Singurul exemplu pe care îl avem este despre autoritatea care confirmă
selecţiile congregaţiei (Faptele Apostolilor 6:6). Scriitorii inspiraţi nu oferă
vreo idee referitoare la posibilitatea că, cu aplicarea calificativelor,
congregaţia să fie lipsită de succes în procesul de selectare al conducerii.
Aparent se vede că procesul din Faptele Apostolilor 6, dacă urmează această
conduită minimă, va fi supravegheat de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 20:28).
• „Selectarea noilor bătrâni ai bisericii ar trebui să fie făcută în comun de
către congregaţie şi de bătrânii care îi evaluează pe bărbaţi conform
calificărilor din 1 Tim 3, şi în dependenţă de rolul Duhului Sfânt în a-i
ridica. În timp ce congregaţia îi recunoaşte pe noii bărbaţi ridicaţi de Duhului
Sfânt, se pot face sugestii bătrânilor prezenţi, a căror responsabilitate ar fi
aceea a alegerii finale” (Kenneth Daughters, New Testament Church Government
[Guvernarea bisericii Nou Testamentale], p. 49, citat în John H. Fish III,
Brethren Tradition or New Testament Church Truth [Tradiţia fraţilor sau adevărul
bisericii Nou Testamentale], în Emmaus Journal, iarna 1993, p. 137).
Bătrânii trebuie să fie atenţi să obţină o participare puternică a congregaţiei
în cadrul procesului de selectare aşa încât ispita exclusivităţii să fie
minimalizată în aşa fel încât ei să demonstreze că sunt slujitori şi nu
domnitori.
C. Nu de către bătrânii bisericii în exclusivitate
Această metodă de numire în funcţie a bătrânilor este bazată pe teorii invalide
şi este insuficientă în a-i dovedi pe bătrânii care sunt recunoscuţi de intraga
congregaţie.
1. Apostolii = teoria despre bătrânii bisericii este greşită
În timp ce selecţia făcută de apostoli ar putea părea o bază pentru această
procedură, apostolii aveau autoritatea şi darurile care le întreceau pe acelea
ale bătrânilor bisericii. Ei au acţionat cu deplina autoritate a lui Dumnezeu
(Matei 10:20; 2 Corinteni 11:10; Galateni 1:11-12) şi au făcut miracole (2
Corinteni 12:12). Apostolii puteau rândui bătrâni fără să folosească o listă de
calificative deoarece ei aveau o abilitate impecabilă de a discerne voia
Domnului. Notaţi că Pavel a rânduiţi bătrâni în Faptele Apostolilor 14:23 cu ani
înainte ca acele calificări din 1 Timotei şi Tit să fie revelate. La fel ca şi
alţi credincioşi, bătrânii nu sunt infailibili în abilitatea lor de a simţi voia
Domnului şi trebuie să se bazeze pe călăuzirea Scripturală oferită de Domnul
nostru prin apostolii Săi (1 Corinteni 14:37).
2. Desemnatul apostolului = teoria despre bătrânii bisericii este greşită
Uneori se învaţă faptul că bătrânii ar trebui să-şi numească egalii lor deoarece
Timotei şi Tit au rânduit bătrâni. Totuşi, nu există vreo evidenţă că ar fi fost
oricare dintre aceştia bătrâni ai bisericilor în care slujeau ei. Ei au fost de
fapt persoane pe care apostolul i-a selectat să lucreze cu bisericile desemnate.
Dumnezeu l-a instruit pe Pavel să-l facă pe Timotei un desemnat (1 Timotei 1:18;
4:14). Pavel a oferit instrucţiuni personale desemnaţilor săi (exemplu, 1 şi 2
Timotei, Tit). Pentru că un apostol le-a spus lor ce să facă, ei au exercitat
autoritatea apostolului. Prin rolul lor ei erau mai mult ca lucrătorii de astăzi
cu normă întreagă care plantează biserici noi sau care întemeiază bisericile
existente şi folosesc Cuvântul lui Dumnezeu drept călăuză. Funcţia celor
desemnaţilor nu a fost ce aceea a bătrânilor bisericii de astăzi şi astfel nu
putem spune, doar pentru că ei au rânduit bătrâni, că şi bătrânii bisericii de
astăzi pot să numească noi bătrâni.
3. Scrutarea insuficientă
Acestei proceduri îi lipseşte scrutinul întregii congregaţii de care este nevoie
pe a asigura faptul că acei candidaţi îndeplinesc calificările şi că ei au
suportul întregii biserici.
D. Nu sunt selectaţi de bătrânii bisericii influenţaţi de admiterile
congregaţionale
Există câteva probleme referitoare la această procedură:
1. Nu este bazat pe Biblia
Nu există vreo învăţătură sau vreun exemplu în Scriptură care să sprijine o
astfel de procedură.
2. Introduce înclinaţia
Pre-aprobarea autorităţii înaintea congregaţiei are alimentare, influenţează
admiterile congregaţionale. În mod normal membrii congregaţiei nu se simt liberi
în a rezista la conducerea supraveghetorului prin a face admiteri negative.
Atunci când se întâmplă aşa ceva, biserica este adeseori aruncată într-o criză.
3. Cauzează rupturi
Această metodă de numire de bătrâni cauzează rupturi dacă cei din congregaţie
sunt jenaţi cu alegerea bătrânilor. Tragedia urmează adeseori un meniu ca cel
care urmează:
a. Bătrânii bisericii selectează un candidat fără acordul congregaţiei.
b. Bătrânii bisericii îl contactează pe om şi îi indică faptul că vor să-l facă
un bătrân al bisericii.
c. Bătrânii bisericii primesc permisiunea candidatului.
d. Bătrânii bisericii anunţă selecţia către congregaţie şi vor afirma că
respectivul va deveni un bătrân al bisericii dacă nu există vreo obiecţie
semnificativă din partea congregaţiei.
e. O preponderenţă a congregaţiei oferă obiecţii semnificative.
f. Bătrânii bisericii îşi determină suportul lor pentru candidat.
g. Candidatul de o singură dată este stânjenit şi părăseşte adunarea luând
adeseori şi alte familii cu el. Apoi respectul congregaţiei pentru supravegherea
existentă este erodat.
Astfel, o biserică locală pierde persoane care au un mare potenţial de a fi
bătrâni ai bisericii în viitor.
III. Disciplinarea lor
Bătrânii biserici care greşesc trebuiesc disciplinaţi. Deşi un astfel de bătrân
poate cauza un mare dezastru datorită poziţiei sale critice, acestuia trebuie să
i se acorde aceleaşi protecţii atunci când este disciplinat ca şi oricare alt
credincios (1 Timotei 5:19-24). Versetul 24 învaţă faptul că păcatele unor
bătrâni ai bisericii sunt dificil de descoperit înainte ca aceştia să fie numiţi
ca supraveghetori. Însă odată ce acestea sunt descoperite, disciplinarea este
obligatorie. Nevoia unor faze avansate de disciplinare indică faptul că o
persoană nu mai este calificată pentru slujba de bătrân al bisericii. Urmăriţi
următorul paragraf. (Un articol despre disciplină în limba engleză poate fi
găsit aici.)
IV. Durata serviciului lor
Nu există nici o informaţie în Scriptură referitor la lungimea termenului de
slujire al unui bătrân al bisericii decât ceea ce urmează:
A. Voluntar
Bărbaţii nu trebuie neapărat să fie bătrâni ai bisericii. Ei nu trebuie să se
simtă constrânşi să supravegheze. Ei sunt voluntari (1 Petru 5:2). Implicaţia
este că ei pot să-şi dea demisia.
B. Menţinerea calificărilor
Bătrânii bisericii trebuie să-şi menţină calificările dacă vor să continue în a
se bucura de chemarea Duhului Sfânt de a fi bătrâni al bisericii.
