Începuturile Baptiste:

Trei Martori pentru Baptişti
de Curtis A. Pugh

CAPITOLUL UNU

CONSIDERENTE INTRODUCTIVE


Aşa cum pe bună dreptate s-a afirmat într-o broşură publicată cu mulţi ani în urmă de către Southern Baptist Convention, baptiştii cred că:

„Nici un om nu poate fi mai liberal decât Biblia şi să-i fie credincios cu adevărat lui Cristos” [1]
Aceasta este poziţia istorică baptistă! Este de asemenea, punctul de vedere al baptiştilor moderni care cred în Biblie şi care doresc să-i fie credincioşi cu adevărat lui Cristos, în ciuda situaţiei actuale.

Situaţia Actuală

Unii “baptişti” liberali tind spre unificarea cu romano-catolicismul. Mulţi alţii rămân neclintiţi în convingerea lor că a continua separarea atât de “Mama Prostituatelor” cât şi de fiicele ei Protestante este singura ordine corectă a desfăşurării evenimentelor. Următorul citat este furnizat doar ca o ilustrare a tendinţelor de unificare care sunt răspândite acum printre anumite grupuri baptiste. Cu siguranţă, anumite elemente liberale din cadrul Convenţiei Baptiste Sudice (Southern Baptist Convention) din Statele Unite, odată conservatoare, sunt activ antrenate.

“ Teologii baptişti sudici şi romano-catolici au declarat că s-au pus într-un mod fundamental de acord asupra dezbaterilor doctrinale. Sponsorizat de Catholic Bishop's Committee on Ecumenical and Interreligious Affairs şi de către Southern Baptist Department of Interfaith Witness, grupul de interlocutori a emis recent un raport în revista "Theological Educator." Citând Efeseni 4:5, grupul a tras următoarea concluzie: “ Noi nu numai că am mărturisit dar am şi experimentat Un Singur Domn, o credinţă, şi un botez”. [2]

Ca şi exemplu pe mai departe, a mişcării actuale din mijlocul unor baptişti spre unirea cu romano-catolicismul, şi unul mai recent, luaţi în considerare următorul articol de ştiri.

"COLUMBIA, S.C. - Acordul dintre evenghelici şi romano-catolici de a sfârşi “conflictul lor lipsit de iubire” este bine primit în unele părţi ale Centurii Biblice (zona centrală a Americii).

“Acordul semnat cu o săptămână în urmă de către liderii evanghelici, inclusiv Pat Robertson, şi de către episcopii catolici continuă progresul început cu ceva ani în urmă când Papa Ioan II a vizitat Carolina de Sud şi a sugerat legături mai strânse”, au spus liderii religioşi.

“Cu adevărat, nu este datoria oricărui urmaş al lui Cristos de a lucra spre unitatea tuturor creştinilor?” a spus papa, la 26 de lideri americani de denominaţiuni diferite la acea vreme.

“Enoriaşii Bisericii Baptiste nr.1 (Primei Biserici Baptiste) din West Columbia au spus că se bucură să audă de recentul acord, în special partea care susţinea sfârşitul încercărilor de a se converti unii pe alţii... ” [3]

Oricine înţelege mesajul de mântuire doar prin har al Bibliei, şi este conştient de învăţăturile Bisericii Romano-Catolice vor fi de acord că cele două reprezintă doi poli opuşi. Deşi catolicismul pronunţă cuvintele Bibliei, el dă învăţătură despre mântuirea prin fapte. Desigur, cei mai mulţi Protestanţi dau învăţătură despre fapte pentru mântuire, iar „baptiştii” liberali fac la fel. Unii baptişti sunt la fel de vinovaţi de dorinţa unei uniuni a tuturor „denominaţiunilor creştine” ca şi ierarhia catolică. Acest lucru este evidenţiat prin următoarele afirmaţii făcute de „enoriaşi” (închinători) ai Primei Biserici Baptiste din Columbia, Carolina de Sud.

“Atât baptiştii cât şi catolicii cred că religia lor este singura care trebuie urmată” a spus enoriaşul Dale Finley.

“Eu sunt pentru pace, ar trebuie să lucreze împreună şi să înceteze să încerce să-şi impună
(învăţături doctrine) unii altora,” a spus el.

„Helen Ford, un alt membru al marii biserici de cărămidă cu o mare cruce de flori pe peluză, în a doua zi de Paşti a zis că a primit cu bucurie efortul mutual.”

„Nu sunt chiar aşa de îngust ca să nu accept faptul că există şi alţi creştini buni care fac parte din alte denominaţiuni”,a spus ea. „Cred că toţi lucrăm pentru acelaşi scop; doar că folosim rute diferite ca să ajungem acolo.” [4]
Aceste ultime afirmaţii citate sunt un indicator al tristului declin doctrinal din mijlocul unora care se numesc baptişti. Ei nu cunosc adevărul, sau l-au auzit dar l-au respins.

Isus a spus: “adevărul vă va face liberi (slobozi).” Nu există nici o mântuire separat de adevăr. Indivizii cu adevărat convertiţi sunt caracterizaţi de o cunoaştere a adevărului.

Persoanele regenerate nu au o cunoaştere perfectă a adevărului, ci o cunoaştere veritabilă, cu toate acestea. Într-un mod similar, adevărul diferenţiază bisericile lui Dumnezeu de cele care sunt false. Bisericile Domnului sunt „stâlpul şi pământul adevărului.” Fără îndoială, deci, diavolul încearcă să abată adevăratele biserici nou-testamentale. Dacă adevăraţii baptişti sunt biserici nou-testamentale, felul în care poţi să le abaţi este să le distrugi principiile distinctive. Acesta este „modus operandi” folosit în prezent de către inamicul adevărului, acela despre care Isus a spus că este „mincinos şi tatăl minciunii ” (Ioan 8:44).

Satan este subtil deseori în a aduce reprezentări greşite ale adevărului. El instigă la batjocură faţă de Biblie şi faţă de cei ce cred în Biblie. El promovează voinţa liberă în proslăvirea oamenilor, mişcarea carismatică proslăvitoare a Duhului Sfânt, interdenominaţionalismul care neagă doctrine, şi teoria „bisericii universale invizibile” care denigrează Biserica pe care a zidit-o Isus. El încearcă să-şi îndeplinească scopul sub degizarea iubirii frăţeşti, unităţii şi cercetării (teologice). La urma urmei, spune el, dacă toţi creştinii sunt într-o singură „biserică universală invizibilă” şi deci parte toţi dintr-un „trup mistic (spiritual)” de ce nu s-ar întâlni ei toţi aici jos? Astfel, el îi convinge pe cei care nu gândesc, şi ca într-o coincidenţă, îi face pe baptiştii care cred în Biblie să arate ca nişte fanatici îndoctrinaţi şi lipsiţi de dragoste, pentru că nu vor să se alăture „creştinilor evanghelici.”

