Eclesiologie:

Zeciuiala
de pastor Butch Yu, aprilie 2001


Introducere

Probabil că unul dintre cele mai neabordate subiecte din teologia Vechiului Testament (VT) este subiectul Zeciuielii. Este de asemenea şi una dintre cele mai controversate probleme cu care au de a face bisericile creştine de astăzi. Întrebarea dacă zeciuiala încă mai este aplicabilă Bisericii sau pentru creştini de azi a creat două tabere opuse. Cei din tabăra anti-zeciuială susţin ideea că din moment ce creştinii nu mai sunt sub Lege, prin urmare, ei nu mai se află sub regula de zeciuială deoarece este o dispoziţie a Vechiului Testament pentru poporul evreu. Pe de altă parte, grupul pro-zeciuială argumentează de asemenea că principiul zeciuielii este înaintea Legii, deşi este un principiu Vechi Testamental, acesta nu a fost anulat pe baza învăţăturii lui Hristos că cei credincioşi ar trebui să întreacă neprihănirea fariseilor şi aceasta include şi stricta lor obligaţie şi practică a zeciuielii. În ciuda tuturor acestor idei care sunt în conflict, zeciuiala a fost acceptată şi practicată în mod universal între bisericile creştine de astăzi. Cred că miezul problemei depinde de faptul dacă creştinii sunt obligaţi să dea o zeciuiala din veniturile sale, sau dacă aceasta este un gest voluntar de închinare şi ofrande date lui Dumnezeu, nu din obligaţie ci din dragostea pentru Dumnezeu şi împărăţia Sa.

În ciuda rarităţii materialelor care să trateze acest subiect, acest concept particular din Vechiul Testament m-a determinat să fac o cercetare aprofundată şi atentă, folosind puţinele resurse care sunt valabile, pentru a încerca să înţeleg însemnătatea sa, originea, natura, istoria, practica, scopul şi relevanţa sa în lumina Vechiului Testament. Voi încerca de asemenea să examinez unele dintre argumentele aduse împotriva şi în favoarea acestei practici în lumina învăţăturilor din Noul Testament şi despre felul cum să dea creştinii în zilele de astăzi.
Însemnătatea zeciuielii

Termenii Zecime, Zeciuieli şi Zeciuială derivă în esenţă din cuvântul evreiesc aser care înseamnă zece şi ma’aser – zeciuială sau a zecea parte, referindu-se la actul religios de oferire a unei zecimi pentru sprijinirea unui scop religios1. Acesta este de asemenea văzut ca practică a „dăruirii unei porţiuni din profitul sau capturile de război ale cuiva, donaţie religioasă de ordinul a unei zecimi,”2 sau „a zecea parte dintr-o proprietate sau produs pentru sprijinirea unui preot sau a altei instituţii religioase sau scop.”3 Cuvântul evreiesc ma’aser a fost folosit de aproape 32 de ori în Vechiul Testament: de 7 ori în Pentateuh, de 5 ori în Profeţi, şi de 10 ori în Scrieri4. Pasajele primare care descriu porunca de a da zeciuială în Vechiul Testament sunt Levitic 27:30-33; Numeri 18:21-32; Deuteronom 12:1-18; 14:22-29; 18:1-4; 26:12-15,5 şi cel mai renumit şi adesea folosit text este găsit în Maleahi 3:6-12.

Zeciuiala în Orientul Antic Apropiat

Am fost surprins să descopăr că acest concept al zeciuielii nu a fost în exclusivitate un concept şi o practică evreiască. Deşi acesta este un obicei ce se poate întâlni în vremurile Vechiului Testament, cu toate acestea el nu îşi are originea în Israel sau „în Legea Mozaică şi nici nu era ceva specific evreilor”6. „Zeciuiala era foarte obişnuită în întregul Orient Antic Apropiat (OAA), în special în Mesopotamia unde textele neo-babiloniene din cel de-a 6 lea secol î. Hr., discută despre colectarea zeciuielilor drept mijloc de susţinere a unui sanctuar”7. Chiar înainte ca lui Israel să i se poruncească sau să practice zeciuiala, aceasta era deja practicată de multe culturi şi obiceiuri religioase antice. Este clar că „zeciuiala era o practică antică şi răspândită”8. Morley ne spune că „a da o porţiune din profitul sau capturile de război ale cuiva era cunoscut în lumea antică din Grecia şi până în China”9.

Astfel, putem spune că Israel a fost doar unul dintre multele popoare din perioada OAA care dădea zeciuială din proprietatea, producţia sau din monedele lor10. Egiptenii şi sirienii au practicat zeciuiala (1 Mac. 10:31; 11:35), chiar şi lidienii, babilonienii şi asirienii11. Principiul zeciuielii era de asemenea cunoscut în oraşul Ugarit (secolul 14 î. Hr.), şi printre catarginieni12. Zeciuielile era folosite ca taxe impuse de regele local sau orice conducător, sau se poate referi la o porţiune dintr-o afacere13. Se poate face de asemenea referire la aceasta ca zeciuiala din haine şi produsele agricole în special din orz şi curmale14. Averbeck a arătat trei informaţii interesante despre zeciuiala în materialul ugarit:

(1) Zeciuiala era văzută din perspectiva unui întreg oraş ca fiind o unitate. (2) Zeciuiala este cel mai adesea un impozit secular datorat regelui sau unuia din slujitorii lui. (3) Există câteva texte în care preoţii sunt destinatarii zeciuielii, dar chiar şi în aceste instanţe preoţii sunt trataţi ca oricare alţi specialişti cărora li se datorau zeciuielile15.