1. Cadrul istoric
La vremea când Pavel a scris 1 Timotei (AD 62-3, John Stirling, An Atlas of the
Acts [Un atlas al Faptelor Apostolilor], p. 25), erau deja bătrâni în biserica
din Efes. Pavel s-a întâlnit cu ei în Milet în anul 57 d. Hr. (Stirling, p. 20).
Notaţi de asemenea că în Tit 1 Pavel îl instruieşte pe Tit să rânduiască bătrâni
folosind calificativele oferite drept ghid. În 1 Timotei 3 Pavel nu-l
instruieşte pe Timotei să rânduiască bătrâni; mai degrabă Pavel îi spune lui
Timotei că acesta sunt calităţi pe care bătrânii bisericii existenţi trebuie să
le aibă.
2. Verbul
Verbul din 1 Timotei 3:2 şi Tit 1:7 este dei.
a. Înţelesul
Înţelesul acestuia este „este necesar” sau „unul trebuie să”. Acesta denotă
constrângerea de orice fel (William F. Arndt and F. Wilbur Gingrich, A
Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature
[Lexicon Grec-Englez al Noului Testament şi a literaturii creştine timpurii], p.
171).
Însăşi constrângerea intenţionată în cadrul înţelesului acestui verb poate fi
demonstrată prin citarea folosinţei cuvântului dei din LXX (Septuaginta, n.
tr.), versiunea greacă a Vechiului Testament folosită în cadrul primului secol,
şi din Noul Testament. Limba originală a Noul Testament este greaca. Traducere
din engleză a cuvântului dei este subliniată în următoarele exemple sugerate de
The New International Dictionary of New Testament Theology, 2:665-666 [Noul
Dicţionar Internaţional al Teologiei Noului Testament]:
i. Exemplele în care constrângerea este la fel de puternică precum profeţia.
• „Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele, şi care face cunoscut
împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă” (Daniel
2:28).
• „Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi,
căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple” (Marcu 13:7)
• „Descoperirea lui Isus Hristos pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor
Săi lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1)
ii. Un exemplu în care constrângerea este la fel de puternică precum
exclusivitatea metodei Domnului nostru de mântuire.
• „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat
oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12)
b. Timpul
Timpul verbului dei este prezent. Aceasta înseamnă că acţiunea verbului are loc
la vremea când scriitorul scrie scrisoarea. Aceasta întăreşte ceea ce este
cunoscut din cadrul istoric. Calificativele din 1 Timotei 3 sunt calităţi care
trebuiesc să fie observate în bărbaţii care slujesc în calitate de bătrâni ai
bisericii. De sigur, ar fi de asemenea logic să folosim aceste calităţi drept
calificări pentru candidaţii la poziţia de bătrâni ai bisericii.
3. Concluzie
Persoanele care deţin poziţia de bătrân al bisericii dar care nu îndeplinesc
calificările nu sunt bătrâni ai bisericii.
C. Aplicaţie
1. Demisia
Unii bătrâni ai bisericii vor face ceea ce este onorabil şi îşi vor da demisia
atunci când îşi vor descoperi descalificările proprii prin introspecţie.
Uneori o persoană care are în supravegherea sa doar doi membrii este şovăitor să
demisioneze. Cunoscând faptul că trebuie să existe o pluralitate în
supraveghere, el e preocupat ca demisionarea sa ar aducă un sfârşit al bisericii
locale. O astfel de acţiune poate termina supravegherea. Totuşi, o biserică
poate să continue fără să aibă un supraveghetor.
Au existat biserici locale înainte ca Pavel şi Tit să le rânduiască bătrâni. Din
moment ce femeile nu trebuie să conducă (1 Timotei 2:12), probabil că bărbaţii
din aceste biserici au oferit o conducere temporară. Unele adunări au acum
documente organizaţionale care fac apel la o formă mai primitivă de guvernare,
bărbaţii adunării, dacă aceasta ar fi forma preferată de guvernare, o
pluralitate de bătrâni, nu există.
Poate fi un lucru dezastruos pentru o biserică să rânduiască bărbaţi
necalificaţi în poziţia de bătrâni ai bisericii.
2. Evaluările retenţiilor
Scriptura nu spune nimic despre evaluările retenţiilor. Aceasta nu vorbeşte
despre vreo congregaţie care să-şi fi înlăturat bătrânii folosind un proces
asemănător cu disciplina formală a bisericii, vezi mai jos. Scopul evaluărilor
este acela de a exercita autoritatea congregaţiei de a înlătura persoanele
necalificate într-un fel manierat. În cazurile de încăpăţânare, congregaţia
trebuie să fie mult mai viguroasă.
a. Evaluările neobligatorii
Unii bătrâni ai bisericii poate că nu-şi pot vedea descalificările lor. Poate ca
un bătrân al bisericii ar întreprinde o acţiune de corectare proprie dacă i s-ar
aduce atenţiei sale problema. Acţiunea de corectare poate fi destulă pentru
menţinerea chemării lor.
i. Evaluarea de către supraveghetor
Pentru acest motiv unii supraveghetori programează în mod periodic evaluări
neobligatorii ale bătrânilor bisericii de către egalii lor.
ii. Evaluarea de către congregaţie
Alte adunări au în mod periodic evaluările lor congregaţionale ale bătrânilor
bisericii. Poate că acestea pot fi programate ca o acţiune normală la fiecare an
sau doi.
• „. . . nu este o idee rea ca tuturor membrilor să li se ofere în mod regulat
oportunitatea de a scrie numele acelora pe care ei înşişi îi recunosc ca bătrâni
ai bisericii. Această informaţie poate fi luată în considerare în urma
rugăciunii şi a confidenţialităţii bătrânilor şi poate da naştere la dezvăluirea
inimii înaintea Domnului” (John Williams, Living Churches [Bisericile vii], p.
89).
Dacă un bătrân nu-şi vede numele pe o astfel de listă, el ar putea face ceea ce
este corect şi să întreprindă o acţiune de corectare sau să-şi dea demisia.
Dacă
b. Evaluarea obligatorie
Unii bătrâni ai bisericii nici nu vor demisiona şi nici nu vor prelua vreo
acţiune de corectare. Congregaţia trebuie să înlăture din poziţie pe astfel de
bătrâni. Domnul nu vrea ca o congregaţie să fie în supunere faţă de un bărbat
necalificat doar din cauza poziţie lor. Congregaţia nu trebuie nici ea să fie
admirată pentru supunerea faţă de bătrâni ai bisericii necalificaţi. S-a
observat că în cazurile în care o congregaţie încearcă să îl ţină pe un bătrân
descalificat de la a fi stânjenit prin eliminare, că vieţile a mulţi alţii vor
fi avariate pe măsură ce trec anii. Instrucţiunea apostolului Pavel este de a-i
mustra (1 Timotei 5:20)! Mai există şi exemplul apostolului Ioan în 3 Ioan 9-11
care promite să-l mustre pe Diotref. Ar trebui să se folosească o astfel de
procedură în cadrul disciplinării formale.
Unii vor obiecta având în minţile lor textul din Faptele Apostolilor 23:3-5. Ei
vor spună că însăşi Pavel a respectat poziţia liderilor descalificaţi. Aici
trecătorii se plângeau de faptul că Pavel îl ocăra pe marele preot. Pavel s-a
apărat pe sine prin a spune că nu a ştiut că respectivul era mare preot şi prin
a indica faptul că a înţeles învăţătura din Exod 22:28 pe care a recitat-o ca o
interzicere de a vorbi de rău pe vreun conducător al naţiunii Israelului. Exod
22:28 nu se aplică la persoanele necalificate care slujesc ca bătrâni ai
bisericii locale deoarece (1) biserica nu este Israel, şi (2) eliminarea unei
persoane care este descalificată din poziţia sa implică vorbirea adevărului şi
nu vorbirea de rău.