Satana a promovat în mod activ aceste doctrine dureroase în colegii de frunte, seminarii şi case de editură, chiar în ziua de azi. Din cauza acestei activităţi, el se bucură de un anumit succes din moment ce majoritatea organizaţiilor protestante conduc în prezent un „dialog ecumenic” cu Prostituata. Cooperarea, afilierea de la amvon, recepţiile de imersiune, întâlnirile uniunii, etc. chiar între unii aşa numiţi „baptişti” şi Fiicele Protestante ale Prostituatei sunt acum obişnuite. Carismaticii Protestanţi sunt acum într-un singur duh cu Carismaticii Catolici. Puritatea doctrinală a fost astfel sacrificată pe altarul unirii creştinilor.

Dacă bisericile baptiste ar putea fi obliterate (şterse, anulate), procesul uniunii (nu unităţii) ecumenice s-ar realiza mai uşor. Sunt puţini cei care se opun absorbirii tuturor bisericilor de către sistemul de la Roma, în afară de baptiştii sănătoşi. „Evanghelicilor” din America de Nord le este erodat distinctivismul de către Noul Evanghelism, liberalism, şi de către mişcarea carismatică. Cei mai mulţi „creştini evanghelici” nici măcar nu realitează ce se întâmplă! Biserica Unică Globală din vremurile de pe urmă este chiar la colţ!

Mulţi „baptişti” sunt hrăniţi cu hrană protestantă care este gătită în seminarii renegate şi dispersaţi lipsiţi de seminţe printr-un mecanism denominaţional nescriptural, literatură şi programe. În ciuda acestui fapt, Dumnezeu are totuşi o rămăşiţă care nu va ceda principiile biblice. Chiar aceste principii sunt cele care-i fac să fie baptişti. Aceste principii istorice determină această rămăşiţa a bisericilor baptiste nou-testamentale de a nu se organiza sub un centru pământesc, părtăşie, convenţie sau asociaţie.
La urma urmei, în ciuda a ceea ce ai fost condus să crezi, nu este un păcat să fii un baptist, într-o biserică baptistă, practicând principiile baptiste biblice.

Problemele Afirmate

Deşi deseori acuzaţi de afirmaţia că vor fi singurii care vor merge în rai, baptiştii nu cred că doar baptiştii sunt mântuiţi! Mântuirea este o chestiune individuală. Mântuirea este rezultatul lucrării harului suveran al lui Dumnezeu într-o inimă individuală. Suntem bucuroşi să recunoaştem că se pot găsi oameni ai lui Dumnezeu în multe denominaţiuni. Un scriitor baptist dintr-o altă generaţie a zis bine:

„Chemându-L pe Dumnezeu pentru a-i fi martor la sinceritatea lui, autorul acestei cărţi îşi exprimă cu bucurie afecţiunea creştină pentru orice suflet spălat prin sânge- indiferent care ar fi crezul acestuia.” [5]

Prezbiterul baptist Claude Duval Cole, fost instructor al Seminarului Baptist din Toronto, a avut de spus următoarele:

„În timp ce pretind a fi adevărata biserică, baptiştii nu neagă mântuirea altora. Noi punem mântuirea în persoana lui Isus Cristos, şi credem că orice păcătos care-şi ţintuieşte credinţa şi speranţa în Isus Cristos va fi mântuit. Noi nu spunem niciodată unui păcătos să se alăture unei biserici baptiste pentru a fi mântuit. Ca şi Ioan Botezătorul, noi îl îndreptăm pe păcătos spre Mielul lui Dumnezeu, însuşi Isus Cristos, al cărui sânge curăţă de orice păcat.” [6]

Oricum, mai este o chestiune care trebuie luată în considerare aici: a face o slujbă (a fi de un serviciu) acceptabilă pentru Dumnezeu. Este tot ceea ce numim a fi în slujba lui Cristos, acceptat de Dumnezeu? Dacă Cristos şi-a înfiinţat cu adevărat felul Său de biserică, şi o astfel de biserică există încă pe pământ, nu sunt acele biserici importante pentru El? Nu va fi El mânios pe toţi aceia care au considerat lucarea Sa a fi nesemnificativă? Ar fi El mulţumit de cei care au refuzat să-I slujească în biserica Lui? Vor fi răsplătiţi cei care contiună să se se răzvrătească împotriva ordinii şi autorităţii Lui la un loc cu acei robi credincioşi care au purtat povara opoziţiei şi persecuţiei de-a lungul secolelor? Dacă noi am fi plăcuţi lui Cristos, nu ar trebui să facem lucrurile după voia Lui? La urma urmei, nu a spus El, “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”(Ioan 15:14)? Nu a poruncit El bisericii Sale ca să-i înveţe pe noii convertiţi să “observe TOATE LUCRURILE” pe care le-a poruncit El?

David a învăţat pe spinarea lui că nu orice procedură este permisă înaintea lui Dumnezeu. El a încercat să îi slujească lui Dumnezeu într-un mod care era acceptabil în ochii oamenilor dar străin Cuvântului lui Dumnezeu. Metoda inadecvată (păcătoasă) a lui David în încercarea de a aduce înapoi Chivotul Legământului în locul lui de drept a rezultat într-o judecată îngrozitoare a lui Dumnezeu. Ca urmare a acestui lucru, David era “mânios” şi “s-a temut de Dumnezeu”(1 Cronici 13:11,12). Vizualizează consecinţele groaznice din poporul Israel când monarhul se afla într-o condiţie spirituală aşa de jalnică! Poţi să vezi consecinţele desconsiderării voii descoperite a lui Dumnezeu cu privire la modul divin de slujire astăzi? Te îndoieşti că imitarea lui Cristos a secat cu toate organizaţiile, metodele, activităţile şi planurile făcute de mâna omului?

David a fost forţat să vadă că motivul catastrofei care s-a produs din cauza mutării chivotului a fost “căci nu l-am căutat (pe Dumnezeu) după lege”. (1 Cronici 15:13) Cât de important este acest principiu! În slujba lui Dunezeu trebuie să facem lucrurile după instrucţiunile pe care ni le-a dat El!

Dumnezeu a spus că preoţii lui trebuiau să meargă pe jos şi să care chivotul pe drugii special făcuţi pentru această slujbă. Popoarele din jurul lor se poate să fi folosit boi ca să-şi transporte idolii, cu care proaspăt vopsite, ornate cu flori- şi chiar au scăpat cu asta când au pus chivotul într-un astfel de car. Dar oamenii aleşi ai lui Dumnezeu, chiar dacă nu li s-a intrezis în mod specific să nu facă la fel, li s-a poruncit în mod specific să facă altfel. Aici este arătat un principiu biblic fundamental! Este important să ţii minte că o poruncă specifică pozitivă implică şi include interziceri prohibiţii negative specifice. Porunca de a face un lucru îţi interzice automat să faci alt lucru! O înţelegere clară a acestui principiu îi face pe baptişti să insiste ca lucrurile să fie făcute biblic! Nu avem nici un drept să inovăm, atât în închinarea cât şi în slujirea lui Dumnezeu!