Alte texte antice tratează subiectul referitor la preoţie în mod diferit. Unele dintre ele discută despre practicarea dăruirii de zeciuieli pentru dumnezei şi templele lor. Prin urmare putem spune că conceptul şi practica zeciuieli din OAA a fost nu doar ceva religios, ci şi secular fiind „sistemul de bază de impozitare al oraşului”16. Totuşi, oamenii din OAA priveau autoritatea politică şi religioasă ca fiind combinate. Cea dintâi fiind pământească şi cea din urmă fiind de autoritate divină. Numărul zece sau zeciuiala era obişnuit doar pentru că majoritatea oamenilor numărau în zeci sau îşi foloseau cele 10 degete17.

Dosh a clarificat aceasta atunci când a spus că „zeciuiala este asociată cu o confirmare a unei poziţii de putere sau control exercitat de către o zeitate recunoscută, o combinaţie a vreunui conducător-zeu recunoscut, sau recunoaşterea unui monarh. Aceste zeciuieli sunt de fapt mai bine descrise prin tributuri sau jertfe în care minimul era o zecime, deci o zeciuială”18. Este de asemenea semnificant a nota faptul că zeciuiala din OAA era atât aplicată faţă de Dumnezeu cât şi faţă de ţară19.

Fletcher Spruce în cartea sa, You Can Be A Joyful Tither20 [Poţi fii un dătător de zeciuială bucuros, n. tr.], a menţionat că nu există nimic nou despre ideea zeciuielii. El a spus că aceasta este o practică care datează încă din vremurile antice, chiar din afara tradiţiei iudaice şi creştine. Egiptenii şi caldeenii, care au ocupat văile fertile ale Nilului înainte ca Vechiul Testament să fie scris, cât şi asirienii dădeau zeciuială dumnezeilor lor. Practica zeciuielii se crede că datează cam din anul 3800 î. Hr. Fenicienii, chinezii, grecii, romanii, arabii şi alţii dădeau zeciuieli în cadrul ceremoniilor religioase21.
Zeciuiala în Vechiul Testament

Zeciuiala din Vechiul Testament nu a început cu Legea. Oamenii lui Dumnezeu au practicat-o cu 500 de ani înainte ca Dumnezeu să dea pe Sinai Legea lui Moise22. Cele mai timpurii cazuri de zeciuială se pot găsi în Geneza 14 şi 28. Aceste referinţe ne spun că oamenii au practicat zeciuiala cu mult înainte ca naţiunea lui Israel să se nască şi acestora li s-a poruncit să îşi dea zeciuielile ca şi când ar fi fost o Lege. Zeciuiala este o practică biblică şi este menţionată de 32 de ori doar în Vechiul Testament.
În Pentateuh

Aceasta este menţionată pentru prima dată în Geneza 14:18-20: „Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.”

Acest pasaj ne spune despre Avraam care a dat a zecea parte din capturile de război lui Melhisedec, preotul şi regele Salemului (vezi de asemenea şi Evrei 7:4). Aparent, acest prim episod al dării zeciuielii este făcut cu mult înainte de darea Legii lui Moise. Şi am înţeles că nu Avraam a început conceptul zeciuielii deoarece acesta era practicat cu ceva vreme înainte de către multe popoare în OAA23.

În această primă înregistrare a zeciuielii din Vechiul Testament îl vedem pe Avraam răspunzând la „obişnuitul model”24 de dare de zeciuieli. După ce a primit o binecuvântare preoţească de la Melhisedec, Avraam l-a binecuvântat şi el pe preot prin a-i da zeciuială din captură25. În acele zile, „zeciuielile era u aduse atât în sanctuare cât şi regilor”26 şi Melhisedec se califică pentru ambele27. Prin urmare răspunsul lui Avraam este o recunoaştere adecvată a validităţii preoţiei lui Melhisedec28. Keil & Delitzsch au văzut zeciuiala lui Avraam ca fiind o confirmare practică a preoţiei divine a lui Melhisedec, căci zeciuiala era conform obiceiului general jertfa prezentată Divinităţii29. Gestul lui Avraam pare a fi fost de o motivaţie teologică din moment ce acesta a fost felul lui de a recunoaşte că Dumnezeu Cel Prea Înalt a fost Acela care i-a dat victorie (vezi versetul 20) şi că Dumnezeu este ultimul deţinător a tuturor lucrurilor.

A doua referinţă despre zeciuială din perioada pre-mozaică este găsită în Geneza 28:20-22: „Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: ‚Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.’”

Aici îl descoperim pe Iacov făcând jurământul său Domnului că Îi va da zeciuială din tot venitul pe care Dumnezeu i-l va da lui dacă DOMNUL avea să îl protejeze în călătoria sa către casa tatălui său. Aceasta este jurământul personal al lui Iacov faţă de Domnul şi „erau pentru susţinerea casei lui Dumnezeu, simbolizat de stâlp (v. 22) care mai târziu a devenit scopul major al zeciuielii din Israel – grija faţă de casa lui Dumnezeu”31.