Congregaţia trebuie să acorde cu atât mai multă atenţie la destituirea unui
bătrân aşa cum au avut şi când l-au selectat.
• „Destituirea unui bătrân al bisericii ar trebui să fie o situaţie dificilă
care face apel la cea mai înaltă grijă şi tact. După cum se pare un astfel de
lucru s-ar întâmplă doar dacă un bărbat s-a dovedit pe sine însuşi a fi
nevrednic de poziţia de bătrân al bisericii prin păcat, erezie sau încăpăţânare
imposibilă. Există aşa cum s-a menţionat calificative spirituale pentru
calitatea de bătrân al bisericii şi un om trebuie să fie cinstit înaintea lui
Dumnezeu în lumina acestora” (John Williams, Living Churches, p. 89)
• „Poziţia nu l-a făcut să fie un bătrân al bisericii; el a fost unul prin
virtutea caracterului său spiritual care avea nevoie doar de recunoaştere. Atâta
timp cât un om a continuat să fie puternic din punct de vedere spiritual el a
rămas un bătrân. . .” (Donald L. Norbie, New Testament Church Organization
[Organizarea Bisericii Nou Testamentale], p. 43-44).
• „Un bărbat este un bătrân al biserici atâta timp cât acesta face lucrarea şi
îndeplineşte calificările biblice, pentru un timp mai lung sau mai scurt” (Gary
Inrig, Life in His Body, p. 108)
Dacă nu sunt parcurşi aceşti paşi, rezultatul uzual este părăsirea părtăşiei de
către credincioşi iar eficacitatea adunării va fi stingherită. În cele din urmă
adunarea se găseşte pe sine într-o astfel de dărăpănare în cât aceasta încetează
să mai existe.
Nu este ceva obişnuit pentru o congregaţie care funcţionează greşit să-i ţină pe
bărbaţii descalificaţi în calitatea de bătrâni ai bisericii temându-se de faptul
că aplicarea principiilor călăuzitoare biblice ar diviza biserica. Totuşi, s-a
observat că în decursul decadele care urmează vor fi cu toate aceste rupturi
frecvente şi numere mari de credincioşi care vor ieşi din părtăşie. Este cel mai
bine să fim supuşi Cuvântului şi să ne ocupăm de problemă pe cât de curând
posibil.
D. Restaurarea
Odată ce un bătrân al bisericii a părăsit supravegherea datorită descalificări,
mai poate fi acesta restaurat? Răspunsul este da, atâta timp cât alegătorii săi
observă calificările ţinute de obicei. Aceasta bineînţeles că necesită
observaţiile al unui fost bătrân al bisericii pentru o perioadă semnificativă de
timp. Jay E. Smith a scris un articol ajutător despre restaurarea bătrânilor
bisericii, de unde este preluat şi următorul citat:
• „. . . păcatele din trecut care continuă să afecteze în mod negativ statului
cuiva relativ cu calificările pentru conducere sunt descalificatoare. De aceea
aceste ramificaţii negative sunt eliminate în timp, cel decăzut poate fi
calificat din nou pentru conducerea bisericească. . . . bătrânului bisericii i
se cere să aibă o bună reputaţie cu necreştinii. Restaurarea reputaţiei
liderului decăzut cu lumea necreştină, totuşi, poate fi dificilă în particular,
căci această restaurare, la un anumit grad, este dincolo de controlul său şi
este supus discreţiei din partea societăţii, care uneori poate fi neiertătoare .
. .
Interzice atunci Dumnezeu restaurarea liderilor decăzuţi? Nu. Lasă El o
posibilitate deschisă? Da. Pare a fi promiţătoare această posibilitate. Da şi
nu. Dacă atât viaţa cât şi reputaţia bătrânului decăzut pot fi reabilitate,
prospectele sale pentru restaurare sunt promiţătoare. Totuşi, reabilitarea
reputaţiei sale, pentru a nu mai menţiona şi viaţa lui, vor fi în mod particular
dificile, căci risipirea reputaţiei cuiva este ‚o cursă a diavolului’ (1 Timotei
3:7), şi el nu renunţă aşa de uşor la prada sa” (Can Fallen Leaders be Restored
to Leadership? [Pot fi restauraţi la conducere liderii decăzuţi?] în cartea lui
Roy B. Zuck, editor, Vital Church Issues, Examining Principles and Practices in
Church Leadership [Chestiuni vitale ale bisericii, Examinarea principiilor şi a
practicilor din cadrul conducerii bisericii], p. 118-119).
V. Susţinerea lor
Lucrarea unui bătrân al bisericii atunci când este exercitată pe deplin necesită
o multă parte a timpului său încât întregul său suport nu poate fi obţinut
printr-o vocaţie „seculară”. În astfel de cazuri este obligaţia bisericii să-l
susţină (1 Timotei 5:17-18).
VI. Numărul lor
Cu excepţia când acesta este folosit în mod generic, Scriptura vorbeşte
întotdeauna despre o pluralitate de bătrâni ai bisericii.
• „Biserica timpurie a mărturisit calităţii de Cap al lui Hristos prin a nu
recunoaşte un alt bărbat individual în calitatea de cap al bisericii. Conducerea
a fost întotdeauna investită într-o pluralitate de lideri (mai întâi apostoli şi
apoi bătrânii). Aceasta era adevărat în ceea ce priveşte biserica universală şi
cea locală, care este o replică sau o miniatură a bisericii universale” (David
J. MacLeod, The Primacy of Scripture And the Church [Întâietatea Scripturii şi a
Bisericii], Emmaus Journal, vara 1997, p. 53).
• „Înregistrarea este pretutindeni consecventă în a indica o pluralitate de
conducere în fiecare biserică. Bătrânii bisericii sunt văzuţi în cadrul
bisericilor evreieşti din Iudea în Faptele Apostolilor 11:30 precum şi în cadrul
bisericii din Ierusalim în vremea conciliului de la Ierusalim (Faptele
Apostolilor 15:2, 4, 6, 23; 16:4; cf. 21:18). Când Pavel şi Barnaba au revizitat
bisericile nou formate din sudul Galatiei din timpul primei călătorii misionare,
ei au rânduit bătrâni (plural) în fiecare biserică (Faptele Apostolilor 14:23).
În Efes era o pluralitate de bătrâni (Faptele Apostolilor 20:17). În Filipi din
Europa (Macedonia) era o biserică cu o pluralitate de supraveghetori (Filipeni
1:1). Lui Tit i s-a spus de către Pavel să rânduiască bătrâni în fiecare oraş
din Creata (Tit 1:5). Iacov spune că cei care sunt bolnavi să cheme pe bătrânii
(plural) bisericii (singular) (Iacov 5:14). Mai vedem scris despre aceşti lideri
în cartea Evrei unde se face referinţă la ei la plural (Evrei 13:7, 17, 24)”
(John H. Fish III, Brethren Tradition or New Testament Church Truth, in Emmaus
Journal, Winter 1993, p. 133).