Sinceritatea nu era de ajuns! A fi acceptabil în faţa oamenilor din jur nu era de ajuns! A face lucrurile ca şi vecinii lor păgâni nu era acceptabil! Exista un mod corect de a face lucrurile atunci, şi există o “orânduire anume” pentru slujirea acceptabilă înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos astăzi! Slujirea acceptabilă înaintea lui Dumnezeu astăzi se află într-o biserică nou-testamentală supusă Măreţului Cap al bisericii. Nu există nici o altă instituţie fondată de Cristos şi autorizată de Cristos ca să facă lucrarea Lui pe acest pământ!

Când copii lui Dumnezeu sunt învăţaţi adevărul ei îi sunt ascultători cu bucurie. “Caprele” spirituale “împung” adevărul; oile lui Dumnezeu sunt conduse de Cristos, Păstorul, prin Cuvântul Lui. Din pricina lucrării Duhului Sfânt mulţimi de oameni au fost conduse să fie baptişti prin adevărul Scripturii. Acest scriitor este unul! Te îndemn să cercetezi Scripturile ca să percepi adevărul şi “...să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un ‘foc mistuitor’”.(Evrei 12:28,29)

Istoria Baptistă Contra Istoriei Religioase

Fie prin design, fie prin înclinare inconştientă, istoria acceptată de cei mai mulţi este adesea o povestire a evenimentelor într-o manieră favorabilă părţii dominante. De-a lungul istoriei, partea dominantă a fost fie o sectă protestantă, fie o ramură a catolicismului. Întâi primul, apoi al doilea grup a fost în control. Puterea schimba mâinile din timp în timp şi de la ţară la ţară pe măsură ce politicile religioase fluctuau. Din moment ce bisericile baptiste nu sunt şi nu s-au aflat niciodată într-o asemena poziţie de conducere, deşi în anumite momente puteau fi, istoria este de cele mai multe ori întoarsă împotriva noastră. Nu face obiectul nostru aici ca să povestim despre istoria religiei sau despre istoria bisericilor Domnului. (Aceste două istorii nu sunt aceleaşi!) Totuşi, cititorul ar trebui să fie alert la faptul că ceea ce este prezentat de obicei ca şi istoria „biserici” s-ar putea să nu fie deloc adevărată când este văzută în lumina tuturor faptelor. Ascultaţi declaraţia prof. C.D. Cole:

„Ceea ce este cunoscut şi învăţat ca fiind Istoria Bisericii este mai degrabă istoria Creştinismului decât o istorie a bisericii întemeiate de către Cristos şi căreia i s-a promis veşnicie perpetuitate. Istoria ne arată că adevărata biserică, ca şi instituţie, era reprezentată de congregaţiile locale ca şi pol opus al unei ierarhii care creşte şi se dezvoltă până în când episcopul Romei este făcut papă sau Episcop Suprem.” [7]

Partea dominantă a devenit în scurt timp ceea ce astăzi este cunoscută ca Biserica Romano-Catolică. Că ea este un amestec între păgânism şi practici evreieşti din Vechiul Tetament este clar. Ascultaţi cuvintele unui bătrân frate baptist englez cu privire la „istoria bisericii” ca fiind istoria unui „Iudaism” corupt. [Ortigrafierea a fost modernizată.]

„Ce este istoria bisericii decât o evidenţă a unor oameni, care sub numele de creştini au trăit ca şi evreii? Au avut evreii o preoţie? Au avut. Au avut evreii un preot al preoţilor, un mare preot? Au avut unul în vedere, şi fiecare ţintea să fie om. Ţineau evreii Paştele, şi i se închinau lui Dumnezeu prin ritualuri? Aşa făceau. Aveau evreii tribunale eclesiastice? Aveau. Erau evreii guvernaţi de tradiţiile prezbiterilor (bătrânilor)? Erau. Aveau evreii un templu şi un altar, şi o jertfă? Aveau. Au aşezat evreii religia în performanţa ceremoniilor lor şi nu în practicarea virtuţilor? Aşa au făcut. L-au monopolizat evreii pe Dumnezeu, şi au urât toată omenirea, cu excepţia lor însăşi? Aşa au făcut ” [8]

Pentru a înţelege istoria bisericilor lui Dumnezeu, cititorul ar trebui să ia seama că până recent, baptiştii nu au avut printre nici istorici şi nici istorii scrise de mâna lor. Iniţial, baptiştii au fost devastaţi de către guvernele antrenate de către instituţia religioasă care era la putere la timpul respectiv. Mai întâi, evreii au instigat la persecuţie împotriva bisericilor Domnului. Mai târziu, idolatrii păgâni s-au opus într-un mod violent bisericilor. După aceea, atât puterile catolice cât şi protestante i-au condamnat pe baptişti şi i-au predat braţului secular al pedepsei şi de cele mai multe ori a execuţiei. [9]
Strămoşii noştri baptişti erau fugăriţi din loc în loc ca nişte proscrişi în majoritatea împărăţiilor lumii. Forţaţi să trăiască într-un pericol constant din pricina doctrinelor şi practicilor lor (dintre care nici una nu a reprezentat niciodată un hazard pentru nici o putere individuală sau civilă), baptiştii nu avut nici timpul, oportunitatea sau înclinaţia de a se îndeletnici cu ţinerea evidenţei trecutului lor. Erau alte griji mai urgente care îi apăsau din cauza circumstanţelor. Chestiunile de doctrină le cerea un efort în timp ce ereziile erau în creştere în bisericile din jurul lor. Fără nici o îndoială că istoria lor ar fi fost în totalitate pierdută dacă persecutorii lor nu ar fi scris împotriva lor şi astfel, neintenţionat, au realizat o cronică a existenţei lor. J.H. Grime a spus-o mai bine:

„De la prima ruptură din biserică, în anul 250 d.H., care a rezultat în final în catolicism, până la reformă în 1250 d.H., adevăratele biserici ale lui Isus Cristos erau cunoscute sub numele de ana-baptişti, sau sub alte nume locale pe care li le dădeau duşmanii. Lor nu le era permis să ţină evidenţe sau să-şi scrie propria istorie. Dar duşmanii lor au scris destul pentru a aduna o istorie destul de bună.” [10]