Jurământul lui Iacov de a da zeciuială vorbeşte despre natura voluntară a actului32. Stedman care argumentează împotriva aspectului obligatoriu al zeciuielii a afirmat: „Dacă zeciuiala era o obligaţie, o datorie curată, aceasta este cea mai înaltă formă de impertinenţă pentru ca Iacov să ‚dea’ lui Dumnezeu ceea ce de fapt el nu avea nici un drept să reţină”33. El a continuat să argumenteze că „ceea ce a simţit Iacov că poate jura sau nu poate jura nu se poate face ceva obligatoriu pentru oricare altă persoană, cel puţin pentru un creştin care nu este sub nici un fel de revendicare legală de orice fel”34.

O altă referinţă este Levitic 27:30-33, citat aici: „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului. Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime. Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului. Să nu se cerceteze dacă dobitocul este bun sau rău, şi să nu se schimbe; dacă se înlocuieşte un dobitoc cu un altul, şi unul şi celălalt va fi sfânt, şi nu vor putea fi răscumpăraţi.”

Aici găsim o dezvoltare a zeciuielii, care se extinde la a zecea parte din sămânţa pământului sau a roadelor pomilor. Acest text oferă de asemenea o bază teologică pentru aducerea zeciuielii din pământ, şi este zeciuiala Domnului, „aceasta aparţine Domnului şi este sfântă pentru El”35. Implicaţia este clară; Domnul este producătorul, deţinătorul şi distribuitorul bogăţiei pământului (vezi Deuteronom 8:17 şu.). Regulile sunt stabilite pentru ca oricine doreşte să-şi răscumpere sau să împrumute zeciuiala din pământul său, acesta ar trebui să plătească preţul ei. El trebuie să adauge o cincime la aceasta atunci când o dă înapoi leviţilor. Pe de altă parte însă, a zecea parte din turme sau din cirezi nu putea fi răscumpărată36. Wilson adaugă următoarele: „animalele care sunt parte a zeciuielii sunt considerate sfinţite. Dacă vreun proprietar doreşte să-şi răscumpere oricare din zeciuielile sale pentru bani, el o poate face, dar doar dacă adaugă în plus o a cincia parte din valoarea monetară deplină a animalului şi preotul face evaluarea”37.

În Numeri 18:20-32 vedem rolul unic al leviţilor printre triburile lui Israel. Ei erau singurul trib care nu deţineau nici un teren şi prin urmare nu puteau produce propria lor hrană şi de aceea lor li se dădeau zeciuielile agricole ale oamenilor pentru întreţinerea lor şi ca răsplată pentru slujirea în cadrul cortului întâlnirii38. Ni se spune de asemenea ca din zeciuielile ce le primeau de la popor, leviţii trebuiau să dea zeciuială din zeciuieli preoţilor că să îi susţină şi pe aceştia. Este foarte clar aici faptul că sistemul de zeciuială levitică era intenţionat pentru susţinerea sanctuarului şi a personalului acestuia. Aceste zeciuieli nu sunt niciodată o jertfă consacrată ci obligatorie39. La acest punct, zeciuiala a devenit o regulă strictă pentru Israel; aceasta nu trebuie trecută cu vederea, căci Israel a fost chemat să fie un popor sfânt, urmând în mod exclusiv instrucţiunile Domnului.

În Deuteronom 12:5-14 şi 14:22-26, ni se spune că zeciuielile trebuiau aduse în sanctuarul central, care mai târziu a fost întemeiat în Ierusalim40. „Deuteronom 14:27-29 şi 26:12-15 introduce o altă zeciuială, ce se strângea la fiecare al treilea an pentru a fi distribuită nevoiaşilor”41. Deşi există grupul acelora care argumentează că ar fi trei feluri diferite de zeciuieli separate, se pare însă că erau doar două, adică, „cele zece procente luate pentru susţinerea acelora ce slujeau Domnului, şi zeciuiala din al treilea an luată pentru ajutarea văduvelor şi a orfanilor”42. Aceste zeciuieli nu trebuiau a fi privite drept poveri ci mai degrabă feluri de exprimare a dragostei şi a încrederii lor în ceea ce Dumnezeu a promis că va binecuvânta lucrarea mâinilor lor.

Astfel, putem spune că clauza deuteronomică pentru zeciuială proiectează un scop cu unghi diferit. „Aceasta este o jertfă care recunoaşte proprietatea lui Dumnezeu a pământului şi a roadelor sale, un mijloc de susţinere pentru leviţi, şi o jertfă pentru scop caritabil.”43 Zeciuiala era un fel de a aminti poporului lui Dumnezeu – Israel – că lucrurile din viaţă care îi susţineau pe ei au fost cu toate date de Dumnezeu pentru ca ei să le folosească44.
În scrierile profeţilor

Zeciuielile sunt de asemenea menţionate în prezicerile profeţilor Amos şi Maleahi. Prezicerile lui Amos au de a face cu „sfinţenia lui Israel ce trebuia să continue să prezinte zeciuielile Domnului atunci când poporul nu mai era preocupat de dreptate şi neprihănire”45. Aceasta este o batjocură directă faţă de scopul şi intenţia originală a zeciuielii. Deuteronom 14 a clarificat faptul că darea de zeciuială ar trebui să fie motivată de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru alţii. A pierde din vedere acest scop însemna a-l eşua în întregime. Aceste lucruri s-au întâmplat în vremea profetului Amos (vezi 4:4).