VII. Conducerea lor
A. Responsabilităţile bătrânilor bisericii
1. Ei păstoresc biserica locală (Faptele Apostolilor 20:28)
2. Ei au controlul şi oferă instrucţiuni (1 Tesaloniceni 5:12-13)
3. Ei conduc (Evrei 13:7)
4. Ei se îngrijesc (1 Timotei 3:5)
5. Ei sunt administratorii lui Dumnezeu (Tit 1:7)
6. Ei cârmuiesc (1 Tim 5:17, 19)
7. Ei primesc bani pentru biserica locală (Faptele Apostolilor 11:30)
8. Ei slujesc bolnavilor (Iacov 5:14)
9. Ei apără biserica de învăţătorii falşi (Faptele Apostolilor 20:28; Tit 1:7)
10. Ei îi ajută pe cei slabi (Faptele Apostolilor 20:28)
11. Ei slujesc prin Cuvântul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 6:2, 4; Tit 1:9;
Evrei 13:7)
12. Ei sunt un model pentru alţi credincioşi (Evrei 13:7)
13. Ei veghează asupra vieţilor credincioşilor (Evrei 13:17)
14. Ei recunosc darurile spirituale din credincioşi (1 Timotei 4:14)
15. Ei dau socoteală de lucrarea lor în calitate de administratori (Evrei 13:17)
16. Ei trimit comunicări din partea bisericii (Faptele Apostolilor 15:22-23)
17. Ei se întâlnesc cu bărbaţi înzestraţi pentru scopul de încurajare şi
povăţuire (Faptele Apostolilor 20: 17-38)
18. Ei se roagă (Faptele Apostolilor 6:4)
B. Cum este exercitată calitatea de conducere a bătrânilor bisericii
Uneori noi vedem un cuvânt cum ar fi „a conduce” şi îi desemnăm propriul nostru
înţeles acestuia. Înţelesul provine din trecutul nostru. Poate că atunci când
vedem cuvântul „a conduce”, ne gândim la vreun general din armată dacă am avut
experienţă în armată. Ne-am putea gândi că stilul unui lider ar trebui să fie
acela al unui ofiţer şef dacă acesta ar fi fost angajatul unei mari corporaţii.
Unii au alt trecut care îi face să se gândească la acesta ca fiind un lanţ de
comandă. Totuşi, ceea ce trebuie să facă un interpret al Bibliei este de a
determina înţelesul Bibliei despre cuvânt în contextul corespunzător. pentru a
face aceasta, el trebuie să studieze ceea ce Biblia are de spus despre cuvintele
de conducere şi exemplele din contextele care au de a face cu supravegherea.
1. În contextul supravegherii
a. Hristos este Capul
Henry Bavink a fost corectat atunci când a scris: „Toată puterea din cadrul
bisericii este întotdeauna de un caracter de slujire. Aceasta pentru că doar
Hristos este Capul Bisericii (Efeseni 1:22). . .” (Eldership in the New
Testament, BRR [Calitatea de bătrân al bisericii din Noul Testament], vara 1978,
p. 24). Observaţi şi textul din Efeseni 5:24. probabil pentru acest motiv
bătrânii biserici nu trebuie să domnească printr-un decret ci prin exemplu (1
Petru 5:3). De asemenea, ei trebuie să fie smeriţi (1 Petru 5:5a şi paragraful
„O” de mai sus).
b. Stăpânirea
Cuvântul folosit în 1 Petru 5:3 pentru „stăpânire” este katakurieuw. Acesta este
cuvântul pentru „domn” cu prefixul kata. „Prefixul kata- are o forţă negativă şi
implică faptul că prinţii îşi exercită domnia lor spre propriul lor avantaj şi
contrar intereselor şi bunăstării poporului (Matei 20:25; Marcu 10:42)” (H.
Bietenhard, kurios*, The New International Dictionary of New Testament Theology,
vol. 2, p. 519). Acest cuvânt este folosit de patru ori în cadrul Noului
Testament. Este folosit odată în 1 Petru 5:3 şi în aceste pasaje:
• Acesta este folosit referitor la stilul de conducere adoptat de conducătorii
neamurilor care era la 180° în afara fazei faţă de felul în care apostolii
trebuiau să se conducă pe ei înşişi (Matei 20:25; Marcu 10:42).
• Acesta este folosit referitor la copleşitoarea dominaţie a omului posedat
peste exorciştii evrei care foloseau impropriu autoritatea lui Isus )Faptele
Apostolilor 19:16).
Câteva din responsabilităţile bătrânilor (vezi paragraful „A” de mai sus) sunt
la fel de serioase ca şi cerinţele de excludere a învăţătorilor falşi din
adunare (Faptele Apostolilor 20:28; Tit 1:7). În aceasta şi în rolurile
similare, liderii trebuie să se asigure de faptul că ei clădesc un stâlp al
teologiei şi nu un băţ cu cap de cal privat. Ei trebuie să se îngrijească de
congregaţie şi nu pentru propria lor avansare. În plus, bătrânii bisericii nu ar
trebui să folosească forţa excesivă.
c. Fiind exemple
Cuvântul folosit pentru „exemplu” este topos*, dincolo de cuvânt în ideile unei
ştampile şi a impresiei sale (H. Müller, tip, model, The New International
Dictionary of New Testament Theology, vol. 3, p. 903-907). Bătrânii biserici nu
ar trebui să dorească să se umple bisericile lor cu credincioşi care să se uite
numai după ei în timp ce se distrug unul pe altul. Dacă bătrânii aspiră la buna
părtăşie cu congregaţia lor, ei trebuie să conducă printr-un exemplu de
nedominare.
2. În contextul liderilor altor biserici
a. Apostolii
Apostolii erau adesea implicaţi în conducerea bisericilor locale din care făceau
şi ei parte (de exemplu, Faptele Apostolilor 15:6).
Ucenicii au fost instruiţi de Domnul să fie conducători slujitori (Marcu
9:33-37). Ei nu trebuiau să domine ca şi neamurile (Matei 20:25-28).
Pavel, care a fost înzestrat de Duhul Sfânt ca apostol, a indicat faptul că el
şi-a exercitat responsabilitatea sa cu „smerenie şi cu lacrimi” (Faptele
Apostolilor 20:19). În alt loc el descrie relaţia sa faţă de alţii ca fiind un
rob (2 Corinteni 4:5). El era robit faţă de cei pe care i-a condus.
În timp ce Pavel era ocazional viguros în îndemnurile sale, vigurozitatea sa nu
a fost exercitată pentru a spori sau a păstra poziţia sa (adică de a domni, de a
fi mândru). Mai degrabă el a fost viguros pentru că aceasta era cel mai bun
lucru pentru aceia faţă de care el era robit. Vezi de exemplu 2 Corinteni 6:11;
7:8-13a.
b. Diaconii
O altă slujbă din cadrul bisericii locale este aceea de diacon. Cuvântul grecesc
pentru diacon, diakonos, are înţelesul de „servitor” şi „ajutător” (Arndt and
Gingrich, A Greek-English Lexicon, p. 183).
• „Un lider vrednic de recunoaştere are inima unui slujitor. Chiar şi slujitorii
posedă autoritate autentică faţă de care alţii se pot supune. Însă slujitorii
conduc prin a cere respect nu pentru poziţia lor ci prin caracterul lor. Astfel
autoritatea izvorăşte din slujire, un adevăr întrupat în faptul că diaconii,
liderii cheie din biserica timpurie, au primit titlul neîmpodobit de ‚slujitori’
(diakonoi, Filipeni 1:1; 1 Timotei 3:8)” (J. Gary Inrig, Called to Serve: Toward
a Philosophy of Ministry in Vital Ministry Issues [Chemat să slujească: O
filozofie a slujirii în chestiunile vitale lucrării de slujire], p. 29).
3. În contextul tuturor creştinilor
a. Creştinii în general
De la bătrânii bisericii se aşteaptă să se ia în observaţie îndemnurile făcute
către creştini în general.
„. . . îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu
blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are
pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos,
aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu
dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos să stăpânească în
inimile voastre, şi fiţi recunoscători” (Coloseni 3:12-15).
În timp ce citeşti marele capitol al lui Pavel despre dragoste, meditează la
felul cum s-ar aplica acesta la o categorie specială de creştini, bătrânii
bisericii.