Ca urmare, dacă îi găsim pe baptişti devreme în isorie, trebuie să inspectăm scrierile duşmanilor lor care erau la acea vreme partea dominantă. În acele scrieri, baptiştii nu vor fi reprezentaţi ca şi bisericile lui Cristos, ci ca duşmani ai lui Cristos. Ei vor fi menţionaţi în evidenţele tribunelelor. Evidenţe ale persecuţiilor împotriva “ereticilor” le vor prezenta baptiştilor un tabloul. Evidenţe ale disputelor religioase vi-i vor prezenta. Istoriile romano-catolicilor. Sectele protestante şi acei disidenţi care li s-au opus îti vor spune adesea despre strămoşii noştri baptişti. Procedurile consiliilor bisericii care căutau să-i extermine stau ca mărturie pentru perseverenta lor continuitate. Descrierile biciuirilor şi execuţiilor baptiştilor care erau împotriva ritualurilor moarte şi a papalităţii lumeşti adesea strălucesc ca nişte faruri în istoria baptistă. În timp ce biserca “de pe copertă” contiuna în depărtatea ei faţă de adevărul şi pietatea Noului Testament, martirii lui Isus au strălucit ca aurul. Îi vom găsi- dacă ne uităm cu atenţie- deşi trebuie să-i privim adesea prin ecranul fumuriu al necinstei şi născocirii. Ei vor fi în mod defăimător învinovăţiţi de cele mai dezgustătoare păcate şi în mod batjocoritor condamnaţi ca fiin eretici de cel mai rău soi. Dar faptul de necontestat rămâne: oamenii care au deţinut principiile, observând orânduirile lui Cristos şi întâlnindu-se în clădirile bisericii au continuat să iasă la suprafaţă în fiecare generaţie începând cu zilele lucrării pe pământ a lui Isus Cristos! Acest fapt nu poate fi negat de către nici o persoană onestă şi informată!

Baptiştii Diferenţiaţi

Cu siguranţă că pentru orice minte onestă şi neprejudiciată aceşti trei martori ar rezolva chestiunea – a cui sunt baptiştii şi cine sunt de fapt baptiştii! Oricum, este obligatoriu să scot în evidenţă încă un lucru. Baptiştii au crescut „respectabil” în aproximativ ultimii două sute de ani ai existenţei lor. Ne mai fiind priviţi ca „cel mai mizerabil dintre lucruri,” bisericile care poartă numele de baptişti prosperă, dar care arată puţină asemănare cu bisericile Noului Testament. Acest lucru s-a întâmplat deoarece numele de baptist (botezător), dat lui Ioan şi celor care botează cu botezul lui, a devenit acceptat din punct de vedere social, chiar dacă vechile doctrine baptiste nu au fost acceptate. Odată acest nume era fost folosit ca şi un epitet al dispreţului şi doar cei care erau constrânşi de principiile biblice ca să-l poarte puteau să facă aceasta. Acum acest nume este acceptat de societate şi câteodată avantajos din punct de vedere financiar, mulţi se adună la umbra sa.

Diavolul a eşuat în nenumăratele lui încercări de a-i „ucide” pe baptişti. El a pus la o parte această armă în multe părţi ale lumii. Acum el recurge la arma lui mai formidabilă, „amestecătura”. Compromisul a luat locul uciderii în armura lui. Unde diavolul a eşuat în a distruge bisericile lui Cristos prin persecuţie, el încearcă acum să-i atragă departe de adevăr. Noi i-am avertiza pe fraţii noştrii baptişti, dacă am putea să împrumutăm cuvintele lui Pavel, „Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat”(Galateni 5:8).

Nu este nici o îndoială că există mulţi membrii ai acestor biserici cvasi-baptiste (consultă glosarul) care sunt sinceri în ceea ce fac. Ei au fost cufundaţi undeva de către cineva în ceva numit bisercă. Poate că se numea chiar biserică baptistă. Noi persistăm în faptul că o astfel de acţiune nu-i face în mod neapărat membrii ai bisericii Domnului! Părinţii noştrii spirituali nu i-ar fi primit pe baza cufundării lor. Nici noi nu putem s-o facem!

Astăzi, orice cufundare este sancţionată ca şi un botez valid în majoritatea cercurilor religioase. „Botezurile” sunt acceptate astăzi într-un mod de rutină de către multe biserici ”baptiste” deşi sunt duse la îndeplinire de către pastori ai unor congregaţii care posedă foarte puţin din asemănarea cu bisericile Noului Testament. Faptul ca astfel de congregaţii nu posedă nici o pretenţie de a fi un trup scriptural al lui Cristos se pare să însemne puţin pentru mulţi oameni la sfârşitul secolului 20. Orice cufundare este acceptabilă în ochii entuziaştilor religioşi din zilele noastre, dacă candidatul a fost „sincer”. Părinţii noştri spirituali vorbeau despre o „cufundare înstrăinată(alienată)” şi refuzau să o accepte ca fiind validă. Punctul pe care vrem să-l evidenţiem este că nu toţi care revendică numele sunt, de fapt, baptişti în vre-un sens istoric sau scriptural al cuvântului! Prin aceasta noi dorim să spunem că nu toate bisericile care poartă numele de baptişti sunt biserici ale lui Cristos!

Numele de Baptist

Faptul că unii navighează sub steag fals este un motiv insuficient ca noi să ne coborâm drapelul sau să-l schimbăm cu altul. Suntem conştienţi că câţiva fraţi sunt gata să arunce numele de baptist din moment ce a fost acceptat de către atât de mulţi care sub nici o formă nu sunt biserici adevărate a le lui Cristos. Pentru noi, a face lucrul acesta ar însemna să fugim din faţa duşmanilor lui Cristos! Noi nu ne fălim într-un simplu nume, ci cu bucurie acceptăm numele de „baptist” din mai multe motive. S.E. Anderson a scris bine:

„Întâi de toate, numele baptist este unul scriptural. Se găseşte de cincisprezece de ori în Noul Testament. Vine de la numele celui pe care Cristos l-a acceptat cu mare laudă. Reprezintă tot ceea ce credea şi îi învăţa să creadă Ioan pe numeroşii săi covertiţi. Ei îi împărtăşeau părerile; ei aveau acelaşi punct de vedere ca şi Domnul Isus: ei erau nişte credincioşi atât de fermi în Evanghelie şi în botez, pe cât de fermi pot fi nişte convertiţi. Deşi nu se spune că erau numiţi baptişti (atunci nu era nevoie), ei ar fi putut fi numiţi astfel pe bună dreptate. Ei erau pentru botez fără să fie partizani.

În al doilea rând, numele baptist este un nume descriptiv. El îl descrie pe acela care crede că moartea, îngroparea şi învierea lui Cristos i se aplică personal, uunl care şi-a îngropat în mod voluntar viaţa păcătoasă din trecut şi s-a ridicat să umble într-o viaţă nouă cu Cristos, unul care crede tot ce a predicat Ioan despre Cristos, care crede tot ce a spus Cristos despre cel care i-a pregătit calea, şi unul care este obligat de botezul lui ca să-l arate pe Cristos din lăuntrul lui, în viaţa sa.