În cazul prezicerilor profetului Maleahi, acesta protesta şi îl mustra pe Israel că îl furau pe Dumnezeu prin a nu aduce zeciuielile lor în casa visteriilor (3:6-11). Aici îl putem vedea pe Domnul provocând pe Israel să-şi aducă zeciuielile în casa visteriilor şi El avea să îşi reverse binecuvântările peste cei care ascultau cuvintele Sale. Evident, Maleahi cheamă Israelul la a da zeciuielile lor pentru motivul corect, prin a se întoarce şi a se încrede în Dumnezeu pentru vieţile lor. Apoi ei vor fi din nou binecuvântaţi. Maleahi sublinia lipsa binecuvântărilor datorită neaduceri zeciuielilor lor în casa visteriei, în timp ce Amos a vorbit despre lipsa binecuvântării deoarece ei îşi dădeau zeciuielile cu inimi şi motive greşite46.

Astfel vedem că zeciuiala, care ar trebui să fie felul de exprimare a lui Israel a devoţiunii sale faţă de Dumnezeu, nu a fost respectată tot timpul şi aşa cum ar fi trebuit să o facă. Poporul lui Dumnezeu îşi reţineau zeciuielile şi ofrandele lor pentru Dumnezeu ceea ce este la fel de serios ca şi furtul. Dumnezeu l-a acuzat pe Israel că furau din zeciuielile Sale, care erau sacre şi care aparţineau de drept lui Dumnezeu. Atunci când poporul lui Dumnezeu s-a întors de la El şi s-au închinat idolilor, zeciuielile lor mergeau la idoli (Amos 4:4). Ezechia în 2 Cronici 31:10-11 a supravegheat o restaurare a ascultării faţă de Dumnezeu şi zeciuielile şi ofrandele au crescut aşa de mult încât au trebuit să se facă alte camere în cadrul visteriei lui Dumnezeu. Îl vedem pe Neemia conducând o altă restaurare şi s-a asigurat că zeciuielile şi ofrandele au fost şi ele restaurate pentru a susţine pe leviţi şi pe preoţi (12:44; 13:10)47.

Zeciuiala în Iudaismul timpuriu

În timpul celui de-al treilea secol î. Hr., sistemul zeciuielii devine o povară grea pentru popor. Datorită interpretărilor şi a instrucţiunilor rabinilor, un ţăran de rând se lupta să-şi plătească zeciuielile şi prin urmare ei au evitat pur şi simplu să o mai plătească. Totuşi, pentru cei dedicaţi, ei au menţinut această practică. Din cartea apocrifă a lui Tobit avem următoarele lucruri: „Obişnuiam să merg la Ierusalim cu primele roade, cu primul născut şi cu a zecea parte din vite şi cu primul rod al oilor şi să le dau preoţilor, fii lui Aaron, pentru altar; şi a zecea parte din porumb, vin, untdelemn şi din rodii şi din restul fructelor fiilor lui Levi, care slujeau în Ierusalim; şi a doua zeciuială o dădeam anual pentru şase ani şi mergeam şi o cheltuiam în Ierusalim, o dădeam orfanilor şi văduvelor şi prozeliţilor care se ataşau copiilor lui Israel, o cumpăram şi le-o dădeam în al treilea an.” (Tobit 1:7 şu.)48

Este clar că zeciuiala era o chestiune serioasă în Apocrifa49 şi în alte literaturi inter-testamentale cum sunt Jubilee 13:25-2750. Josephus a accentuat de asemenea semnificaţia zeciuielii ca sistem de sprijinire a preoţilor şi a leviţilor aşa încât ei să se concentreze şi să îşi dedice timpul lor în a sluji Domnului51.

Distrugerea Templului a făcut ca preoţii şi leviţii să nu mai fie necesari din pricina simplului fapt că nu mai existau serviciile din Templu. Acestea au fost cu uşurinţă integrate în structura socială a comunităţii şi zeciuiala a devenit o metodă de susţinere a celor ce studiază Legea şi a nevoiaşilor.

În această ultimă dezvoltare a zeciuielii, au existat două schimbări majore care merită a fi notate. Prima este lipsa mesei de jertfă deuteronomică. Aceasta a fost uitată în această vreme. A doua este generalizarea zeciuielilor la care, în contrast cu zeciuielile Vechiului Testament din produsele agricole specifice, în acest timp, rabinii includ toate produsele agricole şi toate formele de venit ca fiind supuse zeciuielii52. Dezvoltarea se extinde până acolo încât se includ şi banii ca parte a zeciuielilor.
Zeciuiala şi implicaţiile sale53

În contrast cu OAA, zeciuiala din Vechiul Testament implică mai mult decât nişte motive economice, politice şi umanitare; aceasta era felul lui Israel de a arăta lumii că Domnul este furnizorul lor şi motivul prosperităţii şi a abundenţei lor. Darea lor de zeciuială arată spre Regele şi Domul lor, adică Dumnezeu Atotputernic, care i-a chemat să fie poporul Lui cel sfânt (Deuteronom 26:10-25). Prin dedicata şi credincioasa lor aderare la zeciuială, ei îşi recunosc şi îşi exprimă şi prin aceasta respectul lor faţă de preoţie şi faţă de leviţii care slujeau în Templu în locul lor. Prin a-şi da zeciuielile lor, Israel imita de asemenea generozitatea şi bunătatea Dumnezeului lor, căruia îi păsa de cei nevoiaşi şi de săraci. Prin a face astfel, Israel demonstrează lumii că ei sunt chemaţi pentru scopul şi folosinţa lui Dumnezeu şi că ei sunt într-adevăr poporul Său. Ei reflectă rugăciunea şi dorinţa tatălui lor Iacov, care a făcut un jurământ faţă de Dumnezeu.