• „. . . folosind marele capitol al lui Pavel despre dragoste, putem spune că un
lider slujitor este ‚ îndelung răbdător… plin de bunătate… care nu pizmuieşte; …
[un lider slujitor] nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă
necuviincios, nu caută folosul [său], [un lider slujitor] nu se mânie, nu se
gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, [un lider
slujitor] acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul’ (1
Corinteni 13:4-7)” (Alexander Strauch, Biblical Eldership, Restoring the
Eldership to Its Rightful Place in the Church [Calitatea biblică de bătrân al
bisericii, restaurarea ei la locul său potrivit în cadrul bisericii], p. 28).
b. Persoanele înzestrate spiritual
Toţi creştinii au daruri spirituale care, conform apostolului Pavel, trebuiesc
exercitate în dragoste pentru a se putea zidi Trupul lui Hristos (Efeseni
4:7-16). Exercitarea tuturor darurilor, nu doar acelea date ţie în supraveghere,
este necesară.
c. Trupul lui Hristos
Pavel învaţă faptul că Biserica este un organism şi nu o organizaţie (1
Corinteni 12:12-31). Fiecare partea a organismului, trupul este esenţială şi
lucrează împreună. Organismul este incomplet fără vreo parte. A dezgoli
congregaţia de asistenţa sa în cadrul conducerii adunării este ca şi cum am
conserva creierul şi am tăia capul (1 Corinteni 12:21). Pavel spune, „… să nu
fie dezbinare în trup, ci… mădularele să îngrijească unele de altele” (1
Corinteni 12:25).
d. Preoţia credincioşilor
Toţi membrii congregaţiei, spre deosebire de conducerea sa, sunt preoţi (1 Petru
2:5; Apocalipsa 1:5-6). Congregaţia lucrează împreună ca o preoţie în aducerea
închinării lui Dumnezeu.
e. Concluzie
Din consultarea evidenţei biblice, se poate conclude faptul că stilul de
conducere pe care ar trebui să-l folosească un bătrân al bisericii este acela al
modelului şi a fi un slujitor umil. Stilul său nu trebuie să fie acela al unui
despot care enunţă porunci urmaşilor săi inferiori.
• „El nu cârmuieşte prin a domni peste moştenirea lui Dumnezeu, ci mai degrabă
el călăuzeşte prin exemplul său spiritual” (William MacDonald, Believer's Bible
Commentary [Comentariul Biblic al Credinciosului], p. 2085)
• „Bătrânii Noului Testament, asemenea lui Hristos trebuie să fie lideri
slujitori nu conducători sau dictatori. Dumnezeu nu vrea ca oamenii lui să fie
folosiţi de tirani meschini care se auto-slujesc. Bătrânii trebuie să aleagă o
viaţă de slujire în dreptul altora. Ca şi slujitorul Hristos, ei trebuie să-şi
sacrifice timpul şi energia lor pentru binele altora. Doar acei bătrâni ai
bisericii care sunt slujitori iubitori, smeriţi pot să manifeste în mod autentic
viaţa incomparabilă a lui Isus Hristos faţă de congregaţia lor şi de o lume care
o priveşte.
Urmând modelul biblic, bătrânii bisericii nu trebuie să mânuiască autoritatea
încredinţată lor într-un fel greoaie. Ei nu trebuie să folosească tactici de
manipulare, să joace jocuri de putere săi să fie aroganţi şi distanţi. Ei nu
trebuie să fie autoritari, care este incompatibil cu slujirea în smerenie. Când
luam în considerare exemplul lui Pavel şi acela al Domnului, trebuie să fim de
acord că liderii biblici nu dictează; ei direcţionează. Adevăraţii bătrâni ai
bisericii nu comandă conştiinţele fraţilor lor şi fac apel la aceştia să urmeze
cu credincioşie Cuvântul lui Dumnezeu. Din dragoste, adevăraţii bătrâni suferă
şi poartă atacul din partea oamenilor dificili cât şi problemele pentru ca să nu
fie răniţi mieii. Bătrânii bisericii poartă neînţelegerile şi păcatele altor
oameni ca biserica să poată trăi în pace. Ei îşi pierd somnul ca alţii să poată
avea odihnă. Ei fac mari sacrificii personale de timp şi energie pentru
bunăstarea altora. Ei se văd pe ei înşişi ca oameni sub autoritate. Ei depind de
Dumnezeu pentru înţelepciune şi ajutor, nu pe propria lor putere şi isteţime. Ei
confruntă în faţă atacurile aprinse ale învăţătorilor falşi. Ei protejează
libertatea comunităţii şi libertatea în Hristos aşa încât sfinţii să fie
încurajaţi să-şi dezvolte darurile lor, să se maturizeze şi să slujească altora”
(Alexander Strauch, Biblical Eldership, Restoring the Eldership to Its Rightful
Place in the Church, p. 26-28).
„. . .[Pavel] nu a cerut niciodată supunerea liderilor din biserică datorită
poziţiei lor ca lideri. Supunerea venea în urma muncii din greu a liderului şi a
caracterului său (1 Corinteni 16:15-17; 1 Tesaloniceni 5:12-13; 1 Timotei 5:17).
Biblic vorbind, respectul, influenta şi puterea nu sunt bazate pe realizările
educaţionale şi nici pe poziţia câştigată. Ele se bazează pe rămânerea în munca
fără nici un privilegiu, fără trufie şi fără vreo faimă personală” (Bard M.
Pillette, Paul and His Fellow Workers - Chapter 1 [Pavel şi tovarăşii săi de
lucru – Capitolul 1], în Emmaus Journal, vara 1996, p. 52-53).
C. Responsabilităţile congregaţiei
Există câteva domenii în care responsabilităţile bătrânilor bisericii sunt
limitate deoarece responsabilitatea aparţine întregii congregaţii. Supravegherea
nu are putere nelimitată. Congregaţia acţionează ca o verificare şi o
echilibrare.
1. Disciplina
a. Întreaga congregaţie ia decizia
Bisericii i s-a dat responsabilitatea de a îndeplini faza finală de disciplină
bisericească (Matei 18:17). Deşi bătrânii ar trebui să fie un corp de
investigaţie ca în Faptele Apostolilor 15:6, congregaţia ca întreg ar trebui să
fie prezentă în timpul cercetărilor lor şi să ia decizia finală ca şi în Faptele
Apostolilor 15:22.
Apostolul Pavel a instruit „biserica lui Dumnezeu care este în Corint” (1
Corinteni 1:2) să se implice în cadrul disciplinei bisericeşti locale (1
Corinteni 5:1-5).
b. Biserica nu este doar bătrâni ai bisericii
Unii cred că biserica este un cuvânt figurat pentru bătrânii bisericii, şi
astfel congregaţia nu ar trebui să se mai implice în disciplina bisericească
formală. Există o figură de stil care este numită sinecdocă în care întregul
(biserica locală) este pusă pus pentru parte (supravegherea).
Totuşi, înainte ca cineva să impună un înţeles cu privire la un cuvânt, acesta
trebuie să dovedească că este unul din înţelesurile actuale valabile. Cel mai
comun mod de a descoperi înţelesurile valabile este de a consulta un dicţionar.
Dicţionarele listează atât înţelesurile literale cât şi cele figurative. Noul
Testament a fost scris în greacă, aşa că se poate verifica un dicţionar grecesc.
Următoarele dicţionare de limba greacă au fost consultate referitor la cuvântul
ekklhsia, cuvântul grecesc pentru biserică:
William F. Arndt and F. Wilbur Gingrich, A Greek-English Lexicon of the New
Testament and Other Early Christian Literature, 16th impression, page 240
L. Coenen, The New International Dictionary of New Testament Theology, 1:296-305
Joseph Henry Thayer, Thayer's Greek-English Lexicon of the New Testament, AP&A
edition, pages 195-196
W. E. Vine, An Expository Dictionary of New Testament Words with their Precise
Meanings for English Readers, 17th impression, 1:83-84 (see also "congregation,"
1:228)
Nici una dintre aceste surse nu listează pe bătrânul bisericii ca un înţeles
figurativ al cuvântului ekklhsia. Biserica din aceste pasaje cu siguranţă că nu
înseamnă bătrâni.
c. Bătrânii bisericii nu ar trebui să treacă pe lângă disciplină
Bătrânii bisericii trebuie să fie sensibili la faptul că evaluarea cu uşile
închise a unui persoane să nu contracareze adesea beneficiile şi verificările şi
echilibrul disciplinei formale. Unii credincioşi au devenit conştienţi de faptul
că ei ar fi priviţi de sus sau că au fost sancţionaţi de către bătrân dar nu i
s-a acordat niciodată acces la beneficiile purificatoare ale unei confruntări
faţă în faţă cu un acuzator cu o preocupare specifică. În schimb, fără
confruntarea personală, bătrânii nu pot avea cunoştinţă a lucrurilor adevărate.
