Eclesiologie: 

Caracteristici şi neînţelegeri

 

ÎNVĂŢAREA

 

Cuvântul grecesc pentru învăţător, didaskatos, înseamnă stăpân, învăţător, sau doctor. Învăţătorul este acela care comunică cunoştinţa, îi ghidează pe alţii şi face cunoscut sau relatează fapte.

 

Darul de învăţătură este un dar parale pentru darul de pastor-învăţător. Diferenţa este că Pastorul-învăţător protejează turma, în timp ce învăţătorul protejează adevărul. El are abilitatea de a analiza şi interpreta adevărul lui Dumnezeu şi de a-l comunica clar şi sistematic.

 

Persoana cu darul de învăţare nu este persoana pe care noi o gândim adesea ca un profesor de clasă de Şcoală Duminicală. Învăţătorul la care mă refer este şcolarul, persoana care învaţă şi predă cu o adâncime mai are decât învăţătorul de Şcoală Duminicală.

 

Spre deosebire de profet, învăţătorul nu iniţiază nimic nou; el doar defineşte, descrie şi declară revelaţia existentă. Învăţătorii explică şi interpretează, ilustrează şi direcţionează, conferenţiază şi demonstrează, planifică, introduce, dezvoltă şi rezumă adevărul. Acest fel de învăţătură se adresează minţii, nu emoţiilor. Un învăţător clarifică adevărul existent. Învăţătorii bazaţi pe Scriptură nu sunt profesorii „revelaţiilor noi”. Lucrarea lor este clarificare principiilor care pot cauza neînţelegere în vieţile credincioşilor. Kinghorn a declarat, „Darul de învăţătură îl echipează pe cineva spre a împărţi adevărul la alţii într-un fel relevant aşa că evanghelia poate fi înţeleasă şi aplicată vieţii”. Dorinţa este aceia de a instrui pe creştinii care cresc în adevărul biblic. Învăţătura sănătoasă (educaţia) este mai mult decât doctrina corectă, adevărata educaţie (învăţătura) este predarea care transformă vieţile indivizilor. Adevărata predare nu are loc până ce comportamentul nu este alterat şi în cele din urmă schimbat.

 

Mulţi învăţători au urmaşi ai lucrării lor din moment ce ei se identifică cu învăţătorul şi căutarea sa după adevăr. De fapt mulţi dintre urmaşi sunt învăţători în pregătirea lor înşişi. Adesea fiind comparaţi cu păstorii, învăţătorul caută „păşunea verde bună pentru a se putea paste mulţumit”. El este înalt de motivat să caute şi să valideze adevărul care a fost prezentat.

 

În aceiaşi manieră ca şi păstorii învăţătorul caută să protejeze „turma” sa. Învăţătorii sunt cunoscuţi în a ridica „toiagul de păstor al Cuvântului” pentru a-i respinge pe prădătorii care caută să-îi devoreze „turma” sa. Învăţătorul ştie că împărtăşirea adevărului nu este suficient. Pavel a spus cititorilor săi nu numai să-şi amintească cuvintele pe care le-a rostit, ci şi de felul de viaţă pe care l-a avut el printre ei (Filipeni 4:9).

 

Linii călăuzitoare individuale pentru informare:

 

Un învăţător trebuie să înveţe să mediteze asupra Scripturii aşa încât Duhul lui Dumnezeu să poată vorbi duhului său prin Cuvântul lui Dumnezeu. Unul care învaţă trebuie să fie în procesul continuu de a  fi învăţat de Duhul Sfânt. Nu numai supunerea continuă faţă de voia şi învăţătura lui Dumnezeu garantează faptul că adevărurile învăţate vor fi de la Dumnezeu, dar aceasta va garanta şi faptul că nici un mesaj nu va di DE LA învăţător. Învăţătorii care nu-şi conformează vieţile cu voia şi dorinţele lui Dumnezeu şi tind să se bazeze prea apăsat pe comentariile altor oameni, ducând apa lor de la izvoarele altora, ca sa spunem aşa. Învăţătorul trebuie să-şi aplice fiecare efort al său spre completarea sarcinii lui. Donald Grey Barnhouse se întreabă câteva întrebări intuitive, pe care ar trebui să şi le pună şi cei cu darul de învăţătură:

 

„Am ascultat de vocea Lui? Mi-am pus jos propriul meu motiv în mijlocul ţărânii înaintea Lui pentru a-l putea lua iluminat de El, pentru folosire în cadrul lucrării mele? Am fost eu alert din punct de vedere spiritual şi dependent de Duhul Sfânt? Am mers în mod repetat la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-mi împrospăta sufletul înainte de a vorbi altora? Am încercat să trăiesc ceea ce învăţ? Mi-am recunoscut păcatele când Domnul mi le-a arătat, şi m-am pocăit de ele? Am recunoscut în fiecare moment dependenţa mea totală de Domnul? Am fost leneş? Am fost sârguincios? L-am insultat pe Domnul cu hrană pregătită în mod bolnăvicios?

 

Următoarele comentarii scrise de R. Wayne Jones ilustrează nevoia învăţătorului de a continua să fie în Cuvânt:

 

Darul de învăţătură şi talentul de a învăţa au fost adesea confundate. Darul de învăţătură este întotdeauna relaţional având în vedere faptul că abilitatea de a preda ştiinţa sau matematica nu trebuie să fie neapărat raţională. Un învăţător poate cunoaşte şi să fie capabil să înveţe principiile relativităţii şi chiar să predea faptele despre vieţile lui Albert Einstein sau Thomas Edison fără să aibă vreo relaţie reală faţă de fapte sau persoanele care au descoperit faptele. Un învăţător de şcoală publică prin urmare poate fi un învăţător bun al principiilor ştiinţei şi a matematicii fără să aibă relaţia personală faţă de oricare matematician sau om de ştiinţă, însă cineva nu poate preda într-adevăr Biblia fără să aibă o relaţie cu Dumnezeu.”

 

Pentru a repeta – un învăţător trebuie să fie sub autoritatea Cuvântului şi părtăşia cu Dumnezeu sau învăţăturile sale vor fi „ale lumii” deşi ele conţin cuvintele Scripturii.

 

Linii călăuzitoare de ascultat:

 

Baza Scripturală pentru darul de învăţătură este descoperit în Romani 12:7, „Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură”; The Message [Mesajul, n. tr.], o parafrazare a Noului Testament, scris de Eugene Peterson traduce acest verset în felul următor, „dacă înveţi, ţine-te de învăţătură”.

 

Romani 12:11, indică faptul că învăţătorul are trei responsabilităţi:

 

1.     Să fie sârguincios în lucrarea sa.

 

2.     Să fie plin de râvnă în Duhul; controlat de Duhul.

 

3.     Să fie în procesul slujirii Domnului; făcând toate ca pentru Isus.

 

Caracteristici şi abilităţi expuse de un învăţător:

 

Un accent extrem de greu asupra acurateţei, în special cu privire la definiţiile cuvântului, înţelesurile Scripturale şi fundalul istoric.

 

Crezul că darul lor este fundamental faţă de alte daruri.

 

O testare a cunoaşterii sau a acreditării altora care învaţă.

 

O încântare în cercetare şi descoperiri care validează adevărul care va fi prezentat. Învăţătorul va studia de multe ori mai degrabă decât să mănânce sau să doarmă.

 

Învăţătorii nu sunt numai preocupaţi cu comunicarea adevărului, însă ei au o preocupare şi pentru schimbarea oamenilor.

 

În unii învăţători, o bucurie mai mare în cercetarea adevărului decât în prezentarea acestuia, dacă nu cumva alţii sunt promovaţi să continue cercetarea.

 

Apreciază prezentarea adevărului într-o manieră sistematică. Îi place să vadă lucrurile în context. Vrea ca informaţia să fie sistematizată şi organizată. Învăţătorul este extrem de minuţios în cercetarea sa.

 

O tendinţă de a evita ilustraţiile din surse nebiblice, precum ar fi revistele şi ziarele seculare. În special este dubios asupra adevărurilor bazate pe altceva în afară de Scriptură.

 

Are convingerea de bază că învăţătura este fundalul de bază prin care biserica poate creste şi să rămână credincioasă.

 

Are o sensibilitate neobişnuită faţă de versetele biblice şi ilustraţiile Scripturale folosite în afara contextului. Predilecţia de a revela pe învăţătorii falşi.

 

Cum pot fi înţeleşi greşit cei cu darul de învăţătură:

 

Accentul pus pe acurateţea interpretării scripturale poate apărea să neglijeze aplicarea sa practică.

 

Cercetarea altora ar părea a fi mai semnificativă decât bazarea pe învăţătura Duhului Sfânt.

 

Folosirea cunoaşterii în testarea altora ar putea apărea a fi mândria învăţării.

 

Preocuparea de a împărţi detalii de căutarea ar putea apărea a fi inutilă pentru cei care ascultă.

 

Nevoia de a fi obiectiv în cercetare poate apărea să-i lipsească căldura şi sentimentul când vorbeşte.

 

S-ar părea că neglijează informaţia practică.

 

Adevărul poate părea mai important decât studenţii.

 

Se poate baza mai mult pe cunoştinţa cap/carte.

 

Are tendinţa de a se bloca în detalii.

 

S-ar părea că înfloreşte cunoaşterea lor.

 

Poate deveni dezechilibrat în abordarea vieţii.

 

Cum îşi pot folosi greşit darul lor învăţătorii:

 

Devenind mândrii de cunoaşterea lor. Ar fi uşor pentru învăţători să dezvolte o atitudine de mândrie ca rezultat al tuturor învăţării lor. „Cunoştinţa îngâmfă, dar dragostea edifică.”

 

Dispreţuirea înţelepciunii practice a oamenilor needucaţi. Un învăţător ar putea tinde să deconecteze oricare învăţătură care nu are loc în clasă. „ŞI iudeii se minunau şi ziceau, ‚Cum de cunoaşte acest om litera, fără să fi învăţat vreodată?’”

 

Scepticismul faţă de alţi învăţători. Atitudinea unui învăţător poate fi cu uşurinţă, „Nu este corect până nu verific şi îţi spun că este corect.” Aceasta se poate întâmplă cu uşurinţă atunci când profesorul este pus în rolul de student. Un învăţător poate să comunice impresia că el sau ea este singura sursă de adevăr.

 

Criticarea învăţăturii sănătoase datorită defectelor tehnice. Este dificil pentru un învăţător să aprobe pe învăţătorul altora dacă el este capabil să identifice puţine erori faptice. Învăţătorii pot, în acest caz, să ofere un criticism general despre întreaga învăţare.

 

Dependenţa de raţiunea umană mai degrabă decât de învăţătura Duhului Sfânt. Unealtă primară a învăţătorilor este mintea lor, totuşi Dumnezeu avertizează faptul că noi nu trebuie să ne bizuim pe propria pricepere deoarece gândurile noastre nu sunt gândurile Lui, şi că există o cale ce pare a fi bună pentru mintea omului, dar ea duce la moarte. De fapt, raţiunea omului este o nebunie pentru Dumnezeu. Moralitatea este esenţială pentru priceperea spirituală. Adevărata înţelegere este în mod esenţial o chestiune spirituală – nu una mintală. Adevărul lui Dumnezeu este „discernut în mod spiritual”.

 

Oferirea de informaţie căreia îi lipseşte aplicaţia practică. Scopul întregii învăţături trebuie să fie acela de a-l înălţa pe Hristos şi de a promova conformitatea cu imaginea Sa. Învăţătorii tind să evite aplicaţiile mai largi dincolo de formularea actuală a textului. Aceasta limitează folosirea Scripturii ca o candelă zilnică pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră.

 

Plictisirea ascultătorilor cu detalii de cercetare. Marea încântare a învăţătorilor este cercetarea lor. De ceea ce se bucură ei, tot ei presupun că o să se bucure şi alţii. Profesorii pot da fonduri extensive de detalii pentru a valida un punct sau pentru a-şi arăta abilitatea de cercetare şi cunoaştere. În majoritatea cazurilor, aceasta nu este la fel de important pentru ascultători cât este pentru ei. Uneori aceasta îi plictiseşte pe ascultători spre punctul în care ei pierd scopul învăţării.

 

Retragerea în propria lor lume a cărţilor. Învăţători nu numai că se bucură în cercetare, ci o văd şi ca bază a eficacităţii lor ca profesor. Ei presupun că cu câte este mai multă cunoştinţă pe câmpul lor, cu atât sunt ei mai pregătiţi să evalueze ideile noi şi să respingă eroarea. Cercetarea este o mare consumatoare de timp şi concentrare. Aceasta îi poate determina să se închidă în propria lor lume şi să-i închidă pe aceia din jurul lor.

 

Răspunsuri negative pe care le poate primi un învăţător de la alţii:

 

Tot ceea ce faci este să studiezi Biblia, nu faci niciodată ceva cu ea.

 

Trebuie să fi mult mai practic.

 

Eşti prea spânzurat de cuvinte.

 

Accentuezi litera legii prea mult şi duhul legii prea puţin.

 

Trebuie să fi mai deschis pentru lucrurile pe care le poţi învăţa din lume.

 

Şi Dumnezeu învaţă prin experienţa umană.

 

Trebuie să fi mai entuziast cu privire la împărtăşirea a ceea ce ai învăţat.

 

Biserica este mai mult decât studiu biblic.

 

Noi avem nevoie de asemenea să ne închinam mai mult Domnului în cântec.

 

Ai prea multă mândrie.

 

Numai studiu biblic va produce un intelectualism rece.

 

Nu eşti destul de deschis faţă de Duhul Sfânt.

 

Pot să existe multe aplicaţii ale Scripturii.

 

Personaje biblice de la care să înveţi:

 

Isus a demonstrat darul de învăţătură pe măsură ce preda în sinagogi (Marcu 6:2), El a fost cel mai mare învăţător dintre toţi, Matei 5-7; 7:28-29; 13:54; 19:16; Ioan 3:2; 7:46; Luca 20:21.

 

Luca demonstrează darul de învăţătură.

 

Referinţe biblice de studiat:

 

Cărţile Luca şi Faptele Apostolilor (al cărei autor este tot Luca) demonstrează darul de învăţătură a lui Luca. În particular Luca 1:1-4 şi Fapte 1:1-3.

 

Porunca de a învăţa este dată în mod clar: Matei 28:19-20; Coloseni 3:16. Forma de substantiv a cuvântului ‚învăţătură’ este adesea tradusă prin ‚doctrină’.

 

Noul Testament prezintă învăţătura ca esenţială pentru viaţa şi lucrarea bisericii. Importanţa doctrinei este clarificată în Cuvânt: 1 Tim. 1:10; 4:6-16; 5:17; 6:3-5; 2 Tim. 3:10,16; 4:2-3; Titus 1:9; 2:7; Ef. 4:12-16.

 

Cuvântul învaţă de asemenea în mod clar faptul că noi „trebuie să fim învăţători”: Evrei 5:11-14.

 

Trăsături de caracter şi opusurile lor:

 

ÎNVĂŢAREA

ACURATEŢE

contra

NEGLIJENŢĂ

REVERENŢĂ

contra

LIPSA DE RESPECT

SÂRGUINŢĂ

contra

LENEVIE

MINUŢIOZITATE

contra

INCOMPETENŢĂ

DEPENDENŢĂ

contra

INCONSISTENŢĂ

SECURITATE

contra

ANXIETATE

RĂBDARE

contra

AGITARE