Prin urmare, zeciuiala este mai mult decât a da înapoi Domnului o porţiune din binecuvântarea Sa, ci şi o reflectare a unei relaţii vii dintre Dumnezeu şi poporul Său. Dumnezeu poartă de grijă la poporul Său şi poporul Său răspunde faţă de grija Sa prin a se îngriji şi de alţii.

Zeciuiala în Noul Testament

Cuvântul grecesc pentru zeciuială este dekatos54, de la rădăcina cuvântului deka55, zece. Ideea este de fapt împrumutată din Vechiul Testament şi din conceptul OAA unde „a zecea parte era de obicei din produsele pământului şi era considerată ca fiind partea din întreg ce o datora un închinător Dumnezeului său pentru sprijinirea sanctuarului lui Dumnezeu şi a preoţilor săi”56. Însă este destul de surprinzător să descoperim că zeciuiala nu a fost niciodată poruncită sau iniţiată în mod explicit în cadrul bisericii creştine timpurii. Aparent, nu avem nici o însemnare despre zeciuială care să fie iniţiată în epistole, de Pavel, Iacov, Petru sau Ioan. Totuşi, în evanghelii, putem vedea că Isus a mustrat liderii religioşi spunând: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!”57 În cuvintele lui Isus, se presupune faptul că El aprobă pe cea dintâi, darea zeciuielii. El le amintea doar fariseilor despre importanţa ambelor porunci. Aceasta este datorită faptului că liderii religioşi din acea vreme au devenit aşa de legalişti referitor la împlinirea Legii încât au emis cel mai important aspect al dragostei şi al dreptăţii, adică de a se îngriji şi a-i trata pe oameni în mod cinstit şi corect. În schimb, ei au devenit oprimatori ai oamenilor; ei au făcut ca împlinirea Legii să fie aşa de dificilă încât a devenit o povară grea pentru popor. Dar din nou, nu avem înregistrări explicite despre Isus în care să poruncească ucenicilor şi urmaşilor Săi să dea zeciuială. Cartea Evrei, pe de altă parte, îl menţionează pe Avraam care a dat zeciuielile lui pentru Melhisedec şi Levi dând zeciuielile lor lui Melhisedec prin Avraam58. Totuşi, instrucţiunea explicită de a urma exemplul lui Avraam şi Levi este absent în acest text. Autorul nu şi-a instruit niciodată cititorii săi să îi urmeze pe aceştia. Ceea ce este explicit şi clar în epistole sunt sfaturile lui Pavel de a „împărtăşi posesiunile materiale pentru grija nevoilor săracilor (1 Corinteni 16:1-3; 2 Corinteni 8-9; Efeseni 4:28) şi pentru a sprijini lucrarea creştină (1 Corinteni 9). El îndeamnă şi laudă generozitatea (2 Corinteni 9:6; 8:1-5) dar nu a revendicat niciodată, ca poruncă din partea lui Dumnezeu, ca să se dea un cantitate specifică”59.

Zeciuiala în cadrul bisericii creştine timpurii

Nici cuvântul „zeciuială” nu apare în unele din scrierile Părinţilor Apostolici şi ale Apologeţilor. Ceea ce este prezent în cadrul învăţăturilor lor este „dăruire”, care a continuat să fie o parte importantă a închinării creştine timpurii60. Iustin Martirul credea şi învăţa că aceia care prosperă şi cei care doresc să prospere ar trebui să contribuie fiecare în parte atâta cât doreşte61. Irineu a considerat zeciuiala a fi o lege iudaică şi prin urmare nu se aplica creştinilor care nu sunt sub Lege. Pentru el, creştinii ar trebui să dea fără nici o constrângere exterioară. Origen, pe de altă parte, a privit zeciuiala ca fiind ceva ce trebuie cu mult depăşit de creştini în dăruirea lor62. În ultima parte a istoriei bisericii, zeciuiala a fost văzută ca mijloc de susţinere a bisericii63. Zeciuielile membrilor erau folosite pentru a susţine lucrarea creştină după cum susţin pasajele următoare din Noul Testament: Matei 10:10; Luca 10:7; 1 Corinteni 9:3.

Atât scriitorii Noului Testament cât şi Părinţii Bisericeşti timpurii au considerat zeciuiala ca fiind o practică din vechime şi a fost înlocuită de un nou principiu de dăruire generoasă. Creştinii nu mai sunt conduşi de Lege ci de dragostea lor şi de bunătatea lui Dumnezeu.

Deocamdată, ceea ce am discutat sunt argumente din tăcere care susţin că Noul Testament nu mai învaţă zeciuiala ci dăruirea generoasă. Dar argumentarea din tăcere este slabă. Mergând înapoi la descrierea evangheliei, este clar în Matei 23:23 că Isus aprobă zeciuiala. Absenţa instrucţiunii din partea lui Isus ar putea să mai însemne că ucenicii o practicau deja şi că nu aveau nici o problemă legată de practica zeciuielii. Personal cred că Isus şi ucenicii Săi dădeau zeciuială pentru că dacă nu o făceau, liderii religioşi, care căutau oportunităţi de a-L acuza pe Isus de ceva, ar fi putut folosi zeciuiala drept cauză de a-L persecuta pe Isus şi urmaşii Săi.