Uneori un bătrân al bisericii, simţind nevoia de sfătuire în ceea ce priveşte
consilierea uni membru din congregaţie, va aduce problema într-o întâlnire
închisă a bătrânilor bisericii. Rezultatul nedorit este că bătrânul influenţează
pe egalii săi împotriva aceluia ce trebuie să fie consiliat fără verificările şi
echilibrul disciplinei formale. Când un bătrân are nevoie de un astfel de sfat,
el ar trebui să-l ceară individual de la unul sau doi credincioşi calificaţi
care să se asigure că detaliile nu vor fi împărtăşite cu alţii. Aceasta ar
trebui să se facă în afara unei întâlniri închise a bătrânilor bisericii.
Un bătrân al bisericii trebuie să fie conştient că în anumite state acuzaţiile
civile sau criminale pot fi aduse împotriva unui „lucrător” (adică un bătrân al
bisericii) care rupe confidenţialitatea cu cei cu care se sfătuieşte acesta.
Conducerea trebuie să consulte un avocat referitor la legea din acel stat în
particular.
2. Doctrina
Biserica din Perga era responsabilă de doctrina care era învăţată acolo
(Apocalipsa 2:12-17).
În timp ce în biserica din Ierusalim bătrânii au ajuns la dezvoltarea doctrinei
(Faptele Apostolilor 15), congregaţia (apostolii plus bătrânii plus congregaţia)
era prezentă în timpul dezbaterilor şi au luat decizia (Faptele Apostolilor
15:22-23). Luca a accentuat participarea întregii biserici în aprobarea
scrisorii prin folosirea prepoziţiei cu. „. . .atunci apostolii şi bătrânii, cu
întreaga adunare, . . . şi au trimis această scrisoare prin ei, . . .”
3. Reprezentanţii
Congregaţia are autoritate asupra reprezentanţilor ei (Faptele Apostolilor
11:22; 13:1-3; 14:27). Printre aceştia se pot include persoanele cu normă
întreagă (de exemplu, lucrătorii locali, misionarii) şi aceia care nu sunt (de
exemplu, un reprezentant al unei organizaţii cu care biserica are vreo afiliere,
un lucrător de pionierat cu jumătate de normă). În cazul acelor reprezentanţi
care au o lucrare de învăţare, persoanele înzestrate spiritual ca învăţători au
selectat reprezentantul.
4. Comunicările
Congregaţia, nu doar supraveghetorul, primeşte şi trimite comunicări (Faptele
Apostolilor 11:22; 14:27; 15:3-4, 30.)
5. Selectarea şi schimbarea conducerii
Congregaţia selectează candidaţii pentru conducere. Bătrânii sau o altă
autoritate confirmă selecţiile. Vezi paragraful II de mai sus. Congregaţia îi
schimbă pe bărbaţi din funcţia lor folosind un proces asemenea unei discipline
formale. Vezi paragraful IV-C-2-b de mai sus.
D. Concluzii
Guvernarea biblică a bisericii locale este conducerea prin bătrânii asistaţi şi
monitorizaţi de întreaga congregaţie. Se pot folosi şi diaconi în asistarea
bătrânilor bisericii. [Aici puteţi găsi un articol în limba engleză despre
diaconi.]
Fără îndoială că, sub stilul Bibliei, majoritatea întâlnirilor bătrânilor ar fi
deschise congregaţiei iar scopurile şi lucrarea bisericii locale ar fi integrate
cu întreaga adunare. Bătrânii ar avea acordul din partea tuturor credincioşilor
înzestraţi din cadrul bisericii locale şi nu doar a acelora ce sunt prezenţi la
întâlnirile cu uşile închise. Bătrânii ar fi mai putini pasibili de a face
greşeli şi a primi critică. Disciplina care este realizată de bătrânii bisericii
înaintea congregaţiei este aptă de a fi corectă pentru victime şi pentru cel
acuzat. Cercetarea unei congregaţii a înregistrărilor şi a procedurilor
financiare ar elimina suspiciune şi ar stimula dărnicia. Supravegherea
lucrătorilor cu normă întreagă înaintea întregii congregaţii ar evita o clică de
conducere.
Robert L Saucy a scris un articol care descrie un tip de guvernare bisericească
care are o pluralitate de bătrâni însă autoritate se baza pe congregaţie.
Astfel, stilul lui Saucy de guvernare bisericească ar putea fi categorisit ca un
fel de congregaţionalism (Authority in the Church, in Walvoord: a Tribute
[Autoritatea în cadrul bisericii, în Walvoord: un tribut], p. 219-238). Totuşi,
stilul său nu explică destul de suficient termenii puternici ca „vă conduc” (1
Tesaloniceni 5:12), „conducători” (Evrei 13:7) şi „cârmuiesc” (1 Timotei 5:17)
iar unele din interpretările sale nu sunt convingătoare.
Această lucrarea învaţă ideea că autoritatea finală din biserica locală este
supravegherea cu cinci excepţii care implică congregaţia: îndeplinirea
disciplinei, formularea doctrinei, supravegherea lucrătorilor cu normă întreagă,
primirea de comunicări de la alte biserici locale şi selectarea şi schimbarea
liderilor. Chiar şi în cele cinci cazuri excepţionale, cel ce supraveghează este
aşteptat să preia un rol puternic în călăuzirea congregaţiei spre deciziile ei.
Diaconii pot asista bătrânii bisericii.
VIII. Procesul lor de decizie
A. Deciziile importante
1. Unanimitatea
„Deciziile adunării nu ar trebui să fie făcute pe baza simplului vot al
majorităţii bătrânilor bisericii. O astfel de politică ar duce în mod inevitabil
la sentimente dure şi tendinţe de divizare. În mod repetat în Cuvântul lui
Dumnezeu suntem îndemnaţi să avem o singură minte, un singur acord şi un singur
duh (1 Corinteni 1:10; 2 Corinteni 13:11; Filipeni 1:27; 2:2). Dacă o astfel de
unanimitate nu este pe cale să se formeze referitor la o problemă, bătrânii
bisericii trebuie să aştepte înaintea Domnului până ce Acesta le dă o
unanimitate a minţii şi a Duhului” (Gary Inrig, Life in His Body, p. 111).
Totuşi, sunt două excese care sunt permise printr-o nevoie percepută de
unanimitate care trebuiesc evitate.
a. Toţi bătrânii bisericii pot fi greşiţi
A cere unanimitatea nu rezolvă problema faptului că toţi bătrânii pot să fie
greşiţi.
Bătrânii nu pot revendica aprobarea Divină pentru decizia lor, chiar dacă ei
sunt unanimi, dacă decizia merge împotriva învăţăturii clare a Scripturii. Doar
Domnul şi apostolii Săi au autoritate absolută. Acolo unde aceştia au vorbit,
bătrânii trebuie să se supună (Faptele Apostolilor 2:42; 1 Corinteni 14:37;
Galateni 1:8-9; 2 Timotei 2:2). Specific vorbind, doar Matei 18:18-20 asigură
faptul că ucenicii Domnului nostru (vezi Marie 18:1) au puterea de a lega şi de
a dezlega, nu bătrânii şi nici biserica
În istoria recentă a mişcării Creştinilor după Evanghelie, cei care erau în
supravegherea adunărilor au votat unanim să-i dea în judecată pe alţi creştini
în tribunalele guvernului. Aceasta a fost o încălcare a 1 Cor 6:1-8. Aceştia
erau greşiţi în decizia lor unanimă.