În al treilea rând, numele baptist este sănătos din punct de vedere doctrinal. Pe lângă reamintirea punctelor extrem de importante ale Evangheliei aşa cum au fost menţionate mai sus...este bazat solid pe Scriptură. Căci Domnul Isus a aprobat numele de baptist. El l-a folosit în repetate rânduri. Duhul Sfânt i-a direcţionat folosinţa. Iar Dumnezeu Tatăl a aprobat botezul lui Ioan prin vocea Sa la botezul Fiului Său.

În al patulea rând, numele de baptist este unificator. Iată un lucru pe care-l poate face orice convertit, indiferent cât de slab, în modul exact în care l-a observat Cristos însuşi. Este acelaşi pentru toate rasele, pentru robi sau pentru cei liberi, pentru bărbaţi sau femei de orice vârstă, pentru bogaţi sau săraci, pentru învăţaţi sau analfabeţi, pentru bătrâni sau tineri, pentru familii întregi, pentru fiecare ţară, pentru fiecare epocă, şi este acceptată de orice denominaţiune. Nici o altă „metodă de botez” nu are aceste calităţi. „Un Domn, o credinţă, un botez”(Efeseni 4:5)

În al cincilea rând, numele de baptist este centrat pe Cristos.Arată spre Cristos care a murit şi a înviat pentru noi; arată spre Cristos ca şi Miel al lui Dumnezeu care ia păcatele lumii; arată spre Cristos ca unic Mântuitor. Neagă deci mântuirea prin fapte, sau prin ordinări, caracter sau legământ ancestral. În mod simbolic, trimite la moarte şi îngroapă orice revendicare pe care o are cineva la mântuirea prin fapte. Indică, prin supunere totală faţă de cel care botează ca şi agent al lui Dumnezeu, dependenţă totală de Dumnezeu. Acest nume ne reaminteşte de adesea citata promisiune a lui Ioan că Cristos îi va boteza pe cei care-L urmează cu Duhul Sfânt. [11]

Fiind frecvent ponegrit de către porecle vicioase şi imprecise încă din timpuri străvechi, noi considerăm apelativul „baptist” ca fiind unul de direct şi onest. Pentru noi, numele de baptist ne vorbeşte despre credinţa şi practica Noului Testament care a existat fără oprire încă din vremea lui Cristos şi a apostolilor Săi. În minţile noastre aduce în perspectivă genul de biserică care a fost înfiinţată de către Isus Cristos în timpul lucrarii Sale timpurii. Ne vobeşte despre o Evangelie autorizată de către cer şi despre botezul după Evanghelie pe care l-a instituit Ioan şi care a fost continuat de căte oameni conduşi de Duhul Sfânt în fiecare generaţie de atunci încoace.

Prezbiterul baptist C.D. Cole a avut de spus următoarele cu privire la numele de baptist:

„Numele de baptist este un nume denominaţional pentru a-l distinge de alte denominaţiuni. Nu existau nume denominaţionale până nu au apărut diferite denominaţiuni. Înainte de aşa zisa reformă sub Martin Luther existau biserici împrăştiate sub nume diferite, şi ierarhia romano-catolică. Reforma a început în biserica romano-catolică, şi a fost doar parţială. Reformatorii au luat cu ei o parte din ereziile Romei cum ar fi regenerarea prin botez, o lucrare gradată, şi o formă de guvernământ asemănătoare cu cea a Romei. Iar unele dintre denominaţiunile protestante îi urau şi îi persecutau pe baptişti.

„Baptiştii sunt câteodată acuzaţi de a fi bigoţi înguşti deoarece noi credem că bisericile baptiste sunt după modelul Noului Testament. Linia trebuie trasă undeva, pentru că nu toate sutele de denominaţiuni diferite aflate în conflict pot fi biserica întemeiată de Cristos căreia i-a promis perpetuitate...

„Scriitorul este baptist dar nu este un lăudător al baptiştilor. Noi nu pretindem nici o superioritate de caracter, purtare sau educaţie. Când întâlneşti un baptist cu un complex de superioritate, fii sigur că nu este originar. Bisericile din primul secol nu erau alcătuite din oameni perfecţi în caracter şi purtare. Într-o experienţă a unei mântuiri păcătosul nu devine nimic în ochii lui însuşi iar Cristos devine totul în toate. Înainte de a fi convertit, Saul din Tars era mândru şi se autoconsidera neprihănit, dar după ce s-a încrezut în Isus ca şi Cristosul, s-a cosiderat a fi cel mai neînsemnat dintre cei mai neînsemnaţi sfinţi. Vezi Efeseni 3:8, Romani 7:14-25, Filipeni 3:1-7, 1 Corinteni 15:9.

”Primul predicator al Noului Testament era numit Ioan Botezătorul: Mat. 3:1, Luca 16:16. Dovada că botezl lui Ioan era valid se află în faptul că cei care l-au urmat pe Cristos şi membrii primei biserici au primit doar botezul lui Ioan. Singura diferenţă dintre botezul lui Ioan şi cel al lui Cristos este aceea că cel al lui Ioan privea înainte spre venirea lui Cristos, şi de atunci botezul valid priveşte înapoi spre Isus Cristos care a venit deja.” [12]

Adevăratele biserici baptiste urmează atât instrucţiunile cât şi medelele conţinute în Noul Testament şi reprezintă o succesiune a bisericii primare. Aceasta califică bisericile baptiste adevărate ca să efectueze botezul valid exact cum au făcut ucenicii lui Ioan şi ai lui Cristos. Atât Isus cât şi apostolii Săi, apropo, s-au supus botezului lui Ioan (Mat. 3:13-17, Ioan 1:35-37; Fapte 1:21-22 ).
Noi nu recunoaştem nici un alt botez ca fiind valid, deşi prietenii noştrii protestanţi ne asigură că botezul lui Ioan nu este acelaşi cu botezul creştin. Dacă nu este, vă rugăm, spuneţi-ne când exact a început „botezul creştin”? Şi, vă întrebăm, cine era autorizat din punct de vedere divin ca să iniţieze acest botez modern? De asemena am dori să ştim când exact au fost rebotezaţi apostolii şi cei care ascultau de învăţătura lui Ioan cu acest nou „botez ceştin”? De asemena am aprecia să ştim ce anume zugrăveşte acest nou „botez creştin”?

Noi credem că onestitatea cere ca cei ce navighează sub culori false (spun că sunt baptişti când de fapt nu sunt) să-şi realizeze greşeala şi să devină baptişti sănătoşi. Aceasta ar presupune supunerea „botezului lui Ioan” prin mâinile unui om ordinat care să boteze cu autoritatea unei biserici nou-testamentale. Această „re-botezare” este considerată ostilă de către mulţi „baptişti” care sunt baptişti doar cu numele. Ei nu consideră că Pavel a „re-botezat” doisprezece oameni în Efes deoarece le lipsea botezul scriptural (Fapte 19:1-5). Dacă aceşti „baptişti moderni” rămân neclintiţi în încăpăţânarea lor de a nu se supune botezului scriptural, au fi recunoscători dacă şi-ar schimba culorile. Noi credem că s-ar portretiza mai precis şi mai onest înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor dacă ar îndepărta cuvântul „baptist” din numele lor.