Gânduri finale

În ciuda limitei materialelor disponibile despre această temă a Vechiul Testament, din ceea ce am descoperit şi discutat este suficient pentru a stabili următoarele puncte:

1. Conceptul şi practica zeciuielii nu îşi are originea în Israel sau că ar fi specifică lor. Cu alte cuvinte, zeciuiala nu a fost limitată doar pentru poporul lui Dumnezeu. Am studiat că înainte ca aceasta să fie practicată de Israel, aceasta era deja o practică foarte răspândită printre alte religii şi culturi din afara Israelului şi a popoarelor semite. De la prima înregistrare despre zeciuială din Vechiul Testament, vedem că Avraam nu a fost instruit de Dumnezeu să plătească zeciuială lui Melhisedec, el a făcut-o într-un mod obişnuit de a-şi exprima respectul faţă de cineva care este superior ca regii, preoţii sau zeii. Poate că nu a fost prima lui dată în care să dea zeciuială cuiva sau vreunui sanctuar pentru scopuri sacre.

2. Zeciuiala din cadrul Vechiului Testament poate fi văzută atât ca voluntară cât şi obligatorie. Natura voluntară a zeciuielii poate fi văzută cu claritate în primele înregistrări autentice despre zeciuială din Vechiul Testament înainte de darea Legii. Atât Avraam cât şi Iacov au acţionat în mod voluntar fără ca Dumnezeu să-i constrângă să facă aceasta. Dumnezeu nu i-a poruncit lui Avraam să dea zeciuială lui Melhisedec, el a făcut doar ceea ce era drept şi uzual. Iacov, deşi a făcut un jurământ să dea zeciuiala sa lui Dumnezeu, nu a fost obligat să o facă. Cel mai probabil este că el a învăţat-o de la Avraam sau de la tatăl său. În aceste două instanţe, putem spune că amândouă au reieşit dintr-un caracter pur voluntar şi nu atrag după sine nici o obligaţie64. Aceasta a fost răspunsul lor personal şi voluntar faţă de credincioşia şi protecţia lui Dumnezeu din viaţa lor.

Natura obligatorie este văzută în stabilirea sistemului de zeciuieli din Numeri şi Deuteronom. Ca parte din Lege, zeciuiala devine un decret pentru poporul lui Dumnezeu (vezi Levitic 27:30-33). Este foarte clar că Moise a poruncit zeciuiala pentru israeliţi. Aceasta era cunoscută ca fiind zeciuiala Domnului şi care este sfântă pentru El (vezi Deuteronom 14:22-29). Fără nici o îndoială, zeciuiala era un factor important în economia divină dată lui Israel65. Leviţii, pe care Dumnezeu i-a chemat şi i-a pus deoparte pentru slujba din templu, depindeau de aceasta pentru traiul lor cât şi al întreţinerii cheltuielilor Templului şi pentru scopurile caritabile. „Sub lege zeciuiala era, fără îndoială, planul divin pentru susţinerea şi întreţinerea preoţilor lui Dumnezeu în cadrul lucrării lor de mijlocire şi cel al jertfelor.”66 Astfel putem spune că zeciuiala, ca instituţie stabilită de Dumnezeu pentru Israel a fost în mod intrinsec obligatorie67.

3. Zeciuiala din Israel, deşi această practică are paralele în OAA, nu indică motive similare cu cele ale altor religii şi culturi, după cum este clarificat în Deuteronom în cadrul Shema (6:4-9), care vorbeşte de fapt de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele israeliţilor (14:28).

4. Zeciuiala este o practică acceptată biblic şi a fost un fel de recunoaştere a proprietăţii ultime a lui Dumnezeu a tuturor lucrurilor. Totuşi, zeciuiala a fost înţeleasă şi practicată diferit în vremuri şi localităţi diferite de-a lungul perioadei biblice. În mod sigur însă, aceasta era destinată pentru scopuri sacre.

5. Zeciuiala, deşi nu s-au dat instrucţiuni directe în Noul Testament, nu este desfiinţată deloc. În schimb, un nou principiu de călăuzire despre dăruirea generoasă a fost încurajat, care a întrecut cu mult practica iudaică a zeciuielii. Înţelegerea din cadrul Noului Testament s-a schimbat, credincioşii au fost cumpăraţi prin sângele preţios al lui Hristos şi astfel, el sau ea este de acum o proprietate a Domnului. Aceasta înseamnă că Dumnezeu îl posedă pe credincios şi orice are acesta. Noi am devenit administratorii lui Dumnezeu pentru viaţa şi resursele noastre. Creştinii trebuie să fie capabili să recunoască şi să confirme acest adevăr că noi nu suntem proprietari, ci administratori ai lui Dumnezeu. Răspunsul nostru de drept cât şi atitudinea noastră trebuie să fie aceea de supunere bucuroasă faţă de Dumnezeu68.