Probabil că din acest motiv întreaga congregaţie a fost implicată în cele cinci
roluri importante de la paragraful VII-C de mai sus. Verificare şi echilibrul
arată faptul că în cadrul întregii congregaţii vor fi din fericire uni
credincioşi sensibili la călăuzirea Duhului Sfânt care să aducă adunarea înapoi
la ascultare.
b. Regula de supraveghere de către un bătrân(i) care domină
Această problemă are loc acolo unde un supraveghetor practică luarea de decizii
unanime pentru chestiunile importante şi în congregaţiile care nu au fost atente
în cadrul calificării şi a retenţiei bătrânilor.
Există un anumit tip de personalitate dominantă care îl descalifică pe cel care
ar vrea să fie bătrân al bisericii. El nu ar întâmpina calificativele de mai sus
de la F, H, K, L, O, P, R şi S. Totuşi, dominaţia sa se presupune în mod
superficial să fie semnul unui lider. Atunci când acesta ajunge în bordul
bătrânilor, el îl domină prin a cere unanimitatea. Conducerea spirituală a
celorlalţi bătrâni este eclipsată de nevoia dominantului bătrân de a se
auto-servi. Nimic nu se face dacă acest nu-i slujeşte intereselor liderului
dominant.
Dezordinile personalităţii compulsive au fost de asemenea observate în aceia
care deţin funcţia de bătrân al bisericii. [Mai multe informaţii în limba
engleză puteţi găsi aici.] O astfel de persoană va domina pe un supraveghetor
cauzând biserica locală să-i reflecte neajunsurile acestuia.
• „Scriptura nu spune nimic despre conducerea majorităţii absolute sau de
unanimitatea totală. Scriptura insistă asupra unităţii şi a păcii din
congregaţie, însă în cel mai bun termen, este neînţelept să permiţi unuia sau la
doi oameni să interzică prin veto întreaga adunare în luarea unei decizii. O
astfel de practică nu creează deloc pace sau unitate. În schimb, aceasta pune
congregaţia şi bătrânii ei în mila celor mai incompetenţi din adunare, membrii
tari la cerbice şi încăpăţânaţi. Aceasta va frustra în mod inevitabil restul
congregaţiei, va crea sentimente rele, şi va zădărnici progresul bisericii”
(Alexander Strauch, Biblical Eldership, p. 120, citat de John H. Fish III, în
Brethren Tradition or New Testament Church Truth, Emmaus Journal, iarna 1993, p.
140).
2. Preponderenţa
Preponderenţa este o îmbunătăţire în cerinţa pentru unanimitate. Aceasta
necesită existenţa unei singure minţi puternice dar oferă o verificare şi
echilibru. Preponderenţa necesită o majoritate foarte largă. Dar, deoarece
aceasta nu necesită un vot unanim, efectul unul bătrân al bisericii dominant
este anulat. Evident preponderenţa nu este adecvată atunci când sunt doar doi
sau trei bătrâni. Poate că nu ar trebui să avem supraveghetori mici pentru acest
motiv. Însă cu patru bătrâni, se poate obţine o mare majoritate cu o
preponderenţă a trei bătrâni (75%). Aceasta este de asemenea posibilă cu
supraveghetori mai mulţi.
B. Deciziile mai puţin important
Deciziile cum ar fi culoarea vopselei pereţilor necesită o simplă majoritate.
IX. Ce se datorează lor
Vezi de asemenea şi paragraful V de mai sus, „Susţinerea lor”.
A. Cinste
Pavel sfătuieşte în 1 Timotei 5:17 ca acei lideri care excelează în sarcina lor
sunt „vrednici de o dublă cinste”. Prin implicaţie el mai spune că chiar şi
aceia care nu excelează dar fac o muncă tolerabilă trebuie să fie respectaţi
pentru slujba şi lucrarea lor şi astfel sunt vrednici de o singură cinste.
Cu siguranţă că aceia care sunt găsiţi a fi necalificaţi pentru această postură
trebuie să fie scoşi de acolo. Vezi paragraful IV de mai sus, „Durata
serviciului lor”.
B. Imitare
Credincioşii sunt încurajaţi să-i imite pe bătrâni datorită marelui standard pe
care aceştia trebuie să-l menţină pentru a continua chemarea lor în calitatea de
bătrâni ai bisericii (1 Timotei 3:1; Evrei 13:7).Ei ar trebui să devină intim de
familiari cu felul de viaţă al bătrânilor bisericii (1 Tesaloniceni 5:12; în
versiunea din limba română este folosit termenul „să priviţi bine”, iar în
versiunea română revizuită apare termenul „să recunoaşteţi”, [n. tr.], în timp
ce în versiunea NASV din engleză este folosit termenul „să apreciaţi”, iar
versiunea KJV „să cunoaşteţi”, care este tradus mai bine)
C. Supunere
Ascultarea sugerată de Evrei 13:17 „. . . nu este prin supunerea faţă de
autoritate, ci care rezultă în urma convingerii. Acesta este un tip de ascultare
care este lucrarea de încredere într-o persoană” (W. E. Vine, Expository
Dictionary, 3:124). Aceasta nu este tipul de supunere impus într-un lanţ de
comandă, tipul de supunere pe care l-ar putea cere un bătrân datorită slujbei
sale în biserică. Este mai degrabă supunerea ceea ce ar fi cineva mai degrabă să
ofere datorită excelenţei spirituale a bătrânului bisericii.
X. Alte puncte
A. Mandatarii
Pentru a întâmpina cerinţele guvernului, unele biserici se vor încorpora şi
pentru acest scop vor crea un bord de mandatari care nu corespunde cu bordul de
bătrâni ai bisericii. Acest lucru pur şi simplu caută necazul. Mandatarii s-ar
putea să nu aibă calificările liderilor bisericii şi s-ar putea să aibă din
şansă telurile bătrânilor bisericii. Bordul de bătrâni ai bisericii ar trebui să
fie bordul care este responsabil în cadrul hârtiilor de încorporare.
B. Documentele organizaţionale
Întreaga congregaţie ar trebui să fie implicată în crearea documentelor
organizaţionale. Dacă biserica este o corporaţie, ei pot include şi Articolele
de Încorporare şi Statut. Prin oferirea fiecărui membru al congregaţiei
oportunitatea de a oferi admiteri, întreaga congregaţie va avea proprietatea
documentelor şi acestea se vor unifica cu conducerea spre realizarea scopurilor
bisericii.
1. Ar trebui să fie menţionată congregaţia în documente?
În anii 1970 şi 1980 avocaţii sfătuiau adesea pe cei care plantau biserici să nu
menţioneze congregaţia în documentele organizaţionale. În acel timp era o luptă
de restaurare a denominaţiilor conservativ tradiţionale care erau infestate de
teologii liberali. Se spunea despre congregaţii să sunt notoriu de slabe din
punct de vedere teologic şi că ar putea cădea cu uşurinţă spre învăţăturile
liberale. Astfel se credea că liderii trebuiau să aibă controlul ferm al
bisericii. Avocaţii spuneau plantatorilor de biserici că nu exista o cale mai
bună de menţinere a controlului decât a nu se menţiona pur şi simplu congregaţia
în documente.
Totuşi, au existat câteva probleme referitoare la această abordare. În primul
rând, Scriptura specifică faptul că întreaga congregaţie trebuie să-i verifice
pe bătrânii bisericii. În al doilea rând, congregaţiile au simţit că această
congregaţie a dat naştere la un stil de conducere care era prea autoritar. Nu
era ceva uzual să auzi un membru al congregaţiei rugându-se ca un bătrân al
bisericii să fie luat de Domnul pentru a face loc conducerii calificate care ar
rezolva problemele bisericilor tulburate. În al treilea rând, în general
conducerea a fost aceea care a adus învăţăturile liberale în cadrul bisericilor.