Caracteristica Destinctivă Baptistă este Dilema Protestantă

Următoarea afirmaţie a uneia dintre generaţiile noastre reprezintă o declaraţie clară şi precisă a poziţiei baptiste istorice. Pentru a scoate în evidenţă că ceea ce spun baptiştii se bazează pe concepţia lor despre mântuire şi botez, s-a afirmat:

„1. Orice adunare religioasă care predică o evanghelie falsă şi/sau practică un botez fals nu poate fi recunoscută ca fiind o adevărată biserică nou-testamentală după orânduirea Evangheliei. Toate aceste adunări care în mod fundamental, caracteristic şi permanent predică o evangelie falsă intră sub condamnarea Galateni 1:6-9.

„ 2. Mântuirea şi practicarea credinţei sunt fără îndoială o precondiţie a botezului. Mântuirea nu este cu nici un chip a botezului. Doar ucenicii care cred sunt subiecţi potriviţi pentru botez. Cufundarea este singurul mod acceptabil de a fi botezat.

„3. Botezul scriptural este absolut necesar constituţiei, organizării şi existenţei bisericii, şi mai mult chiar, acolo unde nu există un botez scriptural nu există nici o biserică scripturală. Fără botez nu este nici biserică.

„4. Există o legătură intimă şi inevitabilă între doctrina adevărată a mântuirii şi modul corect de a boteza. Botezul scriptural este reprezentarea şi identificarea cu planul scriptural de mântuire.

„5. În acord cu poruncile lui Cristos, practica primelor biserici ale Noului Testament, epistolele lui Pavel, şi Mărturisirea Credinţei a tuturor denominaţiunilor religioase evanghelice... botezul ca şi decret (lege), a fost dat bisericii nou-testamentale pentru a fi efectuat de aceasta în acord cu poruncile lui Cristos până se va întoarce El.

„6. Toate aspectele botezului, (modul, subiectul, scopul şi executorul) sunt fixate irevocabil şi prescrise de către exemplul şi poruncile lui Cristos. Ele trebuie să rămână permanente şi neschimbate. O recunoaştere consistentă a domniei lui Cristos asupra sufletului cere ca aceste lucruri să fie aşa, (Mat. 1:6, Luca 6:46), căci doar Cristos are autoritatea de a iniţia, da sau altera doctrinele şi practicile bisericii nou-testamentale.

„7. Numai bisericile de origine nou-testamentală şi orânduire nou-testamentală poate da un botez scriptural. Aşadar, orice societate religioasă care predică o Evanghelie falsă nu poate să dea botezul scriptural.

„ Care sunt ramificaţiile conceptelor? Luaţi în considerare următoarele afirmaţii ale autorului pe care-l cităm aici:

„1. baptiştii stricţi au crezut dintotdeauna că catolicismul este o religie falsă care predică o evanghelie falsă, descrisă fără îndoială în Apocalipsa 17:1-18:24. Adunările catolice, nu pot da deci un botez scriptural. Mulţi au luat acceaşi pozişie în ceea ce priveşte invaliditatea botezului catolic. Prezbiterienii, de exemplu, au adoptat aceeaşi poziţie la Adunarea Prezbiteriană Generală (Vechea Şcoală) (General Assembly (Old School)) în Mai, 1845. Aest fapt este înregistrat în „Colecţia de scrieri a lui J.H. Thornwell” ("The Collected Writings of J.H. Thornwell") Vol. 3, pag. 277-413 Editura Banner of Truth, 1974. Afirmăm din nou, botezul catolic este nescriptural, invalid, nul şi vid.

„2. Orice persoană cu un botez catolic nu are nici un botez. Orice denominaţiune fondată pe botezul catolic nu are nici un botez şi aşadar nici o validitate a bisericii.[ Toate grupurile protestante erau alcătuite din persoane cu botezul catolic.] Motivul? Numărul 3 de mai sus:”Fără botez nu există biserică.”(Vezi Lectures in Systematic Theology de R.L. Dabney, lectura 64, pag. 774-775, pentru aceeaşi concluzie, de exemplu, „Nici un botez înseamnă nici o biserică”). [Dacă ar fi fost pastorul, scriitorul, şi teologul prezbiterian R.L. Dabney consistent în practica lui cu definiţia botezului, ar fi fost obligat să fie baptist!]

„ Aceste concepte sunt motivele pentru practicarea „istorică” baptistă a botezului toturor celor ce veneau de partea lor din orice societate religioasă care nu era de aceeaşi „credinţă şi orânduire”. Acesta este motivul pentru care baptiştii nu acceptă rantismul protestant. Toate denominaţiunile protestante sunt clădite pe rantism catolic şi infantil. [13] Cuvântul rantism vine de la grecescul ”rhantizo”- a străluci]. [toate parantezele îmi aparţin: C.A.P.].

Ideea este deci următoarea: dacă baptiştii admit că „botezurile” protestante sunt scrpturale şi valide, trebuie să admită că şi botezurile Romei sunt scripturale şi valide deoarece Roma este sursa de origine a botezurilor protestante. Luaţi următoarele cuvinte în considerare:

„... nici un pedobaptist [vezi glosarul] nu are nici un alt botez decât cel primit de la preoţii Romei. Luther, Calvin, Zwingle, Knox, şi toţi primii pastori, şi toţi aceia care alcătuiau prima societate a reformatorilor, au fost botezaţi de preoţi romano-catolici, şi în biserica Romei, şi ca urmare botezurile lor sunt nescripturale şi invalide. Dar dacă botezurile sunt invalide, atunci societăţile lor nu pot fi considerate biserici în nici un sens, neputând existând biserică fără botez; şi dacă nu biserici, pastorii protestanţi nu au nici un drept scriptural de a predica Evanghelia, sau să-i boteze pe alţii în societăţile lor. Mai mult chiar, făcând aşa, ei au înşelat şi dus pe căi greşite pe oameni, făcându-i să creadă că sunt botezaţi, când de fapt, nu sunt, făcându-i pe oameni să creadă că se află în biserici vizibile ale lui Cristos, când, de fapt, după cum recunosc şi aceşti lideri, nu se află, ci în societăţi omeneşti care nu pot efectua niciodată orânduirile bisericii lui Cristos.” [14] [parantezele îmi aparţin: C.A.P.].

Acest fapt a fost recunoscut şi asupra lui au fost de acord o mare perte a corpului prezbiterian în secolul trecut după cum urmează:

„Eram în Adunarea Generală a Bisericii Prezbiteriene (General Assembly of the Presbyterian Church) în 1829 (un colectiv de aproximativ două sute de membrii), când o întrbare ne-a fost lansată pentru a lua o decizie: ‘Trebie acceptate botezurile preoţilor Papalităţii de către bisericile noastre (prezbiteriene) ca fiind botezuri valide?’S-a discutat şi, şi ar fi trebuit să votăm „Nu”, aproape în unanimitate, dar cineva mai viclean şi cu influenţă – reflectând în secret că TOATE botezurile noastre au venit originar de la Papalitate- şi-a schimbat poziţia şi a obţinut o amânare nedefinită a dezbaterii temei.” [15]

Faptul că romano-catolicismul a devenit atât de corrupt încît aproape să provoace pe câţiva din interiorul zidurilor sale să încerce o reformă este bine cunoscut. El a corupt harul fără plată a lui Dumnezeu într-o religie a faptelor şi a botezului regenerator, a penitenţelor, a rugăciunilor canonice, a rugăciunilor pentru morţi, a indulgenţei faţă de păcat plătite dinainte, a harului care vine prin „sacramente” etc., etc. Coruperea Evangheliei şi a orânduirilor Evangheliei a cauzat încetarea de a mai fi o biserică a lui Cristos. Toţi sunt de acors că nu poate exista o biserică adevărată fără o Evanghelie adevărată. Această corupere a făcut ca şi orânduirile sale, care până la acest moment le-a pervertit în sacramente care dau mântuirea sufletului, să fie invalide. Nefiind o biserică a lui Cristos, nu a avut deci nici o autoritate divină pentru a boteza.

„Reformatorii” ei, găsindu-se în situaţia de fi excomunicaţi din biserica Romei, au fondat biserici potrivit gândirii lor. Ei au fost pregătiţi ca şi preoţi ai Papalităţii aşa că au adus mult „bagaj” de-al Romei cu ei în noile lor biserici „protestante”. Ei posedau botezul romano-catolic care nu era adevărat din moment ce ea era renerată. (apostată) Ei i-au „botezat” pe alţii cu acelaşi botez al Romei căci asta era tot ce ştiau sau aveau. Aşadar, „bisericile” protestante nu sunt de loc biserici într-un sens scriptural. Botezurile protestante nu sunt valide, venind de la biserica renegată a Romei care nu a fost o biserică adevărată a lui Cristos.
Pentru a fi consecvenţi, protestanţii TREBUIE să primească botezurile romano-catolice ca fiind egale cu a lor deoarece botezurile lor nu sunt nimic mai mult decât o continuare a botezurilor Romei. A respinge persoanele care au fost botezate cu botezul catolic ar însemna să se „desboteze şi desbisericească” ei înşişi. Pe fondul insistenţei individului, mulţi preoţi catolici vor folosi cufundarea ca modalitate de a boteza. Protestanţii, dacă sunt consecvenţi, vor accepta aceste cufundări ca fiind botezuri valide în ciuda ereziilor de condamnat învăţate de Roma. Singurii oameni de pe pământ care pot fi consecvenţi şi să respingă o astfel de cufundare sunt bisericile baptiste sănătoase.

Pastorul unei „biserici baptiste” din oraşul Whitehorse, Yukon Territory, Canada mi-a relatat că cufundările anglicane ar fi fost acceptate de către “biserica lui baptistă” ca urmare a faptului că îi recunoşteau adunările anglicane ca fiind „biserici creştine”. Acest lucru ilustrează ce vreau să spun. DACĂ bisericile catolice şi protestante sunt cu adevărat biserici ale lui Cristos, cufundarea credincioşilor trebuie să fie validă. Dacă un astfel de botez este valid, atunci primirea de către baptişti a tuturor care au fost cufundaţi în felul acesta este concluzia logică pe care o cere consecvenţa.

Cristos a delegat autoritate care să boteze în bisericile Sale nou-testamentale. Bisericile fondate de către un anumit om nu sunt biserici ale lui Cristos. La fel, nici bisericile care au intrat în apostazie nu sunt biserici ale Domnului, căci dacă ar fi aşa, Cristos ar avea-o pe Prostituată ca şi mireasă a Sa! Numai persoanele regenerate care sunt cufundate de bisericile lui Cristos au botezul scriptural. Aceasta este caracteristica distinctivă a baptiştilor şi dilema protestanţilor.

Ca axiomă pentru aceasta pot fi prezentate patru afirmaţii.

”AXIOMA I

O adevărată biserică a lui Cristos este singura organizaţie de pe pământ autorizată în mod divin pentru a predica şi a efectua orânduirile Bisericii.

”AXIOMA II

Un trup, deşi cândva o biserică a lui Cristos în mod vizibil, odată ce a apostaziat de la credinţa şi ordinea scripturală originală, dând învăţătură în contradicţie cu acestea, nu poate fi considerată o bisercă a lui Cristos şi orânduirile ei ca fiind valide.

”AXIOMA III

Dacă majoritatea unei biserici adevărate ar cădea de la doctrinele fundamentale ale Evangheliei, pervertind orânduirile după răzvrătirea sufletului oamenilor, deşi îşi va păstra numele, nu va fi îndreptăţită să afirme că este o biserică a lui Cristos, şi toate acţiunile şi orânduirile ei vor fi evident nule şi vide.

”AXIOMA IV

Cei ce costituie minoritatea oricărei biserici, redusă totuşi, ţinându-se strâns de doctrina şi ordinea Evangheliei, deşi exclusă şi alungată de către o majoritate apostatică, trebuie, în acord cu legea şi raţiunea, să fie considerată o biserică adevărată iar orânduirile sale valide şi scripturale.” [16]

Nu poate exista nici o îndoială între creştinii care cred în Biblie, cu privire la apostazia bisericilor Romei. De aici rezultă că administrările sale sunt invalide. Adminitrările protestante, care au ieşit din Roma, sunt în mod similar nule şi lipsite de orice recunoaştere cerească. Numai bisericile baptiste credincioase înfiinţate în succesiunea bisericii primare pot pretinde o autoritate divină pentru a acţiona în chestiunea botezului.

Ilustraţiile Canadiene a Practicii Biblice

Ca şi ilustrare a continuei practici a baptiştilor, haideţi să privim la următoarele exemple.

Caleb Blood în Canada

În 1802 prezbiterul Caleb Blood din A Patra Biserică Baptistă (Fourth Baptist Church) din Shaftsbury, Vermont s-a oferit voluntar ca să călătorească în ceea ce astăzi se numeşte Ontario, Canada pentru a face muncă misionară din partea Asociaţiei Shafsbury (Shaftsbury Association). În acea perioadă, locul acesta era sălbatic şi nelocuit. Locuitorii acestei noi ţări erau loiali ai Imperiului Britanic. Nu cu mult timp în urmă ei fugiseră din Statele Unite şi începeau să-şi facă în sălbăticie case, ferme şi afaceri. Timpul desemnat călătoriei prezbiterului Blood s-a scurs odată cu sosirea la capătul superioar a lacului Ontario- cam în zona oraşului Burlington de astăzi. El menţionează că nu putea să înainteze, în cuvintele următoare:

„Trebuie să menţionez aici o circumstanţă care m-a pus la încercare. A venit vorbă la mine, împreună cu o cerere de a merge cu cincizeci de mile mai departe, într-un loc numit Long Point Settlement, pe lacul Erie, informându-mă că acolo avea loc o lucrare a harului divin; că erau treizeci sau patruzeci de persoane pregătite pentru botez, şi nu aveau pe nimeni care să-i poată boteza, pe o rază de două sute de mile; dar eu aveam programat să merg înapoi prin Providenc, şi nu puteam să-i ajut...” [17]

Dacă clerul protestant poate boteza cu un botez valid, credincioşii din Long Point Settlement au greşit prin faptul că au trimis după un om ordinat- un om cu autoritate de la o biserică baptistă- care să boteze. Prezbiteul Blood ar fi greşit în această privinţă şi ar fi fost supărat degeaba pentru că nu-i putea ajuta pe aceşti oameni. Dacă persoana care botează nu ar fi importantă, prezbiterul Blood s-ar fi liniştit cu siguranţă la gândul că existau pastori ai altor denominaţiuni care-i puteau boteza pe aceşti oameni. Evidenţele arată că existau pastori protestanţi nu departe şi disponibili pentru aceşti oameni din Long Point. Dacă credea el că pastorii protestanţi pot administra un botez valid, fără îndoială că le-ar fi recomandat acestor „treizeci sau patruzeci” de oameni să obţină serviciile unui astfel de pastor. Adevărul este că cufundările pastorilor protestanţi nu i-ar fi satisfăcut pe acei oameni pe care Scriptura i-a făcut baptişti. Aceşti noi convertiţi au ştiut să nu caute botezul scriptural în mâinile pastorilor protestanţi, şi la fel a fost cu prezbiterul Blood!

De asemena, ei nu au crezut că orice credincios care acţionează fără autoritatea vre-unei biserici poate administra un botez valid. Altfel, ei i-ar fi pus fie pe Fratele Fairchild, fie pe Fratele Finch (ambii neordinaţi dar care predicau în zona Long Point) ca să-i cufunde în apă. Evident că aceşti oameni, inclusiv prezbiterul Blood, credeau în acele principii baptiste ale autorităţii şi succesiunii bisericii- chiar lucrurile pentru care ne zbatem în acest volum.

Lemuel Covell şi Obed Warren în Canada

Anul următor (1803) un alt prezbiter baptist numit Lemuel Covell din Pittstown, N.Y. a călătorit în Ontario (pe vremea aceea numit „Canada de Sus”) făcând muncă misionară. Tovarăşul lui de muncă era prezbiterul Obed Warren din Salem, N.Y. Aceştia au avut ocazia să viziteze zona Long Point amintiă mai sus de către prezbiterul Blood. O parte a raportului lor sună aşa:

„În acest loc am găsit un grup de fraţi creştini, care au trăit un număr de ani fără privilegiile legate de orînduirile Evengheliei cu privire la necesitatea unui administrator. (unei persoane care să boteze). În mod frecvent au trimis cereri urgente la unul sau altul, dar au avut întotdeauna succes.. Existau doi fraţi care se perfecţionau în public [un vechi mod baptist de a spune că existau doi fraţi neordinaţi care predicau în public] în acea ţară, numiţi Finch şi Farchild. Fratele Fairchild locuieşte la o oarecare distanţă de colectivul fraţilor, dar îi vizitează din când în când. Fratele Finch locuieşte printre ei şi lucrează în mod constant cu ei; dar nici unul dintre ei nu este ordinat, iar când am ajuns acolo, fratele Finch nu fusese niciodată botezat. ” [18] [parantezele îmi aparţin: C.A.P.]

Doctrina şi practica baptistă istorică, aşa cum este bazată doar pe Biblie, îi permie unui frate neordinat ca să evanghelizeze. Aceeaşi doctrină şi practică istorică menţionează de asemenea că fără autoritate din partea bisericii (botez, calitate de membru al bisericii şi ordinare) nimeni nu poate administra în mod corect orânduirile. Acesta este tiparul Noului Testament! Tiparul din cartea Faptele Apostolilor este clar: botezau aceia care erau botezaţi şi ordinaţi ca şi prezbiteri sau diaconi.

În timp ce exista în zona Long Point a Canadei de Sus o adunare de fraţi care ţineau principiile baptiste, aceste principii erau cele care-i împiedicau să se organizeze ca şi biserică a lui Cristos. Fără a avea pe cineva care să vină la ei ca să-i boteze şi să-i pună în ordine după Evenghelie, ştiau că nu pot fi o biserică după tiparul Noului Tetstament. Cele două evenimente citate mai sus dovedesc că baptiştii atât din Canada cât şi din Statele Unite ori credeau acest lucru, ori nu dovedeau nimic.

Nicăieri în Scripturi nu găsim nici un suport pentru organizarea şi bisericilor „separate şi libere” şi pentru botezarea convertiţilor! Într-adevăr, nici chiar Cristos însuşi nu şi-a început lucrarea de a predica şi de a boteza (prin ucenicii Săi) până când El (şi ei) nu au fost botezaţi de Ioan Botezătorul.

Ioan Botezătorul este singua persoană din lume care a avut autoritatea de a boteza, el însuşi nefiind botezat. Aduceţi-vă aminte că Ioan Botezătorul a avut o misiune dată din cer de a predica şi de a boteza (Ioan 1:6,33). Cristos a dat bisericii Sale sarcina de a face lucrarea de predicare, botezare şi învăţare, dacă putem rezuma aşa „marea trimitere” (Matei 28:19-20). Porunca specifică, dată unei entităţi specifice (bisericii Sale) exclude în mod automat toate şi orice altă entitate de a face această lucrare specifică.

Ţineţi minte că aceşti misionari timpurii din Canada au ţinut practica baptistă sănătoasă în această manieră. Observaţi de asemenea că aceste evenimente au avut loc ANTERIOR inventării termenului de „Delimitare”. Este de asemenea important de observat că aceşti oameni reprezentau bisericile din nordul tinerelor State Unite la scurt timp după Revoluţia Americană. Acestea erau biserici care aveau legături recente cu Britania şi cu alte ţări europene. Cele două incidente premergătoare ilustează că asemenea practici erau obişnuite şi reprezentau proceduri aprobate printre baptiştii de seamă ai erei. Dacă cititorul păstrează în minte distincţiile prezentate în acest capitol, revendicările baptiste vor fi clar înţelese aşa cum s-a afirmat în capitolul doi: Mărturia Baptiştilor.