Acum că am văzut zeciuiala atât prin ochii Vechiului cât şi a Noului Testament, putem spune că avem imaginea şi fundalul clar al acestei învăţături în ceea ce priveşte preocuparea întregii Biblii. Şi întrebarea dacă zeciuiala este încă aplicabilă pentru credincioşii Noului Testament a fost rezolvată. Întrebările de genul, dacă creştinii sunt sub har şi nu sub lege, sunt ei obligaţi să dea zeciuială? Este obligatoriu pentru ei aceasta? Mulţi oameni de astăzi argumentează împotriva zeciuielii doar pentru că este o învăţătură bazată pe lege şi legea a fost dată doar israeliţilor, prin urmare creştinii, care nu mai sunt sub lege, nu mai se află deloc sub regulamentele de a da zeciuială. Dar am învăţat şi am dovedit din Scriptură că Avraam şi Iacov au dat zeciuială deşi ei au trăit înainte ca Legea să fie dată lui Israel, prin urmare spunem că zeciuiala este practicată fie că cineva este sub har sau sub lege.

Cred că problema nu este dacă să dăm sau nu zeciuială (a zecea parte din venit), pentru că Noul Testament ne învaţă dăruirea generoasă şi ar putea fi peste cele zece procente uzuale de dăruire ale israeliţilor. Cred că ceea ce este atacat şi respins nu este „zeciuiala”, ci obligativitatea şi caracterul mandatar al zeciuielii aşa cum a fost ea instituită în Legea Vechiului Testament.

În fine, sunt de acord cu ceea ce a spus D. A. Carson, „Ar fi uşor să enumerăm astfel de întrebări într-o pagină sau două fără să ne punem întrebarea ‚Cum îmi pot administra lucrurile încât să pot da mai mult?’ Aceasta este în mod sigur o întrebare mai buna decât ‚Care este interpretarea corectă aşa încât să pot face ceea ce se cere şi apoi să-mi duc viaţa mai departe?’”69

___________________
Note de subsol

1. Christian J. Wilson, The Anchor Bible Dictionary, CD-ROM, Logos Research Systems, 1997. See also Sidney Dosh Jr., "The Evolution of the Tithe," In Biblical Heritage Center [online], March 14, 2001 [cited 15:00], Available from: http://biblicalheritage.org/Bible Studies/tithes.htm.
2. Brian K. Morley, Evangelical Dictionary of Biblical Theology, CD-ROM, Logos Library System, 1999.
3. H.H. Guthrie, Jr., The Interpreter's Bible & The Interpreter's Dictionary of the Bible, CDRom, Abingdon Software, Abingdon Press, 1999.
4. E.E. Carpenter, "Tithe," The International Standard Bible Encyclopedia, Fully Revised, 1988 ed., 862.
5. Ibid.
6. New Bible Dictionary , Tithe, Logos Bible Software 2.0, CDRom, Logos, 1995.
7. Achtemier, Paul J., Th.D., Harper’s Bible Dictionary, (San Francisco: Harper and Row, Publishers, Inc.) 1985. Achtemier, Paul J., Th.D., Harper’s Bible Dictionary, (San Francisco: Harper and Row, Publishers, Inc.) 1985.
8. H.H. Guthrie, Jr.
9. Brian K. Morley, Evangelical Dictionary of Biblical Theology.
10. E.E. Carpenter, 861.
11. Ibid.
12. Ibid.
13. Richard E. Averbeck, "Ma'aser," New International Dictionary of Old Testament Theology & Exegesis, Vol. 4, 1997 ed., 1035.
14. Ibid.
15. Ibid.
16. Anderson, 80, quoted in Richard E. Averbeck , 1026.
17. Brian K. Morley.
18. Dosh, Sidney Jr., "The Evolution of the Tithe”.
19. Richard E. Averbeck, 1037.
20. Fletcher C. Spruce, You Can Be A Joyful Tither, rev ed. (Kansas City, Missouri: Beacon Hill Press, 1985), 16.
21. Ibid.
22. Ibid.
23. A. H. Sayce, writing on ancient Palestine, says of Abraham’s tithing: “This offering of tithes was no new thing. In his Babylonian home Abram must have been familiar with the practice. The cuneiform inscriptions of Babylonia contain frequent references to it. It went back to the pre-Semitic age of Chaldaea, and the great temples of Babylonia were largely supported by the esra or tithe which was levied upon prince and peasant alike. That the god should receive a tenth of the good things which, it was believed, he had bestowed upon mankind was not considered to be asking too much. There are many tablets in the British Museum which are receipts for the payment of the tithe to the great temple of the sun-god at Sippora, in the time of Nebuchadnezzar and his successors. From one of them we learn that Belshazzar, even at the very moment when the Babylonian empire was falling from his father’s hands, nevertheless found an opportunity for paying the tithe due from his sister.” Quoted in Ray Charles Stedman, "Giving Under Grace Part-1," Bibliotheca Sacra V107 #427.#427 (July 1950): 330.
24. Gordon J. Wenham, Word Biblical Commentary: Genesis 1-15 (Waco, Texas: Word Books, Publisher, 1987), 317.
25. Ibid.
26. Ibid.
27. Ibid.
28. John H. Sailhamer, The Pentateuch As Narrative (Grand Rapids, Michigan: Zondervan Publishing House, 1992), 147.
29. C.F. Keil and Delitzsch, F., Commentary on the Old Testament (Peabody, Massachusetts: Hendrickson Publishers, 1996), 132.
30. E.E. Carpenter, 862.
31. Ibid.
32. Ray Charles Stedman, 333.
33. Ibid.
34. Ibid.
35. E.E. Carpenter, 862.
36. Ibid. See Leviticus 27:23, 32f.
37. Christian J. Wilson, The Anchor Bible Dictionary, CD-ROM.
38. Ibid.
39. Richard E. Averbeck, 1041.
40. Lawrence O. Richards, "Giving," Zondervan Expository Dictionary of Bible Words, 1991 ed., 307.
41. Ibid.
42. Ibid. The difference between instructions in Deuteronomy and Numbers led some rabbis to believe that there were two tithes each year, one for the Levite and one to be eaten before the Lord. Yet it is unlikely that the text would institute a second tithe the way it does, without introduction or clarification. Some also believed that the triennial tithe was additional, making a total of three tithes. But it is unlikely that the offerer would have to affirm that such tithe was given properly while saying nothing of the first, or primary tithe. It is possible that there was only one tithe and that the differences in descriptions were due to changing circumstances. Numbers, written during the period of wandering, instructs the people to give their tithes to the Levites. Deuteronomy, written as Israel entered the land and began a more settled existence, required that tithes be eaten in the sanctuary (where the remaining portion was no doubt left). It seems every third year the tithe was given to the poor. See Brian K. Morley, Evangelical Dictionary of Biblical Theology, CD-ROM, Logos Library System, 1999.
43. H.H. Guthrie, Jr.
44. Sidney Dosh, Jr.
45. E.E. Carpenter, 862.
46. Ibid.
47. Brian K. Morley.
48. Quoted in Sidney Dosh, Jr.
49. See also Judith 11:13, 1 Macc. 3:49; 10:31; 11:35; 13:25-27; 32:10-15; Sir. 35:9. The Mishnah and the Talmud describe the principle of tithing as, “whatsoever is used for food and is kept watch over and grows from the soil is liable to tithes. E.E. Carpenter 863-64.
50. Richard E. Averbeck, 1052.
51. Menitoned in Richard E. Averbeck, 1052.
52. J. Christian Wilson.
53. E.E. Carpenter, 863.
54. G. F. Hawthrone, "Tithe," New International Dictionary of New Testament Theology Vol. 3, 1992 ed., 851.
55. Ibid.
56. Ibid.
57. See also Luke 11:42; 18:12.
58. See Hebrews 7:2, 5.
59. G. F. Hawthrone, 854.
60. Ibid., 854-855.
61. Quoted in G. F. Hawthrone, 855.
62. Quoted in G. F. Hawthrone, 855.
63. Ibid.
64. Ray Charles Stedman, 333.
65. Ibid., 321.
66. Ibid., 322.
67. Ibid., 334.
68. D. A. Carson, "Are Christians Required to Tithe?," Christianity Today, 15 November 1999, 94.
69. Ibid.
___________________
Bibliografie