Congregaţiile erau adesea mult mai conservative decât conducerea. Documentele
organizaţionale ar trebui să se adreseze întregii congregaţii, nu doar
supraveghetorului.
2. Ar trebui incluse în documente Declaraţia de Credinţă şi Statutele?
a. Ar trebui să existe acestea?
În zilele timpurii ale mişcării Fraţilor (Brethren movement din limba engleză îi
reprezintă pe cei de la cultul Creştinilor după Evangheliei, n. tr.) (prima
jumătatea a secolul al 19lea), se credea de drept că declaraţiile de credinţă au
devenit prea importante în cadrul bisericii. Recitarea crezurilor a înlocuit
studiul biblic personal. Astfel a existat o împotrivire faţă de autorizarea
crezurilor sau a orice care arăta ca unul. Această tradiţie, acum fiind pusă
într-un loc nepotrivit, continuă şi până în ziua de azi. Unele biserici sunt
împotriva autorizării unei declaraţii de credinţă sau a declarării statutele
care acoperă lucrările esenţiale ale bisericii locale. Atitudinea este că dacă
cineva ar citi doar Scriptura, ei ar veni cu interpretări mutuale.
Totuşi, studenţii nu ajung la aceleaşi concluzii în studiul lor al Scripturii.
Aceasta se datorează anumitor motive: influenţele din trecutul lor, nivelele
diferite de inteligenţă, abilităţi diferite în interpretare, conflicte de
interes, păcatul şi aşa mai departe. Deci, în momentul crucial, atunci când se
pune în discuţie o mare doctrină sau când este activat procesul de disciplină,
nu există interpretări şi proceduri agreate în mod reciproc. Prin urmare este o
controversă paralizată şi poate da naştere unei ruperi de biserică. O afirmaţie
de credinţă şi statutele acceptate de întreaga congregaţie trebuiesc să fie
create în avans aşa cum sunt ghidările în a afla cum să supravieţuieşti.
În plus, fără documente organizaţionale care menţionează congregaţia şi care să
nu aibă statutele, biserica şi conducerea ei se expune gravei obligaţii atunci
când un membru aduce un proces juridic împotriva lor. Congregaţia trebuie să
aibă şi ea acces la acestea (Jay A. Quine, Court Involvement in Church
Discipline, Part 2 in Vital Ministry Issues, Examining Concerns & Conflicts in
Ministry [Implicarea la curtea de judecată din cadrul disciplinei bisericeşti,
partea 2 în Chestiuni vitale lucrării, Examinarea problemelor şi a conflictelor
din cadrul slujirii], p. 238-239).
Liderii dominanţi vor obiecta faţă de statute deoarece ele le vor restricţiona
abilitatea lor de a manipula (vezi paragraful VIII-A-b).
b. Ar trebui să existe acestea în cadrul documentelor organizaţionale?
Din nou, în timpul perioadei dintre anii 1970 şi 1980, liderii au sfătuit pe
plantatorii de biserici să îşi includă Declaraţia lor de Credinţă şi Articolele
lor de Încorporare. Ideea lor era că aceste Articole sunt mai greu de schimbat
deoarece acestea sunt în dosarele guvernului. Statutele nu sunt de obicei
revizuite de guvern şi se pot schimba cu uşurinţă de către liderii bisericii.
Sfatul a fost acordat cu ideea că s-ar reduce incursiunile teologiei liberale.
Totuşi, teologia liberală foloseşte adesea aceeaşi declaraţie de credinţă încât
multe congregaţii îi acceptă. . . însă schimbă definiţiile cuvintelor pentru a
încorpora învăţătura anormală.
Este probabil mai bine să se includă Declaraţia de Credinţă în Statute şi să se
facă o actualizare la declaraţie pentru ca cititorii să înţeleagă clar
doctrinele adevărate în faţa înţelesurilor schimbătoare.
Bisericile îşi ţin de obicei separat statutele lor de documentele
organizaţionale şi le actualizează când este necesar. Subiectele statutelor pot
include finanţele, disciplina, conflictele de interes, lucrătorii cu normă
întreagă, şi aşa mai departe.
C. Arbitrajul
Scriptura interzice darea în judecată a altor creştini în tribunalele „seculare”
(1 Corinteni 6:1-8). Dacă o congregaţie nu este capabilă să rezolve
controversele într-un mod biblic, ei ar trebui să caute arbitrajul obligatoriu
mai degrabă decât tribunalele. Unele biserici şi organizaţii creştine au găsit
folositor să folosească clauze care necesită arbitraj creştin în cadrul
statutelor lor. [Pentru mai multe informaţii contactaţi Institute for Christian
Conciliation, a division of Peacemaker® Ministries (Institutul pentru
Concilierea Creştină, o divizie a Misiunii Făcătorilor de Pace, n. tr.)]
D. Conflictele de interes
În biserici şi în organizaţiile para-bisericeşti, liderii ar trebui să evite
conflictele de interes. O astfel de capcană este un bord de bătrâni care
încearcă să disciplineze una din rudele vreunui bătrân al bisericii. Un alt
conflict de interes ar fi acela de oferire a unui contract pentru a sigila un
lot de parcare pentru unul dintre bătrânii bisericii. Astfel de conflicte
rezultă adesea în dispute. O rezoluţie a conflictului de interes va ajuta la
eliminarea a astfel de dispute.
Un avocat creştin specializat în biserici şi organizaţii para-bisericeşti ar
putea oferi asistenţă. O altă organizaţie folositoare în acest sens este The
Christian Legal Society care se găseşte la adresa de internet
www.christianlegalsociety.org.
Bibliografia selectată
Bohlin, Ray, Can Deacons be Divorced? Probe Ministries,
http://www.probe.org/docs/e-deacons2.html.
Bramford, Alan, Ed. Where Do We Go from Here? West Sussex, England: H. E.
Walter, 1979, pages 13-26, 103-118.
Fish, John H. III, Brethren Tradition or New Testament Church Truth, Emmaus
Journal, Winter 1993, pages 112-154.
Inrig, Gary. Life in His Body. Wheaton, IL: Harold Shaw Publishers, 1975, pages
101-113.
The Journal of the Christian Brethren Research Fellowship, No. 30. This entire
issue is entitled, "Leadership in the Churches."
Littleproud, J. R. The Christian Assembly. Bible Class Notes. Grand Rapids:
Gospel Folio Press, n.d., pages 63-75.
Smith, Jay E., Can Fallen Leaders be Restored to Leadership?, pages 103-119, in
Roy B. Zuck, Vital Church Issues, Examining Principles and Practices in Church
Leadership. Grand Rapids: Kregel Resources, 1998.
Strauch, Alexander. Biblical Eldership, An Urgent Call to Restore Biblical
Church Leadership, 3rd ed. Littleton, CO: Lewis & Roth Publishers. There have
been several editions of this book. Unfortunately, we are often unable to
associate notes in the paper with the appropriate edition.
Strauch, Alexander. Biblical Eldership, Restoring the Eldership to Its Rightful
Place in the Church. Littleton, CO: Lewis and Roth Publishers, 1997.
Strauch, Alexander. Minister of Mercy, The New Testament Deacon. Littleton, CO:
Lewis and Roth Publishers, 1992.
Summerton, Neil. A Noble Task, Eldership and Ministry in the Local Church.
Exter, UK: Paternoster Press, 1987.
Joseph M Vogl and John H. Fish III, editors, Understanding the Church, the
Biblical Ideal for the 21th Century. Neptune, NJ: Loizeaux, 1999. This
compellation has a couple of articles by John Fish and David MacLeod that
address church government.
Williams, John. Living Churches. Paternoster Pocket Books, No. 14. Exeter, UK:
Paternoster Press, 1972, pages 55-92.