_____ Achtemier, Paul J. "Tithes." Harper's Bible Dictionary. 1985 ed.
_____ Alden, Robert L. The Expositor's Bible Commentary Vol. 7. Edited by Gaebelein, Frank E..
_____ Grand Rapids, Michigan: Zondervan Publishing House, 1985.
_____ Baldwin, Joyce G. Tyndale Old Testament Commentaries: Haggai, Zechariah and Malachi.
_____ Downer's Grove, Illinois, USA: Inter-Varsity Press, 1972.
_____ Carpenter, E.E. "Tithe." The International Standard Bible Encyclopedia. 1988 ed.
_____ Evangelical Dictionary of Biblical Theology. Tithe. CDRom. Baker Bytes. 1998.
_____ Gemeren, W.A. Van. "Offerings and Sacrifices in the Bible Times." Evangelical Dictionary of Theology. 1984 ed.
_____ Johnson, Douglas W. The Tithe: Challenge or Legalism?. Nashville, TN: Abingdon Press, 1984.
_____ Keil, C.F., and Delitzsch, F.. Commentary on the Old Testament: Pentateuch Peabody, Massachusetts: Hendrickson Publishers, 1996.
_____ Commentary on the Old Testament: Minor Prophets Peabody, Massachusetts: Hendrickson Publishers, 1996.
_____ Kidner, Derek. Tyndale Old Testament Commentaries: Genesis. Downer's Grove, Illinois, USA: Inter-Varisty Press, 1967.
_____ New Bible Dictionary. Tithe. CDRom. Logos. 1995.
_____ Richards, Lawrence O. "Giving." Zondervan Expository Dictionary of Bible Words. 1991 ed.
_____ Sailhamer, John H. The Pentateuch As Narrative. Grand Rapids, Michigan: Zondervan Publishing House, 1992.
_____ Spruce, Fletcher C. You Can Be A Joyful Tither. Rev edition. Kansas City, Missouri: Beacon Hill Press, 1985.
_____ The Anchor Bible Dictionary. Tithe. CDRom. Logos Research Systems. 1997.
_____ The Interpreter's Bible & The Interpreter's Dictionary of the Bible. Tithe. CDRom. Abingdon Press. 1999.
_____ The Theological Journal Library 4.0. CDRom. Galaxie Software. 2000.
_____ Wenham, Gordon J. Word Biblical Commentary: Genesis 1-15. Waco, Texas: Word Books, Publisher, 